•  Mihaela Albu
•  Rodica Mixich
•  Silvia-Diana ©olkotoviæ


sus

Mihaela Albu

 

 

Finlanda – câteva repere culturale

 

Tot mai frecvent, de pe canalele mass-media, aflãm câte o știre despre Finlanda. Informațiile nu sunt însã despre crime, furturi ori altele asemenea, ci cu precãdere despre sistemul de învãțãmânt finlandez. În ultimul timp acesta pare a fi modelul admirat și dat drept exemplu de urmat.

Am fost vara aceasta pentru a patra oarã în aceastã țarã nordicã, la Helsinki, dar și în alte zone. Evident, ca orice persoanã care trãiește în altã parte a continentului, cu diferențe nu numai geografice, dar și culturale, curiozitatea m-a fãcut sã stau de vorbã cu localnicii, sã intru în muzee și biblioteci.

Desigur cã nu voi face aici o istorie a Finlandei și nici nu voi consemna tot ceea ce am vãzut și aflat. Îmi propun numai câteva exemple, menite, sper, sã trezeascã o binevenitã curiozitate a cititorului de a afla mai multe. Țin sã subliniez în primul rând frumusețea peisajelor, a lacurilor și ținuta maiestoasã a miilor de copaci într-o țarã bogatã mai ales în ape și pãduri netãiate.

Despre sistemul de învãțãmânt am vorbit cu câteva familii de români stabilite acolo, dar și cu finlandezi. Ce am aflat – pe scurt: s-a desființat împãrțirea informației pe materii, copiii sunt stimulați sã descopere și nu sã învețe pe dinafarã, li se cultivã cu alte cuvinte curiozitatea. Principiul de bazã este însã egalizarea pe cât e cu putințã a elevilor. Se îndreaptã adicã atenția cu precãdere cãtre cei mai slabi. Cei supradotați vor gãsi ei înșiși o cale de a ajunge la performanțã. Ideea principalã este ca întreaga societate sã ajungã la un așa grad de instrucție încât țara sã progreseze.

Atenția care se dã instrucției și educației poate fi vãzutã și din programul muzeelor sau al bibliotecilor. Un muzeu dedicat istoriei oraºului, de exemplu, are intrarea gratuitã. La început sunt fotografii mari din diferite perioade pe care le poți singur roti cu o telecomandã. O idee care ar trebui transplantatã ºi la noi – istoria învãþatã mai direct, prin viaþa de zi cu zi. Rețin o camerã din anii 50 care ilustreazã viaþa cotidianã, obiectele folosite atunci – un aparat de radio cum aveam ºi eu în copilãrie, un aragaz, o maºinã de cusut Singer, carpetã cu cerbi pe perete deasupra patului etc.

Muzeul de Artã, în schimb, are expoziții tematice. Îmi amintesc cã în 2008 era dedicatã unui pictor finlandez, anul trecut lui Sibelius, iar anul acesta unei pictorițe din SUA, Alice Neel. Tot expoziție tematicã poți afla și la Biblioteca Naționalã. De data acesta îi este dedicatã filosofului, profesor și academician, Henrik von Wright. Fotografii, documente, scrisori, dar și informații asupra vieții, carierei și operei sale în finlandezã, suedezã, englezã. De neuitat este deopotrivã interiorul Bibliotecii, ca și cel al Bibliotecii Universitãții din Helsinki. Spaþii largi, rafturile de cãrți dispuse, în ambele, în evantai.

Tot în plan cultural aș aminti statuia lui Alexis Kivi din fața Teatrului Național, prozatorul și dramaturgul care a pus bazele teatrului finlandez, provenit dintr-o familie modestã și mort sãrac, la 38 de ani.

Aș mai reține un punct de atracție: Savonlina, o localitate din estul Finlandei, așezatã pe malul unui lac care este al patrulea ca mãrime din Europa. Orașul e faimos prin cetatea medievalã, aici desfãșurându-se un festival internațional de operã, care a început în 1912! Vin aici turiști melomani din toatã lumea. Drumul spre Savonlina – o adevãratã risipã de apã și pãduri. Cel ales pentru întoarcere – paralel cu granița Rusiei, câțiva kilometri pe o fâșie naturalã de pãmânt (apã în dreapta, apã în stânga), un drum spectaculos, unic în lume.

Desigur cã acestea sunt numai câteva dintre atracțiile Finlandei. Nu am scris despre cele mai cunoscute – Biserica albã cu treptele impunãtoare, având în fațã statuia țarului Alexandru al II-lea, Biserica sãpatã în stâncã, monumentul dedicat lui Sibelius și multe altele. Acestea sunt vizitate de toți turiștii. Eu îi îndemn sã descopere și alte centre de interes. 

 

Comentarii cititori
sus

Rodica Mixich

 

 

Privirile


Sunt și au fost pescari. Beau o țuicã tare din coajã de mesteacãn și preparã peștele simplu și gustos, atât de gustos încât se vorbește pe la colțuri cã ar concura bucãtãria francezã, Europa însã este la mii de ani luminã ca mentalitate fațã de Islanda. Cauza poate fi natura asprã, nepângaritã, poate strãmoșii, vikingi emigrați de pe coastele Norvegiei pentru a descoperi pãmânturi noi. Pãmânturi?! Azi dacã te rãtãcești într-o pãdure din Islanda trebuie doar sã te ridici în picioare, în rest roca vulcanicã acoperitã de mușchi, ghețari bãtrâni mirați de propria topire si vânt. Ari cel Înțelept descria insula împãduritã de pe munți pânã la țãrmul mãrii, dar istoria povestește cã pentru construcții se foloseau trunchiurile arborilor ce ajungeau la țãrmul oceanului de pe alte țãrmuri.

Toate ghidurile turistice subliniazã cã aici s-a înființat primul parlament din Europa, mai exact o adunare de vânjoși marinari ce au stabilit reguli stricte de conviețuire ce sunt respectate și astãzi. Solurile vulcanice în strat subțire ca și pãșunatul intens al oilor au redus și mai mult solul vegetal, dar, compensatoriu, gheizerele și-au aruncat trombele de apã fierbinte spre cerul gri al insulei, așa cã locuitorii au acces la apa termalã, încãlzire și electricitate ieftinã.

Când afarã plouã mãrunt și bate vântul, „lopapeysa” tricotatã din lâna este abandonatã și orice islandez ce se respectã intrã în propria baie termalã în aer liber unde te lași cuprins de o senzualã toropealã, devenind atât de pacifist încât nu-ți mai încui ușa casei și nici mașina. Islandezii nu privesc prin deschizãtura perfidã a ușii, ci te privesc blajin în ochi și cred copilãrește și cu tãrie în elfi și troli.

islandaÎn capitala Reykjavic am aflat cã tãcerea are culoare gri. Albul se scurge în negru și nici o scânteie de culoare nu te trezeºte din pacea tãcerii gri. Culoarea de pe tavanul fagure al Harpa-ei este doar o reflexie în modestia de necuprins a gri-urilor.

Insula Heimaeydin sudul Islandei are 4.200 de locuitori și un vulcan, Eyjafjallajöhull, ce a erupt în anul 1973, acoperind orașul. Ca urmare, locuitorii au fost evacuați, iar unii nu s-au mai întors pe insulã niciodatã. „Acasã” nu a mai fost un loc pentru înspãimântați,  dar blândul șofer ce ne-a condus la colonia de puffini ni s-a prezentat: „Sunt unul din nebunii ce s-a întors pe insulã dupã 1973!”

Blue Lagoon, Laguna Albastrã, izvorãște caldã și azurie într-un câmp de lavã împietritã. Plutim fantomatici prin aburii fierbinți și întunericul nopții.

Insula de foc și gheațã.

De ce nu urlã nimeni decât oceanul?

 

Comentarii cititori
sus

Silvia-Diana Šolkotoviæ

 

 

Praga – între anotimpuri

 

Aud povești și visez. Cu ochii deschiși, cu ochii închiși. Sufletul tânjește, primindu-și doza matinalã de cafeinã, la savoarea primitã într-o cafenea franțuzeascã alãturi de croasant, completatã de silueta întrezãritã a Turnului Eiffel prin aburii dimineții. În drumul spre serviciu privesc agentul de circulație din intersecție și-mi doresc un selfie cu unul dintre scoțienii  încremeniți din fața Westminster-ului. În pauza de masã alerg cu gândul la pizza care poate fi bunã doar la mama ei savuratã eventual într-o gondolã. Mã scoate din visare rãsunetul unui clopot care ar fi mai adânc dacã ar veni de la Kremlin, iar eșarfa pe care mi-am cumpãrat-o s-ar asorta perfect cu piața imensã, unde zborul porumbeilor ar semãnã cu libertatea pe care aș simți-o. Privesc pe geam la stropii de ploaie, iar sufletul ia culoarea cerului când o prietenã de-abia întoarsã din Cipru spune cã nici mãcar astã-varã nu s-a bronzat atâta ca acum, în octombrie. Și pânã la concediul meu mai e… o viațã. Care așteptã dupã colț sã fie trãitã. În altã parte. Mereu într-un loc pe care alții l-au cunoscut înaintea mea. Pe care mi l-au descris, unii mai laconic, alții atât de amãnunțit cã a trebuit sã-i întrerup, dar întotdeauna condimentat cu un zâmbet (inconștient poate) de superioritate sau cel puțin așa l-a clasificat sufletul meu umilit de neparticiparea lui fizicã la acea plimbare.

Dupã ce am suportat cu stoicism semne de exclamare alãturate oftaturilor cu care mi-am hrãnit imaginația, am ajuns și eu la Praga. Primul lucru care mi-a rãsãrit într-un colț al minții a fost o zicalã din țara natalã: la pomul lãudat… Recunosc cã ploaia ca de toamnã și chiar zãpada cãzutã în aprilie peste noi, veniți de la cele 25-26 de grade din ultimele douã sãptãmâni dãrâma oameni mai puternici ca mine. Centrul mi s-a pãrut a fi ca al unui oraș transilvãnean, podul infinit mai mic decât cel din imaginația mea. Lebedele zãrite de pe pod identice cu cele de pe lacul de pe Dunãrea noastrã. Dispoziția mea sub temperatura de afarã. Praga zãritã de sub umbrelã de pe terasa castelului, depresivã. Și mi-am imaginat cele douã zile planificate acolo ca o eternitate.

Doar cã spiritele s-au îmbunat, odatã cu cele ale naturii și al meu. A apãrut un soare ca din expozițiile din vremurile de început ale fotografiei, dar soare. Și stropii care învinseserã gravitația, rãmași agãțați prin crengi sau pe colțuri de clãdiri, au transformat orașul într-o minã cu scânteieri de luminã. Râsul a devenit general, auriul ceasului s-a schimbat din kitsch în regesc, mireasa care, într-o zi de joi, înfrunta duritatea primãverii cu umerii goi, prințesa menitã sã aducã happy-end-ul. Și de atunci o zi și jumãtate cât mai rãmãseserã au trecut apoi ca o clipã. O clipã în care i-am înțeles pe alții de ce iubeau și podul, și castelul, și lebedele. O clipã în care am descoperit o librãrie fãrã ușã, ca un pasaj imens de trecere spre lumea literelor, la al cãrui capãt, care nu se vedea din stradã, se aflau tot cãrți ca un blocaj în fața pierderii definitive, strãduțe întortocheate cu vitrine atrãgãtoare, un restaurant ale cãrui rafturi cu cãrți se întindeau pânã la tavan mângâiate de razele palide în cãdere liberã din luminatorul acoperișului, magazine de marionete și pãpuși, muzicã de orgã într-o bisericã cu vitralii din raze de lunã, al cãrei rit nu îl știu, fațade ca glazura prãjiturilor care ascundeau clãdirile cu ochi mari, ațintiți asupra mea, vânzãtori de bomboane poligloți, suveniruri materiale și optice care mi-au încântat simțul tactil și cel optic.

Întrucât consum nimic pe bazã de alcool, atunci când picioarele mi-au intrat în grevã, m-am refugiat într-un ceai ales dupã o îndelungatã deliberare dintr-un șir nesfârșit de promisiuni bilingve din meniul unei ceaiovne, care a costat cât masa de prânz, dar a meritat în pofida celor care au gãsit de cuviințã sã facã haz pe seama mea. Adevãrul e cã, deși fãrã voie, a trebuit sã le dau dreptate, ar fi fost mult mai acceptabil din punct de vedere financiar sã îmi placã licoarea simbolicã a Pragãi. Dar poate data viitoare.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey