Marius Dobrin
Dan Jammers
Ioan Gabriel Rechițeanu
Cornel Mihai Ungureanu

 
sus

Marius Dobrin

 

Zamfirele de padure

 

margareteCând am pornit dinCraiova, la drum lung, nu bănuiam că voi ajunge hagiu. Nici companionii mei, care aprinși în polemici literare, care tăcuți, nu mi-au zis ceva despre asta. I-am întrebat pe unde vor să-i duc la Botoșani. Că pe-acolo, că pe unde vreau eu, că hai să vedem, iar prima răspânie a trecut, am apucat pe drumul Piteștilor. Și de-acolo, din întortocheatele străzi pline de oameni și mașini, am luat-o spre munte. Prin Câmpulung, prin sate în care vedeam, parcă, fotograme ale aceluiași film. Era de Înălțare, Ziua Eroilor. Pe lângă școală, pe lângă o biserică, în drum spre o troiță ori un monument, grupuri de copii, de veterani cu decorații, oameni de toate felurile. Dar mai ales, în această secțiune printr-un obicei al locului, am prins culorile costumelor populare, ca o pecete a timpului. Sus, în munte, am făcut popas într-un clin de culme. Pentru verdele acela, cât vezi cu ochii. Iar într-o margine, după niște uluci de gard, margaretele.

Am găsit Brașovul înfășurat în șosele noi și poduri, am stat la soarele blând de pe strada Michael Weiss și, cum îi stă bine călătorului, din nou la drum. Din Țara Bârsei înȚaraSecuilor, cu pâine și cozonac la poartă. O pâine rotundă și grea, densă și buna chiar și hăt încolo, după câteva zile. Am văzut, într-o piață pavată cu pietre de râu, celebrele steaguri secuiești, decolorate și rupte pe margini, ca scăpate din furtună. Mai departe, spre munte, molcome serpentine și cu lumină blajină, greu de gândit la bătălia din pasul Oituzului.

onestiȘi cum traversam Oneștii, la un semafor, pe cin' să vezi? Eminescu, nu în carne și oase, ci în imaginea lumească a unui oraș, într-o bună bucată de cer, așa cum privea e invitată să decupeze dintr-un contur al unor sârme măiestrit arcuite. Am ajuns înMoldova.

De-aici, drum întins și vorbă dulce. Drum de vară până-n seară, când, la Botoșani sosind, Petruț Pârvescu mi-a spus, cu voce discretă, dar cu privire scormonitoare, ca am ajuns laMeccaromânilor. Român fiind, oltean fiind, sigur ca m-am îndoit și am dat ușor din cap, mai bine să ciocnim un pahar de bună vedere. Iar pe când mulți dintre oaspeți s-au retras

la somn, același Petruț, discret și convingător, s-a oferit drept ghid la o plimbare nocturnă. În drum spre Terasa Florilor, pentru a astâmpăra setea poeților argeșeni, am văzut unde s-a născut Eminescu, undea fost botezat, unde a ucenicit, la 14 ani, la judecătorie. Am văzut strada cu casele evreilor, care de mult nu mai sunt aici și locul, renovat, e aproape pustiu, pulsația mutându-se în altă parte a orașului. Am traversat Calea Națională, care șerpuiește prin oraș, o stradă lungă de 10km. Și am văzut semnul de amintire pentru adolescentul care a scris 'Jos comunismul' în 1985.

Am ajuns și la Terasa Florilor unde, un mucalit a întrebat o chelneriță, dacă în seara aceea l-a văzut cumva pe-acolo, pe Eminescu.

Aș zice că eu l-am văzut. A doua zi. La Ipotești (toată lumea îi spune așa, dar satul îi poartă numele, iar Ipotești mai sunt și alte sate prin zonă). Așa cum spuneam, l-am văzut pe Eminescu. În mica bisericuță de al casa memorială, unde, printre tot felul de obiecte de patrimoniu, se păstrează și o copie a măștii mortuare a poetului. Ete, om. Și asta face mai mult decât un monument. În spatele bisericuței, morminte. Acolo erau și părinții, acolo și teii.

De jur împrejur, dealuri frumos desenate.

În clădirea nouă, modernă, multifuncțională, a Memorialului Ipotești, se adună, mereu și mereu, scriitori, cercetători, copiii și maturi, într-un cuvânt, pelerini.

Și am pătruns mai adânc în Bucovina noastră. La Vorona. Pe-o șosea străjuită de copaci cu coroana bogată, pe lângă un șir de case, cele mai multe noi, frumoase, într-un amestec atractiv de tradiție si modernitate, cu garduri artistice sau numai sugerate, ca în America, o neașteptată asemănare dar așa a fost.

Un sat al Voronei este Joldești, acolo unde s-a născut Raluca Iurașcu, mama poetului, în casa administratorului de moșie. Iar conacul acelei moșii este acum, renovat complet, o școală. Iar în școală sunt copii , cu uniforme serioase și cu gesturi de-ale tuturor copiilor, cu învățători modești, cu suflet mare și zâmbet discret. Serbarea copiilor o priveam toți cu amuzament și cunoscuta îngăduință. Dar când au început să cânte 'Sara pe deal', cu învățătorii alăturându-și vocile, atunci și spectatorii au prins glas. Au prins viață. Am fost una.

Am urmat invitația gazdelor și am cotrobăit prin toate încăperile, până sus în turn, de unde vedeam copiii împrăștiindu-se pe sub ramuri ori peste câmp, sprinteni spre casă. Am văzut pânză lucrată și unelte vechi, asa cumam văzut și cartea unui elvețian de la o mie șapte sute și ceva, însurat cu o moldoveancă, și care s-a simțit dator să împărtășească toate cele frumoase de pe aici. Un fiu al satului, tot cercetând pentru o monografie, a mărturist că a avut mult de lucru în a descâlci adevărul de legende țesute in jurul lui Eminescu. Dar a și descoperit câte ceva, precum pe cel care a pețit-o pe Raluca Iurașcu pentru Gheorghe Eminovici.

Iar noi am plecat mai departe. La mănăstirea de maici, unde florile, aerul și apa sunt altfel. Și am privit cărțile bisericești de două trei sute de ani, cu foile muncite, orânduite la odihnă. Am urcat la Sihăstrie, prin pădure. În pragul ușii deschise a unei chilii, un călugăr bătrân, cu capul descoperit, povestea oricui voia să asculte, despre rândunica pentru care ține fereastra deschisă din primăvară până-n toamnă. Pentru că și-a făcut cuib în căușul lustrei agățate de tavan. Când vine din țările calde se arată la geam până îi deschide. Apoi zboară de colo-colo, are pui, are grijă să fie curat in chilie, culegând de pe jos orice se intâmplă să mai scape de sus. După toate astea, la apus, în marginea pădurii din Vorona, la niște mese lungi de lemn, primarul, inimos, după ce ne-a fost ghid peste tot, povestind din istoria locului și din prezentul oamenilor, ne-a poftit la o mămăligă atunci scoasă din ceaun, cu pește proaspăt și brânză, cu sarmalae in foi de viță, cu vin și cu muzica unei fanfare. Una dintre acelea, țărănești, pentru nunți și înmormântare, cum zice Bregovici. Care-au cânt din muzica locului dar și după felul muasfirilor. Apoi, deodată, lângă alămuri, trompete și tobă, s-au înșirat bărbați și femei din Vorona, cântând cu suflet, 'Inimă de putregai'.

Și mai apoi s-au unit glasuri bucovinene cu cele bistrițene și parcă unul era accentul lor și pe când se lasa întunericul dinspre pădure a răsunat, firesc, fară emfază, Deșteaptă-te române, iar la horă a ieșit toată lumea.

muresanPrin cântec s-au înfățișat unii altora. În marginea pădurii sau la terasa de lângă hotel. Poeții și-au citit versurile în mijlocul străzii și la umbra unei case de lemn din Muzeul satului Bucovinean. Tineri sau cu părul alb. Poeți insoțiți de legendă sau despre care n-ai zice că au trecut prin tumultul lui '89 sau mineriade. Cărți. Oameni care vor rămâne în cărți.

Dimineața, în fața hotelului, o femei vindea buchețele de flori. Cum se cheamă?-am întrebat-o. Zamfirele de pădure. Între filele unei cărți, sunt mărturie că nu e vorba de halucinația parfumului de tei, am fost acolo. Sunt hagiu. 

 

Comentarii cititori
sus

Dan Jammers

 

UGANDA si altele conjuncturale

 

Țigările, 5000 de șilingi ...hmm. Dacă euroiul este 3300, e cam un euro jumate pachetul. Mai merge. Da' benzina la aproape un euro kilul, mă întreb cum de reușesc atât de bine să umple în halul ăsta străzile capitalei Kampala.

Dacă este să cugeți relativ, respectiv comparat la salariu, în Franța ar trebui să fie litrul pe la 20 - 25 de euro ca să simt când fac plinul tot așa cum simte un băștinaș aici. Nebănuite sunt căile priorităților.

La 'Africa exposure', un târguleț cu obiecte de artizanat, aproape de centru, lucrurile se schimbă. Am luat nejustificat un boda boda, un taxi motocicletă. Nejustificat pentru că aș fi putut merge pe jos - fapt anodin aici, însă de neconceput în Kinshasa, de exemplu (pututul mersului pe jos e un lux și mi se întamplă în jumătate din destinațiile africane, ailaltă jumătate ai nenea cu kalașnikovul în fața 'otelului și poți să ieși singur în oraș, să te plimbi, însă o singură dată, ca'n bancul cu mașina de bărbierit în care băgai capul). 

boda bodaTraseul dus-întors și așteptarea m-au costat 5000 de șilingi, tot cât pachetul de țigări de la început.  Numele boda-boda i se trage de la o epocă ceva mai tragică, și nu de mult apusă, când lumea cam părăsea țara și se striga după orice mijloc de locomoție  „border, border“, ceea cu accentul de rigoare e devenit boda boda. Uganda e vecină cu Rwanda, dacă asta vă spune ceva. Cel mai ieftin mod de a risca să'ți rupi ceva de care ai nevoie, majoritatea accidentelor se fac cu boda. Ei bine, la 'Africa exposure' 'obecte câte și mai câte, artizanale, lemn, piatră, os, piele și alte prime pe care nu le detectez. Masca neagră sculptată în lemn, echivalentul a patru euro, ceea ce, să fim onești (de'aici o veni numele orașului de la poalele Carpaților?) e pomană. La Ouagadougou, în Burkina Faso, am luat ceva asemănător cu 15 euro.

Pentru că știu cum trage lumea de mine cand vin acasă, am băgat în museta de legionar cât a încăput: războinici masai am luat vreo 6, să nu se plictisească noaptea singuri prin casă, biciclete cu familia întreagă lângă sacul cu banane, mașini sculptate în lemn, păsări făcute cu capace de fanta, castronele sculptate în piatră, care cred că vin din Kenia vecină, și câte și mai câte. Cât să se crucească în fața razelor X vameșul european când trece valiza mea, daca e să se uite.

victoriaDacă data trecută au trecut 14 kile de mango, ceea e interzis fitosanitar vorbind, poate 'trece' și razboinicii mei împreună cu bicicliștii. N-or fi nebuni să ceară tichet, în mod normal daca ai câteva obiecte nu e nici un bai dar samsonite-ul meu bleu (am doo cu mine) de 120 de litri arată acum de parca aș vrea să încep o afacere ad-hoc la vreo piață din Paris, unde se vând ace, brice și carice.

Panarama n-o să fie la vamă, o să fie acasă, unde nefasta o să observe cu acuratețe că televizorul e plat, deci deasupra nu poți să pui nik, și o să-mi sugereze politicos să'mi iau bicicletele și să le bag unde se gândește ea. E modul franțuzesc politicos de a te invita să ți le introduci pe acolo pe unde se uită proctologul la consultație. Întotdeauna sunt surprins să văd că chestii la care nu m-aș fi gândit că o să placă, îi plac. Și viceversa.  Îmi confortează teoria dezvoltată cum că facem parte din specii diferite cu moduri foarte diferite de funcționare. Ceea ce e bine, că dacă era ca mine nu ar fi mers treaba. Nu îmi place de mine.

Bicicletele o să se pupe foarte bine cu cele pe care le-am cumpărat în India, masaii îi pun lângă elefanții tot indieni, iar mașinile din lemn lângă Ambasadoarele cumpărate la New Delhi și mașina de poliție de la New York, lângă tăblița pe care nu știu ce scrie, de am purces-o din Iran. Evident, cărțile vor trebui să 'degajeze', cum zic francezii. Sunt mai importante trofeele decât cultura când ești haiduc pur sânge. Ș'apoi cultură dematerializată am în tabletă cât biblioteca comunală din satul natal. Care nu'i natal, tehnic vorbind, că am locuit acolo permanent doar între vârsta de 2 și 6 ani. Natal în simțire, aia da. Se apropie una din acele vacanțe în care mergem în România, de aia îmi veni pe vârful peniței (da, da' penița cucu - scriu la hașpeu)

Belgianul mititel cu care îmi scurtez timpul la hotel nu mai e belgian de mult. Face turul lumii de vreo 20 de ani, petrecându'și trei sferturi din timp peste tot în lume sau în afara ei. Uzură maximă pentru că atunci când a aflat că viața e acolo unde te afli, aventurile romantice și trăscăul devenit-au  reguli iar nu excepții. M-a făcut de'am supt 6 beri Nile de juma de litru duminică dimineața, pe malul piscinei. A trebuit să mă culc după, însă nu din cauza berii. De oboseală fizică. Un nene negru a intrat în piscină pe la 10 și preț de o oră jumate nu s-a oprit din bras, ceea ce mi-a pus capac pentru că, involuntar, îl urmăream. Pizda măsii, daca pică din boda boda tot eu sunt mai câștigat cu țigara în colțul gurii - m-am consolat. Nu c-aș vrea să descurajez albii, însă ăștia p'aci au aerul de a fi mai puternici. Dar se și termină mai repede, am impresia, de când sunt aici n-am văzut unul cu părul alb.

Să revin la belgian. Dacă un mecanic cu tendințe beletristice ne-ar compara pe mine și pe belgian din punct de vedere al călătoriilor, iar eu aș fi o mașină cu 150.000 de km, belgianul ar fi un camion cu cel puțin patru milioane la bord, și nu cu toate reviziile la zi. Cum însă fiece călător asiduu, cu neuroni limitați, nu ține minte decât ultimele călătorii și pe cele memorabile, first in first out, la discuție ne potrivim - avem orașe comune, clienți și oarece obișnuințe comune. Terminăm un pașaport într-un an jumate, locuim trei sferturi din an la hotel și mâncăm la restaurant. Facem fiecare o sută de zboruri pe an, majoritar intercontinentale, știm ce se bea și se mănâncă în fiece lounge de business class pre unde ne aduce planing-ul. La 'Charles de Gaulle' am petrecut 7 ore acum două săptămâni, și am plecat pe două cărări - șampanie, chestii fine de mâncat, internet, un fel de paturi, țuici din toate fructele, inclusiv preferata mea, poire williams, reviste cu gagici, vinuri din burgundia din cele la 13 euro sticla. Evident, totul gratis și nelimitat. Și mi-am felicitat instinctul românesc de a'i da și desagii de mâncare de beut, cele 6 cutii de heineken au fost tare bune când eram alungit pe cele trei scaune alăturate în avion, așteptând decolarea.

6 ore pe Tarnac din cauza grevei controlorilor, însă era aproape mai bine ca acasă. Filme în spătarul scaunelor din față și în tabletă (Curb your enthusiasm), sărături, bere și ațipeala între un zbor de 11 ore de la Reunion și cel de 8 ore spre Abidjan care mă aștepta. Din când în când mai puneam pătura în cap și trăgeam cu nesaț din țigara electronică și viața era aproape frumoasă. Numa' difuzoarele de la Air France te anunță că n-ai voie să sugi electronica în autobuzele lor - iau bani de la lobbiuri se vede treaba.

În plus, tehnica mea deosebită care constă în a lua 6 - 7 pernuțe de pe toate scaunele din jur, de a le înfășura într-o pătura pe care o înnod și o plasez strategic côté houblon, îmi evită asperitățile de la fereastră și-mi pot etala metafizicul fix cum vrea mușchii mei, ceea ce s-a și întâmplat. Asta dacă nu sunt cu vecini.

Iar am plecat de la belgian. Alfonse e belgian ne-francofon, adica ce rămâne - e flamand, însă stăpânește franceza mai mult decât binișor. Mai încurcă genurile, bagă r'urile ca în poezia cu Rică, însă se descurcă mai bine decât în engleză, așa că cinstim împreuna pe melodiile lui Voltaire.

alfonseAlfonse nu mai vede jumătatea goală a paharului în țările bizare. S-a însurat cu o tanti din Benin (o beninoază?) cu ceva ani mai verde, nu mult, fro' 20, pe care o ține acasă în Belgia. În fiece loc pe unde își preumblă prezența fizică are câte o prietenă. Cea actuală, cu care am stat pe malul piscinei, e o panteră care mai mult se uita la delfinul neliniștit din apă decât la nenea Alfonse. Dar lui Alfonse nu-i păsa pentru că știa exact cu cine are să petreacă seara respectabila domnișoară.

Mă gândesc că nu e dragoste adevărată între ei.

Alfonse seamănă fizic cu Einstein după o zi de muncă la câmp, pe ploaie, unde a băut din oră în oră țuică din drojdie și a fumat tutun umed în hârtie de ziar. Mai puțin treaba cu atomii și alte fizici, Alfonse instalează și repară spălătoare de sticle. Nu vă gândiți la chestia cu care poți să te scarpini pe spate, vorbim de mașini de 25 de metri lungime pe 10 lățime și 10 înălțime, în care intră o dată 100.000 de sticle. Tip: dacă sticla de bere pe care o beți cu franțuzoaica la terasă la Eforie Nord lucește un pic albăstriu, dați-o s-o bea mama soacră. A stat în spălătoare un pic mai mult timp decât trebuie, cu soda caustică înăuntru.

O altă jumătate goală pe care nu o vede sunt detaliile pe care înca eu le observ. Furnicile de 15 milimetri, tăunii de mărimea unei vrăbii, gândacii atât de mari încât au ei înșiși gândaci, tratamentul contra malariei, mizeria, poluarea, putoarea, hurducăitul, praful din deșert. Alfonse este prea ocupat cu jumătatea plină, adică mâncare și beutură gratuită dupe' pohta inimii, și gagici cam tot așa (și aici pohta inimii la propriu mă gândesc, pubertatea lui Alfonse petrecându-se nu cu mult după războiul doi), totul garnisit cu muncă cât mai puțină, încât să poată ignora detaliile la prima vedere neplăcute. Hehe, detaliile pentru care e plătit atât de bine. E un fel de inversul cercului vicios în care nenea Alfons s-a instalat confortabil. Filtrele astea se contruiesc cu migală și talentul natural participă la succesul întreprinderii. Și belgianul nostru e cetățeanul lumii, perfect trubadur și viața e atât de complicată și atât de simplă.

Ne amuză pe amândoi micile discuții de la birou, pe care le auzim când mai poposim pe acolo, micile șicane sau bârfe care iau proporții gigantice deși subiectul e de rahat sau inexistent. De aia discuțiile între mine și el sau altul ca el, pe care îl întâlnesc aproape la fiece voiaj, nu se învârt în jurul cozii. Mai bine nu deschizi gura dacă nu intri direct în subiect și pentru asta îți trebuie subiect. I-aș pune pe toți cei de la birou pe undeva prin sudul Indiei, să stea o lună, să vedem dacă mai mănâncă pui dup'aia. Cum bre să faci ședință despre locurile de parcare sau că nuștiucare a purtat tricou fără guler la formare în Germania? 'vă muma'n cur de tehnocrați, ce v-aș trimite io p'aci prin împrejurimi, să vă descurcați. Subiect de conversație? Clientul care nu-ți trimite la 2 noaptea mașina la aeroport și iei taxiul 200 de kilometri de la New Delhi la Chandigarh (7 ore și 9000 de rupii negociat, mai puțin de 150 de euro, bașca să stai cu el de vorbă că adoarme tot timpul). Subiect ? incredible indiaUn șarpe black mamba ca ăla din Kill Bill în fața camerei tale când vrei să intri în casa de oaspeți în câmp, în Angola. Subiect? Împins și busculat cu 20 de tamuli mici și regăsit cu o șurubelniță în mână și două bagaje în stradă la 5 dimineața pentru că ai fost cazat într-un hotel de 30 de euro în Chennai, unde în weekend vin băștinașii mici și negri să-și bea sufletul ca să uite de viața de rahat pe care o întâmpină zi de zi. Subiect? Maimuțele care se joacă pe casa la 3 dimineața sau liliacul care defecheaza prin crăpăturile din tavanul băii. Subiect? 47 de grade la umbră în fiecare zi, și noaptea 36, totul cu 95% umiditate. Și secretara care îți zice „vai, Dan, ce frumos să călătorești, ce romantic“. Stai să vezi ce romantism dulceag în Mahrashtra, când am mâncat bucata de pește în frunză de banană - am pus poza pe facebook. Culmea e ca i-am făcut poza cu telefonul inteligent înainte de a o mânca. Asta poza cu substanță. Și în ziua plecării spre Ioropa. Am vizitat toate veceurile din a mea cale, inclusiv aeroportuare din Coimbatore și Chennai. Amintiri de neuitat din India, știu ei de ce își fac reclamă cu Incredible India la televizor. Am mai spus-o: ăștia chiar eradicară constipația, definitiv. 

Ioi că m-a apucat limbarnița și încep să devin vulgar. Gata.

 

Comentarii cititori
sus

Ioan Gabriel Rechițeanu

 

Goloaze
Impresii dintr-o expoziție (1)

 

brancusi1... când nu-ți mai găsești cuvintele pentru a descrie ceea ce vezi, când totul vibrează în jur, în mod precis percepția ta este aproape de sublim. Totul este rotund sau... ovoidal. Asta am trait când am coborât treptele în Atelierul Brâncuși din spațiul Centrului Georges Pompidou. M-am simțit mai mult decat acasă. Peste tot și nicăieri. Dezordinea, sau poate mai precis spus provizoratul pe care fiecare piesă îl ocupă îți dă senzația de firesc. Uneltele, în schimb, așezate într-o ordine nefiresc de perfectă își așteaptă artistul pentru a continua lucrul. Coloane, Domnișoare Pogany, cocoși, măiestre, capete de copil, mese, săruturi... te copleșesc. Timp de mai bine de o oră n-am reușit să articulez nici un cuvânt. În preajmă se vorbea în șoaptă, pentru că cei care reușeau să articuleze cuvinte în mod sigur nu-și puteau exprima brancusifascinația altfel. M-am bucurat când am remarcat că, probabil, aici este singurul loc din Paris în care românii sunt majoritari. Foarte greu să părăsești acest spațiu. Ajuns la finalul vizitei, n-am rezistat ispitei să-l mai parcurg încă odată. Și încă o dată. Și de fiecare dată descopăr altceva. Realizez că întregul univers, în dezordinea sa perfectă, s-a înghesuit în și printre operele brâncușiene. Totul este viu, respiră. De la bloc la corp, de la primitiv la modern, de la rugăciune la sărut, de la cânt la zbor, de la vertical la orizontal, de la greutate la densitate, de la lumină la spațiu, aici își au locul capodopere râvnite de cele mai mari muzee ale lumii și de cei mai mari colecționari. Nu contează dacă sunt de lemn, piatră sau metal, opera sa  îmi pare că îmbină elegant și sensibil simplitatea artei populare românești cu rafinamentul parizian. Nu brancusise imită natura, se exprimă esența. Totul fără frontiere, fără limite. Este un loc de inspirație aratând că și în condiții sărăcăcioase, și mai ales cu unelte simple, idealul de perfecțiune al celor în care arde flacăra creației se materializează.

Când am coborît treptele în Atelier, Parisul era spălat de o ploaie ce părea că nu se va opri nicodată. Când am ieșit, afară era soare...

Probabil o să mai revin. Dar în mod sigur o să-l văd altfel pe moș Brâncuși.

 

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Pe diagonală

 

Drum întins spre Botoșani dintr-o dimineață craioveană din mijloc de iunie. Împart bancheta din spate cu Paul Aretzu. La volan este Marius Dobrin, iar alături de el, Nicolae Coande, care pregătise, precum Jack Nicholson în As Good As It Gets,  CD-urile cu melodiile ce ar fi trebuit să ne delecteze călătoria. Se dovedesc însă incompatibile cu CD-playerul lui Marius. Radio, așadar. Sau CD-urile „gazdei”.

„Lidl, ambasada Germaniei în Balș. IOB-ul, unde au muncit sute de osiceni”, face pe ghidul Coande. Și, desigur, nu poate trece prin orășelul oltean fără să aducă vorba despre Petre Pandrea. La un moment dat, își amintește și despre un simpozion sau ceva de genul ăsta, dedicat scriitorului, la care ar fi avut ce spune. „Toți lucrează cu autoritățile, nimeni nu lucrează cu scriitorii. Nu m-au invitat”. „Sunt invitați și evitați”, glumește Paul.

Le mărturisesc că mă simt într-o oarecare impostură ca prozator participant la un Congres Național de Poezie. Nicolae mă asigură că mă voi liniști când voi întâlni „orgoliile a 70 de poeți”.

Discuții despre Barbu Cioculescu, personaje din Osica, Gheorghe Crăciun și boala care i-a fost fatală. Marius aduce vorba despe industrie, globalizare, dar și despre o carte de călătorii descoperită în biblioteca fratelui meu. Îmi imaginez boierii de care vorbește, mergând cu trăsura la Viena.

Trecem Oltul, traversăm Slatina lui Eugen Ionescu, și ne îndreptăm spre Pitești pe drumul fără copaci pe margine, apoi mai departe, spre Câmpulung. Fânețe necosite. Lui Nicolae îi plac casele în paragină. Lui Paul, gardurile. El și Marius își amintesc cum veneau femeile la tren, în gări sau în halte, cu prune de vânzare ori cu alte fructe, cireșe prinse pe crenguță, de exemplu. În Câmpulung, Paul ne spune că există un bulevard „Pardon”, i se spune așa din cauza trotuarelor înguste, „Pardon, pardon”, zic trecătorii. Îmi zboară gândul la un vers al lui Constantin Abăluță, ceva de genul „fratele meu oprea trecătorii ca să-i felicite că trec”. Niște domni scriitori își fac vile în zonă.

cmu1Biserici între blocuri, drum frumos spre Bran. Vaci care pasc în poiene înflorite, necosite. Câțiva stropi de ploaie, creste de munți dincolo de nori. Scurt popas. Nicolae îmi aduce flori de „sângele voinicului”, Paul zice de Nichita Danilov și ideea lui, poeții să-și pună pe tălpi poeme, să le lase imprimate pe trotuare. „Să scriem cu picioarele”, glumește Nicolae, iar mie îmi spune despre o piesă pe care s-o jucăm repede, când nu sunt spectatorii atenți.

Moeciu-Bran. Cheile Dâmbovicioarei, unde am fost cândva într-o excursie școlară. Și în peșteră am intrat, trebuie să am pozele în vreo cutie.

Drum plat Bran-Râșnov. Câmpuri cu cartofi. „Mircea Cărtărescu nu poate să ia premiul național, pentru că el e internațional”. Omerta care ar funcționa în cazul Goma. „Paul Goma a salvat toată literatura română actuală”, „Poeți de etichete”. Premiul Nobel. Nicolae aduce în discuție încercarea prietenului nostru Florin Oncescu, de a descoperi un scriitor slovac. În Slovacia. (http://www.paginiromanesti.ca/2013/04/26/in-cautarea-unui-scriitor-slovac/). „Auzi, Nicule, n-am nicio suferință că slovacii n-au scriitori”, zice Paul.

cmu2Pauză de masă în Brașov. După-amiază splendidă. Tâmpa. Biserica Neagră. O frumusețe feminină. Și un indicator: „Cartierul Scriitorilor”. Ciorbă de vită. Plimbare scurtă, apoi mai departe, Spre Târgu-Secuiesc. Marius își ia pâine de casă cu cartofi. Lunga se numește satul. Mulți localnici pe marginea drumului, copii în special, în zona Brețcu. Vând ciuperci, unele imense. Începem să urcăm muntele. Soare blând, ca și munții. Brădet. Măcieși înfloriți. Serpentine. Pasul Oituz. Mă gândesc la cele două medalii ale bunicului. Fusese și el pe-aici, în primul război mondial. Pe CD-ul lui Marius „Clap Your Hands”. Pale Young Gentlemen.

Munții devin dealuri. Foioase. Păduri de fagi.

Onești. Bulevardul Adrian Păunescu. „Un oraș cu structura anilor ’60”. Blocuri cu 4 etaje, un bulevard larg, tei tunși prea scurt, chipul lui Eminescu. Trotușul. „Detașamentul de pompieri Onești”. Câmpie. Porumb. Apoi, coline frumoase. Coande cântă „La Bacău, la Bacău, într-o mahala”. Îmi place partea „Când s-o iau la dezmierdat / Hop bărbatu' din dulap" dar și trecerea lui Nicolae la „E toamnă. Mi-au dat de scris”, cuvintele lui Bacovia. „A dat de trei-patru ori bacalaureatul”. „Era un tip șters, nu-l băgau ăștia în seamă, nu-și lua gradele”. Orașul lui Petru Cimpoeșu.

Morcovii” de pe marginea drumului spun că urmează Roman. Drum pe o bandă și jumătate. Două mașini cu gabarit depășit ne țin în loc aproape o oră. Nu avem voie să depășim, se formează coloană. Tăcere.

„În Bucovina se schimbă gardurile”, zice Paul. Într-adevăr, cele de aici au un mic acoperiș. O lumină extraordinară se tolănește peste câmpuri. Lucernă și căpițe de fân. Oi și vaci. Pace infinită. Coande ne cântă „Dan Spătaru a luat măgaru’/ Pâslărița, măgărița”. Zice că îi place Vasile Lovinescu pentru capacitatea lui de a gândi lucruri de negândit și de a face legături între lucruri care nu se văd. Paul îmi vorbește despre Biserica Domnițelor și despre Dragomirna. Multe restaurante și terase în Fălticeni, unde Marius oprește pentru a-și saluta un prieten.

Sate frumoase aproape de Suceava. Soarele dispare după un deal și am impresia că asist la o minunăție. „E apus de zeitate și asfințire de idei, a zis poetul”, comentează Coande. Paul îmi spune că unul dintre cele mai delicate mirosuri este cel al viței-de-vie. Ce nume de localitate: Cumpărătura!

La Suceava începe ploaia. Ce-a fost greu, a trecut. Mai e puțin până la Botoșani. Unde mă așteaptă „orgoliile a 70 de poeți”.

(Află mai multe despre Congresul Național de Poezie, ediția 2013, aici)

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey