Irinel Anghel
Gabriel Croitoru
Mircea Gheorghe
Lucian Irimescu
Alexandra Petcu
Olga Diana Török

 
sus

 

După faptă și răsplată -
În ce măsură este răsplătit efortul unui creator de artă?

Comentarii cititori
sus

Irinel Anghel

 

Răspunsurile sunt pentru mine de partea cealaltă a întrebării. Nu există efort la creatorul de artă. La unul autentic. Există doar bucurie, pasiune, entuziasm. Încerc să spulber mitul muncii grele ca necesitate pentru orice. Asta nu înseamnă că o creație nu trebuie răsplătită. Artistul are nevoie de timp liber, bani și confort ca să-și acceseze creativitatea și pur și simplu cred că pentru un om pasionat toate acestea vin de undeva, pe căi mai mult sau mai puțin misterioase. Și, desigur, ar trebui să vină din bani publici pentru că nevoia pe care o servește arta este una dintre cele mai importante pentru o societate. Nimeni nu are însă interes ca acest lucru să se știe, pentru că accesul la arta autentică pune întrebări oamenilor, îi oglindește și îi face să-și dorească și să-și guste propria putere și propria libertate. Cine are nevoie de oameni liberi, de oameni puternici? Dacă vorbim despre faptă și răsplată, eu aș plăti însă cel mai mult artiștii care nu pun problema financiară pe primul plan, care nu își condiționează creația de un anume buget, aș plăti pasiunea, încrederea într-un proiect și angajamentul necondiționat. Aș plăti mai degrabă genialitatea celui care urcă dealul, care îl ajută să îl urce și nu neapărat transpirația celui care demonstrează că face efort și cântă 13 note pe secundă. Altfel, riscul este cel de a alimenta artizanatul, comerțul și prestările de servicii, ceea ce, de altfel, se și întâmplă în întreaga lume, în proporție de 80 %. Sau mai mult.

Comentarii cititori
sus

Gabriel Croitoru

 

Condiția mea este una mizerabilă. După ani de zile de efort, pentru a-mi strânge unelte (fără a avea tot ce trebuie) și a mă perfecționa, distribui ziare pentru a supraviețui.

Comentarii cititori
sus

Mircea Gheorghe

 

Efortul scriitorilor români este răsplătit
cu scîntei fumigene

 

Nu știu cum stau lucrurile în alte domenii de creație, în muzică, în artele plastice, în teatru, dar dacă mă gîndesc doar la scriitori aș spune că efortul lor este răsplătit cu scîntei fumigene. Cred că felul cel mai important de a răsplăti efortul unui scriitor este remunerarea prin drepturi de autor a actului de creație cînd rezultatul este o operă valabilă. Ea legitimează statutul său profesional și-l distinge ca scriitor autentic apreciat de cititori de simplul poligraf sau de diletantul fudul și lipsit de talent pe care nu-i citește nimeni. Și distinge de asemenea și actul de creație ca activitate profesională de creația ca hobby ocazional, ca amuzament de salon sau ca exercițiu de vanitate.

Ne aflăm într-o zonă a truismelor, general ignorate sau uitate. Drepturile de autor nu sunt un privilegiu, ci o condiție elementară  pentru ca scriitorul să poată scrie, să-și exercite profesia. Așa cum celelalte tipuri de remunerare nu sunt nici ele privilegii, ci drepturi imprescriptibile cînd e vorba de medici, de avocați,  de politicieni, de frizeri. Or avem, ca orice națiune care se respectă, o mulțime de medici, de avocați, de politicieni, de frizeri etc. care trăiesc din munca lor, dar nu și scriitori. Scriitorii români care trăiesc din ceea ce știu să facă mai bine pe lume - să scrie - sunt sublimi, dar lipsesc cu desăvîrșire. Sau ceva pe aproape, căci Nicolae Manolescu, într-un articol din 2014 era mai optimist și aprecia că pot fi numărați pe degetele de la o mînă  - http://adevarul.ro/cultura/carti/scriitor-bogat-scriitor-sarac-1_52d93517c7b855ff56901ce6/index.pdf

Cred că explicația pentru situația atît de dezamăgitoare a scriitorilor români este de ordin general. Da, în România nu se aplică normele, curente în alte părți, în privința plății drepturilor de autor, dar cred că, dincolo de problema editorilor de care vorbește Nicolae Manolescu, se află o problemă de societate, mult mai gravă, de educație și cultură. Societatea românească nu pare pur și simplu capabilă să susțină o literatură majoră, scrisă de scriitori profesioniști. Nu există destui cititori de literatură. Trebuie făcută  deosebirea dintre „analfabeți” și „oameni fără carte”. Omul fără carte știe să citească, știe și să scrie, dar nu are obișnuința să citească și altceva decît îi este strict necesar - etichetele de pe borcane, subtitlurile de la filme, prospectele medicale etc. - și cultura lui livrescă este nulă. Analfabetismul nu mai este de mult un obstacol major în România în fața literaturii, a culturii în general, dar lipsa de carte, da. 

Emile Faguet în Arta de a citi se plîngea la începutul secolului trecut că cititorii din vremea lui nu mai sunt ce erau altădată, că sunt grăbiți și nu citesc mai mult de douăzeci de pagini pe zi, ceea ce, observă  el, fragmentează lectura și face dificilă înțelegerea cărții. Dacă facem o socoteală simplă, douăzeci de pagini pe zi, înseamnă 600 de pagini pe lună, adică două cărți de 300 de pagini și 24 de cărți pe an citite! E o cifră extraordinară pentru cititorii din vremea noastră! Firește, pe timpul lui Emile Faguet nu existau nici televiziune, nici Internet, nici telefoane celulare, nici alte gadgeturi electronice, toate concurente ale cărții de literatură. Așa încît un alt critic, tot din Franța, dar din zilele noastre, spunea că cititorul mediu nu citește mai mult de cinci cărți pe an.

Cîtă literatură se citește în România? Nu am știre de o evaluare sau de un sondaj, dar judecînd după nivelul de cultură execrabil al majorității comentariilor românești de pe Internet sau la articolele din ziare, mi-e greu să cred că cititorul mediu român citește mai mult de o carte, cel mult două pe an. Și probabil că nu de literatură. Fiindcă în joc nu e doar cultura literară, ca o componentă  a culturii artistice. Nivelul cultural scăzut se raportează în egală măsură și la cultura politică, economică, științifică, religioasă etc. așa încît progresul cultural, în care este necesar să sperăm pentru creșterea numărului de cititori, trebuie să fie global.  

Cititori puțini înseamnă cumpărători puțini și de aici urmează lanțul consecințelor care începe cu editarea: lipsă de rentabilitate, tiraje modice, drepturi de autor fictive, autori care scriu gratis cum ar face muncă patriotică, și printre picături după ce vin de la serviciu (sau duminica, dacă mai au chef și inspirație), producție de cărți mediocre sau pretențioase a căror lectură descurajează rarii cititori. Și procesul se reia de la capăt. Pe parcurs, apar acuzații între diferitele verigi ale lanțului: editorii sunt de vină fiindcă nu plătesc drepturi de autor, autorii sunt de vină fiindcă scriu cărți nevandabile, guvernul e de vină că nu subvenționează destul editurile, cărțile sunt de vină fiindcă-s prea scumpe. Și așa mai departe.

Dar în realitate, cauza fundamentală, nu e inoportun, cred, să repet, trebuie căutată în nivelul cultural al societății, care face ca România să fie pe unul din ultimele locuri din Europa în privința consumului de carte. În zilele noastre în România este tehnic imposibil să avem un scriitor prolific și consacrat în întregime scrisului precum Mihail Sadoveanu (care la vremea lui știa să se bată pentru drepturile sale profesionale) sau autori de romane fluviu întinse pe multe volume precum cele semnate cu multe decenii în urmă de Roger Martin Du Gard, Georges Duhamel sau John Dos Passos. Înainte de a se pune problema anvergurii talentului se pune cea a condițiilor necesare pentru ca acesta să se manifeste. Cînd să scrie, ce editor s-ar încumeta să-i publice și cine i-ar citi? Scuza că nu se mai citește așa ceva nu stă în picioare. Nebunia mondială cu ciclul celor șapte volume despre Harry Potter ale englezoaicei J. K. Rowlling o anulează. Cu atît mai mult cu cît Harry Potter s-a citit mult și în România. Dar ciclul acesta n-ar fi putut fi scris de un scriitor român. Soarta primului volum, publicat în 300-400 de exemplare, nici acelea vîndute în totalitate, și cu zero lei drepturi de autor, l-ar fi descurajat să continue.

Dacă mă întorc acum la tema dezbaterii noastre, aș spune că celelalte feluri de a răsplăti un creator, un scriitor în cazul nostru (cronici elogioase, interviuri promoționale, premii literare naționale sau internaționale, cooptarea în jurii literare, patronarea unor evenimente literare prestigioase etc), sunt utile, agreabile și binevenite stimulării creației, vizibilității și promovării ei, dar nu sunt esențiale. Lipsa premiilor literare în palmaresul unui scriitor nu este umilitoare. Realmente umilitoare și demobilizatoare mi se pare însă lipsa de cititori, pe care niciun premiu literar și nici un elogiu al criticii nu o pot înlocui. 

Comentarii cititori
sus

Lucian Irimescu

 

Când pornești la drum ai doar ideea, ce te macină... Apoi lucrezi și te apropii de un „ceva” ce se poate numi finalul lucrării... Apoi revii, o cizelezi, o șlefuiești și odată cu privitorul de artă o împărtășești... Și asta este răsplata! În momentul când apare cântarul dispare obiectul cântărit...

Comentarii cititori
sus

Alexandra Petcu

 

Cred că răsplata cea mai mare pe care un creator de artă o primește este că poate să se exprime liber prin opera sa și să se încarce din ea. Asta după ce, prin procesul creativ, descarcă părți din eul său în ceea ce face. Un paradox frumos. Cam ca un cerc. Dar care crește constant de la experiență la experiență. 

De asemenea, arta este intermediarul între artist și privitor iar dacă acesta din urmă rezonează într-un fel când vede sau aude o creație, artistul se poate considera răsplătit.

Pentru mine o valoare mare o are libertatea. De a fi cine ești cu adevărat, de a alege, de a gândi și a spune ce vrei. De aceea iubesc fotografia - mă lasă să mă exprim liber. Ce recompensă frumoasă, nu?!  Cum să îmi neg dreptul ăsta?

Se tot vorbește… că arta nu ține de foame, nu ține de sete. Cei pragmatici nu o acceptă ca fiind necesară. Dar rolul ei este altul. Prin ea se descarcă emoții și apoi acestea se modelează; este locul unde imaginația prinde contur. Arta ajunge în final să ne modeleze ea pe noi, să ne ridice și să ne șlefuiască spiritul (se zice că venim și plecăm goi din această lume, spiritul fiind singura noastră bogăție adevărată)

Nu vreau să afirm că nu e important în viață și aspectul material, dar trebuie găsit echilibrul între cele două aspecte. Acum acumulez, încerc să învăț din mers, pun cărămizile. Îmi asum că a fi artist nu e cel mai ușor lucru, raportat la societatea în care trăim, dar simt că ceea ce fac mă definește și mă împlinește ca om.

Singurul lucru pe care îl regret uneori este că m-am născut într-o țară unde arta nu prea face parte dintre priorități... Dar mă bucur că întâlnesc și oameni care o apreciază.

Comentarii cititori
sus

Olga Diana Török

 

Pot vorbi numai despre persoana mea.

Eforturile mele sunt răsplătite prin „wow”, „ce bună ai fost”, „cum ai reușit să...”, „ce idee super ai avut”, „cât de bine joci”, „ce bine dansezi”, „e o plăcere să mă uit la tine pe scenă”, „ce expresivă ești”. Despre răsplata financiară poate vorbi agentul meu.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey