Tiberiu Neacșu

 
sus

Tiberiu Neacșu


Înțeapă

Citesc mersul trenurilor ca pe o carte
bătută în piatră.

Penele atârnau de piele,
ca și acum, în culoarea lor zdrențuită,
atingând soarele.

Înțeapă. Aici, sub naștere, sub
leagănul lui sau al ei, în cutele morților
și ale cordonului.

Înțeapă și va țâșni viața
cu vârful înainte, ca un picior tremurând.

Înțeapă. Norocul, poate, va face să țâșnesc și eu
citind mersul trenurilor
în piatră, atingând soarele.

 

Vama

Au venit cu lumina mânându-i sălbatic
Și soarele, mortul,
își izbea maxilarul de vânt.

Acea umbră cumpăná comanda,
Cerurile cumplite treceau.

Coborî. Pieptul îi servea drept coroană
așteptând lumea mută.
Își umplea gura cu laptele alb
gângurind.


Am ajuns. Aici
o să las în urmă sălbăticiile mele
începute aici.
Aici și nu acolo,
în părțile care nu suflă
o să-mi las stupoarea să alerge
în laptele alb
tu, mamă, tu, tată!

 

Poem

Nimic nu se împrăștie și orbirea
cheamă și înspăimântarea
a ajuns mai mare
și grosolanele animale însorite
ca dumnezei.

Și fiorurile albastre șiroind
peste apă
ca oameni închiși. Avem urma lor.

Când mă continuu am emoții.
Oarecum am ajuns dintr-un impuls, complicele nostru,
demn de oasele trecute, de oase acum.
Acum
și înspăimântarea a ajuns mai mare ca moartea
și orbirea.

Oceane și nimic altceva. Postisem.
Era un fel de continuare și ochiul.

Arătăm
mai mult
ce pare
că am
face,
știu.

Înapoi în controlul omului, acasă,
acolo unde se întrerup legăturile
se află marginea.
Acolo și am amuțit.

 

Șah

Pereții cad ca
Atomii și lăncile
În coastele moi.

Umblu prin mine
Asemeni pereților
Pe urma de scut:

Sunt eu acolo
Căzând același în ea
Împărțit la doi.

Mut mut.


Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey