Ion Buzera
Ștefan Grosu
Adriana Macsut
Radu Marini
Mircea Năstasie
Mia Popa

 
sus

Ion Buzera

 

 

Panseuri.2 

 

     Dacă nu ești o totalitate, degeaba scrii.

    

     Inconștientul te ajută să nu te recunoști.

 

     Aroganța este o formă primitivă de stupiditate.

 

     Una dintre cele mai profunde, profitabile idei din literatura română: „Să cretinizăm limbajul.” (Gellu Naum)

 

      Din perspectivă galactică vorbind, dacă ești locuitor al Terrei, nu ai cum să nu cochetezi cu solipsismul.

 

     Eu, în schimb, rămân ce-am fost: liberal.

 

     Este suficientă și amintirea perfecțiunii.

 

     Cretinismul e un virus moale.

 

     Visul nu-ți dă ce-i ceri.

 

     Deși sunt interșanjabili, abjecții suferă fiecare în felul lui.

 

     Una dintre cele mai toxice substanțe din lume: obedienteina. 

Comentarii cititori
sus

Ștefan Grosu, bursier doctoral, Academia Română

 

Despre  fenomenologia valorilor la Max Scheler

                                 

Gândirea fenomenologică a lui Max Scheler l-a influențat pe Ioan Paul al II-lea alături de gândirea aristotelică și tomistă: „autorul acestui studiu datorează totul sistemelor metafizicii, antropologiei și eticii aristotelico-tomiste, pe de o parte; pe de altă parte lui Sheler” (Ioan Paul al II-lea, Persona e atto, Libreria Vaticana, Vatican, 1982, p.11). Așadar Ioan Paul al II-lea nu îi uită pe cei care l-au format. Ca într-un dialog atemporal, Max Scheler îl compleatează: „omul este locul realizării lui Dumnezeu în devenirea sa eternă” (Max Scheler, Der Formalismus in der Ethik und die materiale Wertethik,  Francke Verlag, Bern 1954, p. 387).

Prin gândirea sa fenomenologică, Max Scheler întocmește o critică a gândirii categorice kantiene care pornește de la ideea: „trebuie să faci aceasta sau aceea” (Max Scheler, Le formalisme en éthique et l'éthique matériale des valeurs: essai nouveau pour fonder un personnalisme éthique, Edition Gallimard, Paris, 1991, p. 23). În acest mod, el reușește, să evidențieze demnitatea persoanei umane care nu se supune poate rigorii kantine fără să aibă un sistem de valori, iar în această fenomenologie a valorii omul ocupă valoarea supremă (Tadeusz Rostworowski, Din gândirea filosofică a Papei Ioan Paul al II-lea,  Editura Ars Longa, Iași, 1994, p. 40). În acest scop, Max Scheler consideră că trebuie o uniune între credință și etică.

„Problema se pune atunci de a ști de care fel e unitatea care ne trebuie, în sfârșit să se înfășoare aceste esențe – obiectuale, pur și simplu pentru ca el să poată exista, ținând cont de accederea lor în a fi” (Max Scheler, Der Formalismus in der Ethik und die materiale Wertethik, op. cit., p. 387).

Se ajunge, în acest mod, la o analiză fenomenologică despre persoana umană raportată la lumea valorilor (ibidem, p. 3 86). În esență, prin concepția lui fenomenologică, Max Scheler, reușește să ajungă la miezul experienței umane: în sensul că elaborează o experiență care este „determinantă a persoanei umane cu tot conținutul ei” (Ioan Paul al II-lea, op. cit., p. 14). Gândirea sa fenomenologică arată, în acest mod, că problematica etică umană este fundamentală pentru evidențierea valorii umane: „cu ajutorul experienței fenomenologice, după Scheler, surprindem faptul etic ca experiență a valorii” (ibidem, p. 37).  

Comentarii cititori
sus

Adriana  Macsut

 

Despre fenomenologia responsabilității
în gândirea lui Roman Ingarden

 

Filosoful polonez Roman Ingarden întocmește o sinteză  între metafizică și filosofie analitică, rezultând astfel, o ontologie în care se combină gândirea speculativă germană precum și critica analitică.  El reușește să redea ontologiei prin gândirea lui fenomenologică fascinația din vremea antică și medievală.

„În ontologia lui Ingarden se unesc două tradiții de gândire care combină în mod rațional: de o parte, metafizica speculativă germană, de cealaltă, orientarea critică și analitică a școlii lui Leopold. Rezultatul este o tratare de aprofundare clară și riguroasă... orientată spre munca de clarificare conceptuală, care tinde spre o fascinație în sens realist, prin definirea precisă a conceptelor ontologice tradiționale” (Gianni Paganini, La  Filosofia  negli  altri paesi europei, în Storia della filosofia, Societa Editrice Libreria,  Vatican, 1975 - 78, p. 481).  

Ramon Ingarden  mărturisește că a pornit demersul lui științific de la meditațiile  scrise de Edmund Husserl (Roman Ingarden, Zbadar un filosofia, Wspoeczesno, Warszawa, 1963, p. 172). Este vorba despre „necesitatea unei dezbateri reînnoite asupra problemelor de principiu” (Edmund Husserl, Cercetări logice, Editura Humanitas, București, 2007, p. 29). În esență, gândirea lui Roman Ingarden are în vedere opoziția dintre idealism și realism, iar analiza este făcută la nivel ontologic, iar metafizica are rol de principiu fondator. 

„Analiza eului se desfășoară la nivel ontologic, câmp al posibilităților pure, metafizica fiind considerată de el dedicată relațiilor fondatorii, necesare și apodictice ale existenței” (Tadeusz Rostworowski, Din gândirea filosofică a Papei Ioan Paul al II-lea, Editura Ars Longa, Iași, 1994, p. 45).

Omul, în calitate de subiect conștient, trebuie să fie responsabil, dar pentru a fi responsabil, omul  are  nevoie de libertate și de identitate proprie (a se vedea Roman Ingarden,  Ksi±żeczka o człowieku, Wydawnictwo Literackie, Kraków, 1972 – este ultima  lucrare scrisă de el). Fără o ontologie clară omul nu poate ființa, conchide Adrian Marino, care a fost fascinat de ontologia și estetica lui Ramon Ingarden, arătând că fără criterii „bine întemeiate, nu există selecție de valori” (Adrian Marino, Dintr-un dicționar de idei literare, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 2010, p. 15).  

Comentarii cititori
sus

Radu Marini

 

La scara mea  
(VIII)

  

La noi pe scară toată lumea respectă. Omu’, vecinu’, animalu’. De la ăl mic, până la ăl mai mare. Sunt vecini buni. Și animale rele. Sau invers. Sau...nu știu.  Admirabili, cumsecade, sus-puși. Cocoțați fiecare pe unde au putut.
Pe apartamente, pe etaje, pe familii, pe capul meu. Se ajută între ei. Cei care au, ajută pe cei care bineînțeles n-au!!! Cu mărinimie, cu o cafea, cu o pâine, cu o înjurătură. Fiindcă au: milă, bunăvoință și înjurături la ei. Mereu puși pe fapte bune, memorabile și bârfitoare.
Darnici oameni, vecini cumsecade, specimene cu suflet! Ajută pe cei ce n-au: asigurată pâinea și cafeaua cea de toate zilele. Sau o minimă înjurătură, care să le aducă aminte de mamele lor. Emoționante gesturi. Și uluitoare, jenante și necizelate trivialități. La grămadă. Pe etaje. După vorbă, după port, după etajul de cultură.

 

1/1

 

Indiferent de anotimp, în fiecare duminică la ora 4 a.m. mă duc să-mi duc femeia. Moț. La gară. Elegant, cu mașina. Și nu cu roaba, că nu mai e în trend, în curte, și în vorbe cu roata. E la gunoi. S-a scâlcit. De stat.
S-au dus vremurile alea. În care se-nvârtea roata. Nu știu unde și nu știu pentru ce și nu știu dacă am luat gripa de asta nouă?! S-o duc cu roaba? Ha, ha, ha! Hai dom’le, să fim serioși, să fim realiști, să fim conducători. Nu de roabe. De femei. Ăsta e rostul nostru, al bărbaților.
De ce o duc? Pentru că sunt civilizat, ca să îmi fac de lucru, ca să mă vadă lumea cu alți ochi. Eu conduc, eu o duc, eu o aduc, tot eu centrez și marchez, nu cu zăhărelu, ci cu mine. Cu mașina, cu bagaje, dar fără arme. Albe, negre, sau colorate.
La fără un sfert plecăm, că stăm aproape de gară. Ura și la gară! La uuu! Frumos din partea mea. Frumos din partea ei. Frumos uuu. Că îmi oferă acest minunat pretext. De iubire, de prețuire, de bărbat galant, de hamal. Pentru c-o iubesc.
Să-mi deplasez fizicul, femeia, bagajele adiacente, recente și mașina. Cea nouă. S-o vadă lumea și pe ea, și pe dânsa. Că de aia sunt pe bătătură. Una în garaj și alta preș. Pe mine. Ne deplasăm în admirația băloșilor și-n necazul concurentelor. La braț.
Toartă la toartă, ca doi porumbei, ca doi îndrăgostiți, ca doi somnambuli. Chiar de-i la prima oră, ne luăm de mână, ne luăm zborul, la revedere și câmpii. Precum și teste de fidelitate. Mici mostre de microbi printr-un sărut pasional. Buză-n buză și limbă-n limbă. Sunt după ea. Atunci când mă uit în ochii ei. Mai bine zis în ochelarii ei. Un brand la modă. La moda ei. Chit că-i vreme rea.
Și-i zic repede pe nepusă masă. Că tot nu-i place ei să ia masa decât în oraș.
Te iubesc! Dar și eu te iubesc! Aud mieros glasul iubit, susurându-mi-se stereo în ureche. Și parcă dintr-o dată mi se umple urechea. De miere? Câh!!! Ce nașpa e mierea în pavilionul urechii. Lipicioasă rău. De nicovală, de scăriță, de ciocănelul din ureche.
Nu de miere, ci de scene erotice parcă la comandă. Am voie? Cum să n-am! Am, că sunt trecute în fișa iubirii. La faceți așa, și așa, și luați-o de la cap. Până vă intră în cap. Eu cred că ar fi trebuit trecute în reflex, nu în cap. Mai puțin mierea. Că aș avea un cap nu Adonisian ci mieros. Nașpa!
Dar ce-mi pasă. Pot și am cu cine să mă afișez și să exersez. Toate exercițiile și toate testele, de iubire. Parcă cu vibrație. Pentru că sunt major, vaccinat, și îmi cade un nasture, de la cămașă. Iaca poznă, că ai scăpat-o din vedere.
Vezi dacă porți ochelari de soare?! Un nasture căzut, pe frontul iubirii noastre comune, nu mă împiedică să mă lupt pentru iubirea noastră. Cu ac și ață. De la mama, din cutia cu ațe. De pe servanta a veche, din sufragerie.
Nu mă las, sunt trecut prin multe. Lupte. Și e trecut de ora 24. Cu acordul celor de la CNA. Al mamelor din lumea întreagă. Dar nu și al tatălui meu. Că el nu mai prinde. Ora 24. Se culcă cu găinile. Vai lui, vai mamei mele, vai mamei lui, vai lor, că-l iau în mijlocul lor.
Așa sunt bătrânii, se culcă cu puicuțele. Mama are alte preocupări, mult mai umane. Se ocupă doar de tinerii defavorizați. Orfani. Le alină dorul de mame. Iar ei mititeii, o alintă, o răsfață, și o bagă în seamă.
Ea e fericită. Și-ar da viața pentru ei, banii și tinerețea. Înapoi. Că viața traită cu ei e frumoasă.  Mai ales noaptea când poate să exerseze orice. Că nu se vede mai nimic. Mai ales că-i bătrână și are și proteze dentare. De mai mare frumusețea. De domnul doctor cel tânăr care i le-a făcut. Și-i mai face și onoarea, plăcerea și clisma. La domiciliu.
Dar ea e trecută, la și altele. Așa e cu ăi bătrâni. Cu ai mei. Ce să zic?! Sunt oameni în vârstă, cu experiență. În ale vieții, ale căsătoriei, ale certurilor. Nu mă bag. În viața lor, în cearta lor, în casa lor. Că n-au. Stau la vilă.
Bătrâni, bătrâni, dar știu ce fac, când mai fac ceva. Mâncare, tărăboi și suveniruri reciproc, câte-o placă dentară. Să aibă cu ce să dea. Din gură, și iama unul pe altu’. Ca-n tinerețe, ca-n filme, ca-n gară când vine trenul. Pa, pa! Parcă așa ca mine. Plusez și eu, din gură, cu cea mai convingătoare rostire către iubirea mea.
Ba eu te iubesc mai mult!
Gata cu vorba, cu vorbe ascunse în urechi, cu nefăcutu’. Nu vreau să mă las mai prejos. O iau repede la drum. Pârtie! Dați-vă la o parte. Sosesc! Alerg, alerg. Acuma, acuma, te ajung, te ajung și pe ultimii metri pac-pac, te depășesc la mustață. Gata, am ajuns! Cap la cap, inimă lângă inimă, adidas lângă adidas. Tu ai o marcă mai bună. În fine… Îmi simți răsuflarea de usturoi, cu bere fără alcool, fuleul și bagajele pe cizma ta a nouă, din piele neagră de lac. Lac de sudoare de atâta efort.
Iată, te-am ajuns cu iubirea mea, cu dragostea mea, și cu bagajele toate. Rotile peste rotile. Mormane. De iubire, de prețuire, de transpirație. Ca de fiecare dată le uităm ca zapaciții în mașină. Ia-le împreună cu toata dragostea, iubirea și rujul pe care iar l-ai uitat în torpedoul mașinii. Acum ai simțit că te iubesc mai mult?
Nici nu știi cât de mult te iubesc?! Dar simți, simți că trebuie să-mi iau bagajul de pe cizma ta. E grea iubirea mea, sau bagajul tău?! De iubirea pe care și tu mi-o porți. Te pui cu mine, cu iubirea mea, cu țoalele pe tine în gară?
Ne despărțim cu mâna ridicată a despărțire, a la revedere, a pa-pa. Pe curând, pe săptămâna viitoare. Dar înainte de a ne despărți ne luăm fiecare sentimentele și banii la control. Săptămana trecută ai cheltuit mai mult?! Mai mult decât mine. Întodeauna pe haine de care n-ai nevoie. Nu-i nimic. Mie îmi placi fără. Fără firmă pe tine.
Țigările nu se mai pun la socoteală. Doar în gură. Fumăm ca turcii, ca tătarii, ca nefumații, până vine trenu’. Despărțirii noastre.
A sosit un tren în gară
Și cu el iubirea mea,
Cui voi spune astă seară:
Somn ușor, iubirea mea?
Întotdeauna se bagă între noi. A treia persoană. Linia 3. De unde ne despărțim ca să ne revedem în week-end-ul viitor. Te aștept! Recunosc cu glasul scăzut, cu nervii la pământ, cu țigara pe buză. Păi eu ce fac? Am să te aștept negreșit. Cu dragostea mea, cu mașina, cu Doru.
Și uite așa îmi încep săptămâna. Fără femeie. Dar cu gândul la toate femeile. Disponibile sau ocupate. De gândurile mele sau de faptele lor. Sau de lipsa lor. Căci sunt înnebunit după femei fără. Principii. Antagoniste.
Să fiu bine văzut, ginit și lovit. De soartă, de bună-voie, de vreme bună, de cea rea, de femei, de toate femeile. Ce se intersectează cu mine, cu gândurile mele, cu neuronii mei și cu hormonii mei. Care sunt aproape toată săptamana în stand-by.
În ritm săltăreț, în acord cu inima, ce îmi dă ghes, îmi dă palpitații, și îmi dă voie să-mi ridice tensiunea. Punându-mi în valoare, în cunoștiință de cauză toate capacitatile mele de bărbat tânăr. Și lăsat.
La femei, la toate, la bine și la greu. Fiindcă sunt încurajat să-mi dau frâu liber imaginației, dorințelor, nevoilor firești. Stop, cu aceste mojicii mărunte! Vă rog să mă respectați! Doar sunt și eu cineva. Sunt scriitor SF. Nu-s un crai, un Don Juan pentru toate răpitoarele femei ce ne înconjoară, ne asaltează, ne boicotează simțirile și scara.
Cu damfurile lor, cu pretențiile lor, cu nazurile lor, cu orgiile lor. Hua! Huiduha! Stați fă, stați dracu la voi acasă, stați unde vreți! La mine nu. Că n-aveți viză de flotant, și nici de flotante. Îmi bat gura degeaba. Nesimțitelor, nesătulelor, neflotantelor! 
Căci eu nu sunt ca toți vecinii mei de pe scară să le cânt în strună, în gura mare, și în reluare. Să mă sacrific eu pentru ele să le mai scriu și ceva poezioare. N-o să fac eu așa compromis.
J’amais! - Never! Tot aia. Pentru femei. Nici nu mă deranjez. Cum au ele veșnic chef, nazuri și zorzoane.
Eu sunt doar Ciudatu de la 1. Dorin Spulber, Ciudatu pentru ele, dar nu și pentru Doru. Vecin. Sub mine. La parter. Ne înțelegem bine. De minune și de arătat cu degetul. Ca vecinii de scară. 1/1. 

Comentarii cititori
sus

Mircea Năstasie

 

Nopți fierbinți de revoluție călduță
X
Blue eyes, blue eyes

 

Ce ne mai plăcea de Petre Roman și ai lui în primele zile după Ceușescu! Vorbea mai multe limbi, nu era agramat și era și... frumușel pentru cine gustă genul.

Apoi și-a dat drumul la gură. În timp ce se dădeau acte normative pe bandă rulantă pentru prietenii grupului de la putere, cel mai sus pomenit (oare o fi adevărat că își vopsește părul?) declama ca ÎNTREAGA economie românească e o adunătură de fier vechi. Am văzut și eu combinatul siderurgic de la Călărași (SIDERCA) dotat cu echipamente din import, încă nedat în folosință și care se vindea bucată cu bucată la prețuri modice. S-a dovedit că toate fabricile trebuie să meargă la fier vechi iar ele, nomenclaturistele așa au făcut.

Precum tot nomenclaturiști au fost declarați și toți conducătorii de locuri de muncă, de la directori până la maiștri. Dl. Roman le spunea ceaușiști că, deh, comunști era mai greu să le spună tocmai domnia sa. Sita a fost rară și oamenii eliminați și numiți în posturi, uneori de înaltă calificare, fără discernământ, ci doar cu votul oamenilor de bine.

Așa au zburat Radu Beligan de la Național sau Marin Sorescu de la Ramuri.

Dar s-a găsit izbăvitorul. În persoana domnului Paul Everac. Dumnealui a înființat o revistă în jurul căreia a strâns pe o parte din renegații epocii. Am asistat la sosirea sa într-un mic orășel de provincie târându-i după dumnealui pe Radu Beligan, Marin Sorescu, D. R. Popescu și, cred, Fănuș Neagu (nu sunt sigur). Gestul în sine era salutar numai că, după festivitățile de seara, a doua zi i-a dus să viziteze CAP-ul muribund dintr-o comună apropiată.

Era altă masă de seară. Orașul fiind o garnizoană militară puternică, avea și o Casă a Armatei pe măsură. Acolo serveau masa artiștii, atât cei enumerați mai sus cât și amatorii din festival. Eu nu prea aveam treabă pe acolo, dar aveam prieteni printre militari. Așa că stăteam la o masă alături de unul din cei mai încercați comandanți de parașutiști (de pe 17 decembrie 1989 și până în data de 15 iunie 1990 fusese la toate acțiunile violente din acea vreme) și un mare șef de elicoptere, care cred că putea să povestească multe dacă voia sau avea voie. În fața noastră era însuși maestrul Paul Everac cu care dialogam pe fondul consumului intensiv de spirtoase. Dialogul era aprins, părerile contradictorii, maestrul ne făcea față la toți trei, deși argumentele noastre, sub formă de zbierete, se auzeau și din încăperile învecinate.

La un moment dat, într-un colț, am observat că mai era o persoană. Era D.R. Popescu, marele scriitor care fusese ostracizat deoarece fusese Președintele Uniunii Scriitorilor care era acum condusă cu râvnă și mare competență managerială de către Mircea Dinescu, viitorul mare fermier și bucătar al țării.

Șocat, mi-au trecut pornirile alcoolico-belicoase și m-am concentrat privind la această persoană care, la rândul, său ne studia pe fiecare în parte cu hipnoticii săi ochi albaștri. Și atunci m-am gândit la cum vedea el această luptă de idei și răcnete. Ani de zile m-au urmărit acei ochi albaștri. Apoi, un prieten mi-a amintit de folosirea peiorativă a sintagmei ochilor albaștri. Adică, pe vremea aia, nu puteai parveni doar prin munca ta onestă dacă nu aveai și ceva ochi albaștri (acum trebuie să ai ochii și banii bine ațintiți la partid). De atunci mi-a pierit năluca, fără a înceta a recunoaște valoarea, în sine, a unuia dintre cei mai mari scriitori contemporani. Dar de ce cu ochi albaștri?

Blue eyes, blue eyes... așa cum spunea un cântec tare la modă cândva. 

Comentarii cititori
sus

Mia Popa

 

Accident

 

Tania, doctorița cu ochi negri ca tăciunele, îl privea aiurită, distrată...
„Unde naiba a zburat”, își zicea nedumerit... Parcă este eșarfa aia pe care am  cules-o ieri din parc și am dat-o înapoi stăpânei! Avea o scuză măcar, bătea vântul a pustiu și toamna ne melancolizase! Ea, însă, trebuie să plece pe la șase și nu voi apuca să-i spun că nu e un accident în viața mea, cum eu aș vrea să nu rămân un simplu pacient.

Tot îi venea în minte Pacientul englez!

„Stupidă carte, ehee, eu am față, consistență, ce mă zbucium așa!”

Tania însă îi badijona rana cu iod, nu sufletul cu batiste de speranță...

„Țăcănit sunt”, își zicea dojenitor.... Roșul purpuriu al obrajilor ei m-a făcut să cred că nu îî sunt indiferent dar, uite, ea mă privește ca pe o notă proastă în catalogul colorat de vis nesfârșit al copilăriei.
Iar ea, nedumerită, aștepta un cuvânt de mulțumire!
El, abia articulat, dezlânat, îi zise:
-Să-mi desfac catalogul de vise...

Ea s-a șocat și a chemat internul de serviciu:
-Ia vezi, te rog, nu are febră cumva?

Avea 37, ca un număr strâmt la niște pantofi largi. Hilar, șocant, nesperat.
Totuși, poate asta  îl va mai ține măcar o zi legat de patul acestui spital!

„Mai lasă-mi tu, Cel de Sus, măcar o zi” se lamenta, plângăcios ca o salcie despletită.

Timidă, abia într-un târziu, uitat parcă intenționat pe masa de sticlă a amintirii, ea zise:
-Eu mă duc, am chef să recitesc Pacientul englez!

Zănaticit, zorit, tăgăduit, el întoarse brusc fața la perete... Era speriat, petele sufletului făcuseră erupție cutanată....

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey