Artă - 'hipercarne', Virgilius Moldovan
Școala de Vară de la Telciu
Jazz - J(H)AZZ DE NECAZ !
Jazz - Scrisoare Deschisă

 
sus

Marius Dobrin

 

Oglindă, oglinjoară

 

Înainte de vernisaj, din imaginile promo ale expoziției hipercarne, cu lucrări semnate de Virgilius Moldovan, unii au receptat o re-chestionare a 'frumosului'. De aici, discuții. Pentru alții a fost impactul cu o doză de fabulos. Așa cum se vede în clipul alăturat, ca și cum se întredeschide o fereastră spre un tărâm magic.

O dată stârnită curiozitatea, am căutat referințe. În plină vară, la Muzeul de Artă din Cluj i-a fost organizată sculptorului o altă expoziție, intitulată Cazul vocativ, mizând pe semnificația acestei categorii gramaticale, vocativa care acum „demască adevărurile incomode ale existenței umane”. În spațiul liber al curții interioare 'desantul' lucrărilor de anvergură au avut chiar rolul din titlu.

hipercarne1Dacă la Cluj Turbulentul a fost plasat direct pe trotuar, provocator, la Craiova contactul cu lumea imaginată de Virgilius Moldovan vine la limita porticului unde, maiestuos, Cetățeanul este totodată simbol pentru titlul expoziției dar și personaj ce pare a domina nu doar spațiul muzeului ci bună parte de oraș. Un oraș în care dă buzna și se acomodează lesne, ca într-un mediu din același aluat.

Selecția și poziționarea lucrărilor sub titlul hipercarne se dovedește un act creator. Se reasamblează obiectele într-un traseu oarecum labirintic, cu noduri de semnificație, potențând de fiecare dată forma care dă ideea de generic.

Laura Țiparu, din postura de curator, scrie în elegantul catalog realizat de Kopacz Kund: „hipercarne - Acel avatar al cărnii, specific unui final de civilizație. Ea se caracterizează printr-o continuă preocupare de a dibui noi și perverse modalități de a sumbina și încăleca spiritul, de a-și instaura supremația asupra ființei, până când, cu veselă inconștiență, o strivește definitiv sub propria greutate.”

Volumul celor mai multe dintre lucrări este cel care, desigur, se impune la prima vedere. Corpuri care au depășit cu mult dimensiunile unei norme, oricum generoase. Corpuri recognoscibile, însă, în cotidian, doar că aici apar în toată nuditatea lor. Ceea ce evităm să vedem în mod curent. Fie să ascundem, când suntem posesorii unui asemenea trup, fiind să întoarcem privirea sau să rămânem la un strat superficial când suntem în fața altora. Adesea exacerbarea de volum e o mărturie a unui stil de viață și taman asta deranjează. De cele mai multe ori este o consecință a avansării în vârstă, o firească degradare biologică. Oricum ar fi, pudoarea la care apelăm mereu este, acum, dată la o parte.

Îl citez mai întâi pe Julien Caragea: „Inubliabile personajele lui planturoase, reprezentând triumful, dar și derizoriul cărnii, o jovialitate infernală, o promiscuitate cu veleități de magie, o scandaloasă complicitate, un grotesc carnavalesc însă și lipsit de orice îngăduință față de natura umană. Pe care nu le-am mai întâlnit ailleurs.” 

hipercarne0Îmi pare că impactul puternic al acestor lucrări cu personaje reprezentate în dimensiuni amplificate ține în special de evidențierea unor detalii pe care acum nu ai cum să le mai ignori. Cute ale cărnii abundente, semne ale vârstei avansate ori ale atâtor variațiuni epidermice. Tulburătoar aspectul personajelor Alter-Ego, cu carnea flască și coloritul, respectiv moliciunea de contrast. Degete, unghii, buze sau organe sexuale, toate astea sar în calea privitorului și-l provoacă la o reacție, la o autoevaluare și la raportarea, din acest punct de vedere față de ceilalți.

Pe undeva, pe asta mizează și artistul, care declară în interviul acordat Laurei Tiparu:

„Reacția pe care o aștept e sa pună mâinile la ochi, apoi să le îndepărteze scurt, după care să le pună din nou și tot așa până când reușește în sfârșit să le țină în buzunare. Mă bucură și când văd că unul sau altul nu reușește să se abțină și pune mâna pe lucrare.”

Modul în care sunt dispuse aceste lucrări realizate din silicon și rășină, cu două excepții (teracotă & bronz, respectiv bronz & piatră), este o certă reușită curatorială.

hipercarne-capeteFiecare încăpere este sub semnul unei idei. Topografia clădirii are și un segment labirintic, are și două linii lungi. Acestea sunt valorificate prin vizibilitatea unor lucrări plasate la câte un capăt, atrăgând privirea de la distanță. Având chiar un sens prin aceasta. Prima linie are la orizont emblema unui Babel și te poartă în camera dialogului, cu postura complementară a două cupluri de capete. Cele mici, față în față, cu limbi reptiliene, ilustrează perfect discuțiile aprinse, mai degrabă nesfârșite decât finalizate cu o concluzie. Cele mari, capete colosale, sunt unul în spatele celuilalt, aproape și, totuși, departe unul de altul prin refuzul unui dialog. Și acesta fiind un caz larg răspândit în lume noastră. Ambele situații sunt din sfera lipsei de comunicare, o cauză dramatică a atâtor neîmpliniri. Iar lucrarea aproape deușade ieșire din această încăpere, un simbol al consecințelor acelei sincope de dialog, este un cap strivit de o palmă hotărâtă în acțiunea ei.

hipercarne4Deja de aici te simți 'agățat' de un personaj de dincolo, întrezărit la început prin spațiul de trecere. Este Rembrandt. Cu o trimitere la autoportretul de apostol. Cu o privire pătrunzătoare, de un magnetism aparte. De altfel Virgilius Moldovan are darul de a crea asemenea priviri ale personajelor sale, oferind astfel un moment de captivitate creatoare prin inducerea în privitor a tot felul de senzații gravitând în jurul temei dar și cu nebănuite traiectorii. Rembrandt este dublat în semnificații și de ludic. Pentru că artistul i-a adăugat sub fund un element de balizare, conic, interpretabil în mai multe feluri, inclusiv ca o paralelă la erecția personajului. Ludicul este definitoriu pentru sala aceasta în care mai apar doi copii. Unul, mofturos, refuzând supa luiCampbell. O referință și la Andy Warhol dar și la unul dintre sloganurile firmei alimentare: „Made for real, Real life!” Celălalt copil a fost ingenios plasat pe o banchetă a muzeului, aidoma unuia real care e la vârsta zbenguitului, ce n-ar sta o clipă locului. Așa cum l-a surprins artistul, pare a fi gata de zbor, nu doar de o tumbă.

hipercarne5Sala 'Adam și Eva' este, prin construcție, una de tranzit, cu un aer mult mai intim. Curatoriatul a alăturat doua lucrări: Iris (ca Eva), cu capul ușor întors, cu o expresie de zâmbet ciudat, timiditate și incongruență, și Erezia (un Adam). Adamicul personaj este într-o dublă ipostază: victimă a unei mutilări comandate (în stil interlop) dar și ca erou de mitologie, atâta timp cât el rupe în două șarpele ispititor.

Sala cea mai largă, salon de dans al unui palat ce se respectă, este rezervată unei singure lucrări, Alter ego, un superb grup statuar în postura unui dans. Personajul dublat este feminin dar de o feminitate ce și-a mai pierdut din trăsături în urma înaintării în vârstă.   

hipercrne6Un singur picior pe podea și o piruetă, una dintre priviri spre tavan, o mână întinsă parcă spre destin, amintind, cumva, de celebra apropiere a degetelor din fresca lui Michelangelo. Dar de impact covârșitor este gestul de susținere cu mâna cuprinzând carnea flască a partenerei.

Dincolo de coloane, câteva vitrine împodobite cu o serie de artefacte selectate cu grijă pentru  corelația cu lucrarea lui Virgilius Moldovan.

E vorba de dans dar, la o privire mai atentă, Alter-ego e și lupta omului cu sine însuși. Este ipostaza unei piruete a unui personaj care se sprijină pe un singur picior, în fluxul vieții, care se susține pe sine, fie și numai dacă vezi surplusul de carne moale prins cu nădejde de o mână.

Acest flux al vieții e în siajul unui flux al timpului istoric și pe aaxa interioară a palatului ajungem în sala ideilor politice.

Evident că mărimea exacerbată a Vânătorului de iepuri captează atenția de departe. Mai ales că are chipul celui mai diabolic personaj din istoria modernă. Dacă faci abstracție de chip, este un trup normal, curat. Tot răul este localizat în cap. Și încă expresia chipului e mai degrabă neutră. Ar fi o ilustrare a unei expresii pe marginea căreia a glosat Bogdan Ghiu: „banalitatea banalității răului”.

hipercarneIar 'răul' este nu doar referențiat prin chipul recognoscibil al personajului cât și prin simbolistica iepurelui pe care-l ține într-o mână. Vânătorul de iepuri a fost, de fapt, un vânător de oameni, în primul rând de evrei. Și avem ilustrarea mecanismului propagandei acelui regim de grea amintire.

Alături, reprezentat doar prin cap, un lider nord-coreean, cu un zâmbet larg, hipnotizator, cu un gest omenesc, al chiștocului păstrat între degete. Zâmbetul acela, o mixtură de obicei asiatic, de cinism și de falsa colocvialitate a unui activist comunist.

Alături de aceste două figuri, expresii ale totalitarismului, mica sculptură intitulată Dictatorul este discretă. Cu trăsături prea puțin distincte, din materiale clasice, bronz și piatră, pare mai degrabă inofensivă în raport cu toxicele alăturate.

hipercarne7În fața tuturor, prăvălit, Filosoful. Acoperindu-și un ochi cu palma, poate spre mai dreapta percepție, poate din suferință, răsturnat pe podea, cu un picior ridicat din acea dinamică a mișcării, este un om „sub vremi” și, totodată, ultimul reper al gândirii.

Avem, poate, o înfrângere a raționalului sub asaltul iraționalului. Dar, ieșind din expoziție, gândurile încep a se decanta.

Emilian Ștefârță vorbește de „anti-elogiul ființei umane”, având ca referință arta antichității. Și trebuie să accepte că acum, ceea ce vedem „chiar dacă nu ne încântă, ne emoționează, chiar dacă nu glorifică, afirmă.”

De fapt lucrările din hipercarne reprezintă oglinda pe care nu o poți ignora, pe care nu o poți mitui, cea care te arată așa cum ești și care îți arată lumea în care te miști. Oglinda știe că omul caută să cosmetizeze, caută să transforme spre ceea ce i se pare a fi convenabil. Doar că acum avem a ne supune oglinzii și, surprinzător, avem a descoperi că, de fapt, frumosul e mai bogat în instanțe decât credeam.

Mihaela Velea scrie în catalogul expoziției:
„În mod paradoxal, deși practică una dintre cele mai clasicizate forme de sculptură, arta sa intrigă și scandalizează tocmai prin naturalism.”

Și punctează: „[...] ceea ce contează în apropierea de arta lui Virgilius Moldovan este chiar proximitatea fizică. [...] toate acele detalii inestetice, ce erup pe trupurile personajelor, nu sunt doar o coajă superficială, de care ne vom vindeca la ieșirea din expoziție, ci un constant memento că degradarea ființei umane este ireversibila.”

 

Comentarii cititori
sus

Valer Simion Cosma

 

 

Școala de Vară de la Telciu

 

scoala de vara telciuPovestea cu Telciu a început în 2012, cînd am organizat o conferință internațională acolo. Au urmat alte 5 ediții, sub titulatura Telciu Summer Conferences/Conferințele de vară de la Telciu. Începînd cu ediția de anul trecut, mi s-a alăturat în organizare Manuela Boatcă, de la Universitatea din Freiburg, Germania. Implicarea dumneaei a determinat și virarea înspre gîndirea și practica decoloniale. În contextul ăsta mi-a trăznit să organizez și o școală de vară. Mai precis, la ediția de anul trecut a conferințelor a venit ceva lume să asiste la conferințe și să participe la discuții, majoritatea fiind foarte încîntați de cele petrecute la Telciu. Așa că am avut o discuție preliminară cu Ovidiu Țichindeleanu, Manuela Boatcă și Matei Costinescu. Ce a urmat, s-a putut vedea în vară.

După ce n-am pupat bani de la AFCN, ne-am repliat pe bugetul primit de la primăria comunei Telciu și de la Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud. La prima ediție am avut în jur de 50 de participanți, majoritatea pe întreaga durată, alții doar pentru cîteva zile. Au fost zece cursuri pe teme legate de lumea țărănească, globalitatea muncii, arta în postsocialism, inventarea tradițiilor etc. susținute de Madina Tlostanova (Suedia), Manuela Boatcă (Germania), Ovidiu Țichindeleanu (Moldova), Vintilă Mihăilescu, Călin Goina, Aurelian Giugăl, David Schwartz și Matei Costinescu din România. Au fost și sesiuni de prezentări de proiecte din partea cursanților prezenți, precum și interminabile discuții, atît în cadru formal, în cadrul cursurilor, cît și după, la terasele din sat.

scoala de vara telciuAu fost și trei seri cu proiecții de filme artistice și documentare (Crulic. Drumul spre dincolo; Aferim și Aici, adică acolo), în aer liber, urmate de discuții cu localnicii prezenți. Vasile Ernu și-a lansat Sectanții la biblioteca Liceului Tehnologic din localitate, iar în fosta discotecă a Barului Hovrea „s-a dat teatru politic” – Sub Pământ. Valea Jiului în tranziție, în regia lui David Schwartz. Au mai fost drumeții exploratorii prin sat și prin Munții Țibleșului, însoțite de mese prin gosopodăriile localnicilor. În tot acest timp, elevii gimnaziului din localitate au avut parte de un atelier de teatru Forum susținut de Claudiu Lorand Maxim și Ani Mărincean de la Asociația Reciproca din Cluj.  Mai multe despre programul primei ediții găsiți pe pagina Centrului pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale: http://www.centrulpentrustudiereamodernitatiisialumiirurale.ro/program-2016

Prin școala asta de vară cred că se crează, în primul rând, o punte între sat și oraș, între mediul academic și lumea satului contemporan. Și Telciu evidențiază din plin ceea ce s-a petrecut cu satul autohton în postsocialism: migrație, împuținarea locurilor de muncă etc. Una dintre coordonatele esențiale ale acestui proiect este contactul cu localnicii – pe cît posibil  - și trăitul (chiar dacă pentru o perioadă foarte scurtă) în comunitatea gazdă. Proiecțiile de filme, spectacolul de teatru, atelierul de teatru, au fost gîndite în așa fel încît să faciliteze întîlnirea dintre localnici și cursanți, dintre elevii din localitate și o lume la care ei nu au acces în restul anului. Un alt aspect care, consider eu, particularizează acest proiect, îl reprezintă partea financiară. În contextul domniei austerității și al lipsurilor de care se lovesc majoritatea studenților, această școală de vară este croită în așa fel încît să fie accesibilă cît mai multora.

scoala de vara telciuE plină Europa de școli de vară, inclusiv școli de vară decoloniale, cu taxe de înscriere prohibitive, încît mă întreb dacă nu cumva astfel de preocupări intelectual-academice ajung să fie capriciul unei minorități înstărite sau a „genialilor” care au parte de ceva burse sau granturi. De aia cred că e important ca un astfel de proiect, mai ales că se revendică de la gîndirea decolonială, să fie accesibil și să scoată mediul universitar din izolare. Fără a cădea în reverie pășunist-sămănătoristă, consider că una dintre fracturile care traversează societatea românească este cea dintre mediul rural și mediul urban intelectualizat. La o scară mai mare, cred că o bună parte din lumea care se învîrte prin universități și institute de cercetare  a ajuns prizoniera propriului univers și limbaj. De aia o astfel de ieșire poate produce o breșă. Cel puțin temporară.

Dincolo de feedback-ul primit de la participanți – pozitiv în cea mai mare parte, cel mai tare mă bucur să constat că acest proiect a fost asumat de o bună parte din telceni, fiind perceput ca un eveniment al lor și dorind să se implice tot mai mult. Dacă la prima ediție a fost nevoie de eforturi pentru a convinge localnici să cazeze cursanți sau invitați, pentru ediția viitoare multă lume și-a anunțat disponibilitatea să ajute cu cazarea și să organizeze mese în gospodăriile proprii.

Pentru anul viitor avem în plan să ne întindem pe mai multe zile și să diversificăm activitățile. Nu pot să dau încă detaliile despre cursuri, pot spune doar că o parte dintre cei care au susținut cursuri la ediția din acest an și-au anunțat dorința de a veni și la ediția următoare. O să avem o serie de workshop-uri legate de satul postsocialist și necazurile care prăpădesc agricultura și producția de alimente. Vor fi două spectacole de teatru, unul dintre ele fiind De Vânzare/For Sale, regizat de Gianina Cărbunariu. Gianina o să susțină și un atelier pe durata școlii de vară. Atelierul de teatru Forum o să fie și anul viitor, însă extins la mai multe grupe de copii și destinat și copiilor care vor însoți părinți la această școală de vară. Vor fi patru zile de proiecții de filme, trei în Telciu și una la Bichigiu – sat ce ține de comuna Telciu.  În februarie plănuim să lansăm anunțul pentru cei care vor să aplice la cea de-a 6-ediție a Conferințelor de vară de la Telciu, iar în martie-aprilie intenționăm să lansăm conținutul celei de-a doua ediții a școlii de vară și anunțul pentru înscrieri. 

 

Comentarii cititori
sus

Alexandru Șipa

 

J(H)AZZ DE NECAZ !
(Ce m-amuză/nu m-amuză în jazz-ul românesc !)

 

cartea*De această dată mă opresc la cartea MOȘU (Florian Lungu în dialog cu Doru Ionescu) - Editura Casa de pariuri literare (2016) și în primul rînd la copertă.

Din titlu înțelegem că Florian Lungu îi ia interviu lui Doru Ionescu și nu invers… iar textul ne relevă mai degrabă un interviu decît un dialog… Nu ?

Apoi mă opresc acum doar la pagina 98 unde (evident, nu Doru Ionescu ci) Florian Lungu scrie: „Cu o singură excepție, sunt prietenul apropiat al tuturor organizatorilor de festivaluri…”

După care urmează un șir de nume (39) care, unele au organizat, iar altele mai organizează evenimente/festivaluri de jazz.

Nu pot să nu mă întreb: oare care o fi acea „excepție”, din moment ce pe această listă nu figurează organizatorii/festivalurile de la Sângeorz Băi (Roland Szekely), Miercurea Ciuc (Nora Szilagyi), Sighișoara (blues-Aurel Hațiegan), Suceava (blues-Bobi Stroe), Ploiești (Lucian Sabados, înainte de a pleca la Brăila), Brașov (actual), Timișoara (actual - Tako Norbert), Jazz in the Park (Alin Vaida). Eu, care am organizat 15 ediții la Brașov, 4 la Costinești, 4 la București-jazz și alte 4 de blues ? Mare dilemă !

*Recent, la sfîrșitul lunii noiembrie, a avut loc Timișoara Jazz Festival (altul, firesc, decît cel din vară... adică organizat de altă echipă...). Cu acest prilej au fost decernate, pentru prima oară, Premiile jazz-ului bănățean (muzicienilor din zona respectivă)... După principiul "Azi în Timișoara, mâine'n toată țara", așteptăm reacția/replica altor privincii/orașe precum Cluj, Iași și Capitala... deocamdată...

---

P.S.  Referitor la scrisoarea deschisă prezentată alăturat:

Oare cîți dintre membrii juriului, inclusiv președintele de juriu, au competență, prestigiu, autoritate și credibilitate jazz-istică ? Dar dintre organizatorii acestui festival-concurs ? (De exemplu, se știe că Mihai Crețu e prezent în juriu și pe scenă, cu un recital la fiecare ediție, doar datorită faptului că e nepotul lui Johnny Răducanu? Iar Doru "Rocker" Ionescu mi-a declarat ferm, cu puțin timp în urmă, în această toamnă: „Eu n-am nici o treabă cu jazz-ul"... După acest festival-concurs Doru Ionescu mi-a zis: „Eu m-am dus la acest eveniment cu o echipă de filmare de la TVR pentru un reportaj și, cînd am sosit acolo, am aflat, mi s-a comunicat, că sînt și în juriu"...)

 

Comentarii cititori
sus

Scrisoare Deschisă către Organizatorii Festivalului Internațional de Jazz
"Johnny Răducanu"

 

Exprimându-ne respectul și aprecierea pentru acest festival, dorim să semnalăm nereguli în privința respectării Regulamentului de Participare și Premiere.

După cum scrie în Regulamentul publicat pe siteul oficial al Festivalului (www.johnnyraducanu.ro), există 3 secțiuni de înscriere în cadrul concursului:

1. SOLIST VOCAL / SOLIST INSTRUMENTAL

2. FORMAȚII

3. COMPOZIȚIE

Prin răspunsul organizatorilor la întrebarea adresată prin email:

"Pentru recitalul de concurs, vocalistele trebuie să vină alături de formația proprie pentru acompaniament, sau este obligatoriu să cânte cu o formație pusă la dispoziție de festival?", este confirmat faptul că participantul care dorește să se înscrie la secțiunea de SOLIST VOCAL, va fi acompaniat de formația pusă la dispoziție de către Festival În cazul în care Solistul Vocal preferă acompaniamentul personal, se va înscrie la secțiunea FORMAȚIE (Răspunsul organizatorilor: "Cântați ca solistă cu acompaniamentul nostru (Andrei Tudor și bandul său) sau cu acompaniamentul dvoastră, caz în care sunteți un band și eventualul premiu se împarte la tot bandul") .

jazzConcluzionăm că Premiul pentru "Cel mai bun solist vocal" nu poate fi acordat decât unui candidat al secțiunii de SOLIST VOCAL, așa cum Premiul "Pentru cel mai bun solist instrumentist" nu poate fi acordat decât unui candidat al secțiunii "SOLIST INSTRUMENTIST".

Premiile ce pot fi primite de secțiunea FORMAȚIE sunt toate premiile în afară de "Cel mai bun Solist Vocal" și "Premiul pentru cel mai bun Solist Instrumentist", așa cum participanții la secțiunile de SOLIȘTI pot primi orice premiu în afară de cel pentru "Cea mai bună formație".

Încălcând Regulamentul Concursului, Juriul a acordat Premiul de "Cel mai bun Solist Vocal" drei Krisztina Koszorus, care a participat în secțiunea FORMAȚIE, sub numele "Koszorus Krisztina & Szasz Csaba". Practic, întreaga secțiune de SOLIST VOCAL nu a fost premiată.

Considerăm că decizia lipsită de etică a juriului în acest caz a fost o lipsă de respect la adresa participanților din secțiunea SOLIST VOCAL.

Membrii ce au constituit Juriul nu au fost cunoscuți în mod public în prealabil, fiind prezentați abia în momentul începerii concursului. Acest lucru permite schimbarea neanunțată a componenței juriului.

Menționăm faptul că domnul Mircea Tiberian nu a putut fi prezent la desfășurarea festivalului, deci nu a contribuit sub nici o formă la decizia de jurizare a acestui concurs .

openPentru a nu încuraja astfel de nereguli, solicităm revizuirea și clarificarea Regulamentului. Profesionalismul Organizatorilor și al Juriului nu ar trebui sa fie îndoielnic.

 

Elisabeta Campau Firtescu vocalist / competitor

Liliya Ilieva vocalist / competitor

Diana Miron vocalist / competitor

Sian Brie guitarist Alex Simu composer/ musician/professor/ jury member past editions 2013, 2014, 2015

Bogdan Nicodim musician / pianist

Laurentiu Cotac double bassist

Harvis Cuni Padron trumpeter

AG Weinberger muzician/ producator/compozitor/membru al juriului 20132014

Alexandru Olteanu musician/ pianist

Oskar Stenmark trumpet player,New York City

Andreas Aron bass player

Mario Firtescu music producer

Andra Maria vocalist

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey