Györfi-Deák György
Alexandru Șipa
Alexandru Șipa - Reacții la scrisoarea deschisă

 
sus

Györfi-Deák György


Sexy sau feminin?


Juniorul a terminat liceul. Prin natura meseriei de dascăl, am participat la o mulțime de asemenea festivități, dar, de această dată, am luat lucrurile mult mai personal. Nici nu-i de mirare, dacă mă gândesc cum a început totul în urmă cu patru ani, când „bobocii” de-a noua și cei câțiva părinți ai lor au fost întâmpinați de restul elevilor cu superbia insuflată de o aparență de maturitate. Știam că e o atitudine de fațadă, dar am reținut ideea că am pătruns într-un spațiu menit să fractureze legătura dintre generații: „Predați prospăturile și cărați-vă, babalâcilor!”

Am citit în Lévi-Strauss (altul decât Levi Strauss, celebra firmă de blugi) cum decurgea inițierea tinerilor indigeni de aceeași vârstă. Izolarea - în peșteri, colibe sau dumbrave sacre - era cuvântul de ordine. Îi pictau cu alb, îi tatuau, le străpungeau nările și urechile, îi lăsau să-și înfrunte latura negativă, precum ucenicul vrăjitor Ged în Earthsea ori Luke Skywalker în mlaștinile din Sistemul Dagobah. Noi îi trimitem la liceu, unde încep singuri să se pudreze, să se tatueze, să-și facă piercing. Apare bănuiala că, de fapt, în Timpurile Noi, lucrurile se petrec oarecum invers. Cei tineri se retrag într-un spațiu al lor ca să scape de privirea critică și cicăliturile „celor mari”. Un gard, o fereastră zăvorâtă cu gratii, un zid are întotdeauna două laturi. Niciodată nu-i foarte clar cine de cine desparte. Civilizațiile primitive încearcă să-și priveze adolescenții de mediul familiar ca ei să-și descopere sinele. Noi îi lăsăm să-și creeze propriul univers și sperăm să rămânem o parte a acestuia.

La vârsta majoratului, patru ani înseamnă aproape un sfert din viață. Și reprezintă pătrimea cea mai pătimașă. Aproape adulți, adolescenții încearcă să pară cu adevărat maturi. Iar „Ultimul clopoțel”, festivitatea de absolvire a studiilor medii, le oferă cea din urmă ocazie de a arăta mai în vârstă decât sunt cu adevărat. Am navigat pe internet și am răsfoit albume cu fotografii ale absolvenților. Decorul din fundal poate diferi: curtea școlii, sala de sport, casa de cultură ori chiar teatrul/opera (în cazul orașelor mai mari). Cei care patru ani de zile au acuzat conducerea că trebuie să poarte uniforme, acum s-au îmbrăcat la fel - altfel, dar la fel. Unii s-au învelit în robe de diferite culori, alții au particularizat alb-negrul ținutei festive cu gâtlegăuri roșii, papioane albastre, fulare galben-crom sau alte accesorii, menite să separe mulțimea în grupuri ușor de remarcat și de recunoscut.

Anul acesta, aici, la noi, o găselniță plăcută au fost bluzițele tip ie cu imprimeuri florale. Evident, a fost alegerea fetelor; băieții au preferat să poarte costum și cravată. Culoarea jupelor a diferit de la o clasă la alta, dar, fără deosebire, toate fustele au fost croite foarte strâns pe trup, spre a evidenția toate aspectele socotite esențiale pentru captarea atenției ambelor sexe (admirația unora, invidia altora). În cazul meu, eforturile au rămas aproape inutile. Am rămas șocat de agresivitatea ținutei juvenile. Multiplicarea și exacerbarea stimulilor m-a derutat și, o recunosc cinstit, m-a obosit vizual.

Salvarea a venit din public. În vreme ce doamnele și domnii consilieri, inspectori, directori, profesori și-au rostit spiciurile, am spicuit din mulțime o apariție încântătoare. Purta o rochie de vară simplă, albastră, fără mâneci, cu bretele. Spre deosebire de jupele domnișoarelor pe cale de a termina liceul, tivul cu volănașe jucăușe cobora sub nivelul genunchilor și se unduia fără ostentație, aduna sau lărgea cute în mici rotiri și legănări, adăuga rochiței un ritm propriu, definitoriu pentru personalitatea tinerei. Mișcarea pornea din șolduri și exprima, în mod explicit și natural, bucuria de a fi prezentă la un eveniment care, practic, n-o implica direct. Dorea să fie drăguță, nu să epateze; să fie remarcată, dar să nu eclipseze; să încânte, dar să nu concureze. Prin contrast cu uniformitatea ispititoare a absolventelor, menită să transforme vizualul în ceva cât mai tactil, ea se detașa involuntar de mulțime și reușea să ofere o imagine a celei mai încântătoare feminități.

Haina îl face pe om, dar o definește pe femeie. Ținuta sexy reprezintă o culme a eficientizării procedurilor de marketing, recurgerea la un ambalaj strălucitor pentru a vinde cât mai repede marfa, înainte de expirarea termenului de consum. Este o soluție extremă, una dintre iluziile create prin accelerarea ritmului de viață. Deviza societății de consum este: „Trăiește-ți clipa!” Dar ce înseamnă o satisfacție momentană față de una care durează în timp, uneori chiar o viață întreagă? Oare eu-l nostru lăuntric este un produs perisabil? O privesc pe fata în rochie azurie și primesc pe loc un răspuns. Omul a fost creat femeie și bărbat. Natura a fost  canalizată, polarizată, sexualizată cu un anumit tâlc. Rămâne să-l descopere și absolvenții, și absolventele de acum.

Feminitatea temperează, sugerează, armonizează, completează. Nu are termen de valabilitate - ea nu expiră, ci respiră.
Și mă inspiră.

Comentarii cititori
sus

Alexandru Șipa

 

Mircea Tiberian: „Un chior in țara orbilor”

 

Revin cu o datorie/promisiune/obligație morală. Trebuie să recunosc de la început că, pe de o parte nu e un subiect prea ușor/comod, iar pe de altă parte că nu-l scriu cu plăcere dar îl consider necesar, chiar FOARTE necesar. Și asta în perspectiva celor anterior apărute în revista noastră. Din respect, totuși, pentru MUZICIANUL Mircea Tiberian, mă voi adresa de această dată la persoana a doua plural.

Așadar,

Stimate dle Mircea Tiberian,

după cum probabil știți, vă cunosc din momentul în care ați „debutat” pe scena festivalului de la Sibiu, mai precis v-a... „debutat” Johnny Răducanu cînd v-a adus de mînă pe acea scenă, v-a prezentat ca pe o speranță a generației tinere și parcă ați și cîntat o piesă...V-am urmărit de atunci și pînă azi în foarte multe ipostaze, de pianist, compozitor, pedagog, eseist, muzicolog, promotor, organizator sau co/organizator de evenimente muzicale, etc, etc...

Cu regret trebuie să vă spun că, pe cît de mult v-am admirat și apreciat evoluția muzicală și intelectuală ascendentă, (dovadă cronicile, comentariile și interviurile mele din presa scrisă, inclusiv prin nominalizările și premiile din Gala de jazz, ca să nu mai amintesc de nenumăratele mele invitații/programări în emisiuni de Radio și TV ca și în concerte și festivaluri organizate de mine la Brașov, Costinești și București), pe atît de mult m-ați dezamăgit din punct de vedere etic și moral...iar în ultimul timp, chiar și prin unele producții muzicale ale dvoastre...

Voi încerca, în cele ce umează, să argumentez afirmațiile anterioare, mai precis, să completez numeroasele dovezi în acest sens, oferite cititorilor noștri în precedentele texte apărute în ultimele luni în PRĂVĂLIA CULTURALĂ, îndeosebi în numărul 46. Pe unele dintre aceste idei, cu regret, trebuie să le reiau, desigur sub o altă formă...
Iată, în ordine aleatoare:

- pe merit, ați obținut recunoașterea atît a publicului, cît și a colegilor muzicieni și firesc, a comentatorilor, promotorilor și organizatorilor de concerte și festivaluri; ați fost primit în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România; ați înființat și conduceți secția de jazz a Universității Naționale de Muzică din București și ați colaborat un timp, împreună cu Florian Lungu și cu alte instituții de invățămînt superior muzical-jazz-istic din țară pînă au falimentat (Cluj-Napoca și Timișoara). Pentru dvoastre, toate acestea, și încă multe altele, nu au fost suficiete, mai ales... financiar... V-ați dorit, și chiar ați reușit să faceți parte și din board-ul unor evenimente de jazz. Ei, aici cred că ați depășit, ceea ce s-ar numi, etica și morala muzicianului și/sau a omului onest, pînă atunci admirat și respectat. Atunci au apărut excesele și abuzurile de putere ale dvoastre, atît ca pretenții financiare, cît și ca număr de prezențe în acele evenimete, nu numai în fiecare an, ci chiar în cîteva recitaluri/ proiecte ale aceleași ediții...

E vorba de Festivalul de jazz București de la Arcub, apoi de Festivalul Jazz & More... de la Sibiu și multe altele...

Sigur că, la un moment dat, numele, notorietatea cîștigată, vă permiteau să abuzați și mai mult, adică, nu mai conta ce și cum cîntați, ci doar să fiți prezent pe scenă și apoi, înainte sau după, să vă încasați onorariul convenit, tot abuziv... Cu-i nu-i plăcea ce cîntați, inclusiv pe CD-uri, îi reproșați că ...nu înțelege marea dvoastră performanță... (Pentru a vă explica și a fi înțeles, ați început să scrieți cărți, dar nici acestea nu v-au adus un public mai numeros...). Ba mai mult, ați început să-i discreditați pe cei care aveau succes, indiferent dacă erau din țară sau din străinătate...

Cînd ați fost invitat într-un juriu, pe de o parte ați condiționat acest lucru de prezența și onorariul ȘI pentru un recital propriu, iar pe de altă parte, ați fost acuzat de o părtinitoare atitudine în favoarea  propriilor studenți și în defavoarea altora, deci ați fost acuzat de lipsă de corectitudine și obiectivitate. Acesta a fost și este, de exemplu, motivul pentru care nu mai sînteți invitat nici la Festivalul-concurs de la Tg. Mureș și nici la cel de la Sibiu... La Sibiu, după discuții contradictorii și neprincipiale cu organizatorul K.H.J.Schmidt, n-ați mai fost invitat nici în Festivalul propriu zis, motiv pentru care, împreună cu sibianul Mircea Streit, ați inițiat și conduceți din umbră, oarecum propriul festival, Jazz & More... (Am spus și cu alte prilejuri că eu și mulți alții, îl considerăm de fapt, mai puțin sau chiar deloc jazz...)

S-a întîmplat să fiu/să stau alături de dvoastră la unele concerte precum primul concert din România a lui Jan Garbarek-Piața centrală din Sibiu-1996, apoi la un saxofonist englez, (Smith și nu mai știu cum...), la Ateneul Român, ca și la altele... De fiecare dată, la fiecare, ați comentat prestația respectivă în termeni depreciativi cu scopul clar ca în acest fel să vă supraapreciați propria persoană sau NOI să vă apreciem în mod deosebit pe dvoastră. Depreciativ ați comentat și grupul TRIGON, că „Nu e jazz”, dar ce faceți/cîntați dvoastră, cel puțin pe unele/multe CD-uri, e JAZZ? (Reamintesc faptul că nici o formație din România nu a avut încă șansa, ca TRIGON, să cînte pe asemenea mari scene ale jazz-ulu precum Haga, Montreal și multe altele...) Depreciativ ați comentat-o și pe Tasi Nora, la acea întîlnire de la Jazz Book... că „a învățat improvizațiile de pe note”, de parcă asta ar fi o crimă... Păi la început nu e firesc? Nu la fel a procedat și regretata Anca Parghel și mulți alți instrumentiști sau vocaliști? Ce e rău în asta? E chiar recomandabil pentru prima fază a procesului de însușire a tehnicii de improvizație... Nimic grav dacă paralel, tinerii învață să improvizeze și „după ureche”, ascultînd de nenumărate ori și apoi memorînd acea improvizație a unui Maestru...

V-am sugerat de cîteva ori să le recomandați studenților dvoastre ca măcar ei să citească ba una, ba alta dintre cărțile de jazz traduse de Roland Szekely, inclusiv Istoria jazz-ului de Lucien Malson. În replică, în cîteva cuvinte, l-ați desființat și pe traducătorul nostru și cărțile respective. Cu alte cuvinte, parcă văd cum le-ați recomandat studenților dvoastre: „Dragii mei, vă rog, vă oblig chiar, să citiți DOAR cărțile mele, deoarece, celelalte sînt porcării. Altfel vă pic la examene...”

Problema e, din nou, atitudinea dvoastră defăimătoare/tendențioasă, respectiv CA-RAC-TE-RUL, în multe, dacă nu în toate cazurile... în funcție de interesele dvoastre personale și de grup...

Știți cum s-au exprimat recent unii producători de la cîteva Case de discuri la care ați dat spre audiere materiale înregistrate cu scopul de a edita CD-uri? „O mare aiureală!”

Știți cum se exprimă colegii dvoastre de la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din Româna, din Biroul secției de jazz și muzică pop la care le prezentați materiale muzicale spre a fi audiate, ca și reproducerea lor în scris (un fel de a spune...) pentru a fi apoi eventual achiziționate? Că „vă bateți joc de ei prin modul, cel puțin discutabil dacă nu chiar caraghios, în care le prezentați acele materiale...)” !

Anul trecut, la începutul lunii iunie, a avut loc o întînire la JAZZ BOOK la care s-a alcătuit un Comitet de inițiativă pentru a înființa Asociația Română de Jazz și Muzică Improvizată. Asta după ce existența primei Asociații... de la începutul anilor 1990, a sucombat în scurt timp... Nu numai că acolo am fost prezent și eu, dar chiar am fost cel care am propus acest lucru în favoarea tututor celor care activează în această breaslă din România și în ciuda adversităților dintre unii membrii ai acestei bresle... Trec peste faptul că la aproape un an de la acest demers Asociația... încă nu există...

V-am trimis un mesaj prin luna februarie parcă, prin care v-am anunțat, că deoarece, nu numai că nu luați atitudine împotriva unor situații neplăcute/compromițătoare din jazz-ul românesc, chiar le tolerați și vă complaceți în ele, cu alte cuvinte, le girați, motiv pentru care eu am decis „să-mi dau demisia” din acea Asociație, sau mă rog, a Comitetului de inițiativă, din jazz-ul românesc (al dvoastre), respectiv să fiu un jurnalist, comentator-promotor de jazz independent, free lance...

Încă un gest edificator din partea dvoastre, care exprimă acea atitudine ce vrea să spună, ca și în cazul mai multor muzicieni români de jazz și a mai multor cluburi-locații: „SE POATE ȘI AȘA”. Prin luna ianuarie-februarie din acest an, era cît pe ce să convenim prezența dvoastre într-un ciclu de  concerte de la CREART-Teatrelli ce ține de Primăria Capitalei, ciclu demarat în toamna trecută. Cînd ați aflat că trebuie îndeplinite anumite formalități stas, ați spus ofuscat: „Nici la Carnegie Hall nu sînt atît de multe pretenții. Prefer să renunț”.

Altele:

- Ați girat un DICȚIONAR DE JAZZ autor Adrian Andrieș (ediția I în 1998-Editura Tehnică), iar a doua în 2010 (Editura Tracus Arte), ambele ediții cu un număr impresionat de greșeli (gramaticale, literare, muzicale, informative, etc...) pentru care editorul îl acuză pe autor și invers...

- Acum cîțiva ani, ați blocat, sub tot felul de pretexte, demersul lui Tom Smith - profesor Fulbright în România, de a alcătui un Big Band în Universitatea Națională de Muzică București (a fost nevoit apoi să repete într-un spațiu inpropriu, foarte mic, la Green Hours), iar recent, pentru același demers, experimentatului trompetist-muzician Emil Bîzgă.

- Prestațiile dvoastre scenice, ca și ale multor muzicieni români de jazz, se desfășoară la nivelul unei minime rezistențe, după vorba noastră dulce... „se poate și așa”... deși, sînt convins că puteți și mai mult, și mai bine...

După toate acestea și cu această ocazie, vă întreb, chiar credeți că aveți anvergura muzicală, umană, etică și morală pentru a revendica funcția de lider al jazz-ului românesc, respectiv de PREȘEDITE al acestei Asociații...?

Pentru acest demers, pentru această ambiție de autopreamărire, un timp ați avut rețineri deoarece trăia Johnny Răducanu… Acum mai aveți rețineri deoarece trăiește Marius Popp… Fiecare dintre aceștia, ar fi putut, respectiv poate revendica o asemenea funcție…

Și dacă totuși veți fi ales în această funcție de Președinte, ceea ce nu m-ar mira, cred că și dvoastre și colegii dvoastre, n-ar trebui să ignore această scrisoare de bune intenții…

Mai e cazul să vă amintesc cîte probleme/presiuni mi-ați creat înaintea fiecărei Gale la care ați fost nominalizat cu șanse de a fi premiat? Și pentru ce? Pentru a... negocia onorariul solicitat de dvoastre și pentru a vă convinge că nu e bine,  nu e corect să accept solicitarea dvoastre abuzivă de a fi ȘI în juriu, de a fi ȘI jucător, ȘI arbitru, ȘI contabil/administrator al fondurilor respective...

Ba mai mult, după toate acestea, de cele mai multe ori, nu ați respectat ce am convenit, adică un anumit onorariu pentru a cînta în TRIO sau în DUO, ca în final să veniți/să cîntați tot SOLO, dar cu pretenția/condiția de a lua aceași sumă/onorariu ca pentru DUO sau TRIO... și culmea, să nu vă respectați, ca anul trecut, nici promisiunea de a cînta două piese dintre care una In Memoriam Jancy Korossy...

Majoritatea muzicienilor, a formațiilor au cîntat două sau trei piese, iar dvoastră doar una singură și aceea foarte modestă, de care  nu ați fost mulțumit nici dvoastre, invocînd faptul că pianul a fost prost, deși pe scenă erau vreo trei-patru piane și pe un asemenea pian s-a desfășurat, cu mare virtuozitate, și Sarosi Peter...

Mircea Tiberian - Compoziție proprie, Gala de Jazz 2013 (material brut)

Mircea tiberian compozitie proprie GALA DE JAZZ 2013

Asculta mai multe audio

Peter Sarosi:

Sarosi Peter & Azara GALA DE JAZZ 2013

Asculta mai multe audio

(a se asculta CD-ul respectiv BEST ROMANIAN JAZZ 2013-Tribute to Jancy Korossy)

Apropo, după tot ce a trezit, după toate reacțiile pe care le-a strîrnit, ultima ediție a Galei de jazz, se pare că acest eveniment a devenit foarte important, chiar foarte prețios, deci rîvnit de cît mai mulți... motiv pentru care, îmi permit o sugestie la care poate v-ați gîndit și dvoastre, și alții...

De ce să moară, ca la noi, această... „capră a vecinului” (Gala-Premiile MUZZA), a mea, cînd mai puteți da naștere și poate exista, încă una, a dvoastre, dacă nu chiar mai multe, a celor din jurul dvoastre...?!? (Vă sugerez, de exemplu, o Gală a Premiilor de jazz ale Captialei). Sau de ce n-aș putea ca eu să organizez o asemenea Gală sau un nou festival de jazz într-o altă țară europeană?!? Sau în România, cu muzicieni străini ?!?

Vă amintiți că într-o emisiune de Radio, a doua zi după ce a încetat din viață cel omagiat cu acest prilej, i-ați spus moderatoarei respective: „Ar trebui să facem mai mult pentru cel care a fost Jancy Korossy”...bla, bla, bla... De ce, tocmai dvoastre, nu ați onorat acest angajament moral? De-a lungul timpului, la Gala de jazz, ca dvoastre, din păcate, au mai procedat astfel încă doi-trei muzicieni...

Și atunci vă întreb?

- N-ar fi o nebunie dacă nu chiar o prostie din partea mea să mai colaborez cu (o) asemenea (haită de) muzicieni ?

Mai e cazul să vă amintesc că din cauza unor asenenea muzicieni (?!?), a unor asemenea situații neplăcute, m-am îmbolnăvit, am făcut ZONA ZOSTER deja de două ori, după ultima ediție a festivalului de la Sala Palatului-1995 și cu o zi înainte de Gala de jazz, ediția din 2010?!?

Iată de ce mă/vă întreb:

- De ce vă permiteți aceste abuzuri ?

Nu și pentru că sînt prea toleranți colegii dvoastre și penrtru că vă știți bine apărat de cîinele de pază cu cățelul său aferent...? (Se știe cine,... nu e cazul să le mai fac promoție și de această dată...) Apropo de colegii dvoastre și de titlu, o relatare a unuia dintre ei:

„Eram la o băută mai lungă cu Tiberian, iar spre final, acesta se destăinuie astfel: (varianta scurtă) „Omule, cu cine să cînt în țara asta? N-am cu cine! Nici pentru secția ritmică și nici pentru suflători. De aceea apelez uneori, pe de o parte la solistele noastre, iar pe de altă parte la muzicieni străini. Măcar cu aceștia din urmă, cerînd organizatorilor de evenimente un gaj mai mare, să zicem de 500 Euro (în comparație cu 200 Euro cît primesc în medie muzicienii români), pot beneficia și eu, ca și cei străini, de un onorariu mai mare, adică tot de 500 Euro. Altfel, muzical și fnanciar, mă simt de parcă aș fi un „chior în țara orbilor”.

No comment...

Cîteva întrebări, mai degrabă retorice:

- Cînd sînt șanse să auzim următorul răspuns de la dvoastre la invitația unui director de festival: „Știți, eu am mai (tot) fost la acest festival, ce-ar fi să-l invitați și pe x, y sau z?”

- De-a lungul timpului, au fost și mai sînt încă multe anomalii și situații neplăcute în jazz-ul românesc, unele extrem de nocive și compromițătoare pentru jazz-ul autohton; o parte vi le-am semnalat și eu, iar altele le-ați constatat și dvoastre. (vezi „cronica” dvoastre la Gala de jazz...doar titlu...)

Două exemple:

- Scandalul de acum 2-3 ani între un muzician de jazz și patronul de la JAZZ BOOK-Darius Rus, iar recent, de Ziua internațională a jazz-ului, scandalul de la Green Hours, între un muzcian (care după ce că și-a suflat plămînii toată seara fără onorariu, a fost obligat să-și mai și plătească cele 2-3 beri consumate) și organizatorul evenimentului, Voicu Rădescu. Ambele cazuri au fost aplanate de Poliție, După cîte aud, la cel de-al doilea, ați fost și co-organizator... Niciodată nu ați luat o atitudine publică, fermă și concretă împotriva acestor nereguli. De ce?

- Transferarea pe internet, adică vehicularea în public a mizeriilor din culisele, din bucătăria jazz-ului românesc, poate fi benefică, favorabilă sau malefică, defavorabilă acestui fenomen/gen muzical și artiștilor respectivi?

- E mai cu folos să vă jucați, și dvoastre dar și colegii dvoastre, pe calculator, decît să puneți mîna pe instrumente și să studiați, eventual să mai și citiți cîteceva?

- Gestul de a fi înregistrate și postate pe internet ( fără acordul celor implicați în incident) acele scene de la Iași, e lăudabil sau condamnabil?

- Credeți că după asemenea gesturi, eu (mai) sînt interesat să reprezint acei artiști cîndva/undeva?

- Cine credeți că va avea mai mult de pierdut dintr-o asemenea situație?

- Ați intuit/prevăzut finalitatea/rezultatul acestui demers?

În final, o urare  firească pentru dvoastre și pentru o parte din grupul din care cu onoare faceți parte ca și pentru toți cei cărora le face MARE plăcere să privească imaginile cu mine la Iași, îndeosebi celor care au inițiat și semnat primii SCRISOAREA DESCHISĂ:

Lucian Ban (se zice că stă, bine merci, mai mult pe la New York, „taie frunze la gîște” cu ce cîștigă  în România... îndeosebi cu comercializarea imaginilor de la Iași...)

Mihai Iordache (sex...pardon...saxistul NUMBER ONE (Sic !) din România... spunea cineva/cîndva în Dilema veche...)

Cătălin Milea (...la fel ca Ban, dar în Olanda...)

Florian Lungu (caracterizat în PRĂVĂLIA CULTURALĂ 46)

Mihai, pardon, MIKE Godoroja (soția, pardon, sosia lui Moșu...)

VIZIONARE PLĂCUTĂ ȘI EFICIENTĂ ÎN FIECARE SEARĂ ÎNAINTE, DUPĂ ȘI/SAU ÎN TIMP CE VĂ PUPAȚI!

Comentarii cititori
sus

Alexandru Șipa

 

Reacții la scrisoarea deschisă

 

Vă propun cîteva din numeroasele reacții la acea SCRISOARE DESCHISĂ care a făcut obiectul comentariilor mele și în numărul 46 al revistei noastre. Așadar, puțin divertisment și/sau rîsu’/plînsu’ românesc...

Adrian Andrieș: „Nu eu am semnat acea SCRISOARE..., ci persoana care se ocupă de corespondența mea, fără ca eu să fi fost consultat. I-am făcut reproșurile necesare. N-aveam cum să mă fac, eu, pe mine „amator”...

Petrică Andrei: „Ăăăăăăăăăăăă...Scrisoare ?!? Ăăăăăăăăăăăăă... Nu-mi amintesc dacă am semnat sau nu acea SCRISOARE... E posibil să fi apăsat greșit o tastă de la calculator... O să verific...”

Mihaela Gârlea: „Regret că se întîmplă asemenea lucruri în jazz-ul românesc”.

Edi Jack Neuman (în textul său intitulat Romanian Jazz Mafia de pe blogul său): „Șipa e un mic copil pe lîngă Voicu Rădescu”

Mihai Hristu: „Felicitări. Ești tare dacă reușești să aduni atîția dușmani împotriva ta”

Roland Szekely: Este îmbucurător faptul că au apărut mulți muzicieni de jazz în România. Pe de altă parte, mulți sunt tributari unui stil impus de anii când se asculta Monk via Johnny Răducanu și Coltrane via Dan Mândrilă. În fostul lagăr socialist efervescența jazzistică era mult mai profesionistă, acoperind toată aria stilurilor. De văzut arhiva Festului de la Sibiu, unde rușii, polonezii și alți frați socialiști prestau la nivel impecabil în timp ce ai noștri -cu excepții, evident- nu reușeau să depășescă faza Take the "A" train, când nu prosteau publicul cu o estetică de covor dobrogean în numele unei avangarde fumate de Cecil Taylor.

Cher Alex, eu am ascultat și apoi văzut direct Jarret. Lucru care m-a făcut să uit de imitatorii locali. Dacă asculți AC/DC îți cam dai seama pe cine copia Iris; așa și în jazz. Cât despre traducerile mele, Tiberian ar trebui să se ia la harță cu Centre National du Livre France care în 2010 mi-a dat o bursă de traducător. Deci, aici: "cizmarule, nu mai sus de calapodul tău" (ne sutor ultra crepidam)

P.S.
Dacă tot suntem la capitolul dispreț, aș fi curios cum privește Tiberian prestația fiului meu,  student la percuție în Linz. Deh, a ratat fericirea de a studia jazzul la București.

 

A.G. Weinberger: Breasla... Moft sau necesitate?
În toiul scandalului rușinos, care începe să cuprindă comunitatea, mică, de muzicieni organici -mă rog, cei ce cântă măcar cu instrumente reale anumite genuri globale- mă simt nevoit să republic acest articol... Mă sperie și mă dezgustă primitivismul naiv și mercantil ce domină în rândurile acestei comunități...
http://singularag.wordpress.com/2013/09/23/breasla-moft-sau-necesitate/

Răzvan Cojanu: „Pe de o parte, am semnat acea SCRISOARE...din spirit de colegialitate, iar pe de altă parte, sînt convins că nimeni nu va ține cont nici de SCRISOARE... și nici de reacțiile de după...”

Au mai fost și alte reacții, dar autorii respectvi au preferat să le păstrez anonimatul. Îi înțeleg și le respect doleanța...

Curios (sau nu) că unii dintre semnatarii SCRISORII... care s-au răzgândit pe parcurs, (mintea românului de pe urmă) și au vrut să-și retragă semnătura, nu li s-a mai permis... evident, de către inițiatorii/organizatorii demersului respectiv...

Eu consider SCRISOAREA... O MARE DIVERSIUNE... „un fals în minciună” sau invers... o manipulare grosolană ce frizează penalul...Nu se știe și nici nu e divulgată persoana care a redactat-o; se profită de acele imagini de la Iași pentru a se redacta un rechizitoriu abil, dar abject, o colportare demnă de securitatea comunistă, pentru a fi compromisă și discreditată persoana mea de către cîțiva muzicieni frustrați și complexați că n-au fost premiați sau măcar nominalizați  la ultima ediție a Galei de jazz, sau unii niciodată...Păcat că acestui demers rușinos, compromițător pentru toată comunitatea românească de jazz, i-au căzut victime cîțiva tineri naivi și cîțiva muzicieni (și nu numai...), creduli și onorabili, sau despre care știam pînă acum că sînt onești și onorabili... Vorba aceea, „spune-mi cu cine te însoțești...”...

Unii servesc jazz-ul, iar alții se servesc de jazz... Vedeți și dvoastre cine din ce categorie face parte și de ce...

Încă ceva ce mă pune pe gînduri și mă contrariază... cel puțin...

- semnatarii SCRISORII spun că demersul reprezintă „ÎNTREAGA comunitate de jazz și blues din  România”, ori numărul celor care au semnat, respectiv, au fost convinși (prin diferite metode comuniste, ca în anii colectivizării agriculturi, anii ‘50 să semeze, mai precis au fost racolați), se află și fani de jazz și sau blues, și... ori numai eu știu încă cel puțin 100 (o sută) de muzicieni din țară și străinătate, nume importante, cu care am colaborat și sper să mai colaborez foarte bine, care n-au semnat și nu cred că vor mai semna, apoi manageri și publiciști, etc..., iar fani de jazz ar fi cîteva zeci de mii. Și atunci, iar mă întorc și mă întreb, pe de o parte, această listă e reprezentativă și convingătoare? E cazul să mă retrag din activitatea jazz-istică și nu mai trebuie să organizez Gala de jazz doar că vor unii, cei cîțiva frustrați care îmi poartă pică din diferite motive, sau din contră, e cazul să-mi continui activitatea jazz-stică și Gala?

Eu cred că răspunsul vine de la sine și e pozitiv. Deci, în curînd voi anunța și lista juriului pentru viitoarea Gală de jazz și cîteva principii care ne vor călăuzi în selectarea și propunerile pentru lista de nominalizări.
Așa să ne ajute Dumnezeu !

În loc de P.S. la acest subiect, recomand, îndeosebi celor care au semnat acea SCRISOARE să o mai citească cel puțin încă odată, să vadă ce au semnat și apoi să se privească preț de cîteva minute în oglindă...

Întîmplător sau nu, citesc în Dlema veche nr 534 din 8-14 mai a.c. articolul „Pionierii de azi, activiștii de mîine” semnat de Adina Popescu și din care extrag cîteva fragmente:

„Ceea ce mă întristează la unii dintre activiștii de azi (...) este agresivitatea lor, în numele „schimbării”. Lipsa lor de dileme. Și. uneori, opacitatea lor. Dacă nu te alături CAUZEI sau nu arăți cît de cît o mică simpatie față de ea, ești împotriva lor, ești „dușmanul de clasă” (...) Nu ai dreptul la opinii, ce cred și spun ei este fundamental BINE. Dacă îndrăznești să critici ceva, orice, te încolțesc ca hienele, îți cer argumente pe care apoi să le folosească împotriva ta, ca să-și demonstreze tot lor încă odată că au avut dreptate. Nu înțeleg nuanțele și de multe ori nu au simțul umorului. Cu CAUZA nu se glumește (...) gîndim în clișee pentru că funcționează, sîntem uniți și ne comportăm ca un Mare Animal (...) Iar această atitudine se aseamănă mult cu cea din anii mei pionierești (...)Mi-e teamă că ne întoarcem din nou la UNIFORM.”

În legătură cu apelul/îndemnul revoluționar/patriotard și proletcultist UNIȚI SĂ SALVĂM JAZZ-UL ROMĂNESC, preluat și comentat și de Mircea Toma și de mine în revista 24 Fun, mă și vă întreb din nou: cine de/pe cine și de ce să salveze ?

Apropo, o sugestie pentru cei care fac mari eforturi să racoleze semnatari ai acestei JAL(B)E... de jazz românesc...

- vedeți că prostituatele, cerșetorii de pe la biserici și boschetarii, inclusiv cei plătiți pentru lozinci și scandări pro și cotra în Piața Universității, abia așteaptă un os de ros...

Și iată cum-necum, după ce au salvat de la faliment jazz-ul american (Lucian Ban) și cel olandez (Cătălin Milea), acum aceștia fac eforturi disperate să procedeze la fel și cu jazz-ul românesc...că, deh...între timp au realizat că aici sînt șanse să cîștige/să păcălească mai bine...mai mult...(Cu cîțiva ani în urmă cu ajutorul ICR-Ban, obținea bani nu glumă (!), vorba aceea, BAN la BANI trage,  iar acum cu ajutorul ARCUB-ambii, adică pe banii statului, respectiv ai contribuabililor, ai noștri...) Adică vor să salveze jazz-ul românesc de farseuri, impostori și cabotini de teapa lui Godoroja, Iordache și/sau de ei înșiși?!?

Mircea Toma, în acel comentariu din 24 Fun, rezumă foarte bine, în două cuvinte, demersul meu: e necesară o „REAȘEZARE MORALĂ” în jazz-ul românesc, iar Julian Săvulescu vorbește în Dilema...nr 536 de „Nevoia de ameliorare morală” în societatea românească dacă nu chiar universală !!!

Apropo de ICR și Lucian Ban: pe vremea lui Patapievici, doi EXPERȚI ÎN MANAGEMENT CULTURAL (specialitate muzică) au fost nevoiți să-și dea demisia deoarece au intrat în conflict cu Președintele lor (devenit între timp specialist și în muzică...) pe motiv că i-au atras atenția acestuia, pe de o parte, de anumite pretenții abuzive/fabuloase ale pianistului, în repetate rînduri, (care pînă la urmă i-au fost satisfăcute; de exemplu, doar pentru managerul american al unui turneu în Europa, a cerut suma de 10.000 (zece mii) de Euro), iar pe de altă parte, i-au atras atenția Președintelui, că în CV-ul lui Ban sînt anumite neadevăruri precum că de fapt nu a terminat, cum scrie el, nici măcar anul I darămite Conservatorul și că nici o Fundație din Austria, cum scrie tot el în propriul CV, nu l-a nominalizat pentru titlul de „Pianistul european”(!?!) al anilor 2005 și 2006... (Rîsul lumii...) Vorba aceea... „nu e fraier cine cere”...

Domnule Lucian Ban, doamna profesoară Buciu, (ca și alți profesori de la Conservator, de la alte cursuri), ÎNCĂ vă așteaptă, după 20 de ani, să vă dați examenul restanță de la cursul de teoria muzicii la care v-a picat în anul I...

...iar eu, deocamdată vă las cu bine, pînă luna viitoare și merg acum să o ascult pe-și să cînt la pian cu-Madeleine Peyroux...ceea ce vă doresc și vouă stimați fani și muzicieni de jazz...
TAKE THESE CHAINS și celelalte piese de pe albumul THE BLUE ROOM (2013)

 


 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey