Radu Ianovi
Petruț Pârvescu
Vinicius de Moraes

 
sus

Radu Ianovi

 

lucrurile au gimnastica lor

revino asupra ta, mi-au zis,
când crezi că nu mai ai nimic de pierdut, așa cum Babluani a revenit
aproape în fiecare secvență asupra personajului său și i-a pus pistolul
la tâmplă

tu știi să dansezi - 
eu știu să duc gunoiul, îmbrac bluza pe dos și alerg pe scări până
trezesc toți vecinii. din carnea lor să-mi pună botniță părinții pe
care nu i-am cunoscut niciodată.
soare în părul ei când se trezește și amețită de somn deschide
geamul și varsă scrumiera în stradă

 „îmi simt
încheieturile
de la mâini
ca pe niște
bârne de
gimnastică”

în mintea celui care merge
desculț pe zăpadă, sub tălpile lui care degajă căldură și produc
mici inundații, în mintea lui lucrurile se amestecă ca într-o
mașină de spălat. el o să-și facă loc printre invalizii care cerșesc
de plăcere. e o lume a lor fără analize la sânge și fără fanfară.
pe banca din fața magazinului el observă o femeie bătrână care
are mai multe buchete de flori la picioare. nebunul cu panglici în
cap își vede de treaba lui, șoptește ceva ce probabil ar înțelege
doar sfinții și atunci mă întreb, ce rost are să mai aprinzi fitiluri
într-o inimă demult detonată

 

dezordinea

când s-a rătăcit din difuzor se auzea vocea lui

în aer creșteau alte fire și se opreau lângă colțul gurii

ne-a povestit câte a îndurat în toți anii ăștia. muzica și curenții de aer erau pe buzele ei și mi-au apărut pe sub pleoape. spune-mi despre muzica ta și ai grijă să nu răspunzi la telefon când auzi soneria

am trecut apa pe o plută îngustă eu de mână cu tine să te întorci pe același drum

dacă te pierzi în pădure n-ai nevoie de busolă. întotdeauna se întâmplă ceva și ești aruncat în alt luminiș unde e cald și razele vântură crenguțele înmugurite prin părul tău

luna degajă un gaz care-ți atacă plămânii. lasă-i să afle și singuri. au nevoie din când în când de câte o lecție care să-i îndepărteze de mal

am dat alarma și am rămas pe loc să văd ce se întâmplă. mă înspăimântă doar flăcările pe care le lasă în urmă

lucrurile se năruie cu o eleganță a lor - le analizăm uneori le respingem și nu ne trebuie nici antenă și nici stâlp de telegraf

 

Muzică de lift

Ai spus - să ne întâlnim și să dansăm pe muzică de lift,
când ești aproape de mine, rotițele se învârt în gol într-o
direcție greșită, aș vrea să cred că noaptea se lasă ca o
prelată pe deasupra noastră și orchestra mai face o pauză,
atât cât mirele să sărute mireasa

și gheruțele pisicii să îngroape în nisip un pui de șopârlă
de zile întregi nu mai știu nimic despre tine și între timp
benzina s-a scumpit și animalele au mai scăpat de câteva ori
de la circ

apasă butonul, poate etajul 3, lasă-ți capul pe umărul meu
așa cum ai văzut în dramele cu femei care iubesc excesiv
despre rotulele tale și despre sânii tăi să vorbesc prin semne
cu pielea arsă de soare și amândoi să fredonăm cel mai
sinistru refren:

Mi-ar fi plăcut să sparg atomi cu limba sau cu somnul meu
vezi limpede, pe sub umbrele mici și gri orașul ăsta moare lent
 

dresorul

cu brațele deschise, lăsând la o parte mizeria adunată peste noapte,
dresorul, chinuit de neliniștea celorlalți, așteaptă în dreptul intrării         

și încearcă să-și mențină echilibrul - când vrei să afli cine își amintește
de tine, arunci la gunoi hârtiile cu numele lor, te așezi încet în pat
și începi să mesteci

sunt multe care nu-i folosesc, le-ar putea scoate la vânzare
sau le-ar putea depozita pe toate în debaraua cu soluții de
curățat

el preferă să șteargă din când în când praful și apoi să
adoarmă 

 

aproape, peste umărul drept

ora la care căutam ceva fără fir
ieșeam din casă speriat de zgomotele de afară
mă întorceam în holul de la intrare și mă lipeam de pereți doar ca
să întârzii la masă

lângă reșou, la foc mic, chipul nu poate fi luminat
văd numai fruntea și părul care acoperă întreaga încăpere

e prea multă lume aici, îmi spuneam
și nici un sertar

obișnuiam să mănânc singur, stingeam becul și imediat
auzeam vocea ei

sunt aproape, mă vezi peste umărul drept
trebuie să privești puțin în urmă, îți faci loc printre
ceilalți, casa din copilărie se dărâmă, bătrânul și
câinele dispar undeva la prima intersecție

pentru a ajunge la ei am de parcurs holuri lungi cu tot felul
de plante care cresc pe tavan, trebuie să îndur luminițele
enervante care ies din pereți și se opresc în piept

și peste câțiva ani, fără niciun avertisment, să-ți vezi toate
lucrurile în stradă

să simți fiecare încordare, ușile care se închid, firește -
puterea de a îmbrățișa pe altul

 

Comentarii cititori
sus

Petruț Pârvescu

 

Micropoeme

motto: „Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.” (Ion Pillat)

 

prolog

mimând realul -
pe hârtie doar umbra
printre cuvinte

 

dialoguri imperfecte

ploaie albastră -
sunetele harpei curg
printre degete

crâng de mesteceni -
singuri prin ființa goală
lăsând amprente

țipăt troienit -
cucurigu-L în noaptea
dintre milenii

monogramă -
amprenta unei frunze
pe lutul proaspăt

noapte de vară -
printre stele mirosul
florilor de tei

toamnă bogată -
boii s-au oprit singuri
în dreptul morii

ziua în amurg -
un trandafir albastru
și-a rupt venele

noapte de iarnă -
sub cenușa vetrelor
pocnesc cartofii

poemul de jazz -
un bănuț de argint
pe nicovală

roata căruței
frânge trupul drumului
pe butucul gol

o vrăbiuță
pe zăpada proaspătă
pune punct toamnei

pe frunza de dud
un vierme de mătase
scrie un haiku

tata cosește
în livada de pruni -
eu nicăieri!..

 

addenda

dincolo de timp -
poemele naturii
încă nescrise

Comentarii cititori
sus

Vinicius de Moraes

 

Scrisoare de la cel absent

 

Prieteni dragi, dacă în timpul absenței mele veți zări
Din întâmplare trecând pe acolo iubita mea, cereți
Să se facă tăcere totală. Iar apoi
Arătați cu degetul infinitul. S-ar putea ca asemeni unei
Somnambule ea să înainteze, înveșmântată în aura unei
Tristeți profunde, căci ochii ei vor vedea numai
Absența mea. S-ar putea ca ea
Să fi devenit oarbă la tot ceea ce nu e iubirea mea (acest
Invizibil amor ce trăiește întemnițat în mine ca la-nchisoare
Visând că-i adulmecă urma).

Iar de este o după-amiază, cumpărați roze și-mprăștiați
Petale la trecerea ei melancolică, și intonați
De vă stă în putere cantus-primus. Încât și traficul să-nceteze
Iar claxoanele să fie mute pentru ca îndelung să se-audă
Zgomotul pașilor ei. Ah, prieteni dragi
Lipiți-vă palmele cu smerenie și rugați-vă la toate fiiințele
Și divinitățile să-i meargă bine marii mele iubite
În timpul absenței mele, întrucât viața ei este
Viața mea, iar moartea ei moartea mea. Iar de-i posibil
Eliberați foarte mulți porumbei albi suficient cât să se facă
În jurul ei
Umbra dulce care ei mult îi place. Și de se află prin prejma ei
Un Hi-Fi puneți-i Nocturna în si bemol de Chopin; iar din întâmplare
Dacă ea ar începe să plângă, culegeți-i lacrimile în mici vase opale
Ca să-mi fie constant trimise cu valiza diplomatică mie.
Frații mei, voi prieteni (precum și toți cei
Care iubesc poezia)
Din întâmplare dacă-o vedeți trecând pe iubita mea
Recitați-i versuri de ale mele. Ea se va așeza
Pe un nor înconjurată de-o aură de tristețe
Cu inima străpunsă de o lumină. Ea este cea
Pe care eu nu o mai credeam posibilă, născută
Din disperarea de a nu o fi întâlnit. Și este cea
Pentru care picioarele mele umblă și pentru care
                         au fost făcute brațele mele
Cea pe care eu o iubesc în timpul meu
Și o voi iubi în eternitatea mea - iubita
Unică și neîntrecută[1]. Iată de ce se cere
Să procedați cu discreție, dar hotărât: încât ea
Nici să nu simtă drumul, iar calea să-i fie lină
În siguranță deplină. Poate chiar mai sigur ar fi ca ea
Să nu hoinărească deloc, sau măcar să poată
Evita pericolele inerente legilor gravitației
Și pe cele ale mișcărilor corpurilor, și mai cu seamă pe-acele
Ce rezultă diin failibilitatea reflexelor omenești. Da, extrem de
                                    preferabil at fi
Dacă închisă ar rămânea undeva la mezanin și pe zona de intramuros
Într-o atmosferă albastră de pace și muzică. Oh, mai cu seamă
Bine ar fi să evite să conducă pe timpul nopții sau să cadă pradă
Imprevizibilei nebunii a timpurilor. Protejându-se, iubita mea,
De teribilul rău al acestei absențe
Cu muzică și cu doze de equanil[2]. Și de s-ar gândi, acum și mereu
La mine care departe de ea vagabondez
Prin grădinile nocturne ale pasiunii
Și ale melancoliei. Și s-ar apăra, prietena mea
De tot ceea ce umblă, zboară,curge sau înoată, să-și amintească
Deci că noi doi trebuie să ne întâlnim, iar ca asta să se întâmple
Trebuie să rămânem integri, întrucât se întâmplă des
Că primejdiile devin foarte mari, iar deodată iubirea, de cât de mare este
Devine fragilă, extrem de, extrem de fragilă.
 

 

Cântare

Nu, tu nu ești un vis, tu ești existența
Tu ai carne, ai oboseală, ai și pudoare
În pieptul tău calm. Tu ești steaua
Fără nume, ești locuința, ești cântecul,
De iubire, ești lumina, ești crinul, îndrăgostită!
Tu ești toată splendoarea, ultimul claustru 
Al elegiei fără sfârșit, înger! Cerșetoare
A tristului meu vers. Ah, nicicând nu
Vei fi a mea, și nici ideea, nici sentimentul
Din mine, și nu vei fi aurora, cerul aurorei
Absente, prietena nea, iar eu nu te voi pierde!
Iubito! Unde te-abandonezi, unde divaghezi
Printre vagi flori? De ce dormi tu printre
Vagile rumori ale mării? Tu
Prima, ultima tragică, uitată cum ești
De mine! Ești frumoasă, ești înaltă! Surâzătoare
Ești ca verdele grâului înainte de coacere
Ochii tăi au culoarea firmamentului
Cer castaniu în amurg - ochii tăi!
Mersul tău ia cu el dulcea poezie
A dragostei! Și prinde în spațiu poemul
În formă de inimă. Pentru steaua din asfințit
Tu ești un răsărit, ești Soarele! Eu sunt floarea
Floarea, floarea soarelui[3]. Tu ești superba
Și tânăra purpurie roză și de asemenea
Ești rapidă ca rândunica!
Blândețe! Netedă și susurătoare... apă
Ce se prelinge pe glia caldă a muntelui
Tot tu ești; tu ai multe emoții, pasărea
De la tropice a inventat numele tău cel tandru
De două ori, brusc înfericită!
Stăpână a iubirii mele! Sete constantă
A corpului meu de bărbat! Melodie
A poeziei mele extraordinare!
De ce mă târăști? De ce mă fascinezi?
De ce mă înveți să mor? Visul tău
Transportă versul meu și la umbră dar și la soare.
Sunt fratele tău, tu ești sora mea; sufăr
De tine, sunt cântărețul tău umil și șters
Liniștea ta, calmul tău tremurător
Și trist, în care nostalgiile se târăsc
Melancolice, ah, atât de melancolice...
Prietenă, intră brusc, și întreabă-mă
Dacă te mai iubesc; râzi cu acel
Râs care e tusea ta gingașă,
Du-mă în sânul tău, nebună! Simt
Copilăria-n iubirea ta! Hai să creștem împreună
De parcă ar fi acum, și mereu; și să le dăm
Nume grave unor lucruri imposibile
Și să reînființăm apatica magie a
Visului! Ah, ce neputincios e destinul
Împotriva acestui al tău leșin; tu ești penultimul
Lirism! Apasă-ți chipul tău proaspăt
Pe pieptul meu, nu auzi? E devreme
Dacă nu cumva-i prea târziu! Calmul
E cel din urmă suspin al poeziei
Iar marea ne aparține, trandafirul are un nume
Al lui și devine mai pur la a ta chemare.
Julieta! Carlota! Beatriz!
Oh, lasă-mă să mă joc de-a cât te iubesc
Căci de nu mă joc, plâng, iar plânsul este
Singurul prieten al nefericitelor ore când tu nu ești cu mine.

 

Conjugând-o pe cea absentă


Au fost necesari încă zece ani și opt kilograme
Iar pe de-asupra mult păr alb plus un început de-abdomen
(Ca să nu mai vorbim de al doilea Război Mondial, de descoperirea
penicilinei plus dezagregarea atomului)
Plus doi copii și plus șapte case
(Prin locuri cum sunt São Paulo, Londra, Cascais, Ipanema și Hollywood)
Și-au mai fost necesare trei cărți de poezie și o operație de apendicită
Câteva ocoliri ale adevărului și un exequatur[4]
Și necesară achiziția unei conștiințe politice
Precum și mult numeroase sticle de băutură; un accident de avion
Și necesare câteva separări, atâtea separări
O separare...
Grația ta pășește prin casă

Te miști blindată de abstracțiuni, ca un T. Îți îndeși
Capul între umeri ca pe un întunecat
Trandafir fără tijă. Ești atât de profund profundă
Că poți scoate în evidență lucruri, până și din gândire.
Scaunul este scaun iar tabloul este tablou
Căci cu tine participă ele. Iar afară, grădina
Modestă ca tine, unde își înflorește arturiile[5]ei
Absența ta. Frunzele te întomnează, gazonul
După tine tânjește. Tu ești vegetală, prietena mea...
Prietenă! Voi spune pe șoptite numele tău
Dar nu pentru radio și nici pentru oglindă, ci pentru ușa
Care te încadrează, obosită cum ești,
Și pentru coridorul ce se oprește
Sub mersul tău, inutil curbat,
Și rapid. Goală e casa
Razele, totuși, ale acestei excesive priviri
Oblice cristalizează absența ta.
Te zăresc în fiece prismă, reflectând
În diagonală multipla speranță
Și te iubesc, și te venerez, te idolatrizez
Cu o perplexitate de copil.

 

Întâmplare pasională, Hollywood, California

 

Mai întâi îți telegrafiez o duzină de trandafiri
Apoi te duc să mâncăm într-un chop-suey
Dacă-i zi însorită vom deschide capota mașinii
Părul tău în vânt va flutura cu optzeci de mile pe oră.

Ai să mă săruți cu un ruj din cele ce nu se șterg
Iar eu voi strânge coapsa ta țeapănă ca lemnul
Vei surâde în vreme ce eu îmi pun ochelarii negri
Să mă protejez de strălucirea dinților tăi – două mii.

Fiecare din noi va mesteca o cutie de gumă
Și vom ajunge la Chinez în efluvii de mentă picantă
Vei visa preț de două ceasuri cu capul pe umărul meu
Iar eu mă voi distra cu sânul tău prins în fir de fier.

Din nou în mașină am să te întreb dacă vrei
Și-ai să-mi spui că mai e vreme strângându-mă-n brațe
Foamea din tine va cere o salată asortată
Am să-ți văd chipul vălurind prin sosul de roșii.

Cavaler cum sunt, am să te ajut să îți îmbraci toca de cinchila
Privindu-te la ieșire voi constata că ți-ai pus nylon 57
În timp ce începi să pășești ceva din tine răsună în do major
După felul cum umbli am să știu că vrei să dansezi rumba.

Ai să bei douăzeci de whisky și-ai să devii mai tandră
Iar la dans, eu voi simți picioarele tale între ale mele
Vei începe discret să miroși a câine muiat de ploaie
Cu ale tale o sută de rotiri de șolduri pe minut.

Din nou în mașină am să te întreb dacă vrei
Ai să-mi spui că nu azi fiindcă ai mâine filmări
Rolul tău: vânzătoare de țigări într-un club deocheat
În scena în care tu îi vinzi un pachet lui George Raft.

Atunci eu am să-ți telegrafiez o orhidee sexuată
Și voi aștepta în birou pînă-ți iei doza de bicarbonat
Te apucă atunci bruscă o poftă de bucătărie italiană
Dar vrei să te culci devreme, te doare capul!

La ușa apartamentului te voi mai întreba dacă vrei
Ai să-mi zici că nu azi, poate mai târziu, acum ești bolnavă...
De departe ai să-mi faci un adio, dintre cele mai tandre
Tocmai văzând că m-a lăsat bateria mașinii.

A doua zi am să te aștept în mașină cu radioul dat tare
Zicându-mi în gând că ești o nemernică și cam toate cele
Vei sosi spunându-mi că trebuie să mergi la ai tăi la cină
La masă imi va reveni mie să deschid sticlele și să șterg farfuriile.

Mama ta o să mă întrebe de câtă vreme sunt însurat
Am să-i răspund că de cini ani, iar ea o să tacă
Dar cum suntem tineri trebuie să ne mai și distrăm
Vom ieși cu mașina la o plimbare rapidă.

Pe vârful unui deal eu am să te întreb dacă vrei
Tu o să-mi spui că nu se poate, ai un vag junghi în spate
De nervi țigările mele se vor fuma singure
Iar eu voi sfârși prin a-mi vâri degetele sub cordonul tău.

La o zi după-aceea sosești cu un sweat mulat pe tine
În pantofi mocasini și cu șosete roșii
Te duc să dansăm un  lejer jitterburg.
Anii tăi, douăzeci, îi vor lăsa în urmă pe obosiții trezeci ai mei.

La ieșire o să-ți vină subit chef de bowling
Joci perfect și flirtezi cu băiatul de-alături
Îi dai telefonul tău și mă întrebi dacă asta mă supără
Eu mă prefac că nu-mi pasă și dau să merg la mașină.

Acum simți că înebunești după o sticlă de coca rece
Te apleci peste mine și mă muști de gât
Eu îmi trec ușor palma peste genuchiul osos al tău
Brusc încâlcit și pierdut într-o mare milă.

După care te-întreb dacă vrei să vii la apartamentul meu
Tu îmi strivești întrebarea cu o sărutare pasionată
Eu mă pleznesc pe picior și apăs acceleratorul
Tu te prefaci că te sperii dar îmi spui că eu conduc bine.

Și ce mai e cu parfumul pe care ți l-am promis?...
Îți cumpăr Chanel 5 și adaug la el un cuvânt galant.
Azi am să-i plătesc o cină de douăzeci de dolari
Iar dacă nu vrea, jur că nu mai răspund de mine...

Sosești parfumată cu liliac și cu tocuri Doamne atât de înalte
Că eu rămân pe undeva jos de tot cu un aer descumpănit
Îi comanzi apoi chelnerului caviar și șampanie
După care râgâi ușor zicându-mi: I beg your pardon.

În automobil îmi las pe piciorul tău o mână distrată
Apoi te conduc până în vârful dealului
Nu ți-e deloc frică de escapadele mele demente
Ba chiar îmi întorci degetele cu o figură de jiu-jitsu.

Apoi îți scoți din poșetă o cutie de chewing-gum
O mesteci furioasă pronunțând tot felul de orori
Că cine cred eu că ești tu, că nu mi-e rușine
Să-i fac asemenea propuneri unei fete celibatare.

Eu bâjbâi după o scuză și-ți spun că doar mă gândeam...
Îmi zici să gândesc mai puțin dar îmi faci și-o favoare
Îmi ceri o țigară și aprinzi fosforul pocnindu-l cu unghia
Eu rămân gură cască admirându-ți abilitatea.

Îmi ceri să te duc să mâncăm o salată
Dar pe mine brusc mă cuprinde un sentiment ciudat
Te văd ca pe-o capră păscând cu botul direct pe mine
Și te urăsc când te văd cum îmi rumegi carnea.

Iar atunci devin ca un apucat, te pocnesc în față
Îți tai carotida cu mușcături violente
Te mulg pînă când tot sângele tău îmi curge printre degete
Și așa te posed, moartă, desfigurată.

Pocăit, apoi, plâng peste trupul tău
Și te înmormântez într-o groapă a mea, biata mea iubită...
Fug dar mai târziu mă descoperă trădat de un fir de păr
Și după cinci luni mor în camera de gazare.

 

 Tandrețe

 

Iartă-mă că te iubesc dintr-odată
Chiar dacă iubirea mea trebuie să le pară un vechi cântec
                                        urechilor tale.
Am petrecut ceasuri întregi la umbra gesturilor tale
Bând din gura ta parfumul surâsurilor
Din nopțile în care trăiam legănat                                          
De indicibila grație a pașilor tăi mereu pe fugă
Port blândețea celor care acceptă cu multă melancolie
Și îți pot spune că marea mea pasiune pentru tine
Nu are nici exasperarea lacrimilor nici fascinația promisiunilor
Nici misterioasele cuvinte ce văluresc sufletul...
E o odihnă, o miruire, o revărsare de mângâieri
Și ea te roagă doar să te odihnești, calmă, foarte calmă
Și să lași mâinile ardente ale nopții să întâlnească fără fatalitate
                                              privirea extatică a aurorei.

 

Traduceri din portugheza braziliană de Dinu Flămând



[1] În original: „impretérita”, subtilă deformare a trecutului, „preteritul”; în mod miraculos, combinația se poate regăsi în termenul românesc „neîntrecută”, care vine însă de la verbul „a întrece”.

[2] Medicament anxiolitic; recent a fost retras din comerț în unele țări.

[3] Imposibil de  reprodus mișcarea, „gira”, din „girassol”: floarea care „se rotește” după soare, justificând și repetiția din cele două versuri.

[4] Procedeu ce conferă forță executorie unei sentințe de judecată pronunțată în străinătate.

[5] Arthurium, generic pentru o familie de aracee care dezvoltă sute de specii în special în pădurile umede tropicale din America de sud. Mai multe specii au fost adaptate și în Europa ca plante de apartament.

 

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey