Dan Jammers
Rodica Mixich

 
sus

Dan Jammers

 

Jurnal de bord
IV

 

(Prima parte a poveștii: http://www.pravaliaculturala.ro/mirodenii_2014-4.html)
(A doua parte a poveștii: http://www.pravaliaculturala.ro/mirodenii_2014-5.html)
(A treia parte a poveștii: http://www.pravaliaculturala.ro/mirodenii_2014-6.html)

Se deschide usa. Sunt legat la ochi, cobor scările, dezlegat la ochi. Mi se dau obiectele, gentuța  de fapt. Cureaua nu, dar asta chiar nu observ. Încep să cred. Sunt legat la ochi din nou dar am gentuța în jurul gâtului. Urc în jeep, înapoi în garnizoană. Sunt dezlegat și intru în același birou ca și înainte. Același căpitan la birou, o altă persoană, așezată pe canapea, fumează. Mi se oferă o țigară, accept. Sunt întrebat dacă vreau un ceai sau o cafea, a coffee shokron efendi. Zăresc un ceas spânzurat pe perete, acum e 5 după masă! Nu îmi vine să cred. Nenea de la birou îmi explică: voi trece în tribunalul militar mâine dimineață, deci duminică dimineață, și trebuie să pregătească dosarul pentru procuror. Mi s-au muiat picioarele, credeam că sunt liber! Asta înseamnă că mă întorc pentru cel puțin o noapte în închisoare. Încep să se detalieze întrebările, mi se arată poze, explic. Mi se confirmă că informațiile pe care le-am dat au fost verificate și că sunt corecte, că se înțelege că nu pot fi un spion, dar că procedura de proces și de tribunal militar o dată începută trebuie încheiată și că ambasada Franței este în legătură cu ei. Și că, în principiu (normally) nu vor fi probleme. Încep să înțeleg că poate am scos un pic capul mai sus din rahat, însă pariul nu e câștigat. La un moment dat vorbim de aparatul foto, care e pe birou. Îi spun tipului că dacă totul se termină cu bine nu mai ating vreun aparat foto în viața mea (minciună, acum sunt în Senegal și am făcut o căruță de poze de tot ce mișcă). Îi spun că i-l fac cadou lui, eu personal nu mai vreau să-l ating. Mă întreabă să se asigure că a înțeles bine, îmi faceți cadou aparatul foto? Îi răspund da. Între noi fie vorba, e un cadou de 800 de euro, mi-aș dona și mașina și toate posesiunile materiale să ies de aici. Dar faptul că i-am spus lui că vreau să-i dau aparatul foto  a schimbat  brusc lucrurile și atitudinea. Timp de două ore i-a explicat soldatului care se ocupa de fomarea dosarului meu ce să facă. A scos poate 30 de poze imprimate color A4, cu tancurile și soldații pe care îi pozasem. A explicat detaliat ce să se imprime. Și mi-a schimbat dosarul complet, în sensul că a scos mai bine de jumătate din pozele foarte compromițătoare, prim planuri cu tancuri camuflate în nisip, soldați la turele, etc, și le-a înlocuit cu pozele inocente cu piramide, moschei, biserici kopte și mașini franceze din anii 60. Încă cred că ambasada a fost hotărâtoare în ceea ce privește eliberarea mea, dar două elemente pe care le-am remarcat mă fac să cred că promisiunea de a face cadou aparatul foto a schimbat radical cursul lucrurilor: prima a fost surpriza plăcută pe care am surprins-o a doua zi când atașatul militar francez a văzut dosarul – în mod clar se aștepta la mult mai rău (și era mult mai rău ca material foto disponibil doar că nenea căpitanul scosese la greu și puse intercalat ce era mai inocent), și a doua a fost surprinderea consulului și a atașatului militar când dumincă seara au aflat că sunt liber: în mod clar nu se așteptau la un happy end de genul. Simpla promisiune a aparatului de fotografiat l-a făcut pe nenea ăla să aibă brusc un interes și să îmi îndulcească dosarul.

Mai mult decât atât. Când am observat că tonul s-a schimbat, am întrebat dacă nu e posibil să rămân pe un scaun în birou până a doua zi de dimineață, ca alternativă la închisoare. Și după câteva ezitări, mi s-a propus un pat liber în cabana unui subordonat, unde am și dormit. Mi s-a adus mâncare pe la ora 10 seara. Mi s-a spus că a doua zi de dimineață un interpret agreat de armată va trece să îmi traducă acuzațiile, pentru a putea semna. Am fumat cel puțin un pachet de țigări. I-am urmărit pe cei doi cum jucau FIFA pe un laptop, cu joystickuri. M-am uitat la o telenovelă în arabă, ce frumos. Și, în fine, am dormit într-un pat. Cârpa cu care am fost legat la ochi am folosit-o să'mi fac șireturi. Totul e ok, sau aproape.

Îmi imaginez tribunalul cu o masă în semicerc, o mare sală, trei judecători, avocați, etc. Asta pentru că fusesem informat că am doi avocați, unul de la firma cu care lucrez și unul de la ambasadă. Deci formalitate, nu joacă. A doua zi aveam să mă trezesc cu cei doi avocați, plus doi interpreți de franceză, agreați de armată (unul din ei era chiar cadru militar în armata egipteană). La 9 dimineața, în biroul căpitanului, apare traducătorul. Simpatic, franceza cu un pic de accent dar foarte fluidă. Îmi pune multe întrebări, îmi spune că va fi bine, îmi spune că atașatul militar al Franței în Egipt, un colonel, și responsabilul consulatului, sunt deja la tribunal în contact cu procurorul. Mi se citește rechizitoriul, semnez. Plecăm spre tribunal cu același jeep cu care m-am plimbat noaptea. Urcă cu mine și traducătorul, dar și un soldat care mă secundează. Sunt toujours en stare de arest recte.  După 10 minute suntem la tribunal. O mare curte, o mare casă. Nici vorbă de monumentul pe care mi-l imaginasem eu. Sunt dirijat către o anexă imediat după intrare pe stânga, unde sunt alte câteva persoane

Aștept. Sunt chemat după o oră – o oră și jumătate. Intru pe prispa casei, în fund pe stânga o cameră cu ușa deschisă. Birou de ministru, un nene mustăcios îmbrăcat militar, aer sever, pe scaune unul din traducători, un nene îmbrăcat în militar francez (grad de colonel) și alt nene elegant, cam de vârsta mea. Se fac prezentările, nenea în militar e atașatul militar al Franței în Egipt, cel elegant e angajat al Consulatului Franței în Cairo, adjunctul consulului. Mustăciosul de la masă e judecătorul. Nici vorbă de masă rotundă sau alte prostii. Mi se cer detalii despre context, mi se prezintă acuzațiile. Se deschide dosarul, sunt privite pozele. Unul din militarii prezenți în momentul controlului inițial intră în cameră. Zâmbește la mine complice. Nenea colonelul îmi face semn că o să fie ok. Rămânem singuri la un moment dat – mi se spune că voi fi eliberat, însă nu este sigur că imediat. Se duce iar speranța în bernă, asta e. Așteptări urmate de proceduri diferite, până la 5 după masă. Când sunt anunțat că sunt liber. Celor de la consulat nu le vine să creadă. Ieșim împreună din clădire și ne întoarcem la administrația închisorii, să-mi recuperez actele. Intrăm în biroul lui nenea căruia îi promisesem aparatul foto. Semnăm ce e de semnat, înainte de a pleca vreau să mă țin de cuvânt și îi dau aparatul foto. Nenea de la consulat spune „nu dai nimic, plecăm de aici”. Tipul înțelege și-mi face semn că e ok. Oops. Iau aparatul și ies cu coada între picioare, urc în jeepul ambasadei. Și plecăm. Patru ore până la Cairo, telefoane acasa, șefului. Sunt cazat la Four Seasons, chiar lângă consulat. Suita de lux, 260 de dolari camera, vedere către grădina zoologică și piramide, ultimul etaj, parcă 18. Sunt condus de Nicolas, adjunctul consulului. În ascensor îi spun că simt pentru prima oara de ce plătesc impozite. Îi face plăcere.  Mă trezesc singur într-una din cele mai frumoase camere de hotel în care mi-a fost dat să stau. Put. Dau jos ce am pe mine și intru la macerat în cada luxoasă. Ies, pun halatul, chem room service să'mi ia hainele – cer să fie aduse la 8 dimineața. Comand mâncare, țigări și o sticlă de vin. Bagajele nu le pot avea decât a doua zi, îndată ce voi avea și biletul de avion. Ies în halat și cobor la etajul doi, în business center, la internet. Stau două ore la taclale pe facebook cu o colegă de la lucru. E ciudat să fii practic în fundul gol în biroul luxos. Urc înapoi în cameră. Îmi dau seama că încep să am o angoasă cum că dacă vin ăștia să mă caute, n-ar fi decât pentru aparatul foto. Adorm. A doua zi primesc hainele curate și cobor să merg la consulat, cum promisesem. E la 5 minute de mers pe jos. Sunt primit imediat și invitat în biroul consulului. Mi se pun întrebări, povestesc, atmosferă plăcută, oameni interesanți. Îmi iau rămas bun. Mi se urează succes la aeroport. Oops, nu ma gândisem. Bagajele sosesc la ora 16, e prea scurt ca să am avion în aceeași zi. Mi se ia un bilet a doua zi dimineața, la 7. Încă o noapte în Cairo. Întreb la recepție dacă pot avea o mașină a doua zi dimineața. Da, 140 de dolari. Mi se pare un pic scump și sun la birou – nici o problemă. BMW dixit. Sunt în avion, sunt în Paris, sunt în Strasbourg.

jammersAcasă. Îi cer lui Marie să'mi facă un desen pentru consulat. Îl trimit. La nici o oră, primesc răspuns.

Bonjour,

Je vous remercie pour votre mèl et vous souhaite un très bon repos avant de nouvelles aventures, pas trop mouvementées j'éspère... :-)
Un grand merci à Marie qui a très bien su illustrer le récit de son papa !
Bonne semaine à vous et à toute votre famille.

Aflu că șeful era la curent cu tot ce postam pe facebook, însă complet denaturat. Scot toată șleahta de colegi francezi din listă, și nevestele sau acoliții împreună cu, ceea ce îmi simplifică mult viața în ceea ce privește postările.

Fac o pauză. Nu dorm bine vreo 10 zile, când mă cer la muncă. Sunt trimis trei zile în Elveția la Chur și funcționează, îmi revin cu somnul. Încă 7 zile acasă și plec în Polonia. Gata, a trecut. Acum când termin scrisul sunt în a doua vizită în Senegal și se profilează Congo. Am aparatul foto cu mine, evident. Am aflat că fără intervențiile ambasadei și ale firmei luam cu siguranță minim un an.

Ce-mi pare rau e că mi-au luat egiptenii cardul cu pozele, ce-mi pare bine e că n-am dat aparatul cadou.

Comentarii cititori
sus

Rodica Mixich

 

Rătăciți prin Alpi

 

mixich1Elveția. Turism ”la cheie”. Distanțele ce le cuprinzi între obiectivele turistice nu sunt mari, nici nu poate fi altfel într-o țară relativ mică. În timp, ai iluzia că pătrunzi într-o bancă, probabil au empatizat turismul și băncile. Curat, elegant, servicii impecabil de zâmbitoare și pleci… dator vândut.

Șoselele duc, contra-cost, spre lacuri: Constance, Geneva, Luzerna, Magiore, Lugano și am putea continua neobosiți cu zeci de lacuri mai mici.

Rețeaua feroviară de agrement se strecoară, cu un preț mai mare, prin tunele misterioase, pe viaducte patrimoniu UNESCO, spre vârfuri de peste 3000 de metri. Albula, Bernina, St. Bernard, Furka, Simplon, San Bernandino, St. Gothard sunt numele câtorva trecători montane, unele pe graniță, considerate de elvețieni mai curând un blestem decât o binecuvântare. Deschiderea tunelului Gothard a transformat Elveția într-un pion important în jocul puterilor europene beligerante, pe când calea ferată austro-italiană prin pasul Brenner a privat-o de comerțul între nord și sud. Noi ne îndreptăm spre cantonul Graubûnder. În canton se vorbește retoromana, un amestec de latină și etruscă, datorită cărui fapt era „cât p’aci” ca Mussolini să-l anexeze Italiei. Din motive retoromanice renunțăm la dialog și la masa de seară. Din faimoșii câini St. Bernard care salvau oamenii prinși de avalanșele Alpilor, au mai rămas vreo 20 de exemplare găzduite într-un azil-muzeu, dar renunțăm și la ei pentru că se spune că moțăie întreaga zi. Nu renunțăm la discuția aprinsă asupra modului în care se pronunță numele orașului în care dormim, Chur, care este și capitala cantonului amintit. Este cert că locuitorii cantonului Graubûnder se numesc bûndneri, la fel și faptul că este una din cele mai pitorești regiuni ale Elveției, cu 150 de văi, 615 lacuri și masivul Bernina, de a cărui priveliște și prezență dorim să ne bucurăm. Dimineața ne prezentăm la gara din Chur pentru a lua unul din trenurile de agrement cu ferestre panoramice, Bernina-Express. Călătoria pe rețeaua feroviară alpină este una din cele mai comode și fascinante experiențe. Vârful Bernina are 4050 m și aparține Alpilor Retici, iar traseul nostru trece pe lângă acest vârf plecând din Elveția și sfârșind la Tirano în Italia.

mixich2Spre deosebire de călătoria cu mașina pe Alpenstrasse, călătoria cu trenul a fost o poveste despre albul încremenit în timp. Imaginați-vă un alb ce cuprinde totul,dar totul, fără legătură cu ulița copilăriei și săniuță, fără divertismentul formelor. Contururile muntelui sunt date doar de nuanțele ce le oferă albul în lumină. Suntem extaziați dar nu confortabili pentru că văzul încearcă să audă, mirosul încearcă să vadă, iar gustul să pipăie. Cu noi în compartiment patru tineri superbi cu aparate de filmat profesionale, angajații unei reviste de reclame, filmează atent și artistic, vânând lumina și pândind umbra. Japonezii de pe cealaltă banchetă sunt cuprinși de o frenezie ușor isterică. Pe undeva, pe dreapta, celebra stațiune de ski, St. Moritz, este eclipsată de irealul albului. Trenul roșu trece pe lângă Lacul Alb și coboară printre magnolii înflorite, în Italia, la Tirano. Lacul Poschiavo, liniștit și verde, precede modesta gară a orașului. Am fost pentru scurt timp profund meditativi și extrem de tăcuți.

Să călătorești în Elveția și să nu vezi Matterhorn-ul (4478 m), a cărui imagine de „canin gigant” o găsim pe toate ciocolățile Toblerone, este ca și când ai vizita Roma fără să vezi San Pietro. Ne îndreptăm spre Zermatt, localitate din care toate drumurile duc spre Matterhorn. Vârful este destinația alpiniștilor, noi dorim să ne apropiem atât cât să îl putem îmbrățișa cu privirea.

O clipă de neatenție ne face să ieșim din Elveția și să ajungem iarăși în Italia. Relaxați și deconcentrați programăm greșit GPS-ul care nu mai știe drumul în momentul în care apare și o șosea în lucru. Facem a doua greșeală și părăsim autostrada și intrăm pe naționale, prin orășele mici, tot mai mici. Drumul începe să semene dramatic cu cel din țară. Nu se pune problema familiarizării cu drumul atâta timp cât era deja noapte, iar de cazare nu mai puteam beneficia. Urcăm, iar drumul devine tot mai îngust, cu curbe tot mai strânse. Oprim la o casă slab luminată în care ni se spune ceea ce bănuiam, că nu e posibil să mergem decât înainte. Lăsăm în urmă localitatea Varzo și ne aventurăm în întuneric cu linia albă a drumului drept călăuză. Bănuim că suntem pe o vale secundară a Alpilor, dar… în Italia sau Elveția? După o curbă care ne amețește de-a dreptul, ne apare în față o catedrală și putin mai încolo un hotel respectabil. Ne cazăm pentru prima dată în viață într-un loc al cărui nume nu îl cunoaștem. Dormim buștean. 

mixich3Mă trezesc foarte de dimineață și ies din hotel, înfrigurată de emoție. Întreb la recepție cum se numește localitatea si mi se răspunde în română: RE. Suntem în Valle Vigenzzo cunoscută ca Valea Pictorilor, a inventatorilor și emigranților în tutta Europa. În jur de 1600, un spazzacamino din Re a emigrat în Franța, unde a construit șemineuri, inclusiv în Palazzo Reale din Paris. Tradiția acestui meșteșug face ca aici să se desfășoare un festival anual. Imensul edificiu religios este Santuario di Re iar lângă se află Santuario della Madona del Sangue, important loc în pelerinajele religioase catolice pe lângă care a luat ființă o Școală de Belle Arte. La recepție și în restaurant munceau maramureșeni mulțumiți cum nu am văzut altundeva. Daca doream, nu ajungeam în așa un loc!

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey