Lucian Dan Teodorovici

 
sus

Lucian Dan Teodorovici

 

Am avut pînă acum norocul să fac doar acele lucruri
spre care m-a trimis o anume pasiune

 

Lucian Dan Teodorovici, ce mai scrii în momentul de față?
Îți pot spune, eventual, ce-aș vrea să mai scriu. Mă deprimă deja de peste un an faptul că nu reușesc să încheg un volum de piese de teatru. N-am mai pățit nicicînd așa ceva: am idei, am temele învîrtite, gîndite, răzgîndite, mursecate, am personaje, am și conflicte, am și acțiune, narațiune dramatică... Și totuși, există un indefinit care nu mă lasă să pun punct nici uneia dintre cele trei piese care construiesc volumul. Sau, mai bine zis, care ar trebui să-l construiască. Îți răspund foarte sincer, pentru că e ceea ce mă preocupă în mod special în momentul actual. Asta, sigur, vorbind despre literatură sau, mai exact spus, despre literatura mea. Altfel, trec prin una dintre cele mai aglomerate, dar și entuziaste perioade din ultimii ani. Ceea ce, poate, ar explica într-o măsură „indefinitul” pe care-l aminteam mai sus. O perioadă aglomerată pentru că, înainte de toate, sînt în echipa care pregătește Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), din toamnă. Și, chiar dacă inițial nu mi-am imaginat cît de mult e de muncă, trezindu-mă astfel în plină surpriză acum, organizarea acestui festival te ține practic conectat 100%. Conectat la entuziasm, dar și la toate dificultățile pe care le întîmpini pe parcurs.

L-am întâlnit recent, la Congresul Național de Poezie de la Botoșani, pe Dan Lungu, și el foarte prins în acest eveniment de anvergură pentru literatura română. Ce îmi poți spune despre echipa care se ocupă de proiect? În ce fel ești implicat în organizarea primei ediții a FILIT?
E o echipă amplă și care va mai crește pe parcurs. Ni se vor alătura curînd și voluntari, așa încît sînt multe de spus. Dar în momentul dialogului nostru pot vorbi despre cei care am lucrat de la bun început pentru acest festival, anume Dan Lungu (director al FILIT), George Onofrei (PR manager), Florin Lăzărescu (coordonator promovare), Dan Daia (coordonator logistică), Corina Bernic și cu mine, în calitate de coordonatori de program. Ni s-au alăturat Amelia Gheorghiță (asistent manager), Mădălina Cocea, Luiza Vasiliu, Bianca Grigoriu, Florin Irimia și Aleksandar Stoicovici. Trebuie să mai spun și că, personal, în ultimele două luni am avut parte de consultanța lui Bogdan-Alexandru Stănescu, a cărui experiență la Festivalul Internațional de Literatură București e foarte importantă și pentru noi. Repet însă, e o echipă care va crește pe măsură ce ne vom apropia de data desfășurării festivalului. 
 

Cum merg pregătirile? Ce scriitori au mai confirmat prezența la Iași?
E prima ediție, prin urmare pregătirile ne ocupă cam tot timpul. Festivalul, e cert, va crește de la an la an. Deja, pot spune asta, avem promisiuni de la nume foarte mari ale literaturii mondiale, care din motive cît se poate de obiective nu vor putea ajunge la această ediție (calendarul pentru respectiva perioadă fiindu-le deja ocupat), că vor fi prezenți la viitoarea. Ceea ce ne bucură foarte mult. Dar revenind la ceea ce se va întîmpla în toamnă, sînt confirmări atît de la scriitori străini, cît și de la scriitori români. Mi-aș dori să se înțeleagă însă clar că FILIT nu este dedicat numai scriitorilor, ci și, în egală măsură, traducătorilor, profesioniștilor din lumea editorială, managerilor culturali etc. Am gîndit un festival care, dincolo de întîlnirile scriitorilor cu publicul, extrem de importante, să prilejuiască întîlniri benefice și între scriitori și traducători, editori străini, directori de festivaluri europene, jurnaliști culturali de la publicații europene importante etc. Așa încît o să te rog să-mi permiți să pomenesc mai multe nume de invitați care au confirmat deja. Încep cu scriitorii străini, dintre care sigur că iese în evidență acceptul onorant al Hertei Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură. Mă bucur însă la fel de mult să-i pot numi printre cei care au confirmat pînă în prezent pe Andrea Bajani (Italia), Attila Bartis (Ungaria), Georgi Gospodinov (Bulgaria), Aris Fioretos (Suedia), Jan Koneffke (Germania/Austria), Andrei Kurkov (Ucraina), Jean Mattern (Franța). La fel cum mă bucur să-ți spun care-s scriitorii români ce au acceptat deja invitația noastră: Gabriela Adameșteanu, Ștefan Agopian, Emil Brumaru, Petru Cimpoeșu, Mircea Dinescu, Filip Florian, Florina Ilis, Ion Mureșan, Ovidiu Nimigean, Varujan Vosganian. Prezența traducătorilor e la fel de importantă, iar cei care au confirmat că vor participa sînt următorii: Florin Bican (engleză), Alistair Ian Blyth (engleză), Vanina Bojikova (bulgară), Elena Borras (spaniolă), Jan Willem Bos (olandeză), Jan Cornelius (germană), Laure Hinckel (franceză), Joanna Korna¶-Warwas (poloneză), Steinar Lone (norvegiană), Bruno Mazzoni (italiană), Ileana M. Pop (italiană), Dan Shafran (suedeză), Ernest Wichner (germană). Și, după cum spuneam, sînt invitați o serie de profesioniști ai managementului cultural sau editori, așa că-i amintesc pe cei care și-au confirmat deja prezența: John O’Brien (Editura Dalkey Archive - SUA); Michael Krüger (Hanser Verlag - Germania); Hans Ruprecht (Literaturfestival Leukerbad - Elveția), Ulrich Schreiber (Literaturfestival Berlin - Germania) și Véronique Bourlon (Festival du Premier Roman-Chambéry - Franța). Sînt foarte multe nume, îmi dau seama, dar pînă la urmă e bine pentru tine că nu mi-ai solicitat dialogul peste o lună, două, căci la cîte altele s-ar fi adăugat pînă atunci, ar fi ocupat tot spațiul acestui interviu...

Ce înseamnă FILIT pentru Iași? Și în perspectiva „capitală culturală europeană”?
Va fi, așa ne dorim, o sărbătoare pentru Iași. Nu știu cum se vede din alte părți, dar noi, ieșenii, sîntem un pic apăsați de clișeul „Iași - capitala culturală a României”. Și asta pentru că, cel puțin pînă în urmă cu cîțiva ani, nu mai funcționa decît ca un clișeu. Lipsit altfel de prea mare acoperire. Or, noi încercăm, și prin FILIT, să-i dăm o anume acoperire sau măcar să ne apropiem cu realitatea de înțelesul acestor vorbe.
Mi-aș dori însă, și ne-am dori, ca FILIT să fie ceva mai mult decît o sărbătoare a Iașiului. Spre exemplu, pe toată durata festivalului, vom pune la dispoziția publicului din București și din reședințele de județ limitrofe autobuze gratuite, care vor face zilnic curse spre Iași și dinspre Iași. Ne dorim, chiar dacă sună un pic pompos în momentul de față, ca acest festival să fie o sărbătoare pentru lumea literară din România și pentru toți cei care iubesc literatura.
Altfel, despre perspectiva pomenită de tine, aceea a Iașiului - capitală culturală europeană, nu sînt eu în măsură să vorbesc. Sigur că, ieșean fiind, chiar dacă prin adopție, îmi doresc foarte mult ca orașul în care trăiesc să cîștige acest titlu. Iar dacă FILIT va contribui la asta, bucuria îmi va fi și mai mare.

Dar pentru Polirom?
Nu numai pentru Polirom, dar și pentru alte edituri din România ar putea însemna o oportunitate de a-și susține scriitorii - fie ei români sau străini. Dacă te uiți însă la numele care au confirmat deja, mă refer la scriitorii din străinătate, vei observa că cei mai mulți nu sînt publicați la Editura Polirom. Sigur că atunci cînd e vorba de scriitorii români lucrurile se schimbă. Dar asta dintr-un motiv cît se poate de justificat: cei mai mulți dintre scriitorii importanți din România sînt publicați de Editura Polirom. Iar asta e o realitate pe care, dacă ai privi lucrurile dintr-o asemenea perspectivă, nici un festival n-o poate reda în mod diferit.
Altfel, pentru că mi-ai pus întrebarea asta, eu nu sînt implicat în FILIT ca reprezentant al Polirom. Deocamdată nici nu există vreun parteneriat cu editura. Și ne-am dori să existe, exact la fel de mult cum ne-am dori să existe cu orice altă editură importantă din România. Însă eu, repet, sînt implicat în FILIT doar în calitate personală.

Sunt, pe lista autorilor invitați și unii care publică la principalul concurent - Humanitas. Spuneai într-un interviu recent că ești un scriitor care nu se vede concurând cu alții. Cum stau lucrurile ca editor?
Repet, cred că greșim, măcar puțin, mergînd pe o asemenea idee. FILIT e un festival în cadrul căruia nu există „concurență” între nici o editură și, mai ales, nu e asociat cu nici o editură. Cel puțin deocamdată. Repet însă că ar fi foarte de dorit să vină lîngă noi orice editură sau instituție de cultură din România. Mă crezi sau nu, n-am putut gîndi o clipă în termeni de concurență... editorială invitațiile pe care le-am adresat. De altfel, nici măcar nu eu stabilesc numele invitaților. Eu doar țin legătura cu invitații. Altfel, există acel board despre care ți-am vorbit, plus o serie de consultanți din țară și străinătate, care ne-au sugerat nume de invitați și care ne ajută în continuare. Decizia finală se ia în consiliul festivalului - și încă prin vot. Nu știu dacă era necesară o astfel de detaliere, dar am simțit nevoia s-o fac, tocmai pentru că, din întrebările pe care mi le adresezi, altfel cît se poate de bine-venite, îmi dau seama că există pericolul unei percepții greșite. Și mă bucur că am prilejul să explic cum stau lucrurile. 

Revenind la mine, ca scriitor, sigur că nu mă pot vedea în concurență, ar fi absurd. Ar trebui să vînd același „produs” ca alți scriitori. Or, „produsul” în sine nu e cel acoperit de un termen larg, „literatura”. Fiecare carte a fiecărui scriitor e un produs unic, e altceva decît poate fi oferit de alt scriitor. Așa că e imposibil să concurezi. Poate doar cu tine însuți, dar ăsta e deja un mare clișeu...

În lumea editorială, sigur că apar, măcar teoretic, niște instrumente ale concurenței. Însă e iarăși greu de spus că există o concurență dintr-aceea acerbă, care să se-asemene cu cele din alte domenii. Cel puțin personal nu privesc așa lucrurile. Am amici care lucrează în alte edituri, îmi face plăcere să mă revăd cu ei la tîrgurile de carte din țară sau din străinătate - și nu discutăm cu dinții încleștați, te asigur. Mă interesează exclusiv să-mi fac eu treaba de editor. Sper să mă crezi, pentru că sînt foarte sincer: întrebarea ta mi-a provocat unul din extrem de rarele momente în care m-am gîndit la ce ar putea însemna concurența în domeniul ăsta. Altfel, pe mine, ca editor, mă interesează să-i conving, dacă se poate, pe cei mai buni scriitori români să publice la Editura Polirom. Mă interesează și mă bucură enorm cînd am revelația unui scriitor tînăr foarte bun. Nu mă gîndesc niciodată că sîntem, atunci, în concurență cu alte edituri, că sînt în concurență cu un alt editor. Pur și simplu, cum spuneam, mă concentrez pe relația mea, ca editor, cu acel scriitor. Și-mi doresc ca lucrurile să funcționeze cît mai bine în relația asta. Nu din teama că nemulțumirea vreunui scriitor ar putea să-l facă să plece în altă parte, ci pur și simplu din dorința de a nu provoca acele nemulțumiri, punct. Iar asta poate pentru că sînt la rîndu-mi scriitor și știu foarte bine ce-ar însemna ca lucrurile să nu fie așa cum ți le dorești cînd e vorba despre publicarea unei cărți proprii.

Întrebările mele au pornit și de la o concurență care capătă accente de isterie în ce privește „capitala culturală europeană 2021”. Îmi amintesc că o declarație a lui Gabriel Liiceanu din 2011, că Iașiul nu ar fi pregătit, a inflamat spiritele. Apoi, finanțarea unui astfel de festival vine totuși din zona politică, iar la noi, parcă mai mult decât în alte părți, politica nu doar că dezbină, dar și învrăjbește, inclusiv intelectualii. Aș fi surprins ca unele nume să fie pe lista invitaților, chiar dacă, în fond, ar fi un semn de normalitate. Care este relația ta cu politica? Ai fost vreodată tentat să intri în politică? Dar în diplomație?
Mă opresc la o primă remarcă a ta, aceea că finanțarea vine din zona politică. Eu aș zice că e o altă greșeală de percepție. Vine din zona administrației locale, mai exact județene - Consiliul Județean Iași e finanțatorul. Uită-te la marile festivaluri ale lumii, uită-te și la festivaluri mai puțin mari - vei vedea că foarte multe sînt susținute sau finanțate de municipalități, regiuni etc. E cît se poate de firesc să fie așa, atunci cînd îți propui să faci ceva de anvergură, care interesează deci și municipalitatea, județul, regiunea.

Altfel, nu, niciodată nu mi-am dorit intrarea în politică. N-am, înainte de orice, nici o dorință, nici un fel de pasiune în sensul ăsta. Or, din fericire, eu am avut pînă acum norocul să fac doar acele lucruri spre care m-a trimis o anume pasiune. De ce-aș schimba asta? Pentru ce folos? Cu politica am o relație rece, aș zice. Îi apreciez pe unii, foarte puțini, oameni care fac parte din mediul politic, dar pentru ceea ce reprezintă ei ca oameni. Pot să apreciez anumite gesturi politice. Dar m-am deconectat definitiv de la interesul pe care-l aveam cîndva, din postura de observator, pentru ceea ce înseamnă la noi viață politică. Nu e de mine. Iar învrăjbirea despre care vorbeai e atît de absurdă, atît de uluitoare, mai ales cînd se produce între intelectuali sau artiști, încît nici nu vreau să mă gîndesc la ea, nici nu vreau s-o comentez. Mi se pare de neconceput ca niște oameni care au atît de multe valori comune să ajungă la dispute oribile uneori din pricini politice. Și totuși, asta s-a întîmplat, mai ales vara trecută. Și, sînt convins, se va întîmpla și-n continuare. În primul rînd din motivul ăsta s-a produs distanțarea mea, și din punctul de vedere al simplului interes de observator, față de politică.

Îmi vorbeai la început despre piesele de teatru pe care le ai în lucru. Am auzit tot felul de păreri, în general nefavorabile, despre dramaturgia românească de astăzi. Ce crezi tu despre această parte a literaturii noastre, considerată, de mulți, „cenușăreasă”?
Ți-o spun sincer, îmi displac așa de mult generalizările, încît m-aș simți aiurea să vorbesc despre dramaturgia noastră în general: chiar dacă am citit destul de mult, sînt atît de departe de a-i cunoaște pe toți dramaturgii noștri, de a le cunoaște scrierile în totalitate, încît ar fi rușinos să mă pronunț. E adevărat, din ceea ce am citit, aș avea puține piese la care m-aș gîndi în calitate de regizor. Dar e posibil să am niște descoperiri fantastice în continuare, așa încît mă abțin.

Oricum, din punctul meu de vedere, dramaturgia nu e considerată „cenușăreasă”. Poate de edituri, poate de publicul cititor. Dar publicul de teatru, care, din fericire, e tot mai mare în ultimii ani, iubește dramaturgia, nu? Nu doar regia, nu doar actoria, ci și dramaturgia. Și nici măcar din punct de vedere literar n-aș zice că e o „cenușăreasă”... Cînd există un Așteptîndu-l pe Godot, cînd ai atîtea piese care sînt opere literare în toată puterea cuvîntului, de la Sartre, Dürrenmatt, Frisch pînă la absurdiștii Ionesco, Adamov ori amintitul Beckett sau pînă la Albee, Arthur Miller ori Tennessee Williams, nu poți spune că dramaturgia e o cenușăreasă. Toate sînt nume uriașe în literatură, toți acești scriitori au scris teatru cu nu foarte mulți ani în urmă. Nu ajungeau atît de cunoscuți dacă dramaturgia ar fi fost o „literatură de second-hand”, să spunem. Dario Fo și Harold Pinter au luat destul de recent, în ultimele două decenii, Premiul Nobel pentru Literatură. Și Doris Lessing, și mai recent laureată Nobel, a scris dramaturgie. E adevărat, se publică destul de greu în România, dar cred că sîntem totuși prea legați de ideea de carte. Poate că ar trebui să privim dramaturgia ca fiind într-o mai mare dependență de spectacol, nu numai ca pe-o operă publicabilă. Și să ne asumăm, ca scriitori, asta.

De ce scrii teatru?
Am scris și înainte, dar credeam că a fost doar un moment depășit. „Înainte” însemnînd perioada anterioară facultății de regie de teatru pe care am făcut-o. În timpul acestei facultăți, mi-am redescoperit însă și bucuria scrierii de piese de teatru. Privindu-le acum cu alți ochi - luînd adică în calcul și perspective noi, ale regizorului. Dar deocamdată trebuie să-ți mărturisesc că astea sînt doar declarații. Am scris mult teatru, e adevărat, dar nu sînt deloc mulțumit de ceea ce mi-a ieșit - abia acum mă apropii cumva de o anumită concretizare, așa cum îți spuneam la început.

Ce te-a determinat să urmezi o facultate de regie?
O să sune ciudat, dar ăsta e răspunsul sincer: am scris unele scenarii de film și am fost, uneori, extrem de dezamăgit de rezultatul cinematografic. M-am dus să fac regie de artele spectacolului dintr-un fel de moft: să văd „cu ce se mănîncă treaba asta” și să-mi dau seama dacă pot face regie de film, pornind de-aici. Aș fi mers direct la regie de film, dar în Iași nu exista. Și acum mă bucur enorm că n-a existat, pentru că moftul s-a transformat încă de la primele examene într-o mare pasiune pentru... teatru. M-am surprins pe mine însumi, am avut momente de uluială: de unde pînă unde? Fusesem un spectator banal, de multe ori plictisit, de mult mai puține ori entuziasmat de spectacolele văzute. Așa încît pasiunea asta, izbucnită brusc, în timp ce eu căutam, rațional, să prind cîteva din secretele regiei, pentru a încerca ulterior să fac film, m-a uluit, cum spuneam. Am crezut-o trecătoare. Nu e. Din fericire, nu e. Dimpotrivă, sporește permanent. Așa încît nu mai contează ce m-a determinat, important e modul în care privesc acum teatrul. Am însă marele regret că nu m-am îndreptat mai repede spre regia de teatru: ar fi fost cu totul altceva dacă mi s-ar fi dezvoltat cu cîțiva, măcar vreo zece, ani mai devreme pasiunea asta.
  

Cum a fost primul spectacol, montat în primăvara asta la Teatrul „Vasile Alecsandri”? Cum a decurs lucrul cu actorii? Ești mulțumit de ce a ieșit?
A fost una dintre cele mai dificile și totodată una dintre cele mai plăcute perioade din viața mea. Dificilă, pentru că reprezenta debutul meu în teatru. Dificilă, într-un prim moment, pentru că mă aflam în fața unor actori importanți - îl aveam în rol principal pe Teo Corban, pe care-l știam anterior din atîtea filme bune, dar și din alte spectacole de teatru; lucram cu Catinca Tudose, Dumi Năstrușnicu, Ticu Pușcașu, actori pe care-i apreciasem în diverse apariții pe scena Naționalului ieșean. Și, totodată, cu foarte talentata actriță Delu Lucaci, aflată la rîndul ei la debut - alte griji, firește, pentru că mi-am dorit mult ca și debutul ei să fie în regulă, de vreme ce se suprapunea cu debutul meu regizoral. Toate astea s-au transformat însă ulterior în plăcerea de a lucra, în bucurie, pentru că toți oamenii pomeniți mai sus sînt extraordinari nu numai ca actori. Iar lucrul cu ei a fost... Stai, îți spun altfel: de două luni nu mai lucrăm împreună și încă nu m-am adaptat la situație.

Cît privește ultima întrebare, eu sînt obișnuit, din literatură, să fiu foarte critic cu mine însumi. În teatru însă, s-ar putea ca nemulțumirile pe care le ai în raport strict cu tine însuți să fie interpretate greșit. Pe de altă parte, nici să spui, bombastic, că ești foarte mulțumit, ca să sune bine pentru public, nu mi se pare o opțiune. Așa încît permite-mi să nu răspund la întrebarea asta. N-are importanță dacă sînt eu mulțumit sau nu, important e ca publicul să vină la spectacol. Și să plece mulțumit. În ceea ce mă privește, repet, sînt extrem de bucuros că am avut șansa de a face spectacolul ăsta. Și sper, desigur, că voi mai avea multe alte asemenea șanse pe viitor. 

Intenționezi să îți montezi propriile texte?
N-am intenționat. Chiar am fost convins, o vreme, că n-am să fac asta niciodată. Am primit însă o propunere de a monta una dintre piesele mele mai vechi. Am recitit-o. Mi-a fost atît de străină, mi-au venit atît de multe idei regizorale, încît n-am rezistat: de ce nu? Mi-era teamă că risc să devin foarte fixist montînd o piesă proprie, că risc, în calitate de regizor, să nu pot ieși din ideile scriitorului. Nici vorbă. Am deja un caiet de regie pe marginea propriei piese despre care vorbeam și în care m-am îndepărtat destul de mult de text, am o sumedenie de alte idei. Așa că răspunsul devine da: intenționez să-mi montez, dacă va fi cazul, și texte proprii. Nicidecum însă numai texte proprii.

Ai experiență de scenarist, te gândești să regizezi și film?
Acum, nu. Chiar nu-mi doresc. Nu știu dacă pe viitor nu o să iau în calcul și asta, dacă se va ivi vreo oportunitate. Dar acum, nu. Acum mi-ar plăcea să mă pot concentra pe teatru. Și, firește, pe literatură.

Fiecare scriitor trăiește o vreme în umbra ultimei cărți, chiar dacă lucrează intens la următoarea. Ești mulțumit de Matei Brunul? Dincolo de receptarea sau rumoarea produsă, mă interesează privirea ta, căci ochiul se schimbă. Sunt cărți pe care le-ai publicat și care acum îți par vulnerabile? Sau fiecare a fost o etapă necesară, onorabilă?
Sigur că răspunsul la ultima întrebare, cu care aș vrea să încep, e da: fiecare a fost o etapă absolut necesară. Și onorabilă, mă gîndesc eu. Dar și la penultima întrebare o să-ți răspund tot cu da, căci nu se exclud una pe cealaltă. Cu cît m-am îndepărtat în timp de cărțile scrise de mine, cu atît mi-au părut și-mi par mai vulnerabile. Dacă aș face un „clasament” propriu, ceea ce oricum e nepotrivit, locurile s-ar suprapune cu ordinea inversă temporală. Lăsînd totuși într-o oarecare egalitate ultimele două cărți scrise de mine, adică Celelalte povești de dragoste și Matei Brunul. Cît privește nemulțumirile, ți-am zis că sînt, în general, foarte critic cu mine însumi. Dar m-aș bucura dacă nu m-ai încolți foarte tare și m-ai lăsa să fiu critic doar în casă, cînd nu mă aude nimeni...

Dincolo de glumă, pot spune că de cele mai recente două cărți sînt destul de mulțumit. Sigur că aș mai schimba în anumite locuri, la Matei Brunul, de exemplu, am pregătit deja o ediție cu ușoare revizuiri. Dar, per ansamblu, fiind încă destul de recente, n-am prea multe motive să mă plîng de aceste două cărți. Sper ca peste cincisprezece ani să scriu niște cărți atît de bune încît să privesc spre acestea două ca spre niște mari nereușite. Eu însumi, nu și cititorii. Singur în casă, cum spuneam anterior.

Un roman e un roman și, spunea cineva, a avea o mare literatură înseamnă a avea o proză. Te gândești la următorul?
M-am gîndit la următorul, am cules o sumedenie de informații pentru el, am și început să-l scriu. Acum sînt însă într-o pauză de roman. Pentru că mi-am dorit și-mi doresc încă să scriu acel volum de teatru cu care am început dialogul nostru și pentru că au intervenit și alte preocupări, despre care am vorbit deja. Nu sînt grăbit, nu vreau să forțez lucrurile. O să termin romanul atunci cînd va veni vremea să-l termin, nu mi-am fixat nici un reper temporal. Și, sincer, nu regret deloc că nu am timp să scriu la el. O să se întîmple și asta la un moment dat.

Interviu de Cornel Mihai Ungureanu

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey