Doina Jela

Tudor Călin Zarojanu


 
sus

Vremuri de lustraţie?

 

Vladimir Tismăneanu descria Romānia postdecembristă ca pe un "bal mascat" īn care securiştii dansau polca privatizărilor.

Astăzi, cānd o lege a lustraţiei nu mai pare o utopie, īn ţara noastră, iar Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii are noi membri şi o nouă conducere, credeţi că balul e pe sfārşite şi că măştile stau să cadă?

Cāt de oportun şi de necesar vi se pare, īntr-un orizont de timp apropiat, un proces al comunismului īn Romānia? Dar īn Europa?

 

 

 

Doina Jela

 

Un asemenea proces nu va  īnceta să fie necesar pānă cānd nu va atinge acel punct de non-retour, īn care frica de Securitate să fie eliminată din toate celulele şi fibrele alcătuirii noastre

 

2. Cāt de oportună vi s-a părut revoluţia din decembrie? Sau, mai exact, căderea lui Ceauşescu, fiindcă despre caracterul revoluţionar al colapsului comunist ar fi multe de spus. Sigur că era mai bine să nu fi căzut doar Ceauşescu, ci şi eşaloanele doi şi trei, aflate la putere acum, dar faptele astea sunt şi cred că e bine să ţinem cont de ele, īn orice discuţie. Aşa cum īl īnţeleg eu, care nici nu cred că este posibil altfel, īn Europa acest proces este īn curs, fiindcă a īnceput mai demult. Anume, a īnceput din Ungaria, 1956, a continuat cu Praga, 1968, apoi cu Solidaritatea, cu scrierile disidenţilor şi ale opozanţilor, īn ţară şi īn exil, din diferite ţări ale Europei şi a continuat, cu căderea reală a puterii comuniste īn acele ţări unde contra-puterea exista deja, creată de societatea civilă şi unde programul ei de trecere la democraţie a putut fi pus īn aplicare. A constat nu doar īn ce am spus eu aici ci şi īn legile lustraţiei adoptate īn alte părţi mult mai devreme şi aplicate; īn cantitatea imensă de literatură despre Gulag, īn venirea la putere a unui Havel, Arpad Gonz, Jelio Jelev, Lech Valesa; īn muzee care-i expun esenţa criminogenă, Casa teorii de la Budapesta şi Institutul Gauk, biblioteca de samizdat de la Praga, Memorialul Sighet. Din acest punct de vedere aş zice că am recuperat decalajul imens cu care am intrat īn cursă īn 1989 şi, cuvāntul vă e cunoscut, ne-am sincronizat. Problema este că īn acest proces se implică un procent infim din populaţia ţărilor ieşite din comunism. De aceea, şi dacă ar avea loc, el nu ar produce revoluţii.

 

Cred că un proces al comunismului similar celui al nazismului nu era posibil nicăieri īn Est şi cred că nici Occidentului nu i-ar fi plăcut asta. Vezi Judecata la Moscova a lui Vladimir Bukovski, care dezvăluie complicităţi şi conivenţe EST-VEST extrem de profunde şi de  vechi.  Īn Romānia el era cu atāt mai improbabil, cu cāt  acea contraputere nu exista, īn 1989, cānd a căzut Ceauşescu,  tras īn jos de tot sistemul care cădea, nu fiindcă i-ar fi pregătit cineva din timp această cădere, aici. Chiar şi judecarea unor vinovăţii individuale era improbabilă, fiindcă nu avea cine să legifereze īn legătură cu ele,  īn Parlament, cine, īn aparatul de justiţie, să instrumenteze asemenea procese, cine să le ceară, īn societate, nu spun civilă, fiindcă ea atunci  abia se forma, īncet, anevoios.

 

Nu fiindcă toţi eram vinovaţi şi deci nimeni, ci pentru că disidenţa, opoziţia, acest lung exerciţiu de alternativă politică, nu a existat. Existau cāţiva oameni care ştiau limpede ce ar trebui pus īn loc, după ce sistemul va sucomba propriei apatii şi ineficienţe, aş zice, Doina Cornea, Gabriel Andreescu şi alţi cāţiva, care abia de vreo 7-8 ani redactaseră nişte texte de reflecţie politică, puţine, comparativ cu cele elaborate īn alte părţi, cu 20 de ani īn urmă. Faptul că trece prin parlament o lege a lustraţiei cu o īntārziere de 16 ani nu e uimitor. Fix 16 ani, ba chiar mai mult sunt īntre Solidaritatea şi căderea comunismului, din 1989.

 

Proclamarea  de către preşedintele republicii a criminalităţii regimului comunist deşi nu īnseamnă procesul comunismului va reprezenta o despărţire a apelor. E un anunţ că şi la noi, ca peste tot, albul e văzut ca alb şi negrul ca negru. Şi această bunăvestire va pătrunde īn şcoli.

 

 

1. Nu cred că balul e pe sfārşite şi că măştile stau să cadă. S-a accelerat puţin ritmul dansului şi se īncing ca īn D-ale carnavalului şi nişte păruieli. Dar cine e Bibicul, nene Iancule, cam ştim de acum. Ce surprize mai putem avea, mai consternante şi dureroase decāt un Doinaş? Nu văd.

Dar faptul că Securitatea, călcată pe coadă, e īncă virulentă e oarecum neliniştitor. Ce poate să o calce atāt pe coadă, ca să-l determine, să-l facă ea, īn anul de graţie 2006,  pe un om de 30 de ani să se izoleze de toată lumea  şi să declare că va pleca din ţară, fără se se uite īn urmă, pentru īntotdeauna? Asta da, e de natură să te facă să crezi că īntārziat sau nu, un asemenea proces nu va  īnceta să fie necesar pānă cānd nu va atinge acel punct de non-retour, īn care frica de Securitate să fie eliminată din toate celulele şi fibrele alcătuirii noastre. Chiar şi cu preţul īnlocuirii ei cu alte frici, fiindcă unde frica s-a cuibărit o dată, se mai poate cuibări iar şi iar.

Comentarii cititori
sus

Tudor Călin Zarojanu

tczarojanu@yahoo.com

 

Condamnarea crimelor lustraţiei dosarelor

 

La īnceputul anilor '90, după ce a devenit destul de clar "ce se-ntīmplă", două au fost mesajele de īncurajare, de speranţă, pe care le-am primit – şi ambele proveneau din discuţii particulare, nu din vreun articol de presă, dezbatere publică ori talk-show.

Primul dintre optimiştii mei interlocutori susţinea că, nu peste multă vreme, reforma de jos īn sus o va īnghiţi pe cea de sus īn jos. Cu alte cuvinte, micii buticari vor deveni medii comercianţi şi īn final mari oameni de afaceri, aducīnd cu ei, īn forţă, modul de a gīndi şi de a acţiona al celui care a pornit de jos, o combinaţie de eroism, inspiraţie şi un categoric necesar strop de nebunie – care va dizolva īn mod fericit atīt rigiditatea şi spaima reformei oficiale (cīt o fi aia), cīt şi tentativele de monopolizare ale bidiganiilor care au plecat īn decembrie 1989 "de la nimic", recte īntre o sută de mii de lei şi cīteva milioane, limita de jos a acestui interval īnsemnīnd salariul mediu pe vreo trei ani.

 

Dinadins am construit o frază labirintică, pentru că aşa au fost vremurile, confuze.

 

Al doilea prieten optimist mergea ceva mai departe, afirmīnd: "Mă bucur că toţi foştii securişti şi-au tras firme! Mai devreme sau mai tīrziu, actualul sistem şi actuala legislaţie le vor deveni prea strīmte şi atunci ei – nu noi – se vor lupta să le liberalizeze. Or, spre deosebire de noi, ei vor şi reuşi, că au instrumentele…"

 

Cītă dreptate au avut amicii mei, se ştie. Reforma de jos īn sus a rămas jos. Cunosc o droaie de buticari ai anului 1990 care īn 2006 sīnt tot buticari. Pentru ei, dezvoltarea a īnsemnat un raft īn plus, eventual cīţiva alţi metri pătraţi smulşi propriei curţi/case.

Cīt despre securişti (daţi-mi voie să nu folosesc atributul "foşti"; din serviciile secrete nu te poţi retrage), s-a dovedit că se pot descurca bine mersi, prosperīnd exponenţial, īn orice fel de sistem, că doar nu pentru ei sīnt legile şi limitele. Īn plus, nu ştiu dacă aţi băgat de seamă, chiar şi azi, după 16 ani, covīrşitoarea majoritate a "oamenilor de afaceri" acţionează aproape exclusiv īn zona comerţului şi a serviciilor; doar un procent modest dintre ei s-au lansat īn producţie sau construcţii.

 

Paranteză: am revăzut de curīnd un film de duzină cu Steven Segal. Acolo, un capitalist rapace (mă bate gīndul că sintagma i s-ar părea pleonastică domnului Iliescu) depozitează deşeuri periculoase īn Munţii Apalaşi, provocīnd poluare, īmbolnăviri, la-la-la, ştiţi şlagărul. Poanta e că, discutīnd la telefon cu cel care trebuia să-l ucidă pe agentul Protecţiei Mediului (Steven Segal, aţi ghicit), ipochimenul zice: "Am scos 16 milioane din afacerea asta, n-o să dau īnapoi!". Aici mi s-a aprins beculeţul: adică omul comite crime, calcă pe cadavre, produce o catastrofă ecologică şi, pe de altă parte, riscă puşcărie grea pentru ce? Pentru 16 milioane de dolari!?

Ia scoateţi o foaie de hīrtie. Īntrebare: cīţi romāni cunoaşteţi care au făcut 16 milioane de dolari īn mai puţin de doi ani, fără nici un efort, fără să rişte nimic şi, sigur, fără catastrofe ecologice, că n-a fost poluat decīt bunul simţ? Aveţi la dispoziţie o oră să scrieţi.

Am īnchis paranteza.

 

Şi Romānia pare a īnchide o paranteză, care a durat nu doar patru decenii şi-un pic, cum credeam iniţial, ci aproape 60 de ani. După vreo 5.700 de zile de la o revoluţie anticomunistă, adică nu mai mult de 137.000 de ore – un fleac de vreo cinci sute de milioane de secunde – statul romān, prin reprezentanţii săi la vīrf, vorbeşte despre eventuala condamnare a comunismului (sau numai a crimelor sale? ă? hai, mă, fraţilor, că doar n-o să condamnăm metroul! ce? ideologia? păi, nu ştiu, e voie?), despre lustraţie şi despre desecretizarea dosarelor Securităţii.

 

E bine. Īn ritmul ăsta, īn maximum zece-cincisprezece ani o să luăm īn discuţie Tezaurul de la Moscova şi cam cīnd s-or īmplini ăia patruj' de ani după care putem afla ce-a fost cu răpirea din Irak – să vezi că o să vină vorba şi despre cum s-au făcut averile postdecembriste! Sigur, īntre timp ele vor fi externalizate de mult, dar, orişicīt, intenţia contează.

 

Īnainte de a merge mai departe, ar fi drăguţ să ne oprim o clipă pe marginea drumului īntrebīndu-ne de ce naiba nimic din toate astea (başca terorişti, Tīrgu Mureş, mineriade şi alte delicii) n-a ieşit la lumină īn 1996-2000, cīnd ţara era guvernat㠖 central şi local – de către cei ridicaţi pe valul Alianţei Civice? E o īntrebare simpatică, desigur, căreia, de altfel, i-a răspuns īn mare măsură (deşi perifrazic), nu de mult, Emil Constantinescu. Cuvintele n-or fi fost astea, dar ideea sigur era: pentru că puterea n-a putut fi asigurată de către Convenţie decīt īn asociere cu un partid īn care se aflau cel puţin cīteva persoane pentru care detaliile despre 13-15 iunie şi altele ar fi fost oarecum neplăcute. Adică, pīnă la urmă, din vina noastră, care – la şapte ani după instaurarea regimului FSN (nene, la 7 ani, dacă n-ai loc de veci, te dezgroapă!) – n-am fost īn stare să dăm puterea integral īn mīna dreptei. Asta e.

 

Dar acum? Stau măştile să cadă din cauză de CNSAS, risc de condamnare a comunismului, vīnt de lustraţie?

Ei, aş. Facem pariu că nici un membru de partid n-o să piardă susţinerea electoratului pentru că se va dovedi c-a fost turnător sau politruc? Păi, pentru asta ar trebui ca poporul romān, īntr-un procent semnificativ, să condamne el comunismul şi colaborarea cu Securitatea! Ceea ce mă īndoiesc că se īntīmplă.

 

Asta nu īnseamnă, Doamne fereşte, că proiectatele, timidele şi atīt de īntīrziatele demersuri de-a ne despărţi de trecut (eventual rīzīnd, c-a zis şi Marx o vorbă mişto) ar fi inutile. Nici vorbă. Măcar de s-ar finaliza, fie şi acum.

 

Īn primul rīnd, agitaţia stīrnit㠖 inclusiv şi īn special pe partea cu corupţia şi furtul – a creat deja un fenomen de toată frumuseţea. Īn limbajul drag protagoniştilor se numeşte eliminarea din colectiv. Īngrozit de dizolvarea sprijinului popular, nu mai stă partidu' să aştepte condamnarea definitivă şi irevocabilă, publicarea dosarului ori aplicarea lustraţiei. Īi dă afară preventiv! Sigur, la un moment dat or să se prindă că, aplicīnd consecvent sistemul, n-o să prea mai fie cine să stingă lumina. Atunci or să pună frīnă. Dar e de sperat că pīnă atunci dispar din viaţa publică grangurii cei mai mari, care – greu de crezut, nu? – erau intangibili cu doar cīteva luni īn urmă!

 

Īn al doilea rīnd, oricīte complicităţi am adunat fiecare dintre noi (cei care aveam peste 20 de ani īn momentul revoluţiei), atīt īnainte cīt şi după decembrie 1989, oricīte mici şi murdare secrete am avea de apărat, oricīt de greu digerabile ar fi cīteva adevăruri istorice, sociale, economice şi personale, oricīt de greu ne-ar fi să recunoaştem că am trăit din greşeală zece, douăzeci, treizeci de ani – sīnt sigur că, īn faţa unor inteligente luări de poziţie publice, o mare parte dintre concetăţenii mei vor răsufla uşuraţi, şoptind (măcar īn gīnd): "Bine că s-au spus īn sfīrşit lucrurile astea, că nu puteam trăi la nesfīrşit cu ele pe conştiinţă!"

 

Sau īn subconştient. Aşa cum bine īmi spunea cineva, poporul romān are nevoie de psihanaliză. Să identifice răul primar, frustrările ascunse, culpele nemărturisibile, traumele profunde, să le scoată la suprafaţă, să le spună pe nume, să pună degetul pe rană, să vorbească despre ele, oricīt de mult, oricīt de incoerent, să le plīngă, să le rīdă, să le-njure – şi apoi să se elibereze de ele definitiv.

 

Altfel nu se poate. Altfel totul e degeaba. Altfel nu vom avea decīt o condamnare oficială a crimelor lustraţiei dosarelor.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĆ¢tre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey