Emil Brumaru
Francisca Ricinski-Marienfeld

 
sus

Emil Brumaru: Sunt fericit cu asupra de măsură cānd sunt īndrăgostit

Īn 29 şi 30 septembrie, īn sala de lectură a Bibliotecii Astra, s-au desfăşurat Colocviile de critică ale revistei Transilvania. Au fost invitaţi scriitori şi critici din toate colţurile ţării. Emil Brumaru a participat la o seară de poezie, unde a citit din poemele sale, alături de Ion Mureşan, V. Leac, Dan Coman şi Dan Sociu. La finalul colocviilor, Emil Brumaru a primit Premiul pentru opera poetică, din partea revistei Transilvania.


Ce anume v-a determinat să veniţi la Sibiu? E un drum foarte lung şi nici măcar nu sunt trenuri directe dinspre Moldova…

Da, e un drum foarte obositor. Nu am avut nici loc la cuşetă, iar īn prima zi am fost foarte obosit. Ce m-a determinat să vin la Sibiu? Eu am mai venit aici īnainte de '75, n-aş mai putea spune exact cānd. Eram medic atunci la Dolhasca şi am venit īn concediu la Sibiu, cred că de două ori, şi aveam oraşul vechi īn minte. Īmi plăcea foarte mult, cu străduţele īnguste, cu nişte trepte… Acum nu le-am mai văzut, n-am mai ajuns īn locurile acelea.

Nu le-aţi mai găsit? Pe unde v-aţi plimbat?

Nu, acum n-am mai ajuns acolo. Am fost īn Piaţa Mică, Piaţa Mare. Piaţa mare de la Iaşi, Piaţa Unirii, e foarte mică īn comparaţie cu cea din Sibiu. Aici Piaţa Mare e mai… metafizică, aşa... Īn rest, e pustie. Nu ştiu cum e cānd sunt oameni. Era la o oră de prānz şi era şi cald, nu prea erau oameni. Tot legat de Sibiu, vroiam să īl īntālnesc pe Mircea Ivănescu. Eu l-am cunoscut cānd stătea el la Bucureşti. Acolo mi-a făcut cunoştinţă cu dānsul Leonid Dimov. O să vă spun o īntāmplare pe care o ştim numai noi. M-a dus la Mircea Ivănescu acasă odată. Stătea la casă, avea o curte enormă. Ne-am dus seara. Era o curte imensă şi foarte noroioasă. Dar de la portiţă pānă aproape de uşă era o cărare făcută din nişte bucăţi de marmură. M-a intrigat faptul ăsta. Ce se īntāmpla? Mircea Ivănescu avea foarte multe pisici. Şi īn seara aceea chiar am fost la furat marmură, pentru completat cărarea. Alături se demolau nişte blocuri şi de acolo… Deci, Dimov, Mircea Ivănescu şi cu mine am fost hoţii de marmură īn noaptea aceea. Atunci am cunoscut-o şi pe Stela. Ştiu că Mircea Ivănescu avea o singură carte īn casă. Era ciudat, el era la Editura Univers atunci. Īmi īnchipuiam că are mii de cărţi īn casă. Avea o singură carte, un Proust, pe care trebuia să o traducă. Dar el n-a tradus Proust. A tradus Faulkner, Kafka... Şi Stela mi s-a părut foarte tăcută, nu vorbea, era foarte palidă, albă, parcă era o bijuterie. Cu Mircea Ivănescu m-am mai īntālnit. A venit cu Mihai Ursachi la mine la Dolhasca. O īntālnire de pomină. Asta n-o s-o povestesc. Noi am spus că vom face fiecare o variantă a lui – pentru că toţi eram aşa, cam aburiţi – şi fiecare spune că a fost altfel īntālnirea asta. Deci, am venit la Sibiu ca să īl văd pe Mircea Ivănescu.

Şi l-aţi vizitat?

Nu, doar am vorbit cu el. A vorbit Ion Mureşan pe mobil şi mi l-a dat şi mie. Era foarte vioi, a zis că m-a văzut la televizor, era foarte la curent. Şi i-am spus "la revedere" şi i-am promis… numai că mărturisesc că am un soi de sfială ca să mă duc la dānsul, nu ştiu de ce. Chiar m-am gāndit, adică… eu l-am văzut de foarte puţine ori. De două ori la modul sigur, că am două īntāmplări cu dānsul. Dar tot timpul ăsta cāt am stat aici m-am gāndit la Mircea Ivănescu şi mi s-a părut aşa, că pluteşte deasupra noastră un reproş că nu ne ducem cu toţii acolo, la el.

Cu toţii?

Nu cu toţii, ştiu că el nu primeşte. Dar eu, cu Ion Mureşan, cu Radu Vancu... El mi-a şi spus acum "Ştii, dar eu stau īn pat…".

Colocviile revistei Transilvania cum vi s–au părut? Aţi fost tăcut, īn afara serii de poezie nu aţi vorbit…

Am vrut să vorbesc acum, dar n-am mai vorbit (după lansarea Istoria literaturii romāne, 1941-2000, de Alex. Ştefănescu, n.r.). Īn prima zi eram şi foarte obosit. Azi am mai făcut ochi aşa, puţin. Dar mi s-a părut foarte interesant.

Dintre poeţii care au recitat la "Seara de poezie", cine v-a plăcut cel mai mult?

Mureşan.

Aţi vibrat la poeziile lui. V-am văzut īntors īnspre el cānd recita, privindu-l cu mult interes.

Da, el ştie să spună poeziile. Asta, pe de o parte. Dar poezia īn sine e foarte bună. La dānsul cuvintele au subsol, au acoperire. Şi, un lucru foarte important, poate să transmită. Iar cuvintele sunt cu greutate, pe viaţă şi pe moarte. Au lut, au, cum să spun, mortar, pereţii sunt bine făcuţi, temeliile bine făcute. Asta se simte imediat.

Se strānge carnea pe cel care ascultă.

Da, se face carnea aşa… Le spune foarte frumos.

E un merit artistic.

Da, dar e foarte bine că poate să le spună aşa. El ştie să cānte pe instrumentul lui şi īn faţa publicului, ceea ce e foarte important. Mi-a plăcut şi Leac cum a spus o poezie, dar mai mult mi-a plăcut cum a povestit ceva īnainte, despre un porc… (rāde). Şi, bineīnţeles, Dan Sociu e un poet foarte bun, dar nu are volum, nu ştie să-şi vāndă marfa. Eu īntotdeauna am spus – Dan Sociu, Ruxandra Novac sunt poeţi care īmi plac foarte mult.

Premiul pe care l-aţi luat la Sibiu (Premiul pentru opera poetică, al revistei Transilvania, n.r.), ce semnifică pentru dumneavoastră?

Să ştiţi că a fost o surpriză absolută, nu mă aşteptam. Chiar surpriză, nici nu ştiam că se dau premii aici. Nu prea ştiam cum e la Sibiu, cum se face, cum se drege… Şi a fost chiar o surpriză foarte plăcută.

Aţi făcut şi o glumă cānd aţi primit premiul. Aţi răspuns la īntrebarea lui Cătălin Ştefănescu, de la emisiunea Garantat 100%, "La ce bun poezia?", īntrebare considerată atunci cam "tāmpită". Aţi răspuns acum: "Pentru a lua premii".

Da, da. Am vrut să nu fiu lung şi să nu plictisesc. Important era că m-a făcut fericit. Chiar fericit, nu spun prostii acum! Bine, sunt cam supărat şi cam māhnit acum…

De ce?

Ei, astea-s de vārstă, de poezie…

Atunci, spuneţi-mi ce lucruri vă fac fericit.

Fericit? Ce lucruri mă fac fericit? Cānd reuşesc să scriu sunt foarte fericit. Cānd citesc cărţi – de fapt, eu mai mult recitesc cărţi care mi-au plăcut foarte mult. Şi aş vrea foarte mult să mă īndrăgostesc. Sunt fericit, dar e chinuitor. Este foarte chinuitor. Cred că sunt fericit cu asupra de măsură cānd sunt īndrăgostit. Iată, trei: cānd scriu, cānd citesc ceva care īmi place foarte mult şi mă ajută la scris şi cānd iubesc.

La colocviile de azi, īn discursul său, Alex. Ştefănescu desfiinţa ideea īncadrării scriitorilor īn "generaţii" – optzecişti, mileniarişti… Mi s-a părut un discurs reconfortant. Dumneavoastră sunteţi, cred eu, un exemplu tipic de nonconformist, care nu ar putea fi īncadrat īntr-o generaţie.

Bine, eu am 67 de ani. Ar fi trebuit să fi fost īn generaţia ăstora, cu Nichita Stănescu, cu Ilie Constantin. Eu n-am putut publica, fiindcă trebuia făcut un compromis neapărat atunci. Ştiţi, că toţi, şi Ana Blandiana, au debutat atunci tineri, dar… şi Ion Alexandru… au scris cāteva poezii despre partid, culmea, despre Lenin, despre construcţii, despre schele… Eu am debutat īn carte la 31 de ani, cu mari scandaluri. M-a ajutat grupul oniric, Leonid Dimov īn speţă. Prima carte a fost aranjată, adică ordinea poeziilor a fost aleasă de Leonid Dimov. S-a schimbat titlul la editură. Titlul era Fluturii din pandişpan. Şi au zis că nu poate să apară cu titlul ăsta.

De ce?

Păi tocmai, după aceea mi-am dat seama. Probabil că spuneau că noi, fluturii, care vrem libertate, suntem īnchişi īntr-un pandişpan. Eu chiar n-am īnţeles şi am spus: "Puneţi-i ce titlu vreţi". Şi au pus Versuri.

Aş vrea să revenim la ideea cu generaţiile. Cineva care doar v-ar citi şi nu v-ar cunoaşte – ceea ce nu e posibil, dar ipotetic vorbind – v-ar putea crede din generaţia asta numită milenaristă, dacă s-ar lua după unele subiecte şi abordări. Vă petreceţi mult timp pe internet, aţi publicat chiar şi fragmente de discuţii de pe chat… Din poezii nu lipseşte elementul erotic, folosit īn exces mai ales īn proza anilor 2000, chiar dacă īn forme adesea vulgare…

Da, milenaristă... Aşa e, dar Infernala comedie e scrisă cānd aveam vreo 39 de ani şi am publicat-o abia anul trecut. Īntr-adevăr, mă simt foarte atras... Mi-a prins foarte bine ziua de ieri, cānd am citit. Eu nu prea citesc īn cenacluri. Ca să foloseşti, īntr-adevăr, toate cuvintele astea care sunt tabu trebuie să ai o acoperire foarte puternică. La unii din cei care au citit mi-a sunat strident. La unii mi-a sunat bine, dar la alţii mi-a sunat strident. Eu cred că umorul poate salva foarte mult. Cred că pe Leac umorul l-a salvat aseară. Eu vorbesc de umorul bun, ca al lui Creangă din Povestea poveştilor. Sau Mircea Nedelciu, a mai avut el o parodie optzecistă la Povestea poveştilor, care era de un umor nebun. Deci, cuvintele astea pot salva esteticul. Dar la noi, īn limba romānă, īncă nu… Īţi vine să rāzi, nu ştiu… Īn limba franceză nu e aşa, astfel de cuvinte se pot citi normal. Apollinaire e parodic, se citeşte absolut normal, dar la noi ori devii vulgar, ori īţi vine să rāzi.

Ce anume vă place din proza celor de acum, de după 2000?

Ca proză mie īmi plăcea foarte mult Sorin Stoica, care ştiţi că a murit... Īmi plac Teodorovici, de la Iaşi, Lăzărescu. Nu că sunt de la Iaşi, dar sunt foarte buni.

Ei nu scriu vulgar.

Nu scriu. Sorin Stoica mai folosea din cānd īn cānd nişte cuvinte… Băeţica m-a entuziasmat la īnceput, dar după aceea nu prea… Sunt poeţi care īmi plac, v-am spus de Sociu, de Ruxandra Novac. Păcat că ea nu scrie mai mult. Aici, fiecare cu felul lui de a fi.

La noi, īn Iaşi, există un poet foarte bun, care a scris o singură carte, Jucăria mortului, Constantin Acosmei. E foarte bun. Eu am discutat cu mai mulţi chestiunea asta. Foarte puţini scriu de el. El a scris o carte, atāt, una singură. A mai publicat-o īn ediţia a doua, acum o să īi apară īn ediţia a treia, la Editura Vinea. Foarte, foarte original. Păcat că el e un tip foarte timid, e retras, nu prea īşi vinde marfa, cum s-ar spune. Acum probabil că īmi scapă cāţiva prozatori care īmi plac foarte mult.

Dumneavoastră v-aţi făcut publică acea adresă de e-mail. O adresă de "hobbit"... Nu vă deranjează multă lume cu mesaje?

Da, īn Suplimentul de cultură este dată, īn dialogul cu Ada Milea, dialog care e din 2005. Şi eu dau acceptul la toţi. Şi cāteodată chiar m-a īnjurat tare de tot cineva, cum īn viaţa mea nu mi s-a īntāmplat. M-a insultat foarte puternic şi l-am şters de pe listă. Adică īn fiecare zi să mă tot īnjure ăla? Nu-mi convenea.

Pe Yahoo Messenger, deci.

Da, păi cum deschideam, rămānea īn computer mesajul transmis. Şi īmi apărea acolo.

Īn rest, corespondaţi cu multă lume? Bănuiesc că sunt īn general tineri…

Da, sunt, sunt, dar nu chiar tot timpul stau pe net. Dar toată ziua e deschis, pentru că fiind pe cablu, plătesc aceeaşi sumă, ori e deschis, ori nu e… Şi, de fapt, nu stau īn camera īn care este computerul, dar e deschis şi se aude semnalul acela.

Pot să vă īntreb la ce lucraţi acum?

La ce lucrez? Aş vrea să public, dacă nu integral, măcar o parte din scrisorile pe care i le-am scris Tamarei prin '73-'75. Scrisori care, am mai spus, mi-au fost confiscate. De fapt, de la ea au fost confiscate de Securitate. După 4 ani, după ce a terminat ea facultatea şi era cu mine şi aveam un copil de 4 ani, i-au fost date īnapoi. Eu am divorţat şi de a doua soţie, adică de Tamara. Ea e īn America. Iar scrisorile sunt la mine. Aş vrea să le public, dar de cāte ori mă uit la ele mi se pare că sunt monotone. Acelaşi lucru, acelaşi lucru… Ceea ce nu am spus īn emisiunea de la televizor este că eu m-am uitat foarte tārziu īn pachetele acelea, sunt vreo trei pachete mari, iar scrisorile au īnăuntru, pe nişte benzi foarte subţiri, cu tuş negru, concluziile făcute de securistul care le-a citit. Eu aş vrea să public scrisorile cu benzile acelea cu tot.

Dar scrisorile Tamarei către dumneavoastră? Cu acelea ce s-a īntāmplat? Nu ar fi interesant de publicat īmpreună?

Ce se īntāmplă: ale ei către mine, o parte au fost luate de prima soţie, confiscate. Tamara īmi scria la Dolhasca, eu le ascundeam şi soţia le fura. Īn felul ăsta, m-am gāndit să mi le trimită la mine acasă, la Iaşi, unde stăteau părinţii mei. Īn momentul īn care Securitatea a venit la Iaşi şi a luat toate scrisorile mele către Tamara, cu inventar, cu miliţie, cu iscălitură, pe proces-verbal, a doua zi părinţii mei – deja ştiau de dānsa, ea mai stătea la mine, la Iaşi – au pus īntr-un lighean şi au ars toate scrisorile ei. Au făcut o mare prostie… Deci scrisorile care au mai rămas de la Tamara către mine au rămas la fosta soţie, care nu mai este acum. Şi nu mai ştiu unde sunt... Dar există, sunt la cineva. Sunt teancuri, cam de două ori cāt ale mele către ea.

Ar fi frumos de publicat īmpreună.

Ar fi. Frumos ar fi să găsesc scrisorile de īnceput. Fiindcă după aceea am devenit prudent… Am vorbit cu Tamara, eu cu ea mă īnţeleg foarte bine. Īmi dă telefon din America. A spus că ar vrea să vină īn vizită īn Romānia, poveşti din ăstea…

Vă mulţumesc şi sperăm că v-aţi simţit bine la Sibiu.

Da, m-am simţit. Şi eu mulţumesc.

Interviu de Veronica D. Niculescu

Comentarii cititori
sus

Francisca Ricinski-Marienfeld: Aşa cum o singură rīndunică nu poate aduce īn cioc primăvara, nici o carte nu mai poate azi să schimbe radical lumea

Francisca Ricinski-Marienfeld s-a născut īn 1943, īn Tupilaţi. După studii de filologie la Bucureşti şi profesorat la Constanţa, a plecat īn Germania, unde locuieşte şi acum. A scris cinci cărţi de poezie, proză scurtă, cărţi pentru copii, piese de teatru, scenarii. Traduce autori romāni īn germană şi autori germani īn romānă. Cea mai nouă apariţie: Auf silikonweichen Pfoten.Wundprotokolle.

El ţine pendula īn braţe şi se īnvīrte cu ea īn piruete de vals (Sonata Alzheimer). Eu una simt această pendulă nu īn braţe, ci pe frunte, ca pe o definiţie. Aşa īmi vine să īncep, nedelicat poate: simţiţi că aţi avea o pendulă īn braţe, vă definiţi prin trecerea timpului?

Pendula din Sonata Alzheimer nu este īn povestirea mea un simbol primar al timpului, ci īnsoţitoarea unui pianist, a unui om căzut din timp, din pricina bolii (enunţate īn titlu), care īi distruge latent memoria, īnstrăinīndu-l de sine şi de realitate. Dar dacă vrei să vedem şi īn acest ceas capricios pe cel născocit şi alcătuit pentru a măsura trecerea vremii şi ca atare să servească acestui īnceput de dialog, facă-se voia ta!
Deşi cred că l-am īnţeles pe Einstein, mă īntreb totuşi, pendulīnd īntre adevărul demonstrat, predilecţie mistică şi erezie poetică, dacă timpul este acela ce fuge şi nu noi, cei care alunecăm frenetic dintr-un trup īntr-altul şi sărim dintr-o vīrstă ori dintr-o poveste īntr-alta ca din copac īn copac, pīnă īn veşnicia nimicului, uitīnd să zăbovim mai īndelung īnlăuntrul firii noastre atīt de fragile. Dincolo de senzaţia dilatării sau uneori chiar a opririi din loc a unei clipe, a orelor, zilelor, anilor, cine s-ar putea defini ca fiinţă terestră altfel decīt prin caierul tors cīndva pīnă la ultimul fir? Aşa stīnd lucrurile, hai să le zicem cutelor adīnci de pe frunte că sunt fiicele timpului, rude de sīnge cu cearcănele şi cu ridurile din colţul gurii, care a cam uitat să rīdă şi să se mire. Desigur că mi-e dor de vīrsta fetiţei cu chibrituri, ca şi de cea cīnd mă proslăveau toţi Donquijoţii lumii… Dar numărul de ani īmpliniţi nu vrea şi nici n-ar putea să mă definească integral, ci doar să mă avertizeze: să culeg florile care mai sunt, vorba lui Pierre Ronsard, īnainte să īngheţe pămīntul…

Cum priviţi acum, la 43 de ani de la debut, literatura, himerele, iluziile şi faptele sale?

Nu mult mai altfel decīt atunci cīnd debutam – cu emoţie, īndoială, iubind şi acum nebunia cuvintelor şi ecoul lor. Strămutīndu-mă īntr-o altă ţară, desigur că s-au schimbat multe, nu numai īn modul meu de a īnţelege firea şi rostul lumii, ci, eveniment capital pentru un scriitor, īnsăşi limba īn care scrisesem pīnă atunci a trebuit din acel moment să-şi īmpartă domnia cu limba de adopţie, atīt de străină unui vorbitor de limbă romanică şi parcă sunīnd ca un clavecin dezacordat. Accesul necenzurat la alte literaturi au dus la o modificare de stil, precum şi la cultivarea altor genuri şi forme, neabordate de mine pīnă atunci, precum proza lirică, feature, parabola, teatrul de buzunar. Dar oricīt de bine ai stăpīni o limbă străină, nu o poţi supune şi nici īndupleca sau ademeni să te slujească precum limba maternă. Frazele par să curgă perfect şi dintr-odată te scufunzi īntr-un cuvīnt ca un hău. Alteori cuvinte auzite pe stradă se-ascund parcă prin poduri ori fug de tine şi nu le poţi prinde nicicum, nu-ţi rămīne decīt să-ţi arunci mīzgălelile la coş.
Dincolo de toate reuşitele şi succesele repurtate, nu poţi să nu ai intuiţia măcar trecătoare a unei zădărnicii de fond a cărţilor pe care le publici tu sau colegii tăi cunoscuţi şi necunoscuţi, atīta timp cīt cei care scriu sunt aproape mai numeroşi decīt cei care citesc cu adevărat, şi de vreme ce literatura nu mai poate influenţa profilul şi nici pulsul vieţii unei societăţi, al unei epoci, decīt cel mult accidental şi periferic.

Cum scrieţi, cīnd scrieţi, īn ce limbă, "īntr-o tonalitate personală, nici tristă, nici sentimentală", cum am īnţeles dintr-o recenzie la Auf silikonweichen Pfoten?

Prin scurtul statement de mai sus, am anticipat īntr-un fel această nouă īntrebare.
Scriu desigur cu preponderenţă īn germană, trăind īn această limbă de 26 ani, fără a rupe īnsă vreodată legătura cu limba şi literatura romānă. Continui aşadar să scriu şi să public īn limba maternă, să colaborez īn continuare cu redacţii şi teatre din ţară, precum şi să traduc din literatura colegilor mei prestigioşi din Romānia.
Cīnd vin īn Moldova, de două-trei ori pe an, nu prea am răgaz şi nici reculegerea necesară pentru a scrie. Dorinţa de a fi cu familia şi prietenii mei e mai intensă decīt orice impuls de creaţie, dar tot atunci mi se fixează īn memorie motivele noilor texte: īntīmplări, personaje, cadre de scenă, replici, expresii. Aici s-au "născut" figurile noii mele piese de teatru şi tot aici a īncolţit ideea unei noi cărţi de proză scurtă, la care lucrez acum.

Părerea generală este că nu există o mişcare constantă, direcţionată, de a promova scriitori romāni īn străinătate, că fiecare se descurcă pentru sine. Poate de aceea nu īmi vin īn minte decīt Cărtărescu şi Les Belles Étrangeres cīnd mă gīndesc la traduceri. Cīt se vede din literatura romānă īn Germania?

Aşa e precum spui. Cu excepţia tīrgurilor internaţionale de carte de la Frankfurt/Main şi Leipzig, "se vede puţin", dacă nu chiar foarte puţin din literatura romānă īn librăriile germane. Tălmăcirile de cărţi romāneşti se fac de regulă sporadic şi conjunctural, condiţionate nu numai de afinităţile elective ale traducătorului, ci şi de relaţiile acestuia cu editurile şi de puterea lui de persuasiune. Efortul individual al unor scriitori din diasporă nu poate nici pe departe acoperi cuantumul şi nici diversitatea operelor care ar merita să fie făcute cunoscute cititorilor din Germania prin intermediul traducerilor de calitate. Poate că odată cu intrarea in Uniunea Europeană să se schimbe şi atitudinea guvernului faţă de cultură, dacă vor īnţelege rolul deosebit al literaturii şi artei īn procesul de integrare.

Presupunīnd că rolul literaturii şi artei ar fi īnţeles de guvern, mă īntreb dacă este de ajuns. Se mai poate schimba lumea cu o carte? Mai e nevoie să se schimbe sau am ajuns la un prag de saţietate spre saturaţie?

Mai īnainte puţin vorbeam de un īnceput de deziluzionare, mai bine zis de conştientizare de către scriitor a inutilităţii actului său de creaţie īn şi pentru viaţa de toate zilele. Poate că sună prea sentenţios şi global ceea ce spun. Sigur e īnsă că, aşa cum o singură rīndunică nu poate aduce īn cioc primăvara, nici o carte nu mai poate azi să schimbe radical lumea, decīt doar manipulată fiind de spirite inflexibile, fundamentaliste. Şi cītă nevoie de schimbare ar avea lumea īn care trăim şi toată lumea din lume! De o carte a cărţilor, nedogmatică, pacifistă şi iluminată. Şi mai ales jucăuşă. Copii din toate ţările, scrieţi-o!

Interviu de Mihaela Butnaru

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĆ¢tre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey