•  Maria Sava
•  Franciscus Georgius
•  Marius Dobrin


sus

Maria Sava

 

 

"Soarele vieþii mele, Fiodor Dostoievski"

 

“În ziua de 28 ianuarie 1881, la ora 7 dimineaþa, Anna Grigorievna Dostoievskaia s-a trezit ºi a vãzut cã soþul o priveºte.

–Cum te simþi dragul meu? l-a întrebat ea, aplecându-se cãtre el.

–ªtii, Annia, a spus Feodor Mihailovici cu voce stinsã, sunt trei ore de când nu dorm ºi mã tot gândesc ºi-mi dau seama limpede cã am sã mor astãzi.

–Dragul meu, de ce crezi asta? Doar acum te simþi mai bine, sângele nu mai curge, se vede cã s-a format un „dop”, cum spunea Koºlakov. Pentru Dumnezeu, nu te mai chinui cu temerile, ai sã mai trãieºti, te asigur eu.

A deschis Biblia care-i fusese dãruitã la Tobolsk (când pleca la ocnã)de soþiile decembriºtilor:

–Vezi ce scrie aici: „nu Mã opri”, înseamnã cã am sã mor.

Anna Grigorievna plângea. El îi mulțumea mereu, o consola, îi încredinþa copiii.

–Þine minte, Annia, te-am iubit întotdeauna cu o dragoste fierbinte ºi nu te-am înºelat niciodatã, nici mãcar cu gândul!

La ora 11 hemoragia s-a repetat. Bolnavul a fost cuprins de o slãbiciune neobiºnuitã. El ºi-a chemat copiii, i-a luat în braþe ºi ºi-a rugat soþia sã citeascã parabola fiului risipitor (s.m.). Aceasta a fost ultima lecturã auzitã de Dostoievski. Dupã o nouã hemoragie, la orele 7 seara, el º-a pierdut cunoºtinþa ºi la orele 8 ºi 38 de minute a murit. (Leonid Grossman – Titanul. Viaþa lui Dostoievski, trad. George Iaru, București, Ed. Lider, 1998, p. 498-499)

 

Astfel se stingea din viaþã “titanul literaturii ruse”, lãsând în urma lui o vãduvã cu doi copii. Sã vedem cine a fost Anna Grigorievna Dostoievski...

Spre sfârºitul anului 1866 Dostoievski s-a mutat la Petersburg ºi a decis sã-ºi angajeze o stenodactilografã pentru a-l ajuta sã finalizeze romanul Jucãtorul. I-a fost recomandatã tânãra Anna Grigorievna Snitkina, o fatã modestã, liniºtitã, pe al cãrei chip se citea inteligenþa ºi blândeþea. Încântatã sã se afle în preajma celebrului scriitor, Anna a acceptat, fiind impresionatã, mai ales, de simplitatea ºi de sinceritatea lui. În scurt timp, l-a îndrãgit, deºi era cu 25 de ani mai tânãrã decât el. În 1846, când se nãºtea Anna, Dostoievski începuse sã fie cunoscut ºi remarcat dupã publicarea nuvelei Dublul…

Nu dupã mult timp s-au cãsãtorit. Vreme de 14 ani, Anna a fost îngerul lui pãzitor: aºa cum Nora Joyce îl salvase pe Joyce de alcoolism, Anna i-a fost aproape în perioadele lui dramatice, când depindea de jocurile de noroc ºi, mai ales, în momentele de cumpãnã când trecea prin crizele de epilepsie. Anna Grigorievna a apãrut în viaþa scriitorului într-un moment critic – dupã o cãsãtorie nefericitã ºi dupã câteva poveºti de iubire la fel de nefericite, singur ºi chinuit de boala lui avea, cu siguranþã, nevoie de un ajutor în redactarea scrierilor, dar ºi de un suflet care sã-i fie aproape.

În 1881 Dostoievski pleca în lumea umbrelor, Anna supravieþuindu-i 37 de ani, timp în care s-a ocupat în mod special de promovarea operei sale. Aºa cum spune criticul Leonid Grossman, Anna a fost un adevãrat “model al acelui fenomen greu de realizat ºi rar întâlnit care se cheamã dragoste activã.” Într-una dintre convorbirile pe care Anna Grigorievna le-a avut cu Leonid Grossman i-a povestit despre întâlnirea ei cu tânãrul compozitor Serghei Prokofiev, încã student la acea vreme. Deja ajunsese sã fie cunoscut, dar ºi destul de controversat pentru inovaþiile pe care le introdusese în componisticã, spãrgând toate canoanele timpului. Lucrarea sa, Suita sciticã, interpretatã în 1916, a produs un val de proteste în lumea academicã muzicalã pentru limbajul muzical aproape brutal, nemaiîntâlnit. Compozitorul se afla încã într-o febrilã cãutare, când s-a apucat de o nouã compoziþe muzicalã, opera Jucãtorul, inspiratã de romanul lui Dostoievski. Hotãrât sã pãstreze textul original dostoievskian, Prokofiev n-a mai apelat la un libretist. Lucrarea i-a fost acceptatã la teatrul Mariinski din Petrograd, însã, curând, regizorul spectacolului, Bogoliubov, ºi-a retras colaborarea iar artiºii au început a-ºi arãta nemulþumirea faþã de sonoritatea brutalã a muzicii dar ºi faþã de lipsa de melodicitate a textului. Era 1917. Opera a fost retrasã din repertoriu, iar teatrul a fost închis. În tot acest angrenaj de evenimente, compozitorul omisese sã cearã acordul familiei Dostoievski, astfel cã s-a mai trezit ºi cu un protest ºi  din partea acestora. Acordul însã exista din partea Annei Grigorievna, cãreia Prokofiev i-a fãcut o vizitã oferindu-i partitura operei, cu o dedicaþie din partea lui. Ca de obicei îºi luase cu el agenda albastrã pe care o purta mai mereu asupra sa. Anna era o bãtrânicã plinuþã, îmbrãcatã dupã moda veche, purtând pe cap o “nakolka” prinsã de pãrul cãrunt, adunat în coc. “Prevenitã de Prokofiev, care o rugase sã noteze câteva cuvinte legate de tema soarelui a rãmas pe gânduri câteva clipe, apoi, aplecându-se peste paginile albumului a aºternut cu scrisul ei ferm ºi citeþ urmãtoarele câteva cuvinte: „Soarele vieþii mele - Fiodor Dostoievski.” Dupã care a pus data: 6 ianuarie 1917. ªi dintr-o datã chipul ei s-a transfigurat fiind inundat de roºeaþã, ochii strãlucind de mândrie, de un profund sentiment de fericire. Nu era pentru prima datã când unul dintre contemporani observa acea transfigurare a chipului Annei atunci când era amintit numele lui Fiodor Dostoievski. Altãdatã, întrebatã de un tovar㺠de cãlãtorie care o recunoscuse în trenul ce mergea de la Moscova la Sankt Petersburg, “Ce fel de om era Dostoievski?” Anna i-a rãspuns cu aceeaºi lucire în priviri: “Era omul cel mai bun, cel mai tandru, cel mai inteligent ºi cel mai generos din câþi am cunoscut vreodatã.”

Anna Grigorievna a fost un veritabil agent literar pentru opera lui Dostoievski, a urmãrit toate editãrile, toate punerile în scenã, s-a opus atunci când a considerat cã se aduce atingere renumelui scriitorului. A avut o atitudine pioasã faþã de tot ceea ce-a scris Dostoievski, însã a fost ºi o femeie cât se poate de pragmaticã. Dorinþa ei a fost ca cei doi copii: Fiodor Fiodorovici ºi Liubov Fiodorovna sã se ocupe mai departe de moºtenirea literarã de la tatãl lor. Abia dupã moartea ei, Fiodor, fiul, a plecat de la Ialta în Moscova ºi s-a ocupat o vreme de moºtenirea literarã. În schimb, Liubov, care s-a stabilit în strãinãtate din 1913, a publicat o carte tendenþioasã la adresa tatãlui sãu în care printre altele nota: “Mama mea a vorbit toatã viaþa despre soþul sãu ca despre un om ideal, iar dupã ce a devenit vãduvã ºi-a educat copiii în spiritual unui adevãrat cult pentru tatãl lor.”

Deasupra tuturor acestor neînþelegeri rãmâne iubirea unicã ºi atât de profundã pe care Anna Grigorievna i-a pãstrat-o lui Fiodor Dostoievski pânã a închis ochii ºi dincolo de mormânt. Tânãra fatã care trecuse într-o bunã zi pragul casei marelui scriitor, cu servieta în braþe, oferindu-ºi serviciile de stenodactilograf, a lãsat posteritãþii una dintre cele mai frumoase ºi mai emoþionante poveºti de iubire. De remarcat cã Anna n-a fost nici pe departe supusã firii dificile a lui Dostoievski, ci a rãmas ea însãºi, independentã, adoptând o atitudine corectã ºi demnã. A fost lucrul care l-a impresionat cel mai mult pe scriitor ºi, din momentul în care a vãzut-o, nu ºi-a mai putut închipui viaþa fãrã „Anecika lui”.

O martorã a convieþuirii dintre cei doi povesteºte: „Ea se purta cu el ca o dãdacã sau ca o mamã din cele grijulii. Pregãtindu-i cele de trebuinþã când el avea sã plece undeva, îi aducea ba una, ba alta pânã când în cele din urmã îl vedea plecat. Deodatã zbârnâia soneria de la intrare.”Cine-i acolo?” “Eu, Anna Grigorievna! Batista! Ai uitat sã-mi dai batista!” îi spunea el pe un ton dramatic. Erau firi diferite: ea veselã, plinã de viaþã, râdea deseori cu poftã. El lua totul în tragic.

Avea simþul umorului ºi-ºi cunoºtea foarte bine poziþia, deºi era modestã din fire. Aflatã în strãinãtate îi scria fiicei sale: „Hotelierul, aflând de la nevastã-sa , care nu-i strãinã de ceea ce se cheamã literaturã, cã sunt soþia unui celebru scriitor, îmi spune acum “madame Tolstoi”. Eu nu protestez. A vrut sã-mi prezinte un literat englez, dare eu am refuzat sã cunosc asemenea plevuºcã, iar cu Shakespeare el n-are cum sã-mi facã cunoºtinþã…” iar zece ani mai târziu dupã moartea lui Dostoievski fiind întrebatã de un gazetar lipsit de tact de ce nu s-a mai recãsãtorit, i-a rãspuns: „Pãi dupã ce l-am avut de bãrbat pe Dostoievski, cu cine m-aº mai putea mãrita? Poate doar cu Tolstoi!” Îl cunoscuse, personal, pe Tolstoi în 1889 când îi aprobase o incintã în Muzeul de istorie din Moscova pentru a amenaja “Muzeul memorial F. M. Dostoievski”

Aproape în fiecare an, Anna Grigorievna pleca la bãi în strãinãtate. Primul lucru pe care-l fãcea când ajungea acolo, vizita librãriile sã vadã ce cãrþi ale lui Dostoievski se vând, cine le-a editat. Revenea în Rusia cu o cantitate imensã de cãrþi. Dar niciodatã nu renunþa la activitatea ei de corector, deºi vederea îi slãbise foarte tare ºi citea cu lupa. Îi plãceau foarte mult pãlãriile ºi nu–ºi refuza plãcerea de a-ºi cumpãra câteva. Nu semãna în acele momente nici pe departe cu acea Anna Grigorievna care, cu ani în urmã îºi vânduse paltonul sã-i cumpere soþului o pãlãrie nouã. Rãmãsese la fel de modestã, de chibzuitã ºi de pragmaticã. Munca de editor i-au atins sãnãtatea astfel cã în 1911, la 1 septembrie ºi-a vândut drepturile de editor. Deºi, pe seama ei se colportau zvonuri despre bogãþia imensã pe care ar fi deþinut-o, adevãrul era altul. Anna fãcea numeroase donaþii, ridicase ºcoala din Staraia Russa care-i purta numele lui Dostoievski.

Anna Grigorievna a supravieþuit domniei a patru þari, a trecut pragul unui nou secol, a fost martora a trei revoluþii, a folosit tramvaiul, lumina electricã, telefonul ºi metroul. Vara anului 1918, în plin rãzboi, a prins-o la Ialta. Foametea începuse sã bântuie ºi, într-una din zile, povesteºte nora ei, Ekaterina Petrovna, cineva i-a dãruit douã funturi de pâine proapãtã. Le-a mâncat toate ºi, în urma unei crize de colitã, pe 21 iunie 1918 s-a stins din viaþã.

Am devenit soþia lui Fiodor Mihailovici când aveam 20 de ani. Astãzi am depãºit 70, dar ºi acum îi aparþin numai lui: prin fiecare faptã, prin fiecare gând al meu aparþin memoriei lui, activitãþii lui, copiilor ºi nepoþilor lui”, nota ea în Memorii. 

 

 

 

Bibliografie: D. Dostoievski, Soarele vieþii mele, Caiete critice, 1991 

 

Comentarii cititori
sus

Franciscus Georgius

 

 

A ºti sau a nu ºti?
Aceasta-i puterea!

 

În nãvala actualã pentru dobândirea grabnicã a S.F.-ului (stãrii de fericire), mulþi considerã cã „savantlâc”-urile constituie mai degrabã un „know-how” economic decât un instrument de explorare, de expansiune a orizontului cognoscibil la un moment dat. Pentru afaceriºtii de modã nouã, important e sã afli unde poþi sã cumperi ieftin ºi unde reuºeºti sã vinzi rapid, cu profit maxim. Dimpotrivã, „a face ºtiinþã” înseamnã a cerceta, a calcula, a verifica, a reveni, a izbândi, a formula, a conºtientiza impactul asupra societãþii - lucruri consumatoare de timp ºi de resurse, fãrã un carteacâºtig garantat ºi imediat. Dintr-o cu totul altã direcþie, asupra cercetãtorilor acþioneazã ºi politicul, ºi serviciile de securitate, ca sã împiedice accesul elementelor teroriste la cunoºtinþe capabile sã producã mijloace de ucidere în masã. În volumul Dimineaþa magicienilor, Louis Pauwels ºi Jacques Bergier susþin cã alchimiºtii au cunoscut ºi au pãstrat vreme de secole secretul reacþiilor nucleare de transmutare a elementelor chimice, pentru cã ºtiau cã procedeul permite ºi fabricarea de arme atomice.

Pentru cã ºtiinþa este perceputã fie ca sãrãcuþã, fie ca periculoasã, din ce în ce mai puþini absolvenþi de liceu se îndreaptã cãtre universitãþi - mai ales la noi. De vinã este ºi învãþãmântul contemporan. Ca sã „uºureze” programa ºcolarã ºi sã se reducã numãrul de ore dintr-o sãptãmânã, se predã tot mai puþinã astronomie, fizicã, chimie, geologie, biologie. Un fizician va rãmâne uimit sã vadã cã azi, în liceele româneºti, se prezintã tot felul de cazuri particulare din mecanica clasicã, dar s-a renunþat complet la studiul mecanismelor simple: pârghia, planul înclinat, ºurubul, scripetele - adicã la tot ceea ce s-a folosit la construirea piramidelor egiptene ºi a catedralelor gotice.

Presa de mare tiraj preia arareori informaþii despre progresul tehnico-ºtiinþific ºi, când totuºi se întâmplã minunea, de foarte multe ori se fac greºeli de traducere catastrofale: de exemplu, un nou tip de „acumulator cu gel” a fost anunþat ca fiind o „baterie geloasã”. Pe de altã parte, tabloidizarea, publicarea de ºtiri cu tentã sexualã îngroºatã, a început sã afecteze nu numai cotidiene cândva sobre precum 'Adevãrul', ci ºi puþinele publicaþii autohtone dedicate popularizãrii invenþiilor ºi ºtiinþelor. Pe situl descoperã.ro s-au postat recent articole despre lenjeria intimã de culoarea liliacului a amantei lui Adolf Hitler, de ce stau bãrbaþii cu picioarele depãrtate, cât de  dãunãtor este sexul practicat înaintea unei competiþii sportive, se oferã tinerilor un ghid ºtiinþific al amorului în maºinã, iar rezultatul poate fi comparat cu tehnicile sexuale ale oamenilor preistorici etc. Oare redactorii publicaþiei ºtiu cã atât în vechiul cât ºi în noul cod penal se interzice ºi se pedepseºte drastic coruperea minorilor?

Din pãcate, îndreptarea interesului tinerilor cãtre aºa-zisa prezentare a „adevãrului gol-goluþ” nu conferã ºtiinþei nici un fel de „sex-appeal”, nu sporeºte cu nimic puterea de seducþie a ecuaþiilor lui Maxwell, a sistemului periodic sau a legilor lui Mendel. Postul american CBS a pornit în 2005 difuzarea serialului poliþist Numb3rs, unde analiza matematicã ºi statistica ajutau F.B.I.-ul în rezolvarea unor cazuri dificile. Acelaºi post a lansat în 2007 The Big Bang Theory, un serial de comedie menit sã prezinte în fundalul intrigii unele idei ºi femomene, dar standardul sãu a scãzut rapid la nivelul bancurilor cu Buliºor ºi doamna învãþãtoare. Elevii de azi se minuneazã: de ce sã ieºim din casã ºi sã ne uitãm la debutul, apogeul ºi finalul unei eclipse, cât timp ea oricum va fi postatã pe Youtube, filmatã din avion sau chiar de la bordul Staþiei Spaþiale Internaþionale?

Cei pasionaþi se uitã în jur dezorientaþi, cãutând un sprijin. Dupã retrocedarea imobilelor confiscate abuziv în perioada comunistã, multe dintre cluburile tehnice au rãmas fãrã sedii. Transformatã într-o companie de profesioniºti, armata a încetat sã susþinã miºcarea radioamatorilor ºi competiþiile goniometrice numite „vânãtori de vulpi”. Unde sunt revistele de hobby, precum 'Tehnium', 'Modelism', 'Conex Club', 'Racheta cutezãtorilor', 'Start spre viitor'? Unde sunt cãrþile de experimente, cine continuã demersurile educative susþinute o viaþã întreagã de I. C. Boghiþoiu, Florica T. Câmpan, Ilie Mihãescu, George D. Oprescu, Tudor Opriº, Gheorghe Pãun, Leonid Petrescu, Viorel Rãducu, Valentin Rãdulescu, Claudiu Vodã º. a.?

Rãmân lãudabile entuziasmele unor instituþii de culturã ºi de învãþãmânt, care se strãduiesc sã creadã cã, îngrijit cu dragoste ºi pricepere, prezentul va da roade însutite în viitor. În Bucureºti, accesibil cu metroul, continuã sã existe Muzeul Tehnic 'Dimitrie Leonida', unde se se aflã automobilul sonic ºi pila Karpen. În Timiºoara, într-unul dintre hangarele facultãþii de hidromecanicã de pe cheiul Begãi, un grup de profesori universitari au înfiinþat megalaboratorul numit 'Experimentarium TM', unde copiii sunt îndemnaþi sã experimenteze „pe viu”, nu într-un mediu virtual ºi sã se distreze câºtigând experienþã. În Þara Silvaniei, la Zalãu, se organizeazã de ani de zile 'Festivalul ªtiinþei', unde au participat ºi mulþi dintre elevii noºtri din Jibou.

Pentru ca sã fie atraºi copii cãtre cercetare, n-ar fi necesare sume astronomice ºi dispozitive costisitoare. Dintr-o simplã foaie de ziar, se pot construi zmee, bãrcuþe, papuci din hârtie, mãºti de carnaval, coifuri de legionari romani, rãsadniþe, pahare, coºuleþe, cuburi, dominouri. O sfoarã cu treisprezece noduri plasate la distanþe egale determinã exact triunghiul dreptunghic a lui Pitagora, cel cu laturile în proporþia 3:4:5. Un ºurub scufundat într-o carcasã de siringã umplutã cu apã îi va face sã exclame: „Evrika!” Cine duce lipsã de idei sã caute pe internet cãrþile lui Tom Tit (pseudonimul americanului Arthur Good), tipãrite la sfârºitul secolului al XIX-lea.

Un omuleþ aflat la vârsta lui „de ce?” va fi mult mai interesat sã recreeze el însuºi ceva prin joc decât sã afle cu câþi euro a fost vândut sutienul Evei Braun.

Sã-l uimim, sã-i facem un grafic al descoperirilor, sã i-l strecurãm în programul cotidian.
Sã-l pregãtim pentru tot ce e rãu ºi tot ce e bun.
ªtiinþa este sexy, dar are un alt tip de „vino-ncoace”. 

 

Comentarii cititori
sus

Marius Dobrin

 

Graffiti

 

* Tot mai des, în discuþiile unor intelectuali, vine vorba despre 'sângele' persoanei invocate. Cel mai adesea cu masca unei seriozitãþi care se fereºte de vreo incorectitudine. Dar ce relevanþã are dacã este evreu, ungur, bulgar sau român?

* Este deja destul de consistent segmentul de tineri care gândesc în termeni marxiºti. La început am fost siderat sã descopãr limbajul marxist-leninist la tineri educaþi, deschiºi ideilor moderne. Uluitor sã vãd activism care produce texte în stil proletcultist.

* Unii ignorã cã legionarii au comis crime ºi scot în evidenþã doar rezistenþa lor la comunism. Alþii ignorã crimele prin care s-a impus comunismul.

* Unii se victimizeazã în privinþa recuperãrii operelor unor interbelici care au comis ºi eroarea de a susþine o ideologie criminalã. ªi nu vor sã despartã apele, sã putem evidenþia ceea ce este bun de ceea ce este rãu. Oricât de mare ar fi numele. Eminescu este încã invocat pentru articolele politice, o tristã întoarcere în trecut.

* Unii ignorã dramele comunismului ºi se mirã de echivalarea lor cu acelea datorate nazismului. ªi dacã în ciuda denazificãrii ºi a legislaþiei profilactice încã apar germeni de acest soi, cum sã ne mirãm cã germenii comunismului s-au ivit viguroºi ?

* Tot mai des întâlnesc utopia, revolta unor oameni cultivaþi pe faptul cã nu trãim într-o lume idealã. Ingineriile sociale par atât de simple ºi de fapt sunt atât de dureroase ºi de instabile.

* Vrem sã îndreptãm societatea dar pedagogia are slãbiciuni, e nevoie de mai multã explicare ºi de mai multã rãbdare în schimbarea unor convingeri ºi prejudecãþi.

* Mi-e teamã de proceduri pentru cã se întâmplã sã fie inumane, pentru cã, oricât de profesioniºti ºi de bine intenþionaþi ar fi cei care le întocmesc, realitatea e tot mai complexã ºi deciziile corecte tot mai punctuale, tot mai aproape de o excepþie decât de o regulã.

* Simt cã e nevoie de proceduri pentru cã, pe de altã parte, omenescul din noi ne împinge spre un haos funcþional.

* Au fost mustraþi aceia care au tãcut în comunism. Dar mã uit cã azi, în deplinã libertte, mulþi intelectuali aleg sã tacã. Pot înþelege cã pentru un loc de muncã îþi reprimi reacþiile ºi, la limitã, cânþi cum þi se cere. În comunism am fost obligaþi la asta dar, cel puþin, acolo semnalizam cã suntem sub vremi ºi întreþineam adevãrata atitudine într-o comunicare mai mult sau mai puþin codatã. Azi vãd o mascã deplinã, acordându-le prezumþia cã, totuºi, nu cred în ceea ce propagã ºi susþin.

* Resimt absenþa unui dialog real. În oraº e mai degrabã festivism, o aglomerare de activitãþi bifate. Evenimentele consistente se pierd. Nu discutam ºi nu dezbatem, nu vedem efervescenþa care sã nascã lucruri durabile sau mãcar sã ne facã mai buni consumatori. S-a dus vremea unui colocviu cu Andrei Cornea, Alexandru Cãlinescu ºi Ion Bogdan Lefter. S-a stins speranþa unui neo-paºoptism.

* Este inevitabil ºi ca lumea sã meargã mai departe ºi fãrã sã aºtepte aprobarea mea :) ªi am lãsat în urmã contrarierea faþã de dialogurile în englezã între doi români :) ªi mã gândesc cât de contrariaþi erau pãrinþii generaþiei mele privind la ceea ce atunci era o fracturã faþã de trecut.

* ªi da, am ºi eu eºuãrile mele. De la irosirea unui timp al acumularii în meserie, lãsându-mã pradã unor deºertãciuni, pânã la abandonarea unor proiecte culturale care ar fi însemnat ceva nu doar pentru vanitatea mea de autor.

* ªi dacã tot am repetat pânã la branduire: „e bine”, o mai zic o datã :)

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey