Adriana Carrasco

 
sus

 

 

adriana carrascoPoezia Adrianei Carrasco (Dezmembrați, Casa de Editură Max Blecher, 2015, trad. în limba română de Claudiu Komartin) este o permutare de identități auctoriale. Un ecosistem în care orice definiție poate cunoaște, foarte repede, reversul ei și o poate dezmembra doar pentru că există această posibilitate.

Carrasco își asumă un rol de victimă care uneltește împotriva agresiunilor externe, dar și interne, lungi scenarii cu ajutorul cărora lumea devine suportabilă. Asumarea carnagiului uman, dar și aspra amprentă a deplasării eu-lui liric de la biografic la distopic sunt elemente care configurează un discurs ansamblat tocmai pentru a exhiba trauma: de la„Nu mă mai tem, Alejandra: cu pieptul meu/ pipernicit, cu gura asta strâmbă, părea că/ am fost programată de la naștere/ să fiu victimă“ (p. 7) până la „Străină și singură, cu o trompetă în mână,/ mă pregătesc să suflu sau să o-nfig/ în gâtul unei canalii, în gaura unei sfinte“ (p. 8).

Revolta capătă, încă de la prima notă biografică mai extinsă, resorturi ale damnării cu care Adriana Carrasco nu reușește să se împace. Dezgustul apare (aproape expresionist, ca la Trakl) în momentul nașterii, o naștere aproape palpabilă, ca un lucru concret și etern.

Disonanța cognitivă ajunge în centrul textului cu furia pe care o lesbiană din Mexic reușește s-o arunce, ca pe un blestem schizoid, peste mahalale, centre sociale sau aziluri. Acestea din urmă sunt, fără tăgadă, părți ale unei sinecdoce (ca în Synecdoche, New York) cu ajutorul căreia vocile Adrianei Carrasco rezonează cristalin, dar atroce: „Mă voi semna Legiune și voi intra/ într-o turmă de porci. O să ne distrăm de minune,/ eu și vocile mele căptușite cu șunci și grăsime/ din belșug.“ (p. 12).

Componenta confesivă (poate confesională?) a poeziei din Dezmembrați se supune unei strategii textuale feroce. Nimic nu e apropiat și, dacă se întâmplă să devină, trebuie expulzat pentru a nu consuma latura umană [ca în Consummatum est (căpușa) – p. 25], sau pur și simplu, pulverizat, distrus, retezat în cele mai viscerale puseuri: „Stigmatizată și veninoasă, și totuși/ fiecare încearcă să ți-o vâre/ pe gât.// Hai, zi ceva, dă-mi un motiv/ să-ți retez pula, idiotule“ (p. 40).

Sigur, moartea la 27 de ani a Adrianei Carrasco într-un schimb de focuri dintre bande rivale, cum mărrturisește traducătorul volumului, Claudiu Komartin, are, poate, de-a face cu un snobism al vârstei fatidice din pop-culture. Personajul Adriana Carrasco își compactează alteritățile, siluindu-le să ia forme pe care le poate devora, poate chiar îngropa cu sine dintr-o furie sau poate dintr-o naivă proiecție a inutilității răului: „ne îmbrățișăm din nevoia ultimă de confort/ sau pentru a încetini destrămarea“ (p. 50)

Ca toți „nemulțumiții acestei lumi“, Carrasco își scrie, totuși, o identitate ascunsă, dar pe care știe că va trebui s-o dezvăluie: „cine scrie cu plăcere despre el însuși/ merită un scuipat între ochi/ să te dai în  vileag asta ai de făcut/ să nu păstrezi secretul niciunei infecții“ (p. 50).

Fără compromisuri stilistice care să ascundă sensuri „slabe“, orice e aruncat în concret, dar ca o manieră a de explica pe înțelesul cititorului sugrumările, asfixierile și teama: „îmi vine să mă târăsc/ în căutare de noi motivații“ până la „greață/ pentru că nu sunt frumoasă și nu scriu cu pizda/ și fața mea mamei nu îi mai spune nimic.“ (pp. 60-61)

Chiar și cu vată în nări, până la urmă, poezia acestor voci este una a încercării constante de integrare și de găsire a unui sens. Nici un sistem al obiectelor pe care să fie așezate traumele, nici o zonă-tampon în care să poată fi aruncate deșeurile sufletești, poezia din Dezmembrați are un rol precis, chirurgical: „ca o vomă urcă/ în mine dorința de a răni de a/ provoca brutal frumusețea“ pentru ca, mai apoi, la finish, să dispară fără urmă, cu piciorul pe o pedală ce ne-aduce aminte, poate, de Isadora Duncan, de piciorul ei pe pedală, de eșarfe, de sugrumări.

 

                                                                                   Tiberiu Neacșu

 

 

Adriana Carrasco

 

 

 

Legiune

Mi se spune că poeziile mele par
scrise de mai mulți poeți, de mai multe
voci care se ridică și coboară în
întuneric, ca mâinile dirijorului atins de Alzheimer,
pentru că fărâmițarea limbajelor a-nceput 
și extincția este aproape.

Foarte bine.

Mă voi semna Legiune și voi intra
într-o turmă de porci. O să ne distrăm de minune,
eu și vocile mele căptușite cu șunci și grăsime
din belșug. O să ne ungem țâțele și o să
guițăm până la ziuă pe străzile tale,
Ciudad de México.

Atunci să văd care dintre voi, poeți de doi bani
și fii de curve zgârcite, o să aveți curajul
să mă scoateți de-acolo.

 

Nimic împuțit să nu mai rămână

Cu mințile rătăcite, cu mațele frecate
sârguincios de femeile casei –
mațele se scot și
se pun în lighean
se opăresc doar cât trebuie
se vântură și
se scurg bine,
zeama se dă în clocot, nimic împuțit să nu
mai rămână,
tradiția e veche și sfântă
și-așa va rămâne, mami, mereu

ștreangul de intestine e pregătit

  

Tremur mă las în genunchi pentru că am dreptul să cânt

Cum poate o mexicancă să treacă granița
                                      știind ce e pe urmele ei?
Cum să mă furișez neavertizată de albinele somnului,
cum pot fugi de ceea ce realizez că există
                             doar după ce a devenit o parte din mine?
Cum să scap de părul ăsta care crește-n neștire,
                    nu îl pot îndesa destul de repede în gura
celor care mă urăsc, nici să-l folosesc în loc de garou
pentru visătorii abandonați în îmbrățișări lascive
                                                        și disperate,
să fac din el o funie sexuală pentru tine, al cărei sânge e
                                               pasărea pe care o zgârii
                    cu unghiile roase din carne?
Nimeni nu mi-a spus că va fi așa. Câteodată îmi lipesc
pieptul de podea și strig în semn
                                      de recunoștință până la ziuă.

Nu voi da vina pe tot ce am văzut la Tampico
                            sau pe singurătatea în mijlocul oamenilor
pentru că nu pot să zbor, Frida Kahlo,
          și plutesc pe undele unui dormitor scufundat
la granița cu insomnia cu dorința de a
                                      mai gusta o dată din sexul
mic și catifelat și zahărul brun și picăturile de poleo linse
                    de pe coapse din adâncitura claviculei tremur
mă las în genunchi pentru că am dreptul să cânt cu buzele arse
          un cântec vechi scorojit în care cineva își uită
corpul în patul cel mai adânc și mai aromat
                             și pământul proaspăt în care ne legănăm
fără să ne pese de viața de-afară
                     de bătaia ei scurtă și genele care tremură tremură

  

ca pentru orice-nceput

ne îmbrățișăm din nevoia ultimă de confort
sau pentru a încetini destrămarea suntem
structuri imperfecte
secțiune în secțiune de sub
dărâmături se mai aude un ciocănit
firav o zgârietură în praf cât să-nțelegi că
orice mesaj se
șterge pe măsură ce-l scrii și nici o propoziție nu
ajunge la capăt 

cine scrie cu plăcere despre el însuși
merită un scuipat între ochi
să te dai în vileag asta ai de făcut
să nu păstrezi secretul niciunei infecții
cum altfel aș putea sta cocoțată pe
movilița asta de membre care zvâcnesc
zvâcnesc tot mai slab 

cum aș putea scrie despre toate lucrurile ce
macină dezvelind rana
ecologie alterată planete pustii
în curs de terraformare
când toate o iau razna și limbajul redevine
o colecție de crevase
și peșteri ascunzători numai bune pentru
poeții descreierați pe care-i
iubesc 

o tăietură frumoasă un balet sadic încerc
de câteva zile să opresc sângerarea un șervețel două
trei o rolă întreagă ca pentru orice-nceput
„așa se duce lumea de râpă Adriana” 

de parcă mi-ar mai păsa

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey