Let's go Europe - teatru
O zi din viața unui jurnalist fără jurnal - teatru

 
sus


Laurențiu Budău

 

LET'S GO EUROPE

 (Continuare din numărul trecut. Vezi Actul I aici)

 

ACTUL II

 

 

SCENA 1

(BABIS, IONAS, DINA,
NADEJDA, THEOLOGOS)

Zgomotele de la subsol tind să devină infernale. Toți participanții la scenă poartă improvizate măști pentru praf și căști de protecție. Din tavan, întocmai ca la un bombardament autentic, se scurg firișoare de zugrăveală.

IONAS
: Șefu’! I-au dat până la urmă de capăt uriașei ăleia bătrâne. Nu mai suflă. Treaba e ca și terminată. Mai trebuie să sape niște găuri în peretele de cărămidă din spate, ca să fixeze consolele de cornier și gata... Acum se chinuiesc cu toții s-o scoată pe balena aia eșuată, cu răngile și scripeții, afară în curte.


Scrâșnete enervante de metal și duduituri fragmentate de heirupisme. Comenzi.

DINA
: În sfârșit! Cât e ceasul? Erau cât pe ce să-mi luxeze creierul cu zbârnâitoarele astea moderne ale lor. Ne mai odihnim și noi după atâta frecuș la mentă, mai cugetăm la cele sfinte. Merită imortalizat momentul. După ce curăță locul, mă duc să dau cu floștomocul de busuioc să alung necurații priponiți acolo la căldurică, că trebuie să se fi pripășit cel puțin o legiune...

BABIS: Ce v-am spus! Po-po-po-po-po! Firmă serioasă, nu glumă! Dacă au promis că ne scapă de problemă, ne scapă de problemă. Încă două-trei zile și termină cu totul. Ionas, mai du-le câte un ceai amărâților ălora asudați, să-și mai clătească gâtlejele! Alcool, nu, ca să nu facă prostii! Spune-le să aibă grijă să nu zdrelească treptele de marmură dacă vor să mai vadă de la mine vreun ban și să curețe bine-bine locul, să nu lase nimic din ce aparține trecutului glorios în urmă.
NADEJDA: N-ați văzut-o, cumva, pe fiică mea? N-ați văzut-o, cumva, pe fiică mea?
BABIS: Iaaar?! Ce fiică?... Mă lași?!
DINA: Tot n-a apărut Camerista?
BABIS: Și ce, bulgăroaico, crezi că îi sunt contorul fundului fie-ti? Ionas, ia zi tu, la toată lumea, ce-i cu Camerista? Nu e cumva ceva legat de camera 3?
IONAS: Da’ de unde! N-am treabă! Ați uitat că ați sigilat-o, ca să nu mai fie discuții... E a treia zi de când n-am mai văzut-o, șefu’.
BABIS: Parcă și eu tot de-atunci. Totuși, trebuie s-o recunosc: o zi fără cața aia e ca o lună de miere petrecută în Haiti... De fiecare dată când o apucau mâncărimile lipsea cel mult o zi, maximum două zile. Po-po-po-po-po! Psoli! Psoli! S-au făcut deja trei?!
IONAS: Ultima oară am văzut-o la bar certându-se cu unul din foștii iubiți, un armean de doi metri și cu niște palme teribile, cât lopețile alea stahanoviste care se chemau inima lui Stalin. S-o fi văzut pe asta mică cum îl întorcea și îl răsucea pe toate părțile, ca pe o cârpă de șters praful și cum îl făcea albie de porci... și malacu’ ăsta stătea ca un bleg și nu măcăia deloc, mutul.
BABIS: Ăștia muții regulează lumea pe din dos, băiete! Leit ca Vasilis! Așa o să facem și noi cu curva asta de Europa care ne tot face curte, o s-o regulăm când o să-i fie mai mare dragul și ea o să ne dea de mâncare și de băut.
THEOLOGOS (intrând în trombă): Babiiis! Prieteneee! Mounopanuuu!
BABIS: Theologos, dragule, numai unii ca dvs. reușiți să faceți pe cineva ca mine să savureze cu adevărat liniștea.
THEOLOGOS: N-aș crede. Trebuie să-ți...
BABIS: Fiecare trebuie să existe pe lumea asta, dar de ce tocmai dvs.?! De ce nu mergem noi doi undeva unde poate fiecare să fie de unul singur?
THEOLOGOS: Vezi, bătrâne, de asta te apreciez: știi să mă înjuri atât de delicat ca izbitura unui tren de marfă încărcat cu bromură.
BABIS: Napas na gamitheis! Să știi că nu mă străduiesc, deși o fac cu toată splina, ficații și rărunchiii... Ce, dacă nu mai gradele pe umăr, nu știi să bați la ușă?
THEOLOGOS: În vacarmul de aici, aș fi riscat să fac bătături inutile în dosul palmei. Babis, prietene, am să-ți dau o informație care o să te lase fără mască.
BABIS: Nu mă-nnebuni, polițaiule! Te cunosc de-o viață întreagă, încă de pe vremea când pășteam caprele împreună... de ce crezi că ai reuși, tocmai acum, să mă surprinzi?
THEOLOGOS: Pentru că am aflat că cei de la Let’s Go Europe sunt deja pe insulă, au debarcat de pe feribotul de 12...
BABIS: !!!
THEOLOGOS: Bună, nu?! În cel mult 10 minute sunt deja aici, la Trojan Horse, pentru acel control inopinat de care depinde soarta împrumutului nepotului nostru Vasilis, soarta lui Trojan Horse, a păduchelniței ăsteia.
BABIS: Mana mou, mana mou! O-o-o-o-o-o! Po-po-po-po-po! Afară, afară cu toții! Dacă ăștia prind ceva picior de străin de hotel, în afară de angajații oficiali și de studenții cazați, s-a dus dracului împrumutul ăla nerambursabil. Asta este prima și cea mai importantă dintre clauze. Sunt nenorocit! Ușchealaaa! Afarăăă! Ba nu! Nu pleacă nimeni! Nimeni! Riscați să dați nas în nas cu ei, chiar pe trepte!
CEILALȚI: Și atunci ce facem, nene Babis?
BABIS: Am un plan. Voi veți fi comitetul de întâmpinare... notabilitățile Tycotosului. Ați înțeles?
CEILALȚI: !!!
BABIS: “O să spânzurăm kapitaliștii cu funiile cumpărate de la ei!” - vorba lui Joseph...
CEILALȚI: Care Joseph?!
BABIS: Stalin, bineînțeles. Părintele democrației autentice și originale, de fapt cel care a perfecționat-o prin anulare deplină. Purificatorul. Schimbați-vă urgent boarfele cu cele de scanadal ale lui Vasilis, din dulapul de pe hol! Exe-cuta-rea, răcanilor!


SCENA 2

(BABIS)

Rămas singur în birou, Babis întoarce rapid portretele “sfinților” comunismului pe spatele cărora se găsesc chipurile liderilor europeni actuali. Posterele cu Olimpiakos Pireu sunt și ele întoarse dezvăluind imagini idilice cu stânci goale și valuri înspumate. Rama barocă care tronează deasupra deschiderii care comunică cu recepția este și ea întoarsă într-un final. În locul anunțului cu “Nu primim bulgarii, românii și câinii!” apare sugestivul “Toți pentru unul și unul pentru toți!”


SCENA3

(BABIS, IONAS, DINA,
NADEJDA, THEOLOGOS)

Toți, în afaralui Babis, stau încolonați în birou, echipați cu smochingurile, eșarfele fistichii și fracurile excentricului Vasilis... Și-au păstrat totuși, preventiv, căștile de protecție. Analizează, cu atenție și în tăcere, orice zgomot suspect provenit din exterior.

BABIS
: Plutooon, ascultă comanda la mine! Ceea ce facem noi aici se cheamă în limbajul militar de specialitate: diversiune. Repetaaați!

CEILALȚI: Di-ver-si-u-ne!
DINA: Cât e ceasul? Cât e ceasul?
NADEJDA: Deja au trecut două ore!
DINA: ...Căpitane mai stăm mult ca proștii aici, că eu una m-am cam săturat de aiureala asta cu Let’s Go Europe?
BABIS: Gura, fățarnicilor! În ce cotloane capitaliste puturoase vă zace spiritul de sacrificiu?
NADEJDA (șoptit): Iar i-a revenit moșului nebuneala provocată de glonț. Iar a luat-o hăisa... și când o ia hăisa nu admite să fie contrazis. Știi doar că nu ține mai mult de o juma de oră după care nu-și mai aduce aminte nimic. Fă-te că plouă, Dino.
BABIS: Soldat, nu mișca în front că te bag la arest!
DINA: O bagi pe mă-ta, senilule!
BABIS: Comentezi?! Culcat! Drepți! Culcat! Drepți!
DINA: Tu comanzi, tu execuți! De-acum suntem chit. Mi-am plătit datoria. Să-ți fie clar!
BABIS: Așa?! Po-po-po-po-po! Po-po-po-po-po! Curtea Marțială te mănâncă, soldat neinstruit ce ești! Trebuie să apară generalii de la Let’s Go Europe în inspecție, să ne anunțe dacă dau sau nu la pace cu noi. Să nu aud nici musca! (se aude, totuși, o muscă indisciplinată)
T
HEOLOGOS (ridicând sfios două degete): Babis, nu mai pot să mai stau... Căpitane!!! Știi că am probleme cu vezica. Trebuie să mă duc să fac un mic pipi!!

BABIS: Ce să faci, soldat?! Pi-pi?! Ce-i aia?!
NADEJDA: Să se micționeze prin pișare, asta vrea să facă... Ce, nu mai auzi, surdule?!
BABIS: Aha! Soldat Theologos, direcția spre privată, cu cântec, ‘arșșș!
THEOLOGOS: Mulțumesc, nu mai e nevoie! S-a rezolvat de la sine. (râsete necenzurate din partea “plutonului”)
BABIS
: Dacă mai mișcă vreunul în front, vă bag pe toți la arest! Culcat! Drepți! Culcat! Drepți! Fruntaș Ionas, bagă-i pe toți indisciplinații ăștia la arest.

IONAS: Și cu mine ce să fac?
BABIS: Bagă-te și pe tine!
IONAS: Permite-ți să raportez! Am înțeles că trebuie să-i bag, am înțeles că trebuie să mă bag, n-am înțeles unde!
BABIS: Cum unde, fruntaș?! La arest! La arest!
IONAS: Și unde este arestul ăsta, căpitane?!
THEOLOGOS, DINA,NADEJDA: Bravo, Ionas. La asta nu ne-am gândit. Chiar așa, unde e arestul ăsta, deșteptule?
BABIS: Cum unde? În camera numărul 3, acolo e arestul, acolo trebuie duși toți cei care încalcă ordinele mele, toți cei care nu păstrează disciplina din bivuac!
NADEJDA: Bine, dar acum camera 3 e sigilată de trei zile și cheile sunt la tine, n-ai spus-o chiar tu, Babis?
BABIS: Colonele Babis!
IONAS: Căpitane, colonele, mareșale Babis, dați-mi vă rog cheile de la arest!
BABIS: Ce arest? La Trojan Horse nu există niciun arest.
IONAS: De la camera numărul 3. Aia cu gratii. Arestul.
BABIS: Nimeni nu intră acolo, nimeni nu intră fără ordinul meu expres în camera numărul 3... Vă grațiez... Camera numărul 3 are deocamdată altă destinație, e rezervată trădătorilor.... Pe loc ‘paus!
THEOLOGOS: Babis, tocmai am primit un mesaj de la băiatul care aduce turiștii din port până-n oraș. Alarmă falsă. Scuze. S-a dovedit că nu vine niciun inspector de la Let’s Go Europe. Erau doar niște turiști nemți îmbrăcați la trei ace, veniți special pentru ”bunga-bunga”... Niște impostori derutanți.
CEILALȚI: Cum pentru “bunga-bunga”?! Aaaa... Chiar că semănăm cu niște proști! Nu ne mai jucăm!
BABIS: Dezechipa-reeea! Răspândirea pe sectoare! (se aude fluierul unui ceainic uitat pe foc) Așa, așa! Gornist, sună încetarea alarmei! Armistițiul se amână...


SCENA 4

(T
HEOLOGOS, IONAS)

T
HEOLOGOS: Allodapon! Ți-ai amintit de unde ești, de țara ta de proveniență?

IONAS: Da, cred că da, deși nu sunt sigur.
THEOLOGOS: În sfârșit! În sfârșit! De ce te miști atât de încet?! Ești, cumva, bugetar? Te simți, cumva, bugetar? Te ascult foarte atent și notez totul, cuvânt cu cuvânt.
IONAS: Sunt din... Papua.
THEOLOGOS: Ahaaa! Papua asta se găsește tot în Balcani??!
IONAS: Da, undeva între Panama și Guatemala.
THEOLOGOS: Mai precis?
IONAS: La jumătatea distanței dintre Ungaria și Ukraina.
THEOLOGOS: Mda, mda... Ce cod poștal are? Cum ai emigrat de acolo până aici? Dă-mi detalii! Detalii!
IONAS: Pe jos. O parte din drum am parcurs-o măgărind.
THEOLOGOS: Măgărind?! Ce-i aia “măgărind”?
IONAS: Dacă aș fi venit pe un cal aș fi spus “călărind”.
THEOLOGOS: Aha! (notează) “Nu se confirmă venirea lui pe cale aeriană.” Și cam cât ai făcut, așa cu aproximație?
IONAS: Patru luni minus două gâște fac cam două săptămâni...cred.
THEOLOGOS: Aha! (notează) Deci “patrusprezece zile”... Voi, ăștia din Papua aveți ceva școli pe acolo?
IONAS: Bineînțeles.
THEOLOGOS: Și cum se face la voi școala?!
IONAS: Înainte se făcea din chirpici, dar nu prea era solidă. Acum se face numai din cărămidă nearsă.
THEOLOGOS: Nu asta. Mă refeream la metoda de studiu.
IONAS: Papua este o țară plină de munți. Elevii stau ciopor pe un munte mai înalt iar profesorii, din cel mai adânc respect pentru discipolii lor, într-o prăpastie... Elevii fac “Uaaa! Uaaa! Uaaa!” iar profesorii se dau de șapte ori cu fundul de pământ și le răspund cu: “Oaaa! Oaaa! Oaaa!” Cam asta. Care dintre elevi rage mai bine i se dă un atestat tatuat direct pe frunte, care nu, se face instantaneu profesor și este coborât imediat în prăpastie.
THEOLOGOS: Deci un morse vocal! Da, în Papua aia de unde vii tu, există televizoare?
IONAS: Da, dar din păcate numai alb-negru ca să putem vedea restul lumii doar în tonuri de gri iar Papua noastră prea mult iubitoare de îmbogățiți doar plină de culori și miresme.
THEOLOGOS: Deci, auto manipulare... Electricitate, aveți?
IONAS: În sensul clasic în care înțelegeți voi electricitatea, nu.
THEOLOGOS: Fenomenal. Și atunci cum funcționează televizoarele voastre alb-negru?
IONAS: Avem biciclete cu dinam fabricate în Cuba, pe care le-am obținut la schimb construind acolo hidrocentrale. Ne suim pe ele cu capul plecat și dăm la pedale până ne sar ochii iar dinamul produce, mai mult de rușine, curent.
THEOLOGOS: Deci, curent manual timid... Și televizorul vostru îl arată pe marele, pe imensul Chuck Norris?
IONAS: Bineînțeles, împreună cu cei 11 frați ai săi, dar nu chiar atât de mare, dar nu chiar atât de imens.
THEOLOGOS: Atenție! Urmează o întrebare de baraj: și tu, tu, papuașule Ionas, când mai ai timp să-ți dai seama care este adevăratul Chuck Norris din cei 12, dacă pedalezi tot timpul cu capul plecat?
IONAS: Păi și noi suntem șase frați, deja am început să-mi amintesc, pedalăm pe rând și unul dintre noi dublează în papuană tot timpul.
THEOLOGOS: Da, din informațiile mele se pare că sunteți mult mai naționaliști decât noi... Greșesc?
IONAS: Deloc, numai că noi față de voi, când ni se face lipește stomacul de șira spinării, devenim internaționaliști.
THEOLOGOS: Și care e sportul vostru național?
IONAS: Strânsul curelei. Toți ne dăm duhul să ajungem până la ultima gaură.
THEOLOGOS: Și cum vă dați seama care-i ultima gaură?
IONAS: Atunci când cioclii ne fac semne prietenoase cu lopețile de sus în jos.
THEOLOGOS: În sfârșit, un minus! Te-am văzut, ieri, vorbind cu Ziși în aceeași limbă și părea că vă înțelegeți perfect. Dacă îmi aduc bine aminte, Ziși este cam ungur sau ceva român, sigur ceva între.
IONAS: Pe insula asta nu este absolut nimic. Nu-și poate permite. A învățat limba noastră, papuana, ascultând păsările migratoare.
THEOLOGOS: Napas na gamitis! Papuana?!! Au-au-au-au-au! Cred că lovitura aia de la cap a fost mult prea puternică... Simt că-ți bați joc de mine, deși n-am absolut nicio dovadă certă, deocamdată... Cum de n-a crăpat corabia care te-a adus la noi! Psoli! Psoli! Sunt cu ochii pe tine, Ionas! Ai grijă! Sunt cu ochii pe tine!


SCENA
5

(BABIS, THEOLOGOS)

BABIS
: Mai toarnă-ți. Ai de toate aici: Ouzo, Tsipuro, Metaxa și cafea.

THEOLOGOS: Să nu mă-nțelegi greșit, prietene: nu pot să plec, încă mai am pantalonii uzi. Materialul e destul de gros. Trebuie să mai stau să se usuce.
BABIS: Și care-i problema mea? Ce vrei să spui? Eu te-am udat?!
THEOLOGOS: Acum te faci că nu știi, că ai uitat tot.
BABIS: Chiar că...
THEOLOGOS: Ascultă-mă, Babis! Scapă cât mai ai timp de suspectul ăsta!
BABIS: Care suspect?
THEOLOGOS: De Gigi Contra ăla, de Ionas. Cred că-ți ascunde ceva, cred că ne-ascunde tuturor ceva.
BABIS: Eu nu cred, până nu văd cu urechile mele. Fiecare om are câte ceva de ascuns... Tu nu?!
THEOLOGOS: Sigur că am și eu ceva mărunțișuri acolo, ca tot omul... Dar acum nu despre mine era vorba. Studiază-l, uită-te atent la el, mai ales în momentele când crede că nu-l observă nimeni. Se crede mai deștept decât noi toți la un loc. Are un tupeu deșănțat. Ceilalți știu să pună cornu-n pământ imediat cum zbieri oleacă la ei, el nu... Nu și nu.
BABIS: Dar nu am ce să-i reproșez. Înțelege. Face treabă cât trei la un loc.
THEOLOGOS: Tocmai asta-i! Când unui allodapon ca el nu poți să-i găsești nod în papură înseamnă că e suspect, foarte suspect.
BABIS: Să nu mă-nnebunești iar că n-are acte, că n-are permis de muncă... Numai fraierii sunt corecți, iar eu nu sunt nici fraier nici bomfaier. N-am de gând să-i fac prea curând permis de muncă, să mai plătesc taxe și pentru unul ca el. Așa, așa, mai  toarnă-ți, prietene. Ai de toate aici: Ouzo, Tsipuro, Metaxa și cafea... Retsina nu, azi nu, de azi încolo nu... Îmi pare rău, prietene, odată vede nașu’ “dărnicia” finei. L-ai terminat data trecutâ când ai început să te urci pe pereți și să tragi după porumbei.
THEOLOGOS (cântă onorabil de fals): Tsipuro, Tsipuro! „Deci, la revedere iubirea mea până atunci! /Până când trandafirul alb din Atena nu va înflori, /Până când iezii nu se vor urca din nou deasupra munților golași, /Până când țestoasele nu-și vor acoperi cuibul cu lacrimi de crocodil, /Lasă-mă singur, iubirea mea, lasă-mă singur ca o barcă spartă...”
BABIS: „Deci, la revedere iubirea mea până atunci! /Până când trandafirul alb din Atena nu va înflori, /Până când năvodul aspru nu se va încurca în trupul meu, /La revedere, la revedere...” Te-ai făcut muci, Theologos... Nu mai ții la băutură ca altădată, când dădeai butoaiele de bere peste spate exact ca un bivol...
THEOLOGOS: Ce frumos ești, Babis, ce frumos!
BABIS: Nu mă pupa pe gură, nu mă pupa pe gură că te plesnesc de nu te vezi!
THEOLOGOS: Frumosul meu! De aceea te-am ascultat tot timpul, de aceea ți-am sărit întotdeauna în ajutor. Fratele meu, prietenul meu, iu...
BABIS: Mă enervezi, bețivanule pișărcos. Nu spune lucruri de care mâine s-ar putea să le regreți.
THEOLOGOS: „Deci, la revedere iubirea mea până atuuunci! La revedere, păsăricooo!”
BABIS: Te lovesc, ți-am spus că te lovesc. Ce dracului, nu mai nici un pic de demnitate?!
THEOLOGOS: Nu ești tu cel mai bun prieten al meu? Nu sunt eu cel mai bun prieten al tău?
BABIS: Desigur, Theo, dar toate au o limită. Stai în banca ta, Theo. Vorbesc cu Ionas să-ți cheme un taxi.
THEOLOGOS: Vorbește cu oricine în afară de Ionas. “Până când țestoasele nu-și vor acoperi cuibul cu lacrimi de crocodiiil, /Lasă-mă singuuur, iubirea mea, lasă-mă singuuur ca o barcă spaaartăăă...” Trebuie să-ți fac o destăinuire, amice. Eu nu sunt cel care crezi că sunt, cel pe care mă cunoști...
BABIS: Nici eu nu sunt cel pe care crezi că-l cunoști.
THEOLOGOS: Sunt într-un mare rahat. Până la gââât!
BABIS: Și eu de asemenea, numai că rahatul din jurul meu e de-o altă culoare... Mi-e și frică să nu fac valuri... Ai cunoscut-o pe Cameristă, nu?
THEOLOGOS: Bună păsărică. Numai când își mișca un pic fundulețul, ori de câte ori dădea cu pămătuful pe aici, prin biroul lui Vasilis, mi se făceau pantalonii țepeni... Psoli! Psoli!
BABIS: Și mie... chiar dacă am o vârstă... Po-po-po-po-po! O-o-o-o-o-o! Ceasul rău! Ceasul rău! Nu știu cum am putut... Sunt într-un mare și împietrit rahat... Trebuie să mă ajuți cumva, Theo!
THEOLOGOS: Se aranjează, orice-ar fi se aranjează... Nu mai plânge, suflet de cârpă. Lasă-mă să-ți spun și eu...
BABIS: Ceee?! Și tu?! Pe cine...?!
THEOLOGOS: Cum pe cine? Pe mine... Pe mine nu mă cheamă Dimitris... Înțelegi?
BABIS: Normal, doar nu te-a chemat niciodată Dimitris ci Theologos.
THEOLOGOS: Aha! Mi-am adus aminte, nu mă cheamă nici Theologos.
BABIS: Dă-mi pistolul, ești criță, te-ai îmbătat rău de tot. Doar tu mi-ai arătat actele, cum le-ai arătat de fapt și lui Napoleonis și de fapt la toată lumea... Te cheamă Theologos, de fapt tot timpul te-a chemat Theologos..
THEOLOGOS: Greșit, foarte greșit. Mămica mea era de undeva din Transnistria și se numea nu Maria ci Mașa, iar tata era un bărbat adevărat, adică rus-rus, Ruslan - viteazul rus... S-a răsturnat bacul cu ei când au vrut să treacă Dunărea cu boccelele lor, să ajungă la bazarul din Sofia... Numai eu, mititelul, am scăpat. Am avut noroc cu un negustor armean care m-a înfiat... O-o-o-o-o-o! Po-po-po-po-po!
BABIS: Nenorocitule, cum ai putut să mă minți în toți anii aceștia.
THEOLOGOS: Cu gurița asta a mea spurcată, cu gurița asta de orfan... Na-na-na!
BABIS: Spune-mi măcar cum te cheamă, Theo. Care e creștinescul tău nume?
THEOLOGOS: Volodea! De azi înainte, poți să-mi spui Vovaaa...
BABIS: Ai de toate aici: Ouzo, Tsipuro, Metaxa și cafea... Retsina nu, azi nu, de azi încolo nu... Hai să bem Vova și să vedem ce e de făcut...
AMÂNDOI: „Deci, la revedere iubirea mea până atunci!/ Până când trandafirul alb din Atena nu va înfloriii...”


SCENA 6

(IONAS,
NADEJDA)

NADEJD
A: Pfuuu! Ce duhnește ca la mort, la voi, aici? Mai deschideți, fraților, un geam!

IONAS: De la canalizare. Cred că e de când cei de la Macedonia is Greek au scos centrala de la subsol, probabil au desfundat țevile... altfel nu-mi explic... poate or fi uitat vreun capac de canalizare deschis. Am să verific mâine. Am consumat deja câteva spray-uri de cameră, dar degeaba... Mâine trebuie să termine lucrarea.
NADEJDA: Nu, ăsta nu e miros de canal. Am dormit zece ani într-unul, știu cum miroase... Brrr! Cred că e de la vreun șobolan mort.
IONAS: Pleacă, bulgăroaico, pleacă... Dacă te vede din nou Babis pe aici, face spume la gură. Și așa nu-i sunt prea drag.
NADEJDA: Nu mă alunga și tu, Ionas. Trebuie să mă-nțelegi! Lasă-mă să mă odihnesc câteva ore pe canapeaua asta. N-am închis un ochi de când a dispărut fiică mea.
IONAS: Ce fiică?! Toată lumea știe de fapt care e hramul tău, nu te mai prosti. Niciodată nu te-am văzut mai umplută de sentimente ca acum, parcă ai fi un cârnat polonez care dă pe lături... Las-o moartă, nu ești o actriță prea bună la ora asta. Lasă-mă... Spune mai bine că ți-a dispărut, că ți s-a volatilizat banca.
NADEJDA: Te rog! Uite, îți dau toți banii mei de peștoaică bătrână, tot ceea ce-am agonisit azi, tot ceea ce mi-a mai rămas, numai spune-mi unde e Camerista... Fata asta frumoasă era, este norocul meu. Cea mai bună dintre fete și ea știa asta. Păcat că era cam mofturoasă și nu se culca decât cu cine îi plăcea. Asta știe să înnebunească ca lumea bărbații și să-i facă să se urce pe stâlpi, nu ca mine când eram tânără, urâtă și proastă... Acum nu mai sunt de mult tânără, acum sunt doar... Cu banii pe care îi câștig datorită ei aș putea să-mi asigur o bătrânețe liniștită. În zece ani pot  să-mi cumpăr una din căsuțele albe de aici, înconjurate de mărăcinișuri și de garduri de pietre, poate chiar și o tavernă ca a lui Napoleonis... Știu că sunt egoistă, nu vreau să ajung ca ramolita de Dina, să cerșesc toată săptămâna și să caut prin gunoaie, iar duminicile să mă duc la nenorociții ăia de la azil și să le dau toți bănișorii strânși ca să-și cumpere hapuri...
IONAS: Pleacă, te rog, Nadejda... Ce-ai servit?! Poliția Turistică ar putea să apară în orice moment.
NADEJDA: Stai cu mine, lasă fișele alea... Uite aș vrea să dorm și eu odată la Trojan Horse, la pensiunea asta jegoasă, nu mai am putere să mă târăsc până în port.
IONAS: Știi bine că localnicii nu sunt acceptați. O bulgăroaică declarată, nici atât.
NADEJDA: Și ce, bulgarii nu sunt tot oameni? Nu mă interesează părerile lui jumătate de creier ăsta... Aici e, deocamdată, raiul.
IONAS: Raiul ăsta este numai pentru studenții străini... Pe tine te costă 50 de €... Asta numai pentru că te cunosc... Îi ai?
NADEJDA: Plătesc oricât, dar de-aici nu mă mișc, nu mă mai țin picioarele, bulumacii ăștia...
IONAS: Bine, îți dau camera 3. N-a mai intrat nimeni în ea de trei zile, de când Babis, nu știu de ce, a sigilat-o fără nicio explicație și și-a băgat cheile originale la el în buzunar... Mi-a fost frică să nu fi pus niște semne ca să mă prindă... Ai grijă. Ai noroc că mi-am făcut un rând de chei numai pentru mine... pentru situații neprevăzute... Vrei camera 3? Îți dau camera 3?
NADEJDA: Camera 3 e raiul!
IONAS: Are w.c.- ul  inclus, duș, pat înalt single... numai că la cinci dimineața trebuie să pleci, să te faci invizibilă, altfel mă bagi în belea... ăsta e singurul inconvenient. Asta e condiția, ai înțeles?
NADEJDA: Am...
IONAS: Poftim prosoapele, săpunul și hârtia igienică... N-ai plecat încă? Ți-am spus că am treabă.
NADEJDA: Vreau să beau ceva tare. Un Ouzo!
IONAS: La ora asta, barul e închis. Ai tot ce-ți dorești în frigiderul din camera 3, numai că pentru asta mai trebuie să plătești în plus...
NADEJDA: Nu-mi cere cinste, n-am... n-am... dacă vrei însă bani, am destui deocamdată...
IONAS: Du-te, du-te, bulgăroaico! Dis-de-dimineață, la cinci! Prima la stânga, sub scări. Și încă ceva, nu aprinde în niciun caz lumina, dacă nu vrei să-mi faci necazuri... Te descurci?
NADEJDA: Sunt obișnuită cu întunericul, mai rău decât o sepie... Stai cu mine, Ionas, vino cu mine în camera 3 să vorbim despre Spielberg, lasă fișele alea...
IONAS: De ce să vorbim despre Spielberg, crezi că Spielberg ar vrea să vorbească despre noi la ora asta?
NADEJDA: Mă cam îndoiesc.
IONAS: Vezi?
NADEJDA: Ești iubitul vieții mele!
IONAS: Desigur, păcat că ne-am cunoscut atât de târziu.
NADEJDA: Crezi în reîncarnare, Ionas?
IONAS: Am stabilit să nu discutăm despre Spielberg.
NADEJDA: Deci, camera 3?
IONAS: Alta mai bună, n-am.

Nadejda revine, împleticindu-se, după cca. cinci minute și șapte secunde...

NADEJD
A(îngrozitor de încet): Ionaaas!

IONAS: Ooo! Acum ce mai e?
NADEJDA: Miroase îngrozitor în cameră... Pute de-a binelea... Sunt convinsă că e un șobolan mort în cameră.
IONAS: Alta n-am. Ți-e frică de șobolani?
NADEJDA: Nu. Pot să deschid, măcar, geamurile?
IONAS: Sunt bătute în cuie.


SCENA 7

(BABIS, IONAS, THEOLOGOS)

BABIS
: Încă mai ești la recepție, Ionas, la ora asta?!

IONAS: Desigur, întotdeauna trebuie să stea cineva la recepție, nene Babis, ca să urmărească cu atenție mișcările de trupe; intrările, ieșirile... n-ați spus-o chiar dumneavoastră?
BABIS: Am spus eu asta? Când?
IONAS: Desigur, în fiecare zi.
BABIS: Uită! Du-te și te odihnește, băiatule, chiar că ești obosit! Po-po-po-po-po! Po-po-po-po-po! Ai niște cearcăne cât pneurile unei mașini de formula unu...
IONAS: Cred că de la duhoarea asta care e peste tot. Precis că cei de la Macedonia is Greek au uitat vreo gură de canalizare deschisă. Mă cobor până la subsol, mă duc să verific.
BABIS: Ce duhoare? Iar ai năluciri.
IONAS: Da’ de unde, s-au mai plâns și alții... Ar putea să fie și un șobolan mort, blocat pe aerisire, în orice caz ceva destul de mare.
BABIS: Ce șobolan, zevzecule?! (inspiră puternic pe nas) Aici miroase a iasomie! Crezi că nu știu să fac diferența?
IONAS: Am consumat patru spray-uri de cameră încercând să acopăr duhoarea.
BABIS: Bine-ai făcut. Uite îți mai dau niște bani ca să te duci să mai cumperi încă zece. Te duci, faci și tu o plimbare până în port... Nu te grăbi, mai ia niște bani pentru o bere, două, acolo... Te mai aerisești.
IONAS: Aș vrea eu, numai că trebuie să sosească, pe la două, un grup de 30 de italieni țâfnoși, din Palermo... S-a confirmat deja... Cine îi cazează?
BABIS: Lasă că îi cazez eu, nu-ți fă griji... Tu du-te și te odihnește. Meriți o mică pauză... Hai! Trăiască berea!
IONAS: Și cine stă în locul meu?
BABIS: Cum cine? Eu. Nimeni nu e de neînlocuit. Cine crezi că stătea aici la recepție în locul tău, aici pe scaunul ăsta hârșit, înainte de a te aduce Vasilis la Trojan Horse? Eu, bătrânul Babis.
IONAS: Bine, numai nu cumva să v-apuce somnul.
BABIS: Care somn?! La vârsta mea? Crezi că-mi arde, în noaptea asta, de somn? Tocmai în noaptea asta?! O să am de lucrat toată noaptea pe aici, să pun lucrurile în ordine... N-ai auzit furgoneta?
IONAS: Furgoneta?!
BABIS: Da, trebuia până la ora asta să ajungă Vova aici, să jucăm niște cărți... O partidă foarte lungă și istovitoare pentru doi moșnegi ciufuți.
IONAS: Vova, care Vova?!
BABIS: Ce prost! Am spus eu ”Vova”?! Voiam să spun “Theologos” și mi-a ieșit pe gură “Vova”... O-o-o-o-o! Po-po-po-po-po!
IONAS: Theologos n-a venit niciodată până la Trojan Horse cu o furgonetă, de unde furgonetă? Are doar un amărât de scuter legat cu sârme...
BABIS: L-a împrumutat, doar pentru noaptea asta, de la cumnatu-su... M-am hotărât să-i dăruiesc vechiul frigider de la camera 3. Asta e miza... E prea voluminos și consumă cât șapte... Pierderea lui o să mă ușureze de...
IONAS: Mă rog, Kir Vasilis știe? E trecut în inventar.
BABIS: Știe, nu știe, nu e treaba ta... Oricum, ca să fim sinceri până la capăt, nepotul meu, Vasilis, demult nu mai știe ce se-ntâmplă în hardughia asta a lui.
IONAS: Am tot auzit vorbindu-se despre Kir Vasilis, dar nu l-am văzut niciodată, deși toți îmi spun, toți mă încredințează că el m-a salvat... Uneori cred că nici nu există... E real? Există?
BABIS: Vezi telefonul ăsta roz cu disc de pe biroul lui?
IONAS: Antichitatea asta funcționează?!
BABIS: Bineînțeles, ce credeai că e aici doar de decor? Dacă îl vei auzi vreodată sunând, lasă totul și caută-mă. Numai el știe numărul ăsta. Acum du-te... du-te... mă descurc...
VOCEA STRIDENTĂ A LUI THEOLOGOS: Ionaaas! Allodapon  Ionaaas! Controlul actelor! (bătăi repetate în poarta veche din tablă) Dă drumul în spate! Ionaaas! Ionaaas! Allodapon!

Se aude hârșâitul de deschidere al porții glisante și zgomotul penibil al unui moped cu toba spartă.

BABIS
: Dobitocul! A stârnit toate javrele! ...Nu te repezi, deschid eu. Vin, vin, Vo... Theo!

IONAS: Frigiderul e destul de greu, dacă vreți pot să vă ajut să-l încărcați. În trei e, desigur, mult mai ușor, mai ales dacă scoatem grătarele și rafturile de sticlă înainte.
BABIS: Te bagi tot timpul ca musca... Nu e treaba ta... Tu du-te și te culcă sau mergi la Bouzouki în port! Orice, orice, numai dispari odată, ilegalule!


SCENA 8

(BABIS, IONAS
, THEOLOGOS)

BABIS
: În sfârșit, hai să ne-apucăm de treabă! Ia mănușile astea.

THEOLOGOS: Calm. Se pare că vom avea o noapte liniștită, prietene... chiar mai liniștită decât am crezut. Totuși, te asigur că n-am venit degeaba până aici: ți-am adus o veste bună și una rea.
BABIS: Ce bâigui acolo?! Unde e furgoneta... Theo? Doar ai promis?
THEOLOGOS: Cumnatu-miu Dimitris a primit, în ultima clipă, o comandă urgentă să ducă niște torturi la o nuntă într-un sat din celălalt capăt al Tycotosului. Tocmai în noaptea asta... Nici n-a vrut să discute cu mine, nici n-a vrut să audă... Psoli! Psoli! Ghinion, curat ghinion. Asta era vestea rea, în cazul în care n-ai remarcat... Trebuie să amânăm, prietene.
BABIS: O-o-o-o-o! Po-po-po-po-po!
THEOLOGOS: Ți-am adus, totuși și o veste...
BABIS: Ce veste?! Mă lași? Să nu-mi spui iar că...
THEOLOGOS: Deocamdată, nu-ți spun nimic, până nu se confirmă. Vreau să fiu sigur.
BABIS: Ce să se confirme?
THEOLOGOS: Vestea bună, ce altceva... De data asta ți-oi voi da taman la fix, ca să fiu sigur.
IONAS: M-am hotărât... Acum, pot să plec?
BABIS: Unde naiba să pleci?!
IONAS: Să beau o bere în port... la Bouzouki... Mă întorc, cel târziu, până la cinci dimineața. Am auzit că Napoleonis organizează în fiecare noapte un concurs. La intrare, toți cei care vin să petreacă acolo sunt măsurați la burtă de către însuși Napoleonis cu un metru de croitorie... Mâncarea și băutura este la discreție pentru toți. Cel care are în zori, conform noilor măsurători, burta cea mai impunătoare este declarat campion și nu plătește absolut nimic... toți ceilalți plătesc triplu.
BABIS: Ha, ha! Ce prostie! Idiotul! S-a țăcănit rău de tot! Ce disperat! Se duce și ăsta la vale, de altfel ca noi toți... Cum v-am spus, n-am cunoscut în viața mea un papagal mai perfect decât ăsta.
IONAS: Da de unde, toți se îngrămădesc la taverna lui ca la urs. Și știți ce e mai curios? Nimeni nu se supără, ba chiar toată lumea pare mulțumită. Nicio masă nu rămâne neocupată. Am auzit că, de săptămâna viitoare, o să se intre doar cu rezervări, mai ales că se anunță în program și niște instrumentiști de marcă din Atena... Acum, pot să plec?
BABIS: ...De ce ar trebui să pleci tocmai acum? Trebuie să apară gașca de italienii. Cine vrei să-i cazeze? Eu?! ...Nu mai pleci nicăieri, șmecherule, altfel te dau afară. Fără comentarii!
IONAS: !!!
THEOLOGOS: Colonele, și-au terminat ăia de la Macedonia is Greek treaba? Când faceți inaugurarea? De două zile, ori de câte am trecut pe aici, n-am mai auzit niciun zgomot, n-am mai văzut niciun muncitor, măcar de sămânță, nicio mișcare.
BABIS: Tiii! Ai dreptate, cum de n-am remarcat pân-acum, prostul de mine, e atât de liniște de două zile... cum de nu mi-am dat seama. O fi terminat? Dă-mi lanterna aia a ta, pezevenghiule... să cobor până la subsol, să verific...


SCENA
9

(BABIS, IONAS, DINA,
NADEJDA, THEOLOGOS)

THEOLOGOS
: Ți-ai adus aminte? Malaka! Zi, măi, ți-ai adus aminte?

IONAS: Nu pot să-mi amintesc nimic... așa la comandă. Trebuie sâ completez fișele.
THEOLOGOS: Allodapon, allodapon! Calicu’ mai e și gingaș pe deasupra. Zilele tale aici, la Trojan Horse sunt ca și numărate... Babis este (în sfârșit!) și el de acord. Nici Vasilis, cât e el de Vasilis, nu mai poate să te salveze... Ține minte: în țara asta n-ai niciun drept fără permis de muncă, nici măcar să muți un pai de chibrit.
DINA: Cine vorbea de Vasilis? A venit Vasilis? A venit, în sfârșit, Vasilis?! Mi s-a părut că i-am auzit glasul... N-a venit, nu? N-o să apară pe aici prea curând, nu? Am auzit că e prea ocupat că să-și trăiască propria viață și nu mai are timp să se mai ocupe și de-a altora... Așa o fi? Când o să-și dea seama, mi-e teamă să nu fie prea târziu... Cât e ceasul, Ionas? Cât e ceasul ăla blestemat?
THEOLOGOS: Lua-te-ar Benga, hoașca bătrână... Nu mai urla! Ptiu! Pretextezi că vrei să știi tot timpul cât e ceasul, dar de fapt te strecori ca să tragi în permanență cu urechea. De asta te-au dat afară pe ușa din dos de la Operă... Cârtiță!
DINA: Ești un porc, Theologos! Grohhh! Grohhh! Pârțâitule!
THEOLOGOS: Poftim cultură! Apateonas! Apateonas!
IONAS: E prea devreme, Dina, prea devreme, crede-mă! Te anunț eu. Microbuzul care duce la “Îngerii obosiți” vine de-abia peste trei ore.
DINA: Niciodată nu e prea devreme pentru o faptă bună, Ionas. Ține minte.
IONAS: Du-te și te culcă liniștită, mătușă Dina. Te trezesc eu.
DINA: Mulțumesc. Mi-e frică să nu cumva să întârzii. Bătrânii aceia bolnavi și-au pus atât de multe speranțe în mine, în aparițiile mele... Ar suferi îngrozitor dacă aș întârzia câtuși de puțin, chiar și o jumătate de oră, nu-i așa? De fiecare dată când mă văd îmbrăcată atât de frumos, cu blana aia sintetică care imită atât de bine samurul, toți bătrânii ăia, pe care nu-i mai caută nimeni și pe care nu-i mai întreabă nimeni nimic, se luminează la față și își spun: “Uite. Iar a venit Doamna aceea distinsă și frumoasă la noi. Da, da, Doamna. Se vede de la o poștă că e atât de bogată și are un suflet atât de bun. Cu banii care o să ni-i strecoare ca de obicei sub pernă, ne vom putea lua ceea ce ne mai lipsește ca să avem încă o săptămână liniștită, încă o săptămână mai puțin obositoare.” ...Dacă aș fi avut vreodată un băiat, cu tine aș fi vrut ca să semene, Ionas.

Se aude urletul lui Babis care apare purtând o goală, o imensă cutie de tablă destul de avariată.

BABIS
: Po-po-po-po-po! Po-po-po-po-po! Nenorociții! Nenorociții! Frații noștri, frații noștri! Macedonia is Greek! Tâlharii! Da, da, am presimțit eu că ne rezolvă... Am presimțit eu că le voi purta o amintire nepieritoare... Am presimțit eu că ne curăță de amintirile trecutului... Îți închipui?! Îți închipui?!

THEOLOGOS: Liniștește-te, colonele! La ce te referi?!
BABIS: Șobolanii! Au fugit, au fugit cu toții care încotro! Nici nu s-au mai uitat în urmă, nici nu le-a mai păsat de sculele lor de mii de euro, de performantele și mândrele lor scule și bascule... Îți închipui?! Îți închipui?! Au găsit comoara, Vovaaa! Au găsit-o!!!    S-au risipit ca potârnichile!
THEOLOGOS: Comoara bătrânului Vasilis?! Fii serios! Toți știm că nu era decât o poveste de adormit copiii, o legendă numai bună de povestit la tavernă ca să mai întindem timpul!
BABIS: Da și pe asta ce scrie? Ce crezi că e asta?
THEOLOGOS: Un lingou de aur?! Nu?! Fenomenal... așa arată un lingou de aur?! Pot să-l ating?
BABIS: 99,99%... Erau atât de preocupați să dispară cât mai rapid încât nu și-au mai dat seama că au pierdut-o... Cum de nu mi-am dat seama: comoara, adică toate lingourile alea de aur de 99,99%, se afla ascunsă într-o nișă din spatele vechii centrale, în cutia asta ruginită. Numai pe acolo nu i-a dat nimănui prin cap să o caute, să ciocănească pe peretele plin de funigine... Au găsit-o din întâmplare, când au trebuit să fixeze blestematele alea de console... Îți închipui?! Cred că a fost cel puțin o tonă de lingouri de astea...
THEOLOGOS: Exagerezi, ca de obicei.
BABIS: Ei, poate nu chiar o tonă, dar șase, opt sute de kile sigur... Frații noștri!
THEOLOGOS: Babis, Babis... De la neam și de la rudă te alegi cu buza udă... Mounapano! Mounapano!
VOCEA NADEJDEI: Ce-ați făcuuut?! Criminalii! Criminalilor! Mi-ați omorât tinerețea! Au, fetița mea, ce ți-au făcuuut! Mi-ați omorât bătrânețile! Criminalilooor!
BABIS: Ce caută bulgăroaica la ora asta în hotel? Ionas!
IONAS: Nu știu!
BABIS: Ionas!
IONAS: Șefu’, n-a avut unde să doarmă și...
BABIS: Sper că nu e în camera 3!... Spune-mi că nu e în blestemata de camera 3!
VOCEA NADEJDEI: Criminalilor! Arde-v-ar candela! Aici, aici în frigider v-ați găsit s-o îngrămădiți! Mi-ați omorât bătrânețile! Criminalilor! Criminalilor!
BABIS: Scoate-o, Vova, pe nebună din hotel, până nu este prea târziu... Aresteaz-o, ce stai și te uiți la mine ca un prost?!
THEOLOGOS: Ce e cu fumul ăsta?! Aoleu, a aprins toate perdelele de pe hol bulgăroaica! Nebuna! O piromană, asta ne mai lipsea!
BABIS: Urgent! Urgent! Chemați-i pe pompieri! Chemați-i odată pe pompieri!
THEOLOGOS: Babis, îți dai seama ce se-ntâmplă dacă apar pompierii aici, îți dai seama, Babis?! Realizezi?!
BABIS: O-o-o-o-o! Nu mai chemați niciun pompier! Nu mai chemați niciun pompier!
VOCEA NADEJDEI: Criminalilor! Criminalilor!
IONAS(surprinzător de calm): Nene Babis, te caută doi domni cu diplomate, zic că sunt de la Let’s Go Europe! Întreabă foarte politicos dacă-i primim în control... Îi primim sau...?
VOCEA NADEJDEI: Criminalilor! Criminalilor!
BABIS: Minunat! Minunat! La țanc! Toate se leagă!
THEOLOGOS: Ce stai allodapon Ionas, pune mâna pe un extinctor, pune mâna pe o  mătură, pe o găleată cu apă; nu vezi că focul s-a întins peste tot!?
IONAS: Văd, dar asta nu prea mă ajută. Sunt legat la mâini... Am băgat la cap: în țara asta n-am niciun drept fără permis de muncă, nici măcar dreptul să mut un pai de chibrit.
THEOLOGOS: Ionas! Ionas!
IONAS(surprinzător de calm): Nene Babis, te caută pensionarii... Astăzi nu cred că vor să te mai invite la șah...
BABIS: Care pensionari? Ce șah?! Ce treabă am eu cu pensionarii?! Minunat! Minunat! Toate se leagă! Toate mă leagă!
IONAS: Pensionarii de la care ați adunat cei 5.000 de €... Măslinele... Livada de la Eghina... Uleiul de măsline... Par foarte dezamăgiți! Par foarte furioși!
BABIS: Ce te zgâiești? Dă-i afară! Dă-i afară, Ionas!
IONAS: Nu pot, în pensiunea asta nu mai am niciun drept, nici măcar acela de a putea...
THEOLOGOS: Ionas! Ionas!
IONAS: Mi-am amintit, în sfârșit mi-am amintit. Nu sunt Ionas ci Ionică... Io-ni-că! Ai înțeles, dom’ Teologos! Ionică din România, cod poștal 607358! Din România!!! ...Cu codul poștal nu sunt încă prea sigur, dar promit să-mi amintesc data viitoare... dacă te mai găsesc pe aici. Ai înțeles?
THEOLOGOS: Malaka! Malaka!
VOCEA NADEJDEI: Babiiiis!!! Babiiis!!! Cum ai putut una ca asta?! Perversule!
BABIS: Minunat! Minunat! Cât de minunat se leagă! Toate se leagă! Toate mă leagă!
DINA: A venit Vasilis? A venit, în sfârșit, Vasilis?! Mi s-a părut că i-am auzit glasul... N-a venit, nu? N-o să apară pe aici prea curând, nu? Am auzit că e prea ocupat ca să-și trăiască propria viață și nu mai are timp să se mai ocupe și de-a altora. Așa o fi? Când o să-și dea seama, mi-e teamă să nu fie prea târziu... Cât e ceasul, Ionas? Mi s-a părut că a sunat ceasul... Îmi spune, odată, cineva? ...Cât e ceasul ăla blestemat? ...Cât e?! Heeei!


C
ORTINA


Mic dicționar intraductibil:
“Napas na gamiteis, mounapano, malaka, gamata, psoli, apateonas, pusti” - cuvinte și expresii populare de “năduf” în argoul grecesc.

 

Comentarii cititori
sus


Gheorghe Truță

 

O zi din viața unui jurnalist fără jurnal
- piesă în cinci tablouri –
După Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, de I.D. Sîrbu

 (Continuare din numărul trecut. Vezi Tabloul I aici)

 

Pasajele marcate cu bold sunt citate din Jurnal.

 

 

TABLOUL II

O „coadă” la varză. Cel puțin zece persoane într-o secțiune a rândului  întinsă pe toată lungimea scenei. E numai partea vizibilă a „cozii”: senzație de rând uman nesfărșit, în față și în spate. Din cînd în cînd, din partea nevăzut-superioară a cozii iese câte o persoană și traversează scena purtând, triumfătoare, o varză. Rândul înaintează încet dar vizibil. În momentul sosirii lui Gary, Moșul, Candid, Pensionarul și Profesorul Mefisto sunt, unul lângă altul, în partea din spate a secțiunii. Moșul și Candid îi fac loc între ei.
O VOCE DIN SPATE: Iar vă băgați în față?! ’Ț-ai dracu’ de boșorogi... n-ai loc de ei la toate cozile!

MOȘU (arată spre Gary): Toașu avu loc aci: fu să se pișe.
CANDID (șoaptă, spre Gary): Credeam că nu mai vii. Îți dădeam rația mea. Mie varza îmi face rău: am ulcer.
BĂTRÂNUL PENSIONAR: Mie socialismu’ ăsta de căcat îmi face rău. La început s-a zis: „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!” Apoi a apărut corectura Kadar a socialismului: „Cine nu e împotriva noastră e cu noi!”  Acum, tare mă tem că suntem în curs de a realiza: „Cine nu e cu noi și nici împotriva noastră, fiind cu noi, aceia suntem tot noi, care nu mai suntem nicicum”.
PROFESORUL MEFISTO: În secolul viitor, după cel de-al XV-lea Congres, se va spune cu siguranță așa: „Cine a fost împotriva noastră a fost cu noi!”
GARY:Ați venit de mult?

CANDID: Nu: doar de trei ore. Peste douăzeci de ani, poate mai devreme, nimeni nu va putea măcar înțelege ce a fost aceea o „coadă”. Va părea o poveste stupidă, din alte galaxii.
MOȘU: Am citit în ziar că autoritățile indoneziene sunt confruntate cu serioase probleme edilitare provocate de termite. Pagubele materiale sunt echivalente cu o mie de miliarde de rupii. Termitele nu se mai hrănesc numai cu lemne, ci au început să roadă și masele plastice, instalațiile cablurilor și alte materiale de construcții.
BATRÂNUL PENSIONAR: Nu înțeleg...

MOȘU: Nu e pentru tine: e pentru nepoții noștri. Ei vor înțelege. Dar nu ne vor ierta!
PROFESORUL MEFISTO:Cine să ierte...pe cine? Călăii îi știm... dar victimele par a linge fâșia subțire a biciului!

GARY: Somnul rațiunii naște monștri –somnul bunului simț naște călăi.
CANDID: Trebuie înființată o disciplină juridică nouă: Victimologia. În viitoarea victimologie, vor trebui depistate și pedepsite „victimele”. Care se ascund. Care tac. Care, de frică, refuză să se autodenunțe. Trăim o epocă sucită: criminalii se cunosc: ei se plimbă pe stradă, ascultă muzică, își promovează copiii, ajung onorabili pensionari. În schimb victimele lor? Cine le mai știe, cine le mai caută, cine le mai numără?
MOȘU:Trăim un soi de lene paralizantă. Chiar simplul  protest, dincolo de riscuri, presupune un efort.

CANDID:  Lenea este unicul lux al sclavilor  și ea ar trebui legiferată, spre a putea fi repartizată în mod științific. Avem nevoie de o doctrină a lenei: otiotica. Prima lege a acesteia ar putea fi: „Munca nu e decât un simplu mijloc prin care îmi câștig pâinea: lenea e un scop prin care îmi salvez libertatea de gândire și  contemplație.
PROFESORUL MEFISTO: Lenea, ca și frica sau excesul,  strică și fizionomia.

BATRÂNUL PENSIONAR: Am fost peste tot: la școală, cămin, Sfat. Nicio față de om. Chipul de bărbat frumos și voinic a dispărut, fețele de moșnegi sau poeți îmbătrâniți în cinste și cumsecădenie nu mai există. Tineretul e urât, rău și sălbatic. Am văzut profesori de franceză și română bând ca niște porci. Abia a treia zi, în drum spre gară, am văzut un bărbat frumos, cumpătat, îmbrăcat curat. Avea o față de intelectual, vorbea liniștit, avea ochii limpezi și curați. Era veterinarul satului.
MOȘU: Orice calitate a unui om sau a unui popor conține în sine și contrariul său.
CANDID: Prima lozincă a viitorului program otiotic ar putea fi: „Să dispară diferența între lenea fizică și lenea intelectuală!” Locul ideal al Lenei generalizate e Ședința.

UMBRA OLIMPIA: Să asiști, timp de sute de ani, la slujbe într-o limbă străină... înseamnă un lung antrenament în a asculta fără să înțelegi și a participa fără să aderi. Mai nou... întregul nostru popor asistă la infinita slujbă slavonă a ședințelor. (Dispare).
BATRÂNUL PENSIONAR: Am un vecin, Procurorul... Gary tu îl știi, ți-a fost student la Cluj. Ieri îmi zice:   „Pe oricine îl prinzi asupra faptului primul cuvânt pe care îl spune este: N-am făcut nimic.” „A nu face nimic” e supremul gest de inocență.  În Lumea asta cel mai profitabil e să fii curvă. Ați văzut? Frații noștri italieni și-au trimis în Parlament Curva-Prima!

GARY: Într-o vreme, și eu am fost profesor la curve... Îmi aduc aminte... prin ’47-’48, la Florești, lângă Cluj, au fost adunate circa 150-200 de curve profesioniste. Institutul de Psihologie și Pedagogie m-a invitat să țin și eu cursuri de „etică și estetică”... (Scenă în Scenă: un grup de „codane”, așezate în bănci: zgomot, vulgaritate. În față, un dascăl încearcă zadarnic să le vorbească... Scena-live sau video.) Dar, peste un an, aceleași „eleve”, coafate decent, au cîntat, recitat și dansat școlărește în cadrul unei serbări de absolvire. (Scena în Scenă: o serbare școlară: recitări, dansuri... la sfîrșit grupul de dansatoare ridică fustițele și arată curul onoratei asistențe!) Multe au făcut cariere în cultură, artă, sindicate. Prin ’55 , îi făceam dese vizite uneia dintre ele, o unguroaică frumoasă, stilată, care ajunsese inspectoare șefă în Ministerul Învățământului... (Scenă în Scenă: vizita la „unguroaică”: cameră aranjată elegant, bibliotecă frumoasă... Gary se ridică, scoate o carte....)Sub prozatori, Ilyeș Bella, Asztaloș, NaghyIstvan, am găsit dosite un stoc masiv de ilustrate porno... (Scena în Scenă: Gazda, frumoasă, elegantă, se întoarce din bucătărie cu tava cu cafele... Conversație „mută”... Gary se ridică, îi sărută mânușițele de mai multe ori, iese...)
BATRÂNUL PENSIONAR:Curva-i curvă până moare!
GARY: Un bun coleg, muzicolog, visase toată viața să ajungă dirijor. Nu a ajuns. Halucina: „Văd instrumente care sunt biciuite înainte de a cânta. Mai mult: văd instrumente care cântă din oameni –din foști instrumentiști- și pe care îi termină, sufocându-i. Apoi reintră singure în tocul lor și părăsesc estrada de concert... În locul lor apar fiare sălbatice, flămânde. Visez un concert pentru zece pisici și orchestră electronică. Cântând în fața unei săli solemne, plină de șobolani în ținută de seară...”
PROFESORUL MEFISTO: Îl știu: s-a sinucis.

GARY: Nu cred că s-a sinucis pentru că era nebun. Tot mai mult mă conving, din cauza literaturii și a politicii, că între cei „normali” și cei „demenți” nu e prea mare deosebire. Momentele cele mai fertile și cele mai omenești sunt cele când o iau razna. Visez să compun, înainte de a muri într-un spital de nebuni, un Concert pentru caracter și orchestră, executat de lichelele patriotice din Isarlâc, în fața unui public alcătuit exclusiv din doctori docenți în materialism și dialectică.
CANDID: Școala burgheză a făcut din mine om de cultură. Viața în burghezie m-a învățat lupta de clasă. Literatura burgheză m-a îndreptat spre Revoluție. Universitatea burgheză m-a îndoctrinat politic. Revoluția culturală neoburgheză a dat cu mine de pământ, ca acum, la bătrânețe, să-mi împletesc singur, pe cheltuiala mea, funia cu care voi sfârși a fi spânzurat, în numele propriei mele biografii...
BĂTRÂNUL PENSIONAR: Ați auzit? Caftangiul e din nou la ospiciu!

GARY:  M-am întâlnit cu el acum o săptămână... poate o lună... pe Unirii. Mi-a zis în șoaptă: Nu va fi bine de noi până nu vom spânzura în piața publică un economist (el pronunța „egonomist”), pe al cărui piept să punem următoarea inscripție: „A falsificat cifre, a mințit poporul, a ucis speranțe.” Și tu, i-am zis, și tuai fost activist, și tu ai mințit... S-a întors spre mine, cu un rânjet: Da, a strigat, da’ eu nu sunt egonomist! Eu am fost un dobitoc, un simplu dobitoc... ca mine sunt mii... în poporul ăsta de răspopiți!
CANDID: Dă-o dracu’ de varză... hai să-l vizităm pe Caftangiu la ospiciu!
MOȘU: Mergem... dar să luăm și varză. Și nebunia, și filozofia trec tot prin burtă!
CANDID: Și Literatura... Totul e o Poveste. Eu mi-am povestit viața de atâtea ori, trebuind de fiecare dată să mint puțin, încât acum nu mai știu nici eu care e adevărul... Absurdul e patria mea.
MOȘU: Poporul nostru a mâncat absurdul pe pâine. Defascizarea s-a făcut de foștii fasciști. Destalinizarea, de foștii staliniști. Dezghețul din 1965 a fost pus pe roate de frigidere vechi. Am apărut, ca națiune, la capătul răsăritean al Europei... Azi ne dăm seama că am apărut, de fapt, la sfârșitul apusean al acestei Europe.
BATRÂNUL PENSIONAR:Vecinul meu, Procurorul, spune: Din „a face” a ieșit „făcătură”. Din „a lucra” a ieșit „lucrătură”. Din „a termina” a ieșit „terminat”. Dar din „a întrba”?

PROFESORUL MEFISTO: Această idioată dogmă a tinereții noastre prin care se stipulează că orice întrebare are și răspuns ne-a otrăvit zilele. Vom sfârși acest secol repetând, ca idioții din spitalul de nebuni, marile noastre întrebări ce vor începe cu „De ce” și Pentru ce” și vom muri fără a putea schița măcar o caricatură de răspuns.
MOȘUL: Până acum copacii tindeau spre cer, mai nou accentul creșterii cade pe rădăcină. Afară, în lumină, minimum de frunze, minimum de creștere în sus, minimum de pretenții...
Apare Umbra Sommer. Se oprește în marginea Scenei.
UMBRA SOMMER: În Acest Isarlâc al nostru nu există nici convingeri, nici credințe sau păreri ferme continue: dimineața toți cetățenii sunt atei și materialiști, dar spre amiază încep să se îndoiască de totul și de toate: seara se închină, devin buni credincioși iar noaptea se întorc, visând în mitologia sclavagistă a spaimelor inconștiente.
GARY (din rând): Sommer, chiar mi-era dor de dumneata!

UMBRA SOMMER: Gary, prietene... de când am trecut Marea Roșie și mie mereu mi-e dor de voi! Ce-ți spuneam? Nu este exclus ca, îndată ce ajung în Israel, să mi se facă dor de Isarlâc, după libertatea și fericirile de aici. Noi suntem inventatorii vitrinei, reclamei, dobânzii. Dar și ai falimentului...
GARY: Îmi cer scuze că te-am pus printre umbre, dar de când ai plecat am senzația că ai trecut într-un soi de Dincolo...

UMBRA SOMMER: Noi, evreii, am inventat r ă t ă c i r e a. Virtutea noastră: a d a p t a r e a. Prostia noastră: a d a p t a r e a   c u   o r i c e   p r e ț.  Răzbunarea noastră: d i s p r e ț u l    s u v e r a n  față de toți cei care încearcă să ne urmeze.
GARY: Hai aici, lângă mine, rabine... (Rândul face cuvenitul pas înainte... dar Gary, și implicit cei din spate, rămâne pe loc: între el și omul  din față, Candid, se creează un spațiu de o jumătate de pas, unde se așază Umbra Sommer.) Eu sunt mereu de partea ta!

UMBRA SOMMER: Ca  toți  a i   n o ș t r i . Arma de apărare la condiția duplicității obligatorii e că nici nu apuci să-i contrazici, că au și trecut de partea ta!
GARY: Asta parcă am mai citit-o undeva, în Ion Ghica, Caragiale sau Maiorescu! Sau Drăghicescu?
UMBRA SOMMER: Poate. La ce mi-ar folosi dacă aș fi original?! Originali sunt doar proștii, nebunii și revoluționarii.

GARY: Și scriitorii mărunți: cei mari sunt întotdeauna apostolii ideilor mari, inevitabil tocite dar cărora ei le dau ascuțiș nou. Și eu, cândva, am avut iluzia că aș fi oareșce scriitor: am și adus-o pe mama la câteva premiere ale pieselor mele, la Craiova. Dar m-am lecuit repede: nu i-au plăcut.
UMBRA MAMA: Nu mi-au plăcut deloc! Sunt sătulă de mină, accidente, producție. Doamne, când ai să scrii și tu o piesă cu rochii frumoase?!
GARY: Pentru mama, singura mea „vocație” era de miner. După ce am fost dat afară de la Universitate... de peste tot, am venit la Petrila și am îmbrăcat costumul de vagonetar al Tatei. Mama a clătinat din cap.

UMBRA MAMA:  Vezi, ai fost mare profesor, ziarist, filozof... și tot aici te-ai întors. Miner te-ai născut, mina e soarta ta. Din Valea asta nu poate pleca nimeni...
UMBRA OLIMPIA: Ca melcul lui Barbu, ne-am lăsat amăgiți și am coborât prea devreme din codru. Iată, ne-a surprins o iarnă stupidă, milenară. Abia am început să cântăm și noi pe două voci: în loc să vină vremuri care să ne deschidă drumul spre Bach, Beethoven, am fost puși să cântăm în cor. Numai în cor, o singură cântare, cu acelați dirijor... (Se reîntoarce în Pavilion.)
MOȘU:Ni se spune mereu: să avem răbdare! Răbdarea îndelungată degradează asemenea uraniului care ajunge plumb.
CANDID: Pentru mine, viața nu e, nu mai poate fi deloc aceea pe care am trăit-o de fapt, ci aceea pe care am visat-o, am gândit-o, am creat-o eu!
Gary face aceeași figură ca și cu Umbra Sommer: în spațiul rămas liber în spatele său se așază, tăcută, Umbra Mama..
O VOCE DIN SPATE (lui Gary): De ce lași locuri libere?! Vrei să-i tragi pe alții în față? Nu-i de ajuns că ai intrat tu?!

GARY: Dar nu-i niciun loc liber, to’așu...
VOCEA: Doar nu sunt orb: ai un loc liber în spate...
GARY: Orbul Borges crede că lipsa de libertate este un fel de orbire a întregii ființe. Dar că orbii știu, cu adevărat, ce este lumina și cum ea nu poate fi înlocuită cu nimic...
VOCEA:... și încă un loc liber în spate!

GARY: În fața mea e Rabinul Sommer, iar în spate e Mama.
A DOUA VOCE: Eu pe Rabinul Sommer l-am cunoscut... era un cetățean cumsecade, cu barbișon. Am stat la multe cozi cu el. Ultima oară am stat o zi, pe Lipscani, la hârtie igienică.... și-mi spunea că peste o săptămână pleacă de tot, în Israel. L-a și întrebat cineva: „Atunci, rabin, de ce mai stai la coadă la curpapir aici, la noi?!” A dat din cap, cu înțeles... Zice: „Evreul e mereu prevăzător. Nu se știe: peste tot vin vremuri căcăcioase.”  De-atunci nu l-am mai văzut: înseamnă că a plecat.
PRIMA VOCE: Vezi? Și nici  cioaca cu „mama” nu ține: maică-ta trebe să fi dat colțu’ demult... uită-te-n oglindă, nu vezi că ești boșorog ?!
GARY (impasibil): Așa e: mama s-a stins. Sommer a trecut și el Marea Roșie. Poate și Stixul... dar umbrele lor sunt mereu cu mine.
PRIMA VOCE: Cetățeni... ăsta-i nebun! Aude voci... ca Ioana Radu!
A TREIA VOCE: Ca Ioana d’Arc, prostule.
GARY (calm): Nu doar că le aud... le și văd. Poate chiar sunt una dintre ele.
A DOUA VOCE: Fraților, a recunoscut!
O VOCE: Ia terminați! Domnul pe care îl luați în balon este viitorul mare scriitor I.D. Sîrbu.
PRIMA VOCE: Ie-te-te! Da’ tu cine ești?
VOCEA: C E L   C A R E   S C R I E   A L B   P E   A L B.
(Tăcere. Totală. Deplină. Parcă nesfârșită.)
A PATRA VOCE (din capătul rândului): Varză fu, da’ să termină! Nu mai e decît pătrunjăl și țimbru!

Un „ă” prelung dezbină rândul. În câteva clipe, Scena rămâne goală: pe podea, foi de varză, resturi, ghemotoace. Gary, singur.
GARY (în „sus”): A fost o glumă, nu-i așa?

VOCEA: Eu nu glumesc niciodată, Gary.
GARY: Ziceai că voi fi... mare scriitor?! Nu mă interesează. Eu vreau să fiu doar un om care scrie cărți și poate să le publice fără tăieturi...
VOCEA: Vrei sau nu vrei, tu  e ș t i  un mare scriitor, Gary. Și vei fi și recunoscut drept ceea ce ești. Din păcate, asta se va întâmpla postum.
GARY: Cât de... postum?
VOCEA: De mâine. Azi, șaptesprezece septembrie una mie nouă sute optzeci și nouă, e ultima ta zi de viață.
GARY: De ce așa grabă?!
VOCEA: Peste țărișoara asta vor veni evenimente cum nu s-au mai văzut. O să fie o Revoluție: isterie, nebunie. Dar voi avea grijă ca să nu te tulbure nimic din toate astea.  Odată cu tine va pieri o Lume. Apoi, se va ridica alta.  Nu-ți pot spune nici cum va arăta Lumea cea nouă. Nici nu ți-ai putea-o închipui...
GARY: Atâta am așteptat-o, am adulmecat-o...
VOCEA: Îmi pare rău, Gary.
GARY: Pot să-ți cer ceva?
VOCEA: Cere, dar nu ți se va da.
GARY: De ce primesc pedeapsa asta? Am fost un om rău?
VOCEA: Din contră: Ești printre favoriții mei.
GARY: Preferam să-ți fiu mai puțin simpatic... Totuși... măcar o zi! Ia-mă... mâine. Diseară e premieră la Național cu Arca mea.
VOCEA: Regret, nu vei prinde nici premiera. Dar vei avea glorie postumă. Cât cuprinde! Despre Opera ta se vor scrie articole, studii, cărți. Peste ani, pornind de la Jurnalul tău, un Autor  va scrie o piesă de teatru numită „O zi din viața unui jurnalist fără jurnal”.
VOCEA: Până și pe Autor l-am ales în răspăr cu tine: tu ai trăit o viață la Craiova, cu gândul la Vale. El... va trăi o viață în Vale, cu gândul la Craiova.
GARY: Totuși, o singură zi...
VOCEA: E de-ajuns, Gary. Încep să cred că viața unui om încape într-o singură zi! În rest, multă risipă!
GARY: Măcar de mă lăsai să iau varză...
VOCEA: Ce să faci tu cu varza, Gary?
GARY: Sarmale. Limpi a mea face niște sarmale! Cu smântână, cu bulion...

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey