Marius Dobrin

Istoria umorului ca spãrgãtor de ziduri

Radu Marini,  Vinovaþi de umor,Editura MAN, 2016

Multe sunt petele albe de pe harta istoriei din anii de comunism ai României. De aceea orice mãrturie este binevenitã, atâta vreme cât încã mai trãiesc aceia care pot povesti ceea ce au vãzut atunci. Când au ce povesti ºi din ceea ce au fãcut, o datã mai mult e de preþuit. Inclusiv în ceea ce priveºte umorul. Ca toate în comunism, a avut ºi umorul o altã faþã în comunism, supus propagandei ºi cenzurii, condiþionãri fundamentale care l-au marcat ºi în bine ºi în rãu.

S-au scris cãrþi despre bancurile politice, s-au editat albume cu caricaturi subversive dar abia acum avem ºi o primã carte despre grupurile de umor. Adicã despre acea formã de manifestare care a apãrut ca reacþie ironicã la adresa deja desuetei brigãzi artistice, instrument creat de propagandã dar care, în funcþie de talentul unora sau altora, mai deturnau, pe alocuri, sensul mesajelor.

'Mesaj', iatã cuvântul cheie de la care a plecat ºi istori aceasta. Eram la liceu când am auzit despre ceea ce se petrecea la Casa Studenþilor, oaza în care sistemul mai slãbea robinetul. În 1976 am avut prilejul sã vãd cu ochii mei despre ceea ce era vorba. 'Mesaj Grup', cel dintâi grup de umor cu anvergurã, cu evoluþie de duratã, abia acum are prilejul de a fi consemnat într-o carte.

Printr-un concurs de împrejurãri, 'Prãvãlia Culturalã' a consemnat amintirile unuia dintre membrii acestui grup, Mircea Nãstasie:
(http://www.pravaliaculturala.ro/odicolonuri_2013-9.html).

A fost nevoie de perseverenþa ºi de pasiunea insistentã pentru umor a lui Marian Rãþulescu, membru al altui grup de valoare, ca sã aparã cartea Vinovaþi de umor, ca istorie de gen. Doritã, de cãtre autor, panoramã a evoluþiei grupurilor de umor din Craiova, grupuri care au evoluat la nivel naþional, stabilind borne de drum.

Dacã 'Reflex Flacãra' ar fi, istoric vorbind, scânteia de la care s-a pornit, 'Mesaj' ºi 'Pro-Parodia' au definit clasicismul genului. 'Vacanþa Mare' a reprezentat o altã treaptã, rebelã, deci curajoasã, înainte de 1989, tot mai profesionalizatã ºi comercialã în anii prolifici de dupã cãderea comunismului. Singura replicã cu greutate, în acest clasicism al umorului, a reprezentat-o, desigur, grupul 'Divertis', dator, la rândul sãu, de a-ºi scrie memoriile.

Radu Marini a gândit aceastã carte ca pe o colecþie de amintiri ale protagoniºtilor dar ºi ca pe un joc comic, drept care ºi ideea de prezentare a cãpãtat forma unui dosar, rezonant celor grave din arhiva nesfârºitã a Securitãþii. Fiºe de urmãrire, note informative, rezoluþii...

În primul rând trebuie apreciate semnele materiale: fotografii din spectacole, imagini de afiºe, tãieturi din presa vremii. Din pãcate acea presã era puternic manipulatã, cea de provincie la maximum, de unde ºi relatãrile sunt nu doar în limba de lemn a timpului dar ºi departe de impactul real al acestor grupuri în receptori. Ziariºti colaboraþioniºti, securiºti buni ºi securiºti rãi, o lume de tristã amintire.

Importante sunt consemnãrile avatarurilor ºi eforturile de a putea spune cât mai mult cu, desigur, umor ºi, mai ales, spirit. De altfel Viorel Pîrligras descrie excelent modul în care s-au nãscut ideile unor numere de mare impact, unde încãrcãtura mesajului era copleºitoare.

Cartea este inegalã dar partea de documentare reprezintã minereu de calitate. Apoi Vinovaþi de umor deschiede mai multe drumuri ce trebuie urmate. De exemplu o istorie a Casei Studenþilor, a fenomenului artei studenteºti (Tony Bold, Cornel Bãlosu, Lari ªtefãnescu). Apoi segmentul artei amatoare, unde s-au remarcat talente de mare consistenþã ºi benefice în ceea ce priveºte împotrivirea la pervertirea oficialã.

Radu Marini aminteºte cele câteva concentrãri de top în privinþa umorului de calitate, spectacole-festival care ar intra într-o arhivã de aur dacã s-ar gãsi înregistrãri. Cu nume care au fãcut carierã, precum Ghighi Bejan, Doru Octavian Dumitru. Autorul cãrþii a avut ºi inspiraþia de a presãra peste tot explicaþii de dicþionar pentru tinerii de azi, spre a înþelege lumea de atunci, spre a simþi mai bine pulsul acelui tip de comunicare ºi de umor.

Sã consemnãm numele celor care au fãcut istorie:

• 'Mesaj' (1974-1984): Dan Coveianu, Mircea Nãstasie, ªerban Chiosan, Richard ªtefan, Lucian Popescu;
• 'Pro Parodia' (1980-1993): George Cãlugãru, Marian Rãþulescu, Emil Rãdinoiu, Doru Sereº, Eugen Mihai, Viorel Pîrligras, Ionuþ Neagoe, Doru Ionicã;
• '9Fix' (2002-2005): Marian Rãþulescu, Cristi Mihuþescu, Alin Plãviþ, Ion Tãmaºi, Cristi Manolescu, Lari Giorgescu, Adrian Curcã;
• 'Vacanþa Mare' (1988-pânã în zilele noastre): Radu Pietreanu, Mugur Mihãescu, Dan Sava, Felix Sava, Emil Rãdinoiu etc)

Cartea meritã o ediþie revizuitã, pentru a înlãtura erorile de corecturã ºi câteva neconcordanþe de date tehnice, spre a rãmâne ºi un obiect în întregime frumos, având în vedere ºi coperta ºi calitatea tipograficã.

Vreau sã închei cu un fragment din cea mai emoþionantã amintire evocatã de Marian Rãþulescu. Despre cel mai consistent numãr al grupului 'Pro-parodia', Zidul.

„Dupã fiecare spectacol încheiat noi mulþumeam publicului cu o înclinare a capului ºi le uram 'bunã seara'.[...] Apoi, dupã ce înclinam capul, mimam cã ne loveam de un zid. Imaginar. Împreunã ne mobilizam ºi la un semnal îl ridicam cu o forþare colectivã dupã ce, în prealabil, Emil se smucise ca sã-l aducã la nivelul mâinilor noastre.”

Apoi descrie cum la un festival desfãºurat la Bistriþa au fost vizitaþi de un grup de prieteni ºi au fãcut un fel de workshop spontan. În seara spectacolului au ajuns din nou la cunoscutul final.

„Când au început ai noºtri sã smuceascã zidul imaginar nu micã le-a fost mirarea când gaºca de la Bistriþa s-a alinia pe lângã noi sãltând cu forþe reunite acel zid imaginar care despãrþea multe lumi.”