Ionel Ciupureanu

 
sus

Ionel Ciupureanu

 

Doar lectura și scrisul mi-au fost,
și încă îmi mai sunt, o adevărată psihoterapie

 

Ionel Ciupureanu, când ai început să scrii poezie?

După terminarea vacanței de primăvară, tovarășa învățătoare ne-a obligat să scriem ce-am făcut în vacanța de-abia dusă. Trebuia să umplem cel puțin trei pagini. Sau, nu știu de ce, măcar să scriem o poezie. Cum sunt leneș de când mă știu, mi s-a părut mai ușor, iar nu știu de ce, să scriu doar o poezie ca să scap de corvoadă. Eram în clasa a patra și, uite-așa, am scris prima mea poezie. Învățătoarea a fost așa de încântată, nu pricep nici acum de ce, încât a citit-o colegilor mei. Și eu, în naivitatea mea, chiar am crezut că sunt talentat. Am început de-atunci să citesc mai multă poezie decât eram obligat la școală. Și să mai scriu, din când în când, poezie. Iar scrisul ăsta era o adevărată plăcere, oricât de „nereușite” ar fi fost poemele scrise de mine. Și-acum îmi place să scriu poezie, chiar dacă nu sunt mulțumit de ea, de cele mai multe ori.

Ce s-a întâmplat cu poemele pe care le scriai când erai elev? Le mai păstrezi? Cine le mai citea?

Poemele de-atunci le mai păstrez, dar nu le-am mai recitit vreodată. În vremurile alea scriam cu rimă. Și multe, multe poezii în formă fixă: sonete, glosse, pantumuri, rondele... Câte-un volum din fiecare. N-am îndrăznit să scriu poezii fără rimă decât mult mai târziu. Doar tatăl meu le mai citea câteodată. Nu înțelegea nimic din ce scriam.

Dar te susținea sau te certa că scrii poezie?

La sfârșitul carierei, tatăl meu era un respectat colonel la securitate contrainformații în armată. Nu știu cum se numea serviciul lui. Tatăl meu încerca să fie sincer, în neputința lui de-a mai pricepe ceva, și chiar se credea „comunist”. Și mai încerca să mă „convingă” invitându-mă să ascult Europa Liberă. Să ascultăm împreună și-apoi să mă educe din ce-ar bănui el că mai crede. Și ascultam. Nu cred că numai dorința mea de a-mi contrazice părintele cu orice chip și naivitatea m-au făcut să gândesc și să simt cu totul altfel. De ce mi-am adus aminte de întâmplări care, aparent, n-au nimic cu poezia? Cum am spus mai devreme, nu pricepea nimic din ce scriam. Și-a-nceput să scrie și el poezie. Ca să-mi arate cum se scrie adevărata poezie. Evident, acolo era orice, dar nimic ce-ar putea însemna măcar o umbră de poezie. Dacă vroiam să scriu poezie, tatăl meu gândea că e bine să scriu și poezie, de ce nu, dar numai cum vroia el. A fost bine că am gândit povestea asta doar ca pe un joc absurd. I-am simțit „susținerea” și, în același timp, neputința lui de-a percepe măcar „o mică boare” din tot ce-nseamnă adevărata poezie. A fost ca un hohot de râs ce m-apuca atunci când nu prea aveam chef de râs. Dar râdeam în hohote.

Cât timp l-ai avut lângă tine?

M-am căsătorit când aveam 21 de ani. De-atunci am locuit la socrii mei și-apoi în casa mea. Nici înainte tatăl meu n-a putut să mă influențeze. Totuși, presiunea lui „estetică” asupra mea a scăzut după ce m-am căsătorit; ne întâlneam mult mai rar.

Întrebări de la Dan: Care îți sunt scriitorii apropiați? Mai citești? Ce anume? Dacă ar fi să o iei de la capăt ai apuca pe același drum?

După ce-am citit Panorama poeziei universale contemporane îngrijită de către A.E. Baconski am rămas stupefiat de-atâtea „descoperiri” (nicidecum bănuite de mine) ale acelor alte limbaje poetice. Și-apoi am cumpărat toate (sau aproape toate) antologiile de poezie străină și toate (sau aproape toate) volumele poeților străini contemporani traduși în limba română. Eram sedat de amploarea „haosului” lor stilistic. „Construcțiile mele imaginare” despre poezie erau bulversate, într-adevăr. Și-a fost bine că s-a întâmplat așa. Am fost influențat, mai mult sau mai puțin, cine mai știe, de foarte mulți poeți. Lista ar fi cam mare și, dacă aș aminti acum câteva nume, cu siguranță aș uita numele altora pe care ar fi trebuit să-i amintesc. Cât de mult am fost influențat nu-mi dau seama și nici nu prea mă interesează. Însă, de câțiva ani buni nu mai pot să-mi cumpăr volumele pe care aș vrea încă să le mai cumpăr. Și chiar dacă mai pot din când în când, nu prea mai găsesc prin librării volumele pe care încă le-aș mai putea cumpăra. Doar internetul mă mai salvează uneori. Și câțiva prieteni care îmi mai împrumută volume cumpărate de ei, că n-am cum să le citesc altfel.

Totuși, când eram mai tânăr aș fi vrut să mă fac pictor. Dar n-aveam deloc talent, și-atunci m-am oprit. Am luat și lecții de vioară, dar am încetat din același motiv. Dacă aș spune acum că sunt „afon”, nu cred deloc c-aș exagera cu ceva. Doar lectura și scrisul mi-au fost și încă îmi mai sunt, să spun așa, o adevărată psihoterapie. Plăcerea cititului, amestecată cu puțin talent pentru a continua să scriu, sunt de-ajuns ca încă să cred că n-aș fi putut face decât poezie. Și dacă aș mai adăuga și efectul „placebo” al cronicilor „favorabile” despre volumele mele, mi se pare, totuși, normal că încă mai scriu. Nu cred acum că aș fi putut face altceva. Poate mă-nșel! Cine mai știe?

Când ai publicat pentru prima dată?

Constanța Buzea m-a publicat prima oară la „poșta redacției” de la România Literară. Era în anul 1985, parcă.

Și prima carte?

În 1994. Am publicat, până acum, 6 volume de poezie.

Cum s-a împăcat scrisul tău cu profesia, cu obligațiile familiale? Ești genul de scriitor care consideră că nu a avut suficient timp pentru scris?

La Întreprinderea Electroputere am lucrat destui ani într-un birou împreună cu multe, multe colege. Acolo nu cred că aveam de lucru mai mult de două-trei ore pe zi. În restul timpului se bârfea. Colegele mele erau prinse într-un flux continuu, de neoprit. Ce să-i faci, se plictiseau și ele... M-am adaptat destul de ușor, dar aș fi vrut să mai și scriu în biroul ăla. Aveam destul timp, dar mă bruiau valurile de cuvinte țâșnind din toate părțile. Și-atunci, nu știu cum, am avut o intuiție: ce-ar fi să încerc să scriu poezie din cuvintele pe care le aud? Din cuvintele care, la-nceput, nu mă lăsau să scriu poezie. A fost un experiment interesant. Pornind de la ce-am încercat, și-acum sunt atent la cuvintele celor care vorbesc lângă mine. Cei care vorbesc, de exemplu, la telefonul mobil sunt savuroși. Trecând peste micile bârfe pe care, inevitabil, le auzi, fluxul acela de cuvinte aparent banal din care țâșnește, pe neașteptate, o „scrâșnire” atipică de sensuri, vine direct dintr-o poezie încă nescrisă. De altfel, mulți dintre cei care vorbesc la telefon în locuri publice pot fi ușor asemuiți cu psihoticii care vorbesc singuri pe stradă. Nu-ți trebuie prea multă imaginație ca să faci o astfel de analogie.

Alți câțiva ani am lucrat singur într-un laborator. Acolo aveam destul de mult timp să citesc și să scriu în fiecare zi. Copiilor mei le citeam de multe ori din marea poezie când ajungeam acasă. Mi-a fost teamă că-i voi plictisi, dar nu s-a-ntâmplat așa.

Am avut timp să citesc și să scriu. Și încă mai am. Nu m-am plâns niciodată.

Că tot aminteai avalanșa de cuvinte venind dinspre colege: te-a ispitit vreodată să scrii altceva? Proză, teatru...

Teatru am încercat, dar încă nu sunt mulțumit.

Cum scrii? Un poem vine când vrea el sau când vrei tu?

Un poem nu vine când vrea el și nici atunci când aș vrea eu. Persoana mea ar putea fi un fel de cutie de rezonanță care ar reuși să filtreze ceva-ceva din ce bănuiesc eu că este, într-adevăr, adevărata poezie. Niciodată nu mi-am dat seama de valoarea poemelor mele decât foarte vag, fiind luat ostatic de propra-mi scriitură. Când scriu nu prea mă gândesc, de fapt, la ce scriu, și nici nu mă interesează valoarea acelor rânduri. Intru în text prin stările pe care le am. Ele vin, în același timp, către textul care parcă se scrie singur, retrăind poveștile din subconștientul meu. Apoi trebuie să uit cât pot de mult ce-am scris și să corectez cândva ce cred că aș mai putea corecta. Oricum, puterea mea de-a mă autoseduce este limitată.

Alcătuiești un volum din poemele scrise până la un moment dat? Sau scrii poemele având în minte o carte?

Când cred că o poezie scrisă de mine ar putea fi publicată îmi dau seama, de multe ori, că mă-nșel. Nu știu dacă și fac o gafă când îndrăznesc, până la urmă, s-o public. Nu-mi dau seama nici dacă volumele pe care le-am publicat au fost, la rândul lor, o gafă și mai mare. Un volum de poezie ar putea avea vreo 50-80 de pagini. Am văzut și antologii ale unor poeți care depășesc și 500 de pagini. O adevărată monstruozitate... Un volum de poezie cred că se poate alcătui singur dacă poetul îi interzice rațiunii lui să se amestece prea mult. Un fel de experimentalism al lui cu el însuși, adăugându-se și puterea (atâta cât este) de a seduce, ar fi de-ajuns pentru a alcătui un volum de poezie.

Ai scris cândva versuri pentru o trupă punk din Craiova? Cum s-a întâmplat?

În anii ’90 era și în Craiova o destul de puternică mișcare punk pe care o frecventau și copiii mei. Eram puțin îngrijorat, neștiind ce se-ntâmplă acolo. M-am împrietenit repede cu ei, ca apoi să fiu invitat destul de des la întrunirile lor. Câțiva alcătuiseră și-o formație punk. Se numea Terror Art. La scurt timp după ce i-am cunoscut m-au rugat să le scriu textele melodiilor pe care le compuneau. După ce melodia era gata, îmi spuneau câte silabe ar trebui să aibă un vers și câte versuri ar trebui să intre în cântecul respectiv. Înainte de-a începe experiența aceasta le-am pus două condiții: versurile pe care le voi scrie să n-aibă rime, și-apoi să mă lase să scriu ce vreau eu. Au fost de-acord și m-am apucat să le scriu. La concertele lor am fost surprins că spectatorii știau textele pe care le scrisesem. Eu le uitasem deja.

Ce te cucerește la o poezie?

Poezia altor poeți, de fapt adevărata poezie a altor poeți, aceea care chiar mă cucerește, este poezia care-mi sugerează, care-mi impune, care mă obligă să o recitesc și să o tot recitesc. Cu intuiția mea așa de limitată, atât cât poate ea să fie.

Ce părere ai despre poezia românească de astăzi, despre poeții contemporani? Cum te simți în „breaslă”?

Poezia românească scrisă azi are o uluitoare diversitate. Resorturile intime ale poeziei românești contemporane reflectă, poate, reacția noastră la criza asta care, parcă, nu se mai termină. Destui poeți pe care i-am cunoscut i-aș putea asemui, să zicem, cu politicienii noștri. Partidul lor ar putea fi doar poezia lor. Cunosc destul de puțini scriitori care vor să vadă altceva decît poezia lor. Dar cum nu cunosc personal decât câțiva zeci de scriitori, impresia mea este distorsionată și, evident, fragmentară. Poeții de azi ar putea fi asemuiți cu niște sectanți care, la rândul lor, sunt împărțiți în alte și alte secte. Treaba lor, nu-i așa? Eu doar mai public din când în când prin revistele literare, și câte-un volum de poezii când bănuiesc c-ar merita. De multe ori am senzația că m-am înșelat. Cum spuneam mai înainte, nu pot prea bine să-mi percep valoarea poeziilor mele. Oricum, e bine să mai și risc, nu?

Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Dar una neobișnuită?

O zi obișnuită din viața mea ar începe cu o plimbare prin piață pentru a mai cumpăra câte ceva, cu gătitul mâncării din când în când (deși nici aici nu mă prea pricep), ar putea continua cu lectura unor cărți, cu scrierea unor texte care m-ar face să cred, cândva, că vor fi chiar poezie adevărată, cu întâlnirea (destul de rară) cu câțiva prieteni. Mă mai duc și la puținele manifestări literare din oraș (și asta numai pentru a mai ieși din casă, probabil).

O zi neobișnuită ar putea fi, să spunem, ziua petrecută la vreun festival de poezie. Dacă am fost invitat doar de două ori, acele zile mi s-au părut neobișnuite.

Planuri de viitor?

Nu prea am. Ar fi bine dacă aș mai putea să scriu. Și-ar fi de-ajuns...

 

Interviu de Cornel Mihai Ungureanu

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey