Claus Ankersen

 
sus

Claus Ankersen

 

[Romanian version]

Each of them meritting at least half a year's time
to really connect with you

 

Why poetry?

Poetry is special. Unlike any other artistic expression, poetry grapples with that magical construct called 'The Moment', this elusive here and nowness of eternal becoming which envelops us from cradle to grave, perhaps the closest thing to eternity there is, right before our noses, our guardian angel and life-shadow, the auric egg of space-time, the moment. Still, the world of man seems almost designed to make us NOT aware of that eternal magical moment which is, in actuality, our live. Poetry attempts to catch that moment. To catch it and communicate it. The situation, the feeling, the context of the NOW. For me, when I am on the move through the world, poetry is a good way of capturing what I see and what I sense.

To express yourself, how you choose through word, and not by other way?

Well usually I work very intuitively, and I think form must yield to intention, to the flood that flows through, as Heraclitus might have said. For me, the initial phase of creation, nomatter the expression involved, must be as free of conscious interference as possible, in this part of the process which Popper termed 'The context of discovery' the artist is like a shaman, transcending the world of normal, everyday consciousness, jumping through the hole in the paper, the canvas or between the lines of a song, and bringing something back.

I DO express myself artistically in other ways, I love the physicality of painting for instance, and of performing before a live audience, where the word and the world fuse in the direct contact between the poet and the spectator. Actually, now that I think about it, how can you NOT love any artistic expression. Each merely a step in the same dance, we dance into existence as we dream it every day. Does this make sense?

When you select to express by poetry and not by prose?

I don't. At least on a conscious level. Well, I know when I want to write a story, or a book project. But poems mostly fly in by themselves, or by way of muses; new or lost love, or the ways of the world. A lot of my poetry deals with systemscritique and creation – love, r/evolution and spiritual alchemy. In my short stories of dark and twisted fiction, for instance, by using prose, I am able to paint in more detail, so to speak,

How is reflected the technology in the expression of an artist?

Some artists work specifically with exploring technological frontiers, others are deeply enmeshed in a tech- codependency while producing or distributing their work. I guess I am pretty low tech. In this sense, except for those projects where I need it for production of, say, an installation. I think the zeitgeist as such is expressed thru artistic work in general.

When you express yourself by words, how do you choose between your native language and English?

It depends. I usually say that when I am in Denmark I write Danish and when not in Denmark, I write in English. I dream in english – also in Denmark, and as soon as I board a plane, my inner dialogue immediately switches over into English. So again, like all mirackles under the sun, it just kinda happens. If I am asked to do specific writing, it's another question. The funny thing about bilingualism is that it opens an inner pandoras box of endless options to reconfigure the cognitive totality of your being, if you will. Using English, gives me access to other sides of me, making me wish I could write in all languages.

How do you feel that your message reaches the receptors with other native language?

Well, I have performed my literature in 17 countries now, and I think the message reach the audience, even if their mothertongue is not English. Perhaps not entirely, a meaning could be lost here and there, a word skipped... But is it not also the case when listening to poetry in your own language? Some get it all, others get very, very little. Most get some. Many get much. In this sense, I don't think poetry is different from other artistic expressions, and in any case I do not do it for the applause. Sometimes it is better not to be applauded at all.

My stage performance is usually pretty intense and is an integrated part of the works. I think that helps in getting the message through and giving people an impression of poetry as a living, dynamic and contemporary artform with an important function in the world that they can relate to, instead of some old, dusty 'form' language that only the self-ordained elites of the world can relate to.

You say "For me, when I am on the move through the world, poetry is a good way of capturing what I see and what I sense."

Jocking, I can say that the poetry is, for you , a tool like a Baedeker. I had to google that, you know .-) But yes, indeed you CAN say that. It is a tool of expression, like a shamans drum, or a painters expressionism. It is also a vessel, an interactive feedback loop, an interdimensional time-machine and a potential agent of transformation. Perhaps poetry is the toolbox itself, and all the different ways of constructing meaning around it and practising it are the individual tools. But the Baedecker analogy is good, since movement and moment conjoin in both the act of travel and of poetry. The poet is a shaman, a postmodern rishi, exploring the realms and going wild places to negotiate the void and bring something back, to enlighten or to heal by enlightenment.

Why you travelled?

Well, I always wanted to travel. I grew up in the big silence of the forest, so by the time I finished high-school, my sense of adventure and my curiosity sent me off right away. Since the millennium, I have mainly traveled with my art and literature, but before that, I also traveled quite a lot, trying hard to stay at the places I visited long enough to allow the locality and it's spirit to get under my skin. This alone, is a good reason to want to live forever, or at least for a very, very long time. Just imagine the – almost – countless number of sweet lille haven's all around the globe, nice little squares with nice little benches where you can sit and let the world come to you as it passes by, each of them meritting at least half a years time to really connect with you. I am a sucker for meetings, I love meeting new places and new people. I guess – on a deeper level – it satisfy my huge curiosity and need to try to understand how the universe and everything works, with us inside it.

What you can say about peoples around the world?

I believe that every single one of us encompass the totality of humanitys traits and capabilities, only they are 'configured' differently, to use one of these horrible machine-metaphors, so that what to one person is completely natural will be more or less unobtainable and 'dark side of the moon' for the next man. Most people want to live in peace with their loved ones, and to work on coming to terms with the great enigma of being.

What we have in common, what differences between us?

Well thats part of the enigma, isn't it. That we are both and. We are completely alike at the same time as we are completely different. Largely it depends on the stories we are told, and the stories we then continue to tell our selves, and each other. We dream stories into existence as we are living them. I think you can find whatever you are looking for, when it comes to humans, so perhaps one of the things we have in common is our affinity to mirror ourselves in others and in the world. Professionally, traveling with poetry have taught me the secret of 'the bund'. Feeling existentially connected to most of the poets I meet around the world, has made me understand also why other 'kinds', like bankers or politicians love to hang out and spend time with likeminded. And likeminded is the keyword here. Again, telling of our affinity for mirroring.

Translating the idea of Heraclitus not for time but for distance, what you can say?

Good point. There is no spoon. Neither time, nor space, outside our construction of it. Perhaps that is one of lifes other mysteries. How it can be so volatile, so fragile and transient and simultaneously being so resilient, so enduring and so transcendent. In contemporary western society, most people suffer from the illusion that the world is – also physically – a small place. But what I learned from the Icelandic vulcano eruptions a couple of years ago is that it is all in our heads. Three or four eruptions like that and all flights will be cancelled. And then, going overseas will suddenly be every inch as impossible and utopian as it was 200 years ago. Besides, time and space is no match for human consciousness. If we put our 'minds' to it, we can 'rise' above it and attain hyperlocality. In fact, with loved ones, we already do.

You say that you are "low tech'. I like to find more about this.
How you write? With a pen? How you like to read? From paper or from an electronic tool?

Well, perhaps medium low tech .-) I usually write either with a pen on paper or on my laptop computer. Sometimes I long for the age of the typewriter. I think the new technology fundamentally challenges and also change our cognitive abilities. Two generations before me, most writers did only a single rewrite of their massive manuscripts, and back when I still had a 'typewriter mind' I could do around a hundred pages, starting from A and ending at Z without major changes to the manuscript. Wordprocessing killed that ability, like cellphones killed our ability to memorize more than 4 ciphers, and email killed the letter. It seems to me there is a inversely related proportionality between the fluidity of the means of communication and superficial learning. 

How you imagine the future of the paper?

Perhaps paper will have a rennaisance at some point. I don't hope for the obliteration of paper. If it is kept dry, it will last forever. None of this electronically mediated stuff will. It is purely illusive, nothing but anaerobil electronic, otherdimensional fairies laughing at us, while we exchange the unmediated sensing of the world for an electronically mediated perception, commercially constructed and corporately owned. Perhaps we'll loose our souls with the paper :-)

But continuing the reflections on the technological developments, I belive that our general level of education – or enlightenment - will decrease for the many and perhaps increase for the few. When the algorithms for speech recognition and translation are fully functional in a couple of years, we will have access to sort of an electronic 'babel fish' and this, perhaps, will lead to loss of language. We will be easier to control .-)

How you look at involve of the computer in art?

I think the role of the computer in art is on the rise. Does the internet count as 'computer' as well? Without the net, it would be much more difficult to 'show and share'. As a calculating machine, the computer is unparallelled. But it can never be anything but...Perhaps.

You selfdiscover by English way. We are multipart 'substances' named' with label that language? I think it's very interesting to try find more about us using other language.
You can feel like a halving case?

No I don't feel split by the language use. It flows naturally, For instance I communicate with my dead parents in both languages. Sometimes one, sometimes the other.

What importance have, in your oppinion, teh place of the birth of a person?
I mean more georgraphical. And more, ethnic case. Historical case.

You mean, for shaping that person? I think it is a very complex question, and will inevitably be factors in the way the person will be inclined to be in and look at the world. But not necessarily determining factors. Perhaps give me an example of what you mean?

When I asked about the place of the birth I had in my mind that, over the culture or race or all of kind about ethnic, a guy who are born on the mountain is , maybe, different than the guy from the beach of a sea. The Guy from the cold lands od the North is idfferent from a guy from sunny lands of the South. A man who change, in his life, the place where he live and move over a big distance, maybe remain with a little link with his birthplace. The landscape can be more and less linked ot the consciousness of a man?

I think there is a whole plethora of things shaping us, and that we configure our kaleidoscopic or prismatic being in – and reaction to the world – as stimulated by the context of the situation, primarily. We can find likeness and difference on so many levels, by vocation for instance, banker to banker, reptile to reptile, poet to poet, which transgress nationality and ethnicity, even class. I mean, we can even be strangers to ourselves, can't we – or our own best friends .-). But having said that, I kind of like the romanticism of 'the wind heads' from the islands in the oceans, or the earth-heads from the pastoral interior of a continent, the mountain dwellers or the sea-peeps.  The image alone spurs the imagination and ther is something primordial about it. Recently I heard of a theory that prehistoric earth was inhabited by a whole range of humanoid species co-mingling and mating in some sort of 'tolkien-like' world. We might be a conglomerate of a bunch of species – extraterrestrial too. The important thing here, i think, is the question rather than the answer. We should ask many more questions and not stop ourselves so readily out of conformity to oner school of thought or another.

You have already many years of life. How you feel this? You can recognise some appearances that you saw alrdeay...
How you feel about the speed of every day? How you feel the changes through society?

Have I? I wasnt aware of that :-) (said in a joking manner). I feel that my journey is only just started, and I have felt that for many years. That I am juuust starting out on the path towards knowing myself and the world. Sometimes I think I am perpetually unwise and unable to learn from my experiences, but then I remember that what really takes energy and will to change is not so much the individual thought or act, but rather the underlying pattern, the totality of all the times you traveled the same path. I have never felt age and never been able to relate to it. I feel as little 'in my forties' today as I felt 'in my twenties' when that is what the numbers said. Well, there are some things you inevitably notice; things move around in spirals, repeating themselves in certain intervals, but with a twist of zeitgeist. An example is the massive political correctness sweeping over the world, completely dwarfing the pc of the seventies. This is very dangerous, and suppressive, I think, it doesnt servbe anything else but fortifying self-righteous power positions among a certain class of priviledged 'apparachicks'. And YES, I do think time seems to move faster, even though I know it doesn't. Perhaps it is me being slower :-)

How you think about illness and about death? How can poetry to accomodate with this?

Recently I read somewhere that although women live longer, they suffer a lot of ailments, while men supposedly are healthy up until the point where they shut down and die. Without health, there is nothing. All else withers. Death, I never understood. And in some way I refuse to recognize it. I just don't get it and I think it is fundamentally wrong. Our inherited sin perhaps. I am sure it is NOT the way things are supposed to be. I see nothing beautiful in death. And still, even as much as I love life, when my father died, all I wanted was to go with him through the veil. In this sense, perhaps I am a walking dead already.  Art – including poetry – attempts to give form to the formless and put into words that which cannot be communicated with words, feelings, insights, moments.

You like Japanese lifestyle? The Chinese lifestyle? I read a word of Mishima ('The Way of the Samurai' book): "If you have to choose between life and death, choose the death"
How you see this?

I have never been to Japan, or China, so most probably I am full of stereotypical and very generalized beliefs, but, apart from the food, I am not sure I am so attracted – to my stereotypical construction of it. I think there is a big difference between the world and the world of man. The latter is the source of nearly all of our ailments, diseases and trouble. If you do not read the paper or turn on your machine, not log into facebook or listen to the news, what troubles do you have? None!
And if you do, the world of nature will cleanse you when you interact with it. The wind will blow your sorrows away, the sun will burn out your self-hatred, the soil and the rain will nourish you.

Email versus classical letter... I think here we can accept the fcat that it is a real progress :) Not just by the volume of messages but by the substance of the dialogue. Because we can be more close to the manner of a dialogue, with the alternance of the replies.

On the other hand: The personalized letter died out in about ten years, and I am sure there is some kind of an inverse relationship between the relative degree of 'fluidity' or perhaps a better tem to coin it would be 'transcience' and the previsualized conjoining of sender and receiver. On the other hand, textmessages are well known to arouse strong emotive response, even before they are read, merely by anticipation. Perhaps a quick emotional fix has taken the place of the longer empathic introspection – Or perhaps it is just because I stand with a leg in both times ;-)
I think email interviews like ours work real well, though.

I read an article about the fact that the paper live more, in time, than the CD or DVD... Here what the start potint of my question... New information support is more vulnerable.

Oh, I think all these electronic storage mediums are actually a materialization of the illusive nature of things. In the firstplace, it is only semi-real, if at all, when punched in the machine and when stored in some cloud. Nothing but algorithms and zeros and ones. But when you print it, it is as real as it can be on this plane of existence. It is hard for me that this doesnt also, in some point, influence the nature and act of creation itself.

You think that our society, of 2015, is radical different than the society of XIX century or older? I heard many critics against the type of today society. But it's not the same like all time? It's not the same guy who imagine more and more, in a natural way?

I think in some sense the centuries are a theatre hosting the same play performed by different players, we spiral along in the same dance of shiva and shakti, flickering shadows between darkness and light. At the moment, i think very powerful interests is working to re-establish a new version of global feudalism. Perhaps we are already there. This – and so much else, is really worrying and scarry. On the other hand, one merely have to look at the children of the new time, to regain hope and optimism. I think we are in some sort of endgame at the moment. Around 2008 the essence of humanity was branded through: love was a gum, solstice a car, aura a paint. At that time i thought the process was over, but I was wrong. What is being commodified and branded at the moment  - and by this I mean: taken ownership over and reproduced as a toothless generic product – is the esoteric. When this branding is over, we are truly fucked....or merely ready for UPLOAD :-) Perhaps I should write a book on this...

What you can say about Santa Claus? :)

 Well. I can tell you a funny story about that time i was piched up by two strippers from Ohio in a bar in Height Ashbury in San Fransisco, because they thought I looked like the guitarist from Grateful Dead. For the longest time, I thought they meant Jerry Garcia. Now I realize they meant Bob Weir. I was pretty handsome back then. Or I can tell you about the Siberian shamans and the red-white fly agaric and the entheogenic version of father christmas. I love Santa. We meet every year to discuss matters of importance, and each hyear he urges me to change my pitch. I usually tell people that my name is pronounced like Santa Claus'... just without the presents. And each year he corrects me, adding...'but your poetry is your gift'. I leave that to the audience to decide :-)

 

[English version]

Fiecare om merită cel puțin o jumătate de an
pentru a se conecta cu tine

 

De ce poezie?

Poezia este ceva special. Spre deosebire de orice altă exprimare artistică, poezia se încleștează în luptă cu acel construct magic numit „Momentul”, acel eluziv „aici” și „acum” al devenirii eterne care ne înfășoară din leagăn până la mormânt, probabil cel mai apropiat lucru de eternitate, chiar sub nasul nostru, îngerul nostru păzitor și umbră a vieții, oul auric al binomului spațiu-timp, clipa. Totuși, lumea asta a omului pare concepută mai degrabă pentru a NU ne face conștienți de faptul că eternul moment magic este, de fapt, viața noastră. Poezia încearcă să prindă acel moment. Să-l rețină și să-l comunice. Situația, simțământul, contextul lui ACUM. Pentru mine, când mă mișc prin lume, poezia este un bun mijloc de a capta ceea ce văd și ceea ce simt.

Când alegi ca să te exprimi prin cuvânt și când prin alte mijloace?

Ei bine, de obicei lucrez intuitiv și cred că forma trebuie să dea intenția, revărsarea care o parcurge, așa cum ar fi putut spune Heraclit. Pentru mine, faza inițială de creație, indiferent  de exprimare, trebuie să fie cât mai liberă, pe cât posibil, de interferențe conștiente, în această parte a procesului pe care Popper l-a numit „contextul descoperirii”, când artistul este ca un șaman, transcende lumea normalului, a conștiinței de zi cu zi, sărind prin hăul din hârtie, din pânza șevaletului sau printre liniile unui cântec, aducând ceva înapoi.

Mă exprim artistic în diverse moduri, îmi place materialitatea picturii, de exemplu, dar și de a performa în fața unui public, caz în care cuvântul și lumea se contopesc în contactul direct dintre poet și spectator. De fapt, acum că mă gândesc la asta, cum să nu iubești orice expresie artistică?! Pur și simplu un pas în același dans și dansăm în toată existența așa cum visăm în fiecare zi. Are asta vreun sens?

Când alegi să te exprimi prin poezie și nu prin proză?

Nu fac asta. Cel puțin, nu la nivel conștient. Ei bine, știu când vreau să scriu o povestire sau un proiect pentru o carte. Dar poemele își croiesc calea singure, sau prin diferite muze: dragostea nouă, cea pierdută sau diferite căi ale lumii. Mare parte din poezia mea tratează criticarea sistemului sau a creației – dragostea, revoluția și alchimia spirituală. În proza mea scurtă ce ține de ficțiunea întunecată și sucită, de exemplu, folosind proza, sunt capabil să conturez o imagine mai în detaliu, dacă pot spune așa.

Cum este reflectată tehnologia în exprimarea unui artist?

Unii artiști lucrează exclusiv cu explorarea frontierelor tehnologice, iar alții sunt afundați într-o co-dependență cu tehnologia în timp ce își produc sau distribuie lucrările. Mă consider un artist low tech. Excepție fac acele proiecte în care depind de tehnologie pentru producerea unei instalații, de exemplu. Cred că zeitgeist-ul, în esență, este exprimat prin munca artistică, în general.

Când trebuie să te exprimi în cuvinte, cum alegi între limba nativă și limba engleză?

Depinde. De obicei spun că, atunci când sunt în Danemarca, scriu în limba daneză, iar când nu sunt în Danemarca, scriu în limba engleză. Visez în engleză – chiar și în Danemarca, dar imediat ce mă îmbarc în avion, dialogul meu interior se schimbă în engleză. Deci, din nou, ca toate miracolele de sub soare, cred că și asta se petrece, pur și simplu. Dacă mi se cere să scriu ceva anume, atunci lucrurile se schimbă. Ce e amuzant în legătură cu bilingvismul e că acesta deschide o cutie a Pandorei, interioară, oferind o infinitate de opțiuni pentru a-mi reconfigura totalitatea cognitivă a ființei mele. Folosind limba engleză pot accesa alte părți ale sinelui meu, făcându-mă să-mi doresc să pot scrie în toate limbile pământului.

Cum simți că percepe receptorul cu altă limbă nativă?

Am performat propria-mi creație literară, până acum, în 17 țări și cred că mesajul ajunge la auditor, chiar dacă limba maternă a acestuia nu este engleza. Poate că un înțeles se poate pierde pe parcurs, un cuvânt poate fi sărit, dar nu în totalitate. Dar nu e la fel și atunci când asculți o poezie în limba ta? Unii înțeleg totul iar alții înțeleg foarte, foarte puțin. Cei mai mulți înțeleg doar o bucățică. Mulți înțeleg mai mult. În acest sens cred că poezia nu este diferită de alte exprimări artistice și, în orice caz, nu fac asta pentru aplauze. Uneori, e mai bine să nu fii aplaudat deloc.

Jocul meu scenic e, de obicei, destul de intens și e parte integrantă a lucrărilor mele. Cred că asta ajută la a transmite mesajul și le dă oamenilor impresia că poezia este o formă de artă contemporană care trăiește, e dinamică și are un rol important în lumea în care trăim. Cititorul se poate identifica cu această formă, nu mai are nevoie de un limbaj vechi, „prăfuit”, de formă față de care doar o elită foarte educată simte o afinitate.

Spui așa: „Pentru mine, când sunt în mișcare prin lume, poezia este o bună modalitate de a achiziționa ceea ce văd și simt”. Glumind, pot spune că poezia este, pentru tine, o unealtă ca un ghid Baedeker.

Să știi că a trebuit să caut asta pe Google. Dar, da, se poate spune și așa. Este o unealtă a exprimării, cum e toba unui șaman sau expresionismul unui pictor. Este, de asemenea, o navă, o buclă de reacție, interactivă, o mașină a timpului, interdimensională, și un potențial agent al transformării. Poate că poezia este ea însăși o cutie cu scule și toate modalitățile de construcție și de practicare a ei sunt, la rândul lor, unelte de sine stătătoare. Dar îmi place analogia cu ghidul Baedeker deoarece mișcarea și clipa se unesc atât în câlătorie, cât și în poezie. Poetul este un șaman, un rishi postmodern, ce explorează tărâmuri noi și merge în locuri sălbatice pentru a negocia vidul și a aduce înapoi ceva, pentru a lumina sau pentru a vindeca prin iluminare.

De ce călătorești?

Mereu mi-am dorit să călătoresc. Am crescut în liniștea adâncă a pădurii, iar până am terminat liceul, simțul aventurii și curiozitatea m-au făcut să-mi iau imediat zborul. Odată cu venirea noului mileniu am călătorit cel mai mult cu arta și literatura mea; dar și înainte de asta călătorisem destul de mult, încercând din greu să stau cât mai mult în locurile pe care le vizitam, voiam să permit locului și spiritului acestuia să-mi intre sub piele. Doar atât și reprezintă un motiv destul de bun pentru care să-ți dorești a trăi veșnic sau, măcar o foarte, foarte lungă perioadă. Imaginează-ți că există un număr aproape nesfârșit de mici colțuri de rai pe tot globul, că există mici piețe, cu bănci micuțe și intime, unde poți sta și lăsa lumea din jur să vină la tine, trecând pe lângă tine. Fiecare om merită cel puțin o jumătate de an pentru a se conecta cu tine. Îmi plac la nebunie întâlnirile, îmi place să întâlnesc oameni și locuri noi. Cred că – la un nivel mai profund – asta îmi satisface nevoia și curiozitatea de a înțelege felul în care funcționează universul și tot ce ne înconjoară, cu noi în el.

Ce poți spune despre oamenii din jurul lumii?

Cred că fiecare dintre noi încorporează totalitatea capacităților și caracteristicilor umanității, doar că fiecare e „configurat” diferit. Dacă pot folosi această metaforă teribilă, pot spune că ceea ce este complet natural și normal pentru o persoană poate însemna ceva de neatins și de neînțeles pentru cel de alături. Majoritatea oamenilor își dorește să trăiască în pace alături de cei iubiți și să lucreze spre  a înțelege enigma existenței.

Ce avem toți în comun, ce ne diferențiază?

Cred că asta face parte din enigmă, nu-i așa? Că suntem în amândouă situațiile, suntem complet la fel în același timp așa cum suntem și complet diferiți. Depinde de poveștile pe care le-am spus și pe pe care continuăm să ni le spunem nouă sau altora. Visăm povești ale existenței noastre în timp ce le trăim. Cred că poți găsi orice cauți în materie de ființă umană, drept care ceea ce avem în comun este, probabil, capacitatea noastră de a ne oglindi în noi înșine și în lumea înconjurătoare. Profesional, călătorind cu poezia am învățat secretul „mulțimii”. Simțindu-mă conectat existanțial cu toți ceilalți poeți pe care i-am întâlnit în jurul lumii m-a făcut să înțeleg și de ce altor categorii, cum ar fi bancherii sau politicienii, le place să-și petreacă timpul alături de cei asemenea lor. Iar asemănarea este cuvântul cheie aici. Din nou, vorbind despre ceea ce înseamnă afinitatea noastră pentru a ne reflecta în ceilalți.

Traducând ideea lui Heraclit nu pentru timp, ci pentru distanță, ce poți spune?

Bună idee. There is no spoon (Nu există nici o lingură - replică din Matrix, intrată în uz cu sensul de a nu avea înțeles[n.t]). Nici timpul, nici spațiul, în afara construcției noastre a acestor noțiuni. Poate că acesta e unul din celelalte mistere ale vieții. Cum pot fi acestea atât de fragile, pasagere și, în același timp, să fie atât de rezistente, durabile și transcendentale? În societatea contemporană vestică majoritatea oamenilor trăiește suferind de iluzia că lumea este - și fizic – un loc mic. Dar ce am învățat din eruperea vulcanului din Islanda de acum câțiva ani e faptul că asta e doar în mintea noastră. Trei eruperi de genul acela ș toate zborurile se anulează. Iar atunci, a călători peste mări va fi la fel de imposibil și utopic ca acum 200 de ani. În plus, timpul și spațiul nu sunt capabile să pună probleme conștiinței umane. Dacă ne străduim, putem transcende aceste noțiuni și atinge „hiperlocalizarea”. De fapt, cu cei iubiți, deja facem asta.

Spui că esti low tech. Cred că înțeleg dar aș vrea să aflu mai multe despre asta. Cum scrii? Cu stiloul? Cum îți place să citești? De pe hârtie sau de pe un format electronic?

Ei bine, cred că sunt low tech de nivel mediu. J De obicei, scriu cu stiloul pe hârtie sau scriu pe laptop. Uneori duc dorul vremurilor cînd scriam la mașina de scris. Cred că noile tehnologii ne provoacă și ne schimbă fundamental abilitățile cognitive. Cu două generații înaintea mea, majoritatea scriitorilor obișnuia să-și rescrie o singură dată manuscrisele masive, iar când eu încă aveam o „minte a mașinii de scris”, mă descurcam scriind aproximativ o sută de pagini de la A la Z, fără a schimba prea mult manuscrisul. Procesarea electronică a cuvântului a ucis această abilitate, așa cum telefoanele mobile au ucis capacitatea noastră de a memora mai mult de patru cifre, iar e-mail-ul a ucis scrisoarea. Mi se pare că există un raport proporțional ireversibil între fluiditatea mijloacelor de comunicare și învățarea superficială.

Cum imaginezi viitorul hârtiei?

Poate hârtia va avea un fel de renaștere, la un moment dat. Sper să nu se întâmple o uitare totală a acesteia. Dacă o păstrăm uscată, va dăinui o veșnicie. Nici un lucru din cele electronice nu va face asta. Ele sunt pur iluzive, nimic mai mult de electronice anaerobe, „zâne” din alte dimensiuni ce râd de noi, în timp ce noi nu facem altceva decât să schimbăm înțelesul lumii într-o percepție mediată electronic, construită comercial și deținută de corporații. Poate ne vom pierde sufletele din cauza hârtiei. :)

Continuând reflecția asupra dezvoltărilor tehnologiei, cred că nivelul nostru educațional – sau cultural – va scădea la majoritate și va crește doar la puțini dintre noi. Când algoritmii pentru recunoașterea vocală și traducere vor fi deplin funcționali, peste câțiva ani, vom avea acces la un fel de „pește Babel” (micul pește care ajuns în ureche ajută la dobândirea de puteri multilingvistice, menționat in cartea The Hitch Hikers Guide To The Galaxy, [n.t.]) , iar asta va duce, probabil, la pierderea limbii. Vom fi mai ușor de controlat.

Cum privești implicarea calculatorului în artă?

Cred că rolul acestuia în artă este în creștere. Internetul e și el computer? Fără acesta, ar fi mult mai dificil să „arătăm” și să „împărtășim”. Ca mașină de calcul, computerul este de neegalat. Dar nu poate fi niciodată mai mult decât... Poate că...

Folosind mai multe limbi simți o dedublare?

Nu, nu mă simt împărțit de folosirea unor limbi diferite. Asta vine natural. De exemplu, comunic cu părinții mei morți în ambele limbi. Uneori una, alteori alta.

Ce importanță are locul nașterii unui individ? Mă refer la geografie. Și, mai mult, la etnicitate sau istorie.

Te referi la modelarea acelei persoane? Cred că e o întrebare foarte complexă. Aceștia vor fi, inevitabil, factori ce-l vor face pe om să încline spre a fi parte din lume și a se uita la ea. Dar nu sunt, neapărat, factori determinanți. Îmi poți da un exemplu la ceeea ce te referi?

Când am întrebat despre locul nașterii, mă gândeam că, mai presus de cultură, rasă sau etnicitate, un individ născut la munte este, poate, diferit față de cel născut la mare. Un individ de pe tărâmurile reci ale nordului e diferit față de cel al tărâmurilor însorite din sud. Cel care își schimbă, pe parcursul vieții, locul în care trăiește și se mută la o distanță foarte mare, poate își păstrează o frântură din ce a moștenit din locul nașterii. Peisajul poate fi, mai mult sau mai puțin, legat de conștiința unui om?

Personal cred că există o varietate de lucruri ce ne modelează și că noi configurăm ființa noastră prismatică sau kaleidoscopică - și reacția față de lume - stimulați în general de contextul situației. Găsim asemănări și diferențe pe atâtea niveluri, după vocație, bancher către bancher, reptilă cu reptilă, poet cu poet, ce trece peste naționalitate și etnie, chiar și peste barierele de clasă. Adică putem să fim străini față de noi înșine sau, de ce nu, să fim cel mai bun  prieten al nostru. Dar enunțând asta îmi place romantismul "capetelor în vant", din insule, sau al celor cu "picioarele pe pamant", din interiorul pastoral al continentului, oamenii munților sau cei de la malul mării.

Imaginea, în sine, înflorește imaginația și asta este ceva primordial. Recent am auzit o teorie conform căreia Pământul preistoric era locuit de o varietate de specii humanoide ce conviețuiau împreună, un fel de lume inspirată din Tolkien. Noi putem fi rezultatul unui conglomerat de specii - inclusiv extraterestre. Lucrul cel mai important, în opinia mea, este aflarea întrebării, nu al răspunsului. Trebuie să punem mult mai multe întrebări și să nu ne oprim cu lejeritate la gândurile altuia sau ale școlii.

Deja ai mulți ani de viață. Cum simți asta? Poți recunoaște imagini pe care le-ai văzut deja... Ce simți în legătură cu viteza fiecărei zile? Cum simți schimbările din societate?

Serios? Nu știam asta. :) (glumesc). Simt, uneori, că abia mi-am început călătoria și am simțit asta timp de mulți ani. Că abia am început să merg pe cărarea cunoașterii de sine și a lumii. Uneori cred că sunt mereu neînțelept și incapabil să învăț din experiențele trecute, dar îmi amintesc apoi că e nevoie de energie și voință pentru a mă schimba. În asta nu contează atât de mult gândul individului sau acțiunea sa, ci mai degrabă fundamentarea unei diagrame, alcătuită din totalitatea momentelor când ai călătorit pe o anumită cale. Niciodată nu am simțit vârsta și, astfel, nu am putut s-o înțeleg pe deplin. Mă simt la fel de vârstnic acum așa cum mă simțeam și când aveam 20 de ani. Există, totuși, anumite lucruri pe care le observi, inevitabil; ele se mișcă în jurul tău în spirală, se repetă o dată la ceva timp, dar cu o sucire în zeitgeist. Un bun exemplu este masivitatea corectitudinii politice de azi ce „mătură” întreaga lume, iar asta minimalizează, de exemplu, corectitudinea politică a anilor ’70. Asta e foarte periculos și represiv și nu servește la nimic altceva decât la cimentarea ideii de dreptate absolută a unor poziții de putere pîntr-o clasă privilegiată de aparatchik (termen folosit pentru a numi un funcționar din birocrația de partid și destat din URSS, [n.t.]). Și, DA, cred că timpul pare să treacă mai repede, deși știu că nu-i așa. Poate că sunt eu mai încet.

Cum te gândești la boală și la moarte? Cum se acomodează poezia ta la asta?

Am citit, de curând, undeva că, deși femeile trăiesc mai mult, ele suferă de mai multe boli, în timp ce bărbații sunt sănătoși până în punctul în care, pur și simplu, se „închid” și mor. Fără sănătate nu există nimic. Toate celelalte dispar. Moartea nu am înțeles-o niciodată. Și, într-o oarecare măsură, refuz să o recunosc. Pur și simplu, nu o înțeleg și cred că este fundamental greșită. Poate e păcatul nostru moștenit. Sunt sigur că lucrurile nu așa ar trebui să fie. Nu văd nimic frumos în moarte. Totuși, oricât de mult aș iubi viața, atunci când tatăl meu a murit, tot ce-mi doream era să trec alături de el pe celelalte tărâmuri. În acest sens, poate că sunt deja un „mort umblător”. Arta – incluzând aici și poezia – încearcă să dea formă noțiunilor fără formă și să transpună în cuvinte ceea ce nu poate fi comunicat prin cuvinte: sentimente, reflecții, momente.

Îți place stilul de viață japonez sau cel chinez? L-am citit pe Mishima (Calea samuraiului, astăzi), care spunea: „Dacă trebuie să alegi între viață și moarte, alege moartea!” Cum vezi această afirmație?

Nu am călătorit niciodată în Japonia sau China. De aceea, cel mai probabil, sunt plin de credințe stereotipe și generalizate dar, lăsând mâncarea lor la o parte, nu cred că sunt atât de atașat de această construcție stereotipică a societăților asiatice. Cred că este o mare diferență între lume și lumea unui singur om. Cea din urmă este sursa tuturor neajunsurilor noastre, a bolilor și a necazurilor. Dacă nu citești ziarul, nu deschizi televizorul și nu te loghezi pe Facebook sau asculți știrile, ce necazuri ai? Nici unul! Iar când vei avea necazuri, lumea naturii te va curăța de ele atunci când vei interacționa cu ea. Vântul îți va sufla toate plângerile, soarele îți va arde ura de sine, iar pământul și ploaia te vor hrăni.

E-mail versus scrisoare clasică... Cred că putem accepta faptul că avem de-a face cu un real progres. Nu doar în ceea ci privește volumul corespondentei, dar și în materie de substanță a dialogului. Deoarece simt că putem fi mai apropiați în ceea ce privește dialogul, în alternanța răspunsurilor.

Pe de altă parte: scrisoarea personalizată a murit de aproximativ zece ani iar eu sunt sigur că există un fel de relație inversă între gradul relativ de „fluiditate”, sau poate ar fi mai potrivit termenul de „efemeritate”, și conjuncția presupusă între expeditor și receptor. Pe de altă parte, mesajele electronice sunt binecunoscute pentru stimularea unui răspuns puternic emotiv, chiar înainte de a fi citit, numai de anticipare. Poate că reacția rapid emoțională, solid încetățenită, a luat locul introspecției empatice, mai profunde. Sau poate e doar pentru că eu stau cu un picior în ambele cazuri. Cred că inteviul nostru, prin e-amil, merge bine, totuși.

Am citit un articol despre faptul că hârtia trăiește mai mult decât un CD sau un DVD.  Acesta este punctul de început al întrebării mele. Suportul de informație nou este mai vulnerabil.

Consider că toate aceste medii de stocare electronice sunt de fapt o materializare a naturii iluzorii a lucrurilor. În primul rând este semi-real, dacă nu cumva cu totul, când este introdus în mașinărie sau stocat într-un cloud. Nimic altceva decât algoritmi, zero și unu. Dar când îl printezi este pe cât se poate de real în acest plan al existenței. Este limpede pentru mine faptul că asta nu influențează natura și actul creației în sine.

Crezi că societatea anului 2015 este radical diferită de cea din secolul al XIX-lea, sau chiar de cea mai veche? Am auzit multe critici la adresa societății contemporane. Dar nu e la fel mereu? Nu e același om care-și imaginează mai mult și mai mult, într-un mod natural?

După mine secolele sunt niște teatre în care se joacă aceeași piesă mereu, dar jucată cu alți actori, participăm toți în spirala lui Shiva și Shakti, umbre ce licăre între lumină și întuneric. Pe moment, cred că interesele puternice lucrează să restabilească o nouă ordine a feudalismului global. Probabil am ajuns deja acolo. Asta și multe altele sunt îngrijorătoare și înspăimântătoare. Pe de altă parte individul trebuie să se uite la copiii timpului actual pentru a recăpăta speranță și optimism. Cred că suntem într-un final de joc în acest moment. În jurul lui 2008 esența umanității era deja stabilită, iubirea era guma, solstițiul o mașină, aura o vopsea. La acel moment mă gândeam că procesul luase sfârșit, dar mă înșelasem. Tot ce devine devine marfă și  se brănduiește acum -și prin asta mă refer la trecerea sub patronaj și reprodus ca un produs generic- este ezotericul. Când etichetarea se termină suntem cu totul terminați... și aproape gata pentru UPLOAD. Poate ar trebui să scriu o carte despre asta.

Ce poți spune despre Moș Crăciun?

Păi, îți pot spune o povestioară amuzantă despre cum am fost agățat de două dansatoare din Ohio, într-un bar din Height Ashbury, San Francisco, pentru că au crezut că arăt precum chitaristul din Grateful Dead. Și aici mult timp am crezut că s-au referit la Jerry Garcia. Acum realizez că se refereau la Bob Weir. Eram destul de arătos pe atunci. Sau îți spot spune despre șamanii siberieni și ciuperca alb-roșie și versiunea entheogenică [termen ce se referă la calitatea halucinogenă a unor substanțe folosite în ritualuri religioase, n.t.] a lui Craciun. Îl iubesc pe Moșu'. Ne întâlnim în fiecare an să discutăm subiecte de importanță maximă și în fiecare an mă forțează să îmi schimb țintele (prinderea? - sunt multe versiuni aici, chiar si frecventa). De obicei spun oamenilor că numele meu se pronunță precum "Santa Claus"... doar că fără cadouri. Și în fiecare an el mă corectează, adăugând... "Dar darul tău este cel al poeziei". Las asta la decizia publicului.

 

Interviu realizat de Marius Dobrin

Traducerea: Dana Ionescu, A.D. & M.D.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey