Mădălina Nica

 
sus

Mădălina Nica

 

S-ar numi Carolina

 

Pe brățară îți voi menționa
mărimea codițelor la 5 ani și
a inimii în timpul primei căderi.

Carolina, în fiecare vertebră îți voi infiltra
o omidă. În stomac, un pui de ornitorinc.
Să nu crezi în alți prieteni decât în aceștia.

Îți las și o mână curată,
îți va veni să te legeni.
Consider-o altceva decât ajutor.

Să nu crezi în fotolii, vei avea carnea
suficient de adâncă. Și cu brațe va fi.

Știi, dor nu-ți poate fi decât
de ce-ai cunoscut. Așadar, Carolina,
să te uiți doar în filmul din tâmple.

De restul să râzi.

Dacă vin unul, altul să te tragă de limbă
sau de limbile ceasului pe care, uite,
în ceafă ți-l voi așeza, tu să nu te temi. 

Nu ai de fapt nevoie de nimeni
în afara celor ce îți vorbesc.

Nu roși, Carolina. Mai ești?

 

*

Dacă tot n-ai plecat în lumină
află că totul e dublu și plat
să-ncapă rotundul să aibă un loc
să se spargă în linii ca orizontul
când ți-l vezi de pe verticală și
te doare coloana de parcă
direct din ea ai privi.

Înțelege, nu cu mâna mângâi.
Cu gândul, draga mea Carolina,
cu gândul faci tot.

Se aude-o zburlire. E lumea
strânsă-n scăriță urlând
după un ciocan s-o împartă-n bucăți.

Se ridică lumina să încăpem
Amândouă. Să așteptăm prăbușirea.
Se ridică și frigul așa cum tu nu
o să faci cu rochița. Promite.

Carolina, m-asculți?

 

*


Fii liberă, Carolina, îți vor zice toți, fără ca
vreunul să te învețe priza perfectă sau
că totul are emisfere și cavități.

Vor fi lucruri ce te vor năuci: nu au un piept 
unde să ne strângem de singurătate.
 

Orice-ar fi, nu strigăm.

Mai e, Carolina. Pân-acolo
mai e mult aici.

 

*

 

Ai grijă la vocabular, Carolina,
s-ar putea să trădeze și nu de arme
e nevoie atunci.

 

*

 

Tarlale întregi de grenade am ras
cu gândul la tine.
Am făcut din picioare drum drum și
n-am sărit după aer 
nu am
stop, Carolina. Să descriem puțin:

există o beznă fără fermoar în care
dăm buzna de mână
căutând pentru cine luptăm, un ps la coșmar,
somniferul să-l trecem din gură
în gură până albim de ziuă atât 
zi 
Carolina, ce am aflat?

 

*

 

Este greu, Carolina, să strâng
vântul din mori și
să rabd până cineva chiar are nevoie de aer.
Pieptul mi se umflă, se buhăiește precum
un cadavru în apă.

De la viață nu pot salva, Carolina.
Pot însă imagina un sfârșit.

Nu mai știu când ți-am explicat o urgență,
când a dispărut primul prieten, când s-a născut
prima dezamăgire doar piele și os, când am botezat
prima carne cu mirosul meu de adult
pe care nimic nu-l mai mișcă.

Te provoc, Carolina, să-mi dezvălui tu rostul
din lipsa de sens, să-mi dezvelești umărul tău androgin
pe care să sprijinim atlantida și alte locuri comune.

Zi-mi tu ce să spun.

 

*

 

Documentarul se reia când bag cipul în stern.
Ar putea, neștiind, să spună că tremur.


Ți-am spus numele pân-am uitat să vorbesc.
Am atins echilibrul, m-am oprit din urcuș.

Am ascuns suficient, Carolina, trebuie
să aerisim zgaiba, să o dezlipim de cearceafuri.
S-o defenestrăm.


Obiectele
să ne placă, ele nu au marsupiu,
nu ne pot înghiți:
caietul cu arc, arc pixul cu arc, omul cu arc,
jumătate de curcubeu relaxat.


Nu te ghemui pe pervaz, Carolina,
nu mi te împotrivi.

Bag cheia în buzunar, mă deschid. Sunt o hală în care se exersează ecoul,
se stochează diverse expresii și alte resturi mai mult animale.

*

 

„Creierul meu e în piept și tu poți să-i zici altfel”
i-am spus Carolinei târziu, pe tonul acela
de care nu-ți pasă.

 

*

 

Trebuie să mă abandonezi, Carolina,
înainte să se ducă dracului tot.
Nu-ți voi reproșa slăbiciunea că n-ai existat.
Carnea nu-mi mai e tristă, deși
cărțile toate nu le-am citit.

Numele tău a fost o barieră
blocată pe ridicat.
Nu a oprit trenurile să-mi spintece sternul.
Fricile, ajunsul la timp, inerția
puteau fi ale oricui.


Atunci Carolina și-a strâns zâmbetul
spânzurat, șuierând, făcând noduri, fixându-mi
peroane sub oameni - cam ce se face în general
când imaginezi ordinea pentru cineva.

S-a dat jos dintre mine și viață și, 
oricât de ciudat ar părea,
n-a mișcat.

 

Nu brad frumos

 

De Crăciun, Carolina a stat
trei zile închisă în camera ei,
s-ar putea spune aștepând învierea,
dacă ea nu ar fi, mereu, ca și-n zilele-acelea,
ceva mai vie decât îi e trupul,
trupul ei obosit să tânjească,
să imagineze canale afară din singurătate,
de genul celor pe care le faci într-un dinte,
să iasă nervul. Apoi adio durere! și poți umple
la loc (muști din viață la loc și simți peste tot,
mai puțin acolo).

În alea trei zile, alături de pinguinul
din ațe și țepi, Carolina s-a tot gândit cum să moară
fără să moară efectiv, nevrând să provoace
o durere reală oricui altcuiva. S-a gândit și
n-a plâns, a ascultat pașii celor de-afară - de obicei
se căutau, se găseau, se opreau, reporneau,
un fel de muzică blândă, dată pe shuffle -,
dar Carolina tăcea, tăcea și nu plângea
și aerul dens, ca grăsimea de focă,
o proteja de ea însăși, de gând,
gândul că până și ea ar trebui să se poată
desface din trup, să dea carnea deoparte,
ca pe lespedea-aceea despre care știți toți,
să se ridice, să umble,
iar pașii ei căutați, regăsiți, să cânte și ei
o muzică blândă, dată pe shuffle, pe care
acum, la atâta timp după, mă-nvață s-o-ngân.

 

Poem în care Carolina ar face orice numai să nu ne despărțim

 

Tristesse oblige,
i-am trântit Carolinei când m-a întrebat
de unde starea aceea de zid pe care-o
plimbam de trei zile de la stânga la dreapta
între cei patru pereți ai universului nostru.

Tristesse oblige,
apoi i-am întors spatele și am deschis geamul.

Aerul din celălalt univers
a-nceput să se-ntindă sigur, ușor, pe tencuiala
stării mele de zid, un soi de desen cam prea animat,
ale cărui culori s-ar fi potrivit mai degrabă
unui orășel de la marginea lumii, pitit între stânci,
soare, ocean, orășelul în care casele au camere
cu șase pereți. Ca un fagure, da.


Și fiindcă tristesse oblige,
n-am putut suporta aerul ăsta ce m-ar fi purtat
și mai departe de starea de zid pe care-o plimbam
de trei zile de la stânga la dreapta
între cei patru pereți ai universului meu și al Carolinei.

Nu am putut suporta.

Am închis geamul și am început, cu febrilitate,
să curăț tencuiala de mierea scursă
din acel desen animat, fără măcar să observ
că-ntr-un colț Carolina se prefăcuse
într-o stâncă de sare cu șase ochi mari
din care lumina curgea, tot curgea,
săpând alte drumuri afară.

 

Acesta e punctul

 

În unele nopți, Carolina
își deschide pieptul cu forfecuța
de unghii și cotrobăie după un semn
că e încă în viață. Orele trec și mâinile
ei, mânjite de toate câte sunt păstrate acolo,
mâinile ei, altfel delicate, se văd nevoite,
la un moment dat, să capituleze.

Carolina trece atunci și le spală,
cu insistența unei femei care crede
că doar cel curat merită iubit.
[Ca de obicei, Carolina se-nșală.]

Altu-i motorul ce-o-mpinge apoi
pân' la geam, cu pieptul din care lucruri
încep să atârne, cum picură lapte din sânul
proaspăt abandonat, cum atârnă ciorapii
dintr-un sertar ponosit. Motorul e altul.

Motorul e gândul că-n noaptea aceasta
orașul se va lăsa desfăcut mai ușor și
gustul lui va face deliciul
celor ce încă mai cred sau așteaptă
ceva la final.

 

.

 

Deși ar putea,
eu nu o văd niciodată
pe Carolina să spună
"mai multă lumină"
și apoi să se stingă.

Ultimele ei cuvinte
vor trebui să aibă de-a face
nu cu frumusețea, nu cu văzul,
dar cu
iubirea aceea ce ne face bucăți
mici mici mici multe multe
și ultimul suflu
le dă drumu' în gol
cum ai dinamita un rezervor uriaș
în care dormeau licuricii.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey