Ce ți-e și cu arta asta ?! Arta fuge mai repede ca noi
Fotografie: Rafael Dubreu
Gravură
To(l)ba de jazz - XV

 
sus

Valentin Boiangiu

 

Arta fuge mai repede ca noi

 

arta1VB: E violență multă în artă.

MD: De ce oare? [1]

VB: Pentru că e frumoasă, atractivă, spectaculoasă.

MD: Spectaculoasă, înțeleg. Atractivă... remarc acest lucru, probabil explicabil psihanalitic. Dar frumoasă?

VB: Păi dacă e atractivă și spectaculoasă... e frumoasă. Artistic vorbind.
Ce e frumusețea în artă? De multe ori e neobișnuitul, bizarul, grotescul, suferința altora, spectacolul violenței, trivialul excitării în fața spectacolului durerii altora. Arta e tare perversă. Și de aia e frumoasă.

MD: E obsesivă.
Prin anii '90 îmi era greu să văd adolescenți și tineri îmbrăcați totalmente în negru. Apoi îmi dau seama că la vârsta aceea moartea nu există. Durerea nu există.

VB: La vârsta aia moartea e departe. Dar apropierea ei este poate un rezultat al nivelului ridicat de adrenalină pe care îl au tinerii.
Arta luată în sens de frumos nu ar exista fără cealaltă artă. Fascinația cu „urâtul“, groaza, violența,
grotescul... și aia e tot artă, nu? 
[2][3]

arta2arta3Uite ce zice Andy Warhol: „So many people seem to prefer my silver-screenings of movie stars to the rest of my work. It must be the subject matter that attracts them, because my death and violence paintings are just as good.“ El se referă la publicul larg, de aia era artist POP (popular culture).

MD: Dar publicul larg în mod sigur vede doar un frumos restrâns, ca să zic așa. Urâtul nu e frumos pentru publicul larg.

arta4aVB: Eee... acum s-au schimbat destul de mult aceste conotații. Publicul larg nu are o anume direcție și gândire bine definită. Există tot felul de nișe și gândiri multilaterale.
arta4b

 

 

 

 

 

 

Dar iată imagini despre o instalație enormă făcută de Jake și Dinos Chapman, care este de fapt reconstruirea instalației Hell făcută mai demult dar care a ars într-un depozit. Și ei au reconstruit-o în doi ani și au numit-o Fucking Hell.[4]

MD: Aceste imagini sunt detalii ale aceleiași lucrări?

arta5VB: Toate sunt secțiuni ale aceleiași instalații. Sunt nouă acvarii mari dispuse în formă de svastică. Această lucrare este inspirată din multe referințe, dar mai ales din Goya- dezastrele războiului[5]. Goya are o mare influență asupra acestor doi frați Chapman. Ei adaugă și imagini din lagărele de concentrare naziste și referințe la cultura contemporană (ex. McDonald's).

Pot să mai exemplific mult, ca să-ți dai seama ce amploare are violența în arta modernă și contemporană, ceea ce e normal... de fapt a fost prezentă dintotdeauna.

arta6Uite și de la George Grosz, care a fost grenadier în armata germană.[6]

MD: Interesant că apare acel copil la mitralieră. Este un precursor al copiilor folosiți de teroriștii palestinieni.

arta7VB: Uite-l și pe Peter Howson, artist oficial în Bosnia.[7]

 

 

 

 

Sau încă o interpretare a Bosniei, în viziunea Marinei arta8Abramovic.[8]

MD: Matei Vișniec are o piesă intitulată Femeia ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia. Chiar așa, fosta Iugoslavie este un exemplu de cum răbufnește în om tribalismul. Arta a fost neputincioasă acolo. Sunt momente de orbire când oamenii nu mai ascultă de nimic altceva decât de sâmburele acela al urii.

VB: Sau nu destui oameni se uită la arta care trebuie. Pentru că arta bună poate spune multe oamenilor. Prin artă se poate face multă educație. Artiștii au o conștiință și vor să ilustreze realitatea, să tragă semnale de alarmă, să arate ce s-a întâmplat și (sperând ca) să nu mai facem la fel în viitor.

MD: Un artist, ca om, poate fi agresiv? Violent în comportare?

VB: Normal... e om. Sean Scully se bătea în America pentru bani, prima dată când a ajuns acolo. Arta lui nu valora nimic pe atunci, chiar mi-a povestit. Și culmea, arta lui e foarte contemplativă.

MD: În ce sens se bătea?

arta9VB: Cu pumnii... meciuri de box ilicite. Și uite ce pictează.[9] Mie lucrarea asta mi se pare foarte senzuală și meditativă, calmă pe undeva.

MD: Prin artă violența poate fi privită în față mai bine?

VB: Prin artă violența nu este decât reprezentată, nu este reală. Dar prin natura noastră suntem atrași de neobișnuit, de orice spectacol, de orice natură ar fi el. Și arta e destul de safeNe putem uita la aceste spectacole fără să ne doară ceva fizic. Doar emoțional și intelectual... Dar astea nu se văd.

MD: Putem include aici și o doză de masochism în fiecare dintre noi?

VB: Nu trebuie s-o includem noi. O avem cu toții. Ne-a spus-o și marchizul de Sade și mulți alții. Cu cât o admitem mai repede, cu atât ne putem bucura de ea mai mult.

MD: Artistul care o reprezintă se plasează cumva anume? Adoptă o postură față de violență?

VB: De multe ori artiștii vizuali au reprezentat spectacolul durerii, al suferințelor, pentru că au considerat că imaginile sunt mai puternice decât cuvintele. Legat de întrebarea ta: bineînțeles. Dacă n-ar face asta (și unii cad în patima asta de a se preface, de a se lamenta aiurea), atunci nu am avea decât un voyerism. Asta e ca pornografia, nu mai e artă.

MD: Artistul nu e un ziarist care doar informează, observ că el expune și o idee a sa are o viziune.

VB: Mmmm, discutabil. Și artistul și ziaristul au o doză mai mare sau mai mică de subiectivism și de interpretare și de imaginație. Artistul informează, cum să nu?! 
arta10Uite alt artist, Tonks [10]:

MD: Ce chestie... oameni așa desfigurați și au privirea senină, aparent zâmbesc. Deși acolo e carne răscolită. Privesc cu greutate, simt că parcă mi se deschide mie carnea.

VB: Li s-a făcut chirurgie plastică. Tonks a fost și artist și chirurg. Îmi place ce spui. Ăștia-s soldați din primul război. Mulți de la Ypres.

MD: Artistul-chirurg a avut în primul rând curiozitatea profesionala. Bănuiesc că a apreciat prilejul de a pătrunde în interiorul corpului uman. O secțiune din asta... A inventariat cu titlu de beneficiu științific. Cum zici tu, arta în context. Dacă nu-mi spuneai de Ypres, de război, mă gândeam că sunt oameni răniți în agresini de genul violențelor domestice, sociale, ca între oameni care au avut cea de împărțit, poate victime ale unei tâlhării.

VB: Tonks nu i-a tăiat el pe aceia, erau tăiați deja. Desenele lui i-au servit lui Gilles care făcea chirurgie plastică.

MD: Cum este percepută violența naturii? Mă gândesc la manifestările violente ale naturii dar și la violențele omului asupra naturii.

VB: Ei, aici avem o întreagă mișcare artistică și filozofică numită romantism și, mai târziu, expresionism, în arta vestică. S-o luăm pe rând... Natura violentă (sau nu neapărat dar arta11impunătoare) în fața omului… Cred că am mai vorbit despre Caspar David Friedrich, artist romantic german, care-și punea mereu problema existenței umane în relație cu natura și puterea noastră limitată și slăbiciunile patetice ale omului în fața naturii.

 

arta12Iată două exemple [11][12]:

Mai târziu, în expresionism, avem de-a face cu o auto-reflexie, ca o consecință a modernismului, avansurilor tehnologice și rolului omului în această lume „progresistă“. După mine, arta13cel mai sugestiv exemplu este Strigătul lui Munch[13]:

MD: Acest strigăt este în fața naturii sau în fața omului?

VB: E strigătul unui om (el însuși) în fața naturii, despre vremea în care trăia. Este un autoportret, de fapt. A făcut patru versiuni, în jurul anului 1900. O perioadă destul de tumultuoasă a Europei. Tehnologia, industrializarea, condițiile vitrege de muncă, îmbogățirea extrem de rapidă a noii clase sociale, burghezia, rolul artistului și al omului în tot acest peisaj social și politic. Plus că Munch fuma opium la greu. E o pictură iconică a artei moderne europene.

MD: Interesant ce spui. Despre 1900, 'la belle epoque', am o percepție de relaxare a acelui timp. Un timp al modernizării.

VB: Belle epoque pentru burghezie, nu pentru toată lumea. Mulți artiști și-au pus problema încotro se îndreaptă societatea.

MD Asta este o întrebare perpetuă. Și în fiecare perioadă par a fi temeri.

arta14VB: Noi vorbeam despre aia. Uite cum vedea James Ensor belle epoque la 1890[14]:

MD: Există tsunami, vulcani sau pur și simplu uragane. Omul e biciuit, natura se manifestă violent față de om. Desigur că și omul se manifestă violent față de natură.

arta15 

VB: Uite una dintre furtunile lui Turner....Mie-mi place mult Turner. [15]

Sunt destui artisti care lucrează cu natura. Dar cei mai mulți aleg să se uite la frumusețea naturii, nu la violența ei. Natura, de obicei, e celebrată. Ca Andy Goldworthy de exemplu [16].

MD: E fotografie ?

arta16VB: E o fotografie a unei lucrări de-a lui, făcută de soție. El face lucrări numai cu ce găsește natural la fața locului și le lasă acolo. Lucrările lui se distrug natural în timp. El trăiește mai mult din cărți. A făcut și artă de galerie.

MD: Deci face intervenție asupra naturii. A mai revenit la locurile unde a creat, să vadă ce s-a mai ales de lucrările alea?

VB: Nu știu să răspund la asta. Nu știu decât că într-un timp a fost și la Bradford College, a făcut cursul pe care l-am făcut și eu. 
Uite la Antony Gormley care a băgat un nor în galerie și pe noi în el.

MD: Artiștii au o reacție vizavi de probleme de azi (fracturarea hidraulică, defrișarea pădurilor, vânarea balenelor etc)?

VB: Da, sunt artiști care se uită la chestiile astea.
Știi instalația aia celebră a lui Ai Weiwei din Tate Modern? Cu semințele de floarea soarelui.[17]
arta17aSe referă la o foamete mare în China, cauzată de secetă. Atunci populația s-a hrănit cu semințe de floarea soarelui și cei mai mulți au fost salvați. Remarcabil e altceva: semințele nu-s adevărate.

MD: Sunt lucrate manual?

VB: Sunt de ceramică, pictate individual (INDIVIDUAL!!!!) cu mâna. Sunt milioane.

arta17bMD: Pictate de către un singur om?

VB: Eeeeee... ai vrea tu... Sunt făcute înChina, în cuptoare tradiționale, de ceramică, și pictate de femei, angajate de Ai Weiwei, care erau sărace sau fără servici. El a semnat lucrarea. A fost invitat să creeze ceva în foaierul de la Tate Modern. Mă rog... un exemplu unde natura, sau violența ei, a generat artă contemporană.

MD: Arta salvează viața.

arta18VB: Ajută. În trecut și eu eram fascinat de imagini macabre, când lucram la Departamentul Anatomic la Leeds Medical School, cu disecții. Psihologic nu prea m-am descurcat cu el.[18]

MD: Îmi place ținuta capului.

VB: Iată și pictura după acest desen. Care, zic eu, nu-i așa macabră. Mă fascina spectacolul imaginilor neobișnuite.

MD: Nici prima nu mi s-a părut macabră chiar dacă știam de unde vine. Acolo mi s-a părut că este durere, dar putea fi o durere psihică, o melancolie, sfârșeală, zădărnicie.

arta18bVB: Mă cam sfârșise emoțional acel proiect. Eram și într-o perioadă (încă una) a vieții, destul de încărcată emoțional.

MD: În pictură îmi pare aura ca o relaționare om-artă. Sentimentul că arta e în noi și totuși e mai departe.

VB: Poate că ăla eram eu, care refuzam să mor, hahahahaha!

MD: Încercăm să atingem arta și este efemeră reuștia.

VB: Arta fuge totdeauna mai repede ca noi!
Hai să terminăm într-o notă mai pozitivă. Iată o lucrare a arta19Corneliei Parker, care este rezultatul unui act violent, o explozie, și lucrarea rezultată e fascinant de frumoasă.[19]

MD: Violența naște artă.

VB: Frumoasă, nu?

MD: Absolut! Frumusețea lucrării îmi pare că vine din lumină. De fapt lumina de dincolo de violență este cea care creează.

VB: Da. Lumina în centru, ca explozia care a fost în centru. Și camera cu umbrele e de luat în seamă. Aici lumina e violența.

Note: 

[1] Francis Bacon - Lucian Freud portrait [sus]
[2] Andy Warhol - Edie Sedgewick from screen [sus]
[3] Andy Warhol - Car Crash Red [sus]
[4] Jake și Dinos Chapman - Fucking Hell [sus]
[5] Francisco Goya - The Disasters of the war [sus]
[6] George Grosz - God of War -Fear of the Other [sus]
[7] Peter Howson - Serb and Muslim [sus]
[8] Marina Abramovici - Balkan Baroque [sus]
[9] Sean Scully - Gabriel [sus]
[10] Henry Tonks - Facial paintings [sus]
[11] Caspar David Friedrich - Wanderer above the Sea of Fog [sus]
[12] Caspar David Friedrich - The Sea of Ice [sus]
[13] Edvard Munch - The Scream [sus]
[14] James Ensor - The Intrigue [sus]
[15] Joseph William Turner - Wreck of a Transport Ship [sus]
[16] Andy Goldsworthy - Woven branch arch, Langholm, Dumfriesshire, 1986 [sus]
[17] Ai Weiwei - Sunflower seeds [sus]
[18] Valentin Boiangiu - Cap de om [sus]
[19] Cornelia Parker - Cold Dark Matter: An Exploded View [sus]

Comentarii cititori
sus

 

 

Scurt dialog cu Rafael Dubreu

 

Rafael Dubreu este autorul fotografiilor de cap de pagină în acest număr

 

1. Ce mai povestești despre satul tău? Acela cu o sută de suflete și bazin de apă?

N-o să vă plictisesc cu povestiri despre tradițiile din satul meu. N-am stat anul acesta decât vreo patru zile acolo. Suta de suflete s-a nimerit, dar bazine de apă sunt trei, toate construite de oameni din proprie inițiativă. Dar astea sunt realizări destul de vechi, au aproape zece ani. Cea mai nouă realizare este a primăriei comunei: Autostrada. Așa i se spune primei bucăți de asfalt care leagă Pârvuleștiul de serpentina ce duce la Sanatoriul Dobrița, în nordul extrem al Gorjului, datorită lățimii neașteptat de mare pe care o are drumul ce fusese pietruit de nenumărate ori în anii trecuți.

Cealaltă realizare recentă este faptul că bunica mea și-a montat camere video de supraveghere pentru că acum câțiva ani i s-au furat câțiva ardei din grădină. Asta i-a atras, în mod straniu, apelativul „baron local”.

2. Închide ochii și vei vedea orașul era o carte destul de celebră cândva. Tu ce oraș vezi când închizi ochii?

Un oraș eclectic, cosmopolit, aglomerat, vivace, accesibil, fără prejudecăți, în care se produc schimbări majore de la an la an. București, adică. Zone întinse ale Capitalei au suferit schimbări radicale în decursul ultimului an de zile. Apar, de la an la an, turnuri ce se înalță tot mai mult spre bolta cerească. Acestea sunt lucruri care previn apariția plictiselii în relația mea cu orașul.

3. Poți trăi fără aparatul de fotografiat?

Desigur, nu m-am născut cu el legat de mine. De-abia la 19 ani am ținut în mână pentru prima oară un aparat de fotografiat. Încetul cu încetul fotografia a început să-mi consume aproape tot timpul liber. Dacă nu aș mai avea asta aș picta mult mai mult decât o fac acum.

4. Cum te uiți la fotografii din albumul de familie, din ale altora, făcute acum 30 de ani sau acum un veac?

Bunica mea din Craiova are pe perete o fotografie înrămată de acum câteva zeci de ani. De pe vremea comuniștilor, oricum. Aceea este o fotografie care mi-a atras atenția. Este un portret de studio al ei împreună cu cele două fiice. Din punct de vedere tehnic este absolut impecabilă. Lumina, fundalul, retușurile sunt fără de cusur. Dar am remarcat și îmbrăcămintea, coafurile. Mă fac să fiu nostalgic. Mi se pare că femeile, cel puțin, erau mai cochete pe vremea aceea.

În rest, albumul de familie este total inexistent în cazul meu. Nu am la ce să mă uit dacă vreau să văd poze de când eram mic, în afara pozei de la catedră făcută la Școala Alexandru Macedonski pe când eram în clasa I.

La puținele poze vechi pe care le am mă uit cu un ochi critic și de fiecare dată mă întreb cu ce fel de aparatură lucrau cei care au realizat fotografiile. În orice caz, fotografiile din anii '90 stârnesc întotdeauna un zâmbet pe sub mustață. Eram atât de nepregătiți!

5. Cum îți par oamenii printre care te miști și pe care-i surprinzi în fotografii?

Nu am nicio părere despre oamenii pe care îi fotografiez pe stradă ca un întreg. Sunt foarte diferiți între ei. De multe ori se nimerește să fie o femeie cochetă, trecând prin praf și gropi, fix în fața unor lucrători ce stau și îi admiră ba pe ea, ba pe colegul care muncește. De obicei, aceștia sunt subiectul meu preferat: muncitorii.

Oamenii printre care mă mișc mi se par numeroși. Îmi place faptul că bucureștenii se mișcă repede. La metrou vezi destul de des oameni care aleargă pentru a prinde acel tren, chiar dacă vine altul peste trei minute.

O singură dată am avut de-a face cu o masă de oameni cât de cât uniformă. S-a întâmplat anul trecut, în timpul protestelor din lunile Septembrie și Octombrie. A fost fantastic să observi cum patru, cinci mii de oameni fac o liniște într-atât de profundă la un apel pentru reculegere, încât se auzea doar traficul de pe unele bulevarde aflate la 500-600 de metri depărtare.

6. Citind despre un caz din Canada, cu un jurnalist penalizat pentru că a publicat o fotografie a unor persoane, în spațiu public, cum comentezi tendințele actuale de reglementare a fotografierii în spațiul public?

Se întâmplă și mai aproape de noi, chiar în Ungaria. Este, evident, o prostie de care  nu era nevoie. Abuzurile se pot sancționa și cu o legislație normală, precum cea din țara noastră. Chiar am scos Budapesta de pe lista orașelor de văzut după ce Parlamentul de-acolo a votat o lege ce stipulează că nu poți fotografia un loc fără acordul persoanelor ce ar apărea în cadru.

7. Ești un traveler?

Da și nu. Nu-mi place să călătoresc în afara României. În mare, există  vreo 2-3 locuri în afară care mă interesează: Londra, Moscova și New York. În Londra am ajuns deja, iar pe celelalte le voi vedea probabil în următorii ani. La Moscova vreau să ajung în special pentru a vizita Casa Melnikov, cât s-o mai putea.

Tot la București e mai bine, cel puțin pentru mine.

Însă îmi place să călătoresc prin țară. Craiova este destinația mea favorită, o Mecca a arhitecturii socialiste. Când merg, de exemplu, în cartierul Rovine, mă încearcă trăiri diferite. Pe o parte, cu ajutorul imaginației care mă ajută să vizualizez starea inițială a blocurilor de locuințe, admir creațiile arhitecților Craiovei timpurilor nu demult apuse. Pe altă parte deplâng starea actuală imobilelor și mă întreb dacă cineva cu putere de decizie va cizela odată cartierele acestea măcinate de abuzurile post-revoluționare.
Imaginați-vă Domnișoara Pogany cu gume de mestecat lipite pe ea. Așa este Craiova acum.

8. Captezi imagini. Te mulțumești să le înregistrezi sau încerci să schimbi, când ți se pare că e de schimbat ceva?

Toate imaginile pe care le public sunt prelucrate. Încerc să le aduc cât mai aproape de realitate. O imagine „proaspăt-ieșită” din aparat nu este nicidecum fidelă realității.

Câteodată alterez reprezentarea realității de dragul unei compoziții mai bune, dacă elementele ce suferă mutații sunt neimportante. Sunt un calofil.

Comentarii cititori
sus

 

 

Gravura prieteniei

 

gravura1La început a fost invitația expoziția Gravură și Cârnați la Galeria Arta: „O expoziție la lumânare, iar pe simeză vom livra gravură Aquaforte cu miros de șuncă și cârnați pe tema 'Sacrificiu'. Autori: Lucian Irimescu, Andreea Vlăduț și Irina Tinca.“

Mai întâi a fost imaginea reconfortantă a publicului care a venit în seara de vineri 12 septembrie 2014: mulți tineri, o vizibilă schimbare de generații în spațiul cultural. Simpli spectatori, tineri artiști, într-un gest de solidaritate și de co-participare la actul artistic.

Apoi lumânările au fost aprinse, cum se vorbea în invitație, și la lumina lor protagoniștii serii au vorbit despre ceea ce au creat.

Lucian Irimescu: „Experimentul nostru se numește aqua forte și este o tehnică grea, abordată foarte puțin chiar și în Europa sau pe plan mondial. Unul dintre întemeietorii școlii românești de artă, Theodor Aman, are o singură lucrare de acqua forte, un autorpotret. Această tehnică a apărut la sfârșitul secolului XVI și începutul secolului XVII și a fost executată sporadic și a avut o culme prin Rembrandt. Dar și prin Goya. La noi, unul dintre cei patru gravori din lume, Ioan Octavian Penda, este autorul bancnotei de 500 de lei, de după revoluție. De asemenea gravor a fost și Nicolae Grigorescu, cunoscut mai mult ca pictor, autor a mai multor bancnote. Iar în Craiova, cel puțin în ultima sută de ani, nu s-a făcut o asemenea expoziție, nimeni nu a expus vreodată acqua forte. Câțiva colegi ai noștri, precum regretatul Dăescu, au expus xilogravură. Ca și un alt mare nume, Suzana Fântânariu.

gravura3gravura2Ceea ce am făcut aici este un sistem de imprimare care face să se realizeze, după matriță, pe care o vedeți, o serie de cel puțin 10 exemplare, de regulă în cerneală neagră dar și în alte culori. Noi, în loc să expunem seriile de gravură, expunem un singur exemplar, iar restul simezei e dat de matrițe, ce reprezintă izvorul gravurii.“

A apărut și capul de porc, a apărut și carnea și gândul s-a dus fie spre expoziția de fotografie a lui Emil Bănuți, de acum câțiva ani, fie spre scena valpurgică din Faust creat de Silviu Purcărete.

De data aceasta, o nouă experiență.

Pentru a afla mai mult am procedat la câte un scurt dialog însoțit de imagini ale creațiilor tinerelor artiste.

 

Dialog cu Andreea Vladuț

 

vladut1Cum ai intrat în acest proiect?

Am fost elevă la Liceul de Artă Marin Sorescu, secția Grafică, unde l-am avut ca profesor coordonator pe artistul plastic Lucian Irimescu. În primul an de facultate am păstrat legătura cu dumnealui și ne-am hotărât încă din timpul anului să facem un proiect împreună. Am venit de la București cu dorința de a cunoaște mai multe despre gravură. Astfel, domnul Irimescu a propus să facem un workshop de gravură.

Cum ți se pare la București? Cum estimezi: vei reveni în Craiova?

București... e un oraș frumos pe lângă toată agitația zilnică. Sunt multe de văzut, ești sigur că niciodată nu te plictisești.Craiova va însemna întotdeauna ceva special pentru mine. Aici am cunoscut oameni minunați, cu care voi păstra legătura mult timp de acum încolo. Însă nu vreau să rămân în Craiova și nici în București, vreau să plec în străinătate. Am ocazia să plec timp de un an în Polonia și după ce mă voi întoarce sper să obțin un master în Anglia sau Olanda.

Cum vezi prietenia în artă?

Prietenia în artă? E greu să se mențină, dar cu siguranță acesta este drumul spre obținerea succesului în artă. Lucrul în echipă este singura cale de a reuși în acest domeniu. Pentru a menține această prietenie trebuie să lupți: să ai grijă să nu intervină orgoliul și invidia. Noi ne-am format o echipă de acum 3-4 ani și sper să o extindem.

vladut2Voluntariat?

Încă nu am început să fac voluntariat. Am participat împreună cu Roberta Ionescu la câteva proiecte însă, momentan, vreau să mă axez pe proiectul nostru de gravură.

Urmărești arta contemporană dincolo de granițele României? Simți un feeling comun cu arta europeană?

Anul trecut la Universitate am învățat multe despre arta modernă și contemporană... În arta modernă se simte o interpretare estetică amplă influențată de sistemul social-politic-economic, ce a dus noțiunea de artă la un nou nivel. Marchel Duchamp spunea: „tabloul care nu șochează nu este bun de nimic”. Această sintagmă încadrează noțiunea de artă modernă. Artiștii mei preferați ai artei moderne sunt: Marchel Duchamp (nu numai că de la el a început toată gândirea modernă ci și pentru simplul fapt că este un artist complex care a trecut prin toate stilurile ajungand la o formă simplă dar obiectivă, cu un înțeles puternic și șocant pentru societate), Braque, Matisse, Joseph Beuys, John Cage și Bill Violla, Damien Hirst, Anthony Gormley.
Noi încercăm să ținem legătura cu arta contemporană însă încă nu înțelegem ceea ce înseamnă. În București am întâlnit multe expoziții interesante... dar rămânem blocați încă în timpul impresionismului (peisajele, naturile statice)...
Nu vreau să critic pentru că și eu, timp de foarte mulți ani, am realizat peisaje și naturi statice sau portrete, dar trebuie să știi când să te oprești.

Cum apreciezi implicarea tehnicii în artă? Cum îți par sculele, diferitele unelte? Te încumeți la lucrări care presupun unelte sofisticate?

Tehnica este foarte importantă. Trebuie să o cunoști foarte bine. De exemplu, în domeniul gravurii trebuie să știi fiecare amănunt.

vladutz3Cum e cu porcul, cu carnea ?

Cu porcul? Văzusem un documentar despre instalații și arta conceptuală. Astfel am luat o foaie de hârtie și un creion și am început să fac tot felul de schițe și să-mi scriu tot felul de idei. Porcul mi-a venit întâmplător în minte: o căpățână de porc, învelită într-o foiță de aur, asemenea unei bijuterii... și am început să speculez această temă (o temă des întâlnită)... Am început să studiez animalul: porc. Să fac diverse schițe de compoziții, așa am obținut și bursa în Polonia, tot cu această temă... La început m-am gândit să fie un manifest social: porcul să reprezinte societatea, însă mi-am dat seama că nu acesta este drumul... Ci trebuia să creez ceva mai profund, un concept, nu neapărat un performance.

 

Dialog cu Irina Tinca

 

tinca1De ce acqu-aforte?

Este o tehnică pe care am vrut s-o studiez de prima dată când am văzut gravurile lui Rembrandt. La facultate, din păcate, nu prea sunt condiții pentru experimentarea acestei tehnici, datorită toxicității și lipsei de timp și spațiu.

În ce proporție te simți inginer?

Îmi este greu să mă mai gândesc la mine ca inginer; nu am practicat meseria și sper că nu va fi nevoie. Știu că este o parte din mine, cea care mă ține cu picioarele pe pământ, mă face o persoană mai logică și mai rațională, însă cred că ambele identități s-au contopit destul de bine astfel încât nu aș putea spune exact în ce proporție mă simt inginer și în ce proporție mă simt artist.

Privind retroactiv, spre anii de inginerie, cum se vezi lucrurile, după ce ai intrat în lumea artei?

Acum, că am intrat în lumea artei, simt că am găsit în sfârșit un loc în care mă pot integra și exprima. Anii de inginerie mi se par atât de îndepărtați, deși am absolvit în 2012. Nu pot să spun că nu mi-a plăcut ce am studiat, dar tot timpul am avut impresia că nu mă potrivesc mediului și colectivului și că nu mă pot împlini ca persoană pe de-a-ntregul.

tinca2Cum ați lucrat pentru această expoziție?

După încheierea primului an al facultății, m-am întors în Craiova în vacanță. Eu și Andreea Vlăduț l-am rugat pe domnul Lucian Irimescu să ne învețe tehnici ale gravurii iar dânsul a fost cel care a inițiat workshopul de gravură. Am lucrat două luni la atelier, studiind tehnica aquaforte și am hotarât să finalizăm proiectul cu această expoziție, pentru a arăta rezultatele experimentului. Nu vrem să ne oprim aici; vrem să continuăm proiectul și vara viitoare, într-un alt workshop și, probabil, să încercăm și alte tehnici, cum ar fi xilogravura.

Simți diferențe între tine și cei mai tineri ca tine?

La facultate aproape toți colegii de grupă sunt mai tineri cu cinci ani decât mine și bineînțeles că simt diferențe. Majoritatea sunt absolvenți ai liceelor de artă dințară, deci cu experiență în domeniu, sunt destinși și siguri pe ei și de ceea ce fac și pot să spun că mă simt oarecum intimidată. În domeniul acesta cred că este foarte important să fii sigur pe tine, o calitate la care încă mai lucrez. Însă cred că vârsta mi-a adus și câteva avantaje odată cu experiența, mă ajută să văd lucrurile mai clar și să știu ceea ce vreau și ce am nevoie.

Ce artiști străini, contemporani, îți plac și-i urmărești să vezi ce fac?

Jasper Johns, Ronnie Landfield, Julian Schnabel, David Salle și Josef Dabernig. În august am vizitat muzeul Mumok din Viena și am fost foarte încântată să văd ultima expoziție a artistului Josef Dabernig, Rock the void.

tinca3Ai creat accesorii pentru vestimentație, podoabe. Cum vezi, estetic vorbind, felul în care se îmbracă oamenii printre care te miști?

De aproximativ doi ani am început să pictez și să imprim tricouri pentru mine și pentru prieteni. Despre felul în care se îmbracă oamenii nu vreau să spun prea multe, însă cred că nu ar strica să pună și puțină personalitate în ținuta lor.

Ce crezi că moștenești, artistic vorbind, din familie?

În familie am mai multe persoane care au pictat sau au cântat la un instrument, însă nici unul nu a ales să meargă mai departe pe această cale. Deci este clar că am anumite calități artistice moștenite, dar și calități ce au trebuit dezvoltate în timp, însă nu aș putea să pun degetul pe ele.

 

gravura lastIar dialogul cu Lucian Irimescu poate fi citit în pagina Odicolonuri.

Poate ne vom revedea peste un an, la o nouă expoziție, din care să vedem explorările în spectrul gravurii, ideile care amprentează viața fiecăruia.

A consemnat Marius Dobrin

 

Comentarii cititori
sus

Alexandru Șipa

 

To(l)ba de jazz
XV

 

*După ce au concertat la Tg. Mureș (Atelier-Cafe), grupul canadian de jazz manouche Tcha-Badja, au susținut două recitaluri la București, pe 5 septembrie la Acuarela și pe 6 septembrie la Plastilina. Invitații formației au fost muzicienii care compun Les Poissons Voyageurs-Franța.

*În 16 și 17 septembrie, ICR Budapesta a organizat în Capitala Ungariei, ZILELE JAZZ-ULUI ROMÂNESC. În prima seară au cîntat Nicolas Simion-saxofon în duo cu Sorin Romanescu-chitară, iar în seara a doua, Albert Tajti-pian cu Michael Acker-contrabas, invitat special, chitaristul maghiar Istvan Gyarfas. Evenimentul a fost dedicat memoriei lui Johnny Răducanu și Jancy Korossy.

*CELEBRATION OF THE SPIRIT s-a intitulat concertul susținut de Teodora Enache AISHA împreună cu Benny Rietveld Quintet (USA) la Teatrul Național din București-Sala Studio, vineri 19 septembrie ora 20.00.

*Sub genericulJAZZSYNDICATE LIVE SESSIONS, joi 9 octombrie la Sala Radio, este programat concertul cu Ryan Carniaux-trompetă (USA), Nicolas Simion-saxofon tenor (Romania/Germania), Plume-sax alto (USA), Mircea Tiberian-pian (România), Drori Mondlak-baterie (USA) și Chris Dahlgren –bas (USA). Concertul a avut ca scop aniversarea a 55 de ani de la lansarea albumului Miles Davis-Kind of blue.

*Apropo de cele două concerte, de la Budapesta și București în care a fost implicat sau au fost propuse de N. Simion. Nu credeți că artistul român stabilit în Germania trece printr-o criză de identitate și personalitate, cu alte cuvinte doar numele lui nu mai garantează un succes de public și atunci el și/sau organizatorul concertului e nevoit să apeleze la tot felul de artifici publicistice, la „cîrlige”, respectiv să apară pe afișul său ba numele Jancy Korossy/Johnny Răducanu, ba Miles Davis cu poza acestuia ? Voi ce părere aveți ?

Eu am senzația că în ultimul timp N.Simion e preocupat nu atît de jazz câde afacerile cu jazz-ul și/sau cu jazz-mani. Alfel nu-mi explic nici întrebarea pe care mi-am/v-am pus-o mai sus și nici faptul că, de exemplu Simion a editat, prin Casa de discuri proprie, o serie de CD-uri cu J. Korossy imediat după ce acesta a încetat din viață și nu înainte de a ne părăsi, cum ar fi fost normal, pentru a-i face cu adevărat o bucurie lui Jancy...

Din diferite surse am aflat că evenimentul de la Budapesta n-a prea avut succes nici de public și nici artistic.

*Apropo...sau D’ale PR-ului:
-în revista „Șapte Seri” (3-9 octombrie) la pag. 16 pe afișul de la Hard Rock Cafe-concert (pe 12 octombrie) ELTON JOHN PLAYS JAZZ...sau la pag. 36, MARIA RĂDUCANU SINGS MARIA TĂNASE sau la pag. 37 (în programul zilei de 9 octombrie de la Sala Radio) Concert MILES DAVIS...(nici mai mult, nici mai puțin)...și în curînd vine, tot la Sala Radio, concertul COLOURS OF MARIA (desigur, tot Maria Tănase...să ne trăiască, că mulți se mai hrănesc/își cîștigă notorietate și nu numai...de pe urma ei)...

*La festivalul PLAI de la Timișoara (12-14 septembrie), a fost lansat CD-ul COLOURS al formației BaLaKo care a și susținut un recital cu acest prilej. Re-lansarea CD-ului respectiv la București a avut loc marți 7 octombrie la Studio Hermes urmată, evident, tot de un concert.

*În cadrul manifestărilor ZILELE BUCUREȘTIULUI (19-21 septembrie), duminică 21 septembrie ora 20.30, în parcul Cișmigiu  a fost programat și un recital de jazz cu Irina Sârbu Band.

*În zilele de 26 și 27 septembrie a avut loc la ICR București manifestarea „Diagonale-Degustări vizuale, sonore și literare” la care au cîntat în prima zi A.G. Weinberger solo-voce și chitară, iar a doua zi grupul vocal JAZZAPELLA.

*Festivalul-concurs „Johnny Răducanu” de la Brăila, editia a II-a, va avea loc în perioada 10-12 octombrie. Vă recomand să vă informați de pe internet asupra programului ca și asupra juriului...listele respective vorbesc de la sine... Le vom discuta în numărul următor al revistei noastre și/sau pînă atunci...

Deocamdată doar mă întreb dacă ediția din acest an, sau măcar festivitatea de premiere, nu se va desfășura acasă (mă rog, la una din casele/vilele sale), la George Bunea Stancu-Președintele Consiliului Județean Brăila, arestat la domiciliu, care se știe că a supervizat personal ediția de anul trecut, ca de altfel toate evenimentele cultural-artistice finanțate (și) de consilul respectiv...

*În perioada 3-5 octombrie a avut loc festivalul „Jazz & more...” de la Sibiu. Iar mă întreb: „Jazz și mai mult... sau mai puțin...?” sau „Jazz și altceva...” sau doar... altceva...? Jazz-ul românesc (un fel de a zice...) a fost reprezentat de Cătălin Milea și Mihai Iordache, motiv ca să-i întreb pe organizatorii festivalurilor care îi invită pe acești INSTRUMENTIȘTI, de ce?

Pînă să primesc răspunsul lor, îmi exprim eu bănuiala: se speră că prezența acestor instrumentiști în diferite evenimente, poate, poate, le va favoriza acestora cu acest prilej învățarea saxofonului, a muzicii și a jazz-ului...

*Sîmbătă 4 octombrie, Arcub a reluat ciclul de concerte JAZZAJ demarat în stagiunea  trecută, de această dată cu recital solo A.G. Weinberger - Gringo de București. Același A.G.W. a putut fi ascultat în ziua următoare, duminică 5 octombrie, la Palatul Mogoșoaia, în cadrul festivalului „Armonii poetice” alături de actrița Maia Morgenstern.

*Luni 13 octombrie la Sala Radio, Alexandru Andrieș și invitații săi Ioana Mântulescu, Sorin Romanescu și Berti Barbera vor aniversa cele șase decenii de viață a protagonistului și 30 de ani de la editarea primului album-LP „INTERIOARE”.

jaz*Clubul artistic Creart-Teatrelli din București își reia seria concertelor din noua stagiune cu Ioan G.Pascu & The Blue Workers pe 16 octombrie și Basorelief pe 13 noiembrie, în componența: Ioan Gyuri Pascu: voce și chitară acustică, Vlady Cnejevici: claviaturi și voce, Teo Boar: chitară electrică și voce.
Formația a fost înființată în 1992 de către Ioan G.Pascu având apoi o activitate neîntreruptă de 22 de ani, perioadă în care au fost înregistrate 22 albume.
Cele câteva zeci de piese compuse de Gyuri Pascu (text și muzică) cuprind mai multe genuri muzicale, de la reggae, blues și country până la rock.
În repertoriul formației se regăsesc și cover-uri dar și arii din opere, interpretate cu multă originalitate de Gyuri, Teo și Vlady.
Încă de la debutul lor în 1992, formația a fost invitată în numeroase festivaluri de jazz și blues, precum cele de la Costinești, București, Brașov, Buzău (Bluzau) și Ruse-Bulgaria, în numeroase show-uri de televiziune și alte evenimente muzicale și de divertisment.
Și asta pentru că peste tot, Ioan G. Pascu & The Blue Workers oferă un show garantat 100%.

*Sibiu Jazz Festival (23-26 octombrie) îi va avea ca invitați principali pe Chico Freeman (parcă pentru a treia oară în acest festival...), Carmen Souza, Ramon Valle Trio, Eli Degibri, Allegre Correa, James Bood Ulmer & New Jungle Orchestra, Martin Reiter, Nicolas Kummert, Bester Quartet, iar din România, Sarosi Peter Trio, (reamintesc, „Formația anului” 2012 și 2013, iar Sarosi Peter „Muzicianul anului” 2013 la Gala premiilor de jazz-Premiile MUZZA). În perioada 20-22 octombrie, va avea loc concursul din cadrul aceluiași festival.

*Fanii de jazz își pot procura deja, din diferite surse, inclusiv de pe AMAZON, noile albume Kenny Baron în duo cu Dave Holland și Chick Corea, triplu CD intitulat Trilogy realizat împreună cu Christian McBride-bas și Brian Blade-drums.

*Credeți că există vreo nulitate în jazz-ul românesc? Dar un comentator/promotor care să-l arate cu degetul? Care credeți că ar fi reacția breslei după ce ar citi un asemenea comentariu/o asemenea cronică? Iată doar trei din întrebările pe care mi le-am pus după ce am citit cronica Nulitatea lui Dan Pița din Dilema Veche nr. 553 (11-17 septembrie) semnată de Andrei Gorzo. (Da, în cinema se poate, pentru că e o artă solidă și cu critici/comentatori de specialitate care au coloană vertebrală viguroasă).

Apropo, în același număr al revistei respective, remarc din nou, cu regret, printre numeroase materiale valoroase și autori pe care îi apreciez, o ...„notă falsă”...

În sondajul Artiști fără vize realizat de Matei Martin, printre semnatarii diferitelor bresle artistice (scriitori, actori, regizori, etc...) se află și unicul MUZICIAN (Sic!)- Mihai Iordache...

Cine l-o fi invitat/propus nu-mi dau seama, dar nu e pentru prima oară cînd acest analfabet al saxofonului, al muzicii și respectiv al jazz-ului, cu producții îndoielnice, e gratulat de această revistă cu titlul de MUZICIAN și îi acordă o atenție supraestimată, adică unuia care nu are nici măcar studii primare de muzică și jazz (în dauna altora cu multiple studii muzical-jazz-istice, cu numeroase premii naționale și internaționale și cu producțiii artistice incontestabile)...

Și încă două întrebări:
-dacă pe Iordache îl etichetăm drept MUZICIAN, atunci pe George Enescu cum să-l definim ? sau
-dacă Iordache a devenit mare și tare, în viziunea unora și chiar a lui, fără să aibe studii muzicale și de jazz, atunci la ce bun școlile muzicale și de jazz pe care le mai organizează, întrețin și urmează unii cu mari sacrificii ? Sau să dăm foc instituțiilor de învățămînt, așa cum ar fi vrut Maria Balabaș cu Liceul de muzică pe care la absolvit (Lipatti n.a.)...vezi cronica ei din aceași revistă nr.552 ?!? (Acuzăm școala și profesorii ca să ne scuzăm pentru neîmplinirile-ca să nu spun eșecurile-noastre profesionale ?!?.Pentru a nu fi înțeles greșit, ca și altădată..., precizez că, după părerea mea, Maria Balabaș este o bună jurnalistă... dar calificativul ei mai poate crește...).

Revenind la principala idee, încerc să-mi explic și eu ascensiunea unor non valori (impostori și cabotini) în jazz-ul românesc prin „virtuțile” care s-au impus după 1990: prostie &/vs obrăznicie/nesimțire/ impertinență/agresivitate.

*Fanilor de jazz din Brașov, cînd/dacă au probleme stomatologice și doresc ca pe parcursul „ședințelor” să asculte muzica preferată, dincolo de un serviciu ireproșabil, le recomand cabinetul de pe Str. Lungă nr.31 unde permanent se ascultă posturi de radio (evident străine) cu acest profil.

Cu un alt prilej, e posibil să vă recomand, tot în Brașov, un alt medic stomatolog, care vă poate și cînta jazz, înainte, după sau în loc de lucrare/tratament...

*Cînd doriți să vă clătiți/bucurați ochii și urechile, vă recomand, printre altele, și emisiunea TVR „Popasuri folclorice” realizată de Roxana Bădescu.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey