Mircea Gheorghe
Xenia Karo

 
sus

Mircea Gheorghe

 

Politica

 

Pentru Aristotel, dimensiunea „politică” a omului este, prin definiție, legată de cetate. „E evident, spune el, că cetatea face parte dintre lucrurile naturale, că omul este prin natură un animal politic și că cel care se află în afara cetății - desigur în chip firesc, nu prin neprevăzutul împrejurărilor - este o ființă ori decăzută, ori supraomenească”.

Stagiritul stabilea o deosebire de esență între un cap de familie ori un stăpîn de sclavi, pe de o parte, și un magistrat, - un politikos - ori un rege pe de alta. Familia este asocierea unor indivizi „care nu pot exista unul fără altul” (fie că în această asociere este vorba de un bărbat și o femeie, ori de un stăpîn și un sclav); cetatea, în schimb, reprezintă o asociere de comunități familiale care „există în vederea unei vieți fericite”. Rolul omului politic este să conducă cetatea spre atingerea acestui scop.

Nu se poate vorbi de o aemenea magistratură într-o asociere familială.

Firește că de la Aristotel încoace, unele lucruri s-au mai schimbat! Viața unei familii „primare”, cum ar numi-o Stagiritul, din zilele noastre, este aproape la fel de complexă ca aceea a unei cetăți antice și dacă Aristotel ar reînvia, el ar fi uimit să constate că viața noastră de zi cu zi este aidoma unui joc politic atotcuprinzător, descris cu o terminologie proprie care și ea i s-ar părea stranie. Cu lupte pentru putere între membrii familiei, cu „relații externe” în afara casei, cu „alianțe” durabile sau vremelnice („tovarăși de drum”) pentru atingerea unor interese, cu trădări cînd se întîmplă, în vremi de tiranie, să avem sicofanți în familie sau printre prieteni, cu „strategii de imagine” și de „credibilitate”, cînd vrem să obținem ceva, cu „propagandă”, cînd încercăm să ne punem meritele și izbînzile în lumină, cu „zone de influență”, cînd avem prieteni pe care îi urmăm, sau care ne urmează în toate ale vieții, cu „pacte de neagresiune” sau cu „armistiții”, cînd convenim să stingem o ceartă, cu perioade de „avînt”, cînd totul ne merge din plin, și de „crize”, cînd viața noastră sau alor noștri trece prin încercări de tot felul, cu „revoluții”, cînd copiii se ridică vehement împotriva valorilor noastre, cu „lovituri de stat”, cînd un cap de familie își pierde prestigiul - din pricina bătrîneții, a unei boli, a unei greșeli sau a unui eșec - și i se ia locul, cu „secesiuni”, cînd divorțăm, disputîndu-ne copiii, casa și celelalte bunuri... Și nu sîntem confruntați de-a lungul vieții cu nenumărate schimbări de „regim politic” în propriile noastre familii? Și nu are fiecare familie, demnă de acest nume, o istorie, o cultură și o mitologie proprii și, concomitent, o politică față de ele? De mult, de foarte mult timp, a nu face politică înseamnă a nu trăi. Natura de zoon politikon a omului este astăzi constantă și omniprezentă. Doar cercul în care se manifestă variază. Așa cum susțineau, de altfel, și cei pe care-i combătea Aristotel la timpul lui.

 

Comentarii cititori
sus

Xenia Karo

 

Un musiu din politică

 

Pare o impietate, dar nu urmăresc foșgăiala politică. Din foarte multe motive. Sau, altfel spus, nu am niciun fel de motiv să mă intereseze. Nu, nu-mi țineți discursuri. Am cam trecut prin toate fazele. Să-i spunem resemnare - mioritică, poftim - și să ne-mpăcăm, pentru că altceva vreau să povestesc.

Cum-necum am nimerit într-un context generat de un om politic. Întâmplător, venea dinspre partea pe care eu pusesem mai an ștampila, ca pe răul cel mai mic. Întâmplător, personajul este unul destul de respectat pentru un om politic. Poate un respect disperat, dar finalmente respect.
Mă gândeam în avans: în principiu, pe două subiecte nu mă rabdă inima și sar la bătaie - profesorime și presă. A ieșit din pălărie primul, dar să nu anticipez. Mă înființez punctuală. În jurul meu, numai studențime și vreo doi rătăciți mai copți. Și stai! Și stai! Și așteaptă! Să mai zic de întârzierile politicienilor? Nu mai zic. Poate altădată! Într-un târziu apare musiu, cu scuzele de rigoare (că ședințe, că așa-i în politică). Zic să tac. Sunt colerică și m-am plictisit de câte ori am dat cu bâta-n baltă până acum.

Ne aruncă o privire, ne întreabă de părere, nu așteaptă să deschidă vreunul gura că începe să ne toarne în cap verzi și uscate, minciuni gogonate și sfruntate și înfuriate (da, ca gogoașa). Tac! Tac! Tac! Până îi retez vorba cu un „nu-i chiar așa”. Își dă seama că exist în dreapta lui și-mi aruncă o privire care să mă lipească de scaun: „Nu-i chiar așa???” și dă să continue aiureala. „Nu, zic, nu-i chiar așa” și îi dovedesc că minte ca un puștiulică lipsit de imaginație. Schimbă cât poate de repede vorba și dă-i și dă-i. În sfârșit, se oprește! Și îi invită pe ceilalți să spună și ei una alta.
Ei, dar încep tinerii să vorbească! Se jură că sunt apolitici! N-apuc să mă minunez de precocitatea lor, că imediat își spală păcatul și declară cu mâna pe inimă că vor vota ceea ce le cere musiuul nostru. Simt cum mi se urcă sângele în cap! Mă uit la musiu, care dă din cap satisfăcut aprobator. Și turul mesei cu jurăminte continuă. Unul dintre ăi copți, să zic așa, ironizează (corect ar fi să zic: ia la mișto) dedublarea aceasta veselă. Evenimentele discursive curg netulburate.

Până când ceasul rău îi pune politicianului pe limbă profesorimea, cum că e proastă. Tinerii repetă ca un ecou tembel. Iau foc, văd negru în fața ochilor și sar la gâtul individului - urlete, jigniri mai așa, mai pe sub masă. Omul habar n-are ce vorbește. Urlu de pile, cunoștințe și relații, de halul de concursuri. Nimic. Toarnă clișee peste clișee - din alea pe care le auziți toată ziua-bună ziua la televizor. Se adresează celorlalți: „Să lăsăm deoparte ce a făcut sau zis alt musiu până acum! Să judecăm situația de acum!”. N-o scoate la cap cu mine, nici după oareșce amenințări voalate. Încearcă un sfat: „Nu le lua și tu personal!”. Ba le iau foarte personal și bătălia continuă până se sparge întâlnirea.

Plec dezgustată de cinismul lor și de prostia noastră sau de disperarea noastră.

P:S. Iar nu dădui nume. Puteți pune orice binevoiți în loc de musiu!

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey