Haugh Béla

 
sus

Haugh Béla

Isprăvile lui Háry János (1914)
VII.
Cum am devenit pădurar

(Povestea precedentă, în numărul 50)

Ehehei! Am scăpat de funia călăului, dar ce să fac în continuare? Nu mă puteam întoarce acasă, unde probabil că mă căutau pandurii după ce lămuriseră neînțelegerea cu comandantul din Szekszárd. În plus, m-am întristat când m-am gândit la ai mei și la faptul că nu s-a împlinit dorința lui tata. Știți, să mă vadă că ajung subprefect. Dar nu de aceea mă cheamă Háry János ca să mă descurajeze orice fleac. Mă duc să-mi aflu norocul în lume, mi-am spus și va fi să fie cumva. Se poate trăi și altfel, nu numai ca subprefect.

Zis și făcut. Am pornit spre apus, căci mă grăbeam să trec hotarul iubitului meu județ. Pe drum, m-am întâlnit cu Felu' Acritură, cunoscutul haiduc și, stând de vorbă sub un păr sălbatic, ne-am împrietenit. Felu' tare ar fi dorit să intru în ceata lui, dar n-aveam chef de meșteșugul cu pricina. Nici n-a forțat nota. Dar mi-a dat un sfat, să-mi încerc norocul la curtea contelui Ypsilon, unde tocmai se căuta un vizitiu de gală, deoarece cel dinainte și-a pierdut mințile și le-a căutat pretutindeni, până și în cufărul din spatele trăsurii. Nu s-au descurcat cu el, așa că l-au băgat la balamuc.

I-am ascultat povața și m-am îndreptat agale către castelul grofului Ypsilon. Din păcate, am ajuns prea târziu, întrucât cu doar o oră în urmă magnatul îl desemnase ca vizitiu pe fiul administratorului său. Însă mi-a propus să mă angajeze ca paznic de vânătoare, dacă accept.Bineînțeles că am fost de acord.

Așa am devenit pădurarul contelui Ypsilon. E o slujbă foarte frumoasă și, mai ales, nu prea îi dă de lucru omului, trebuie doar să te plimbi în jurul codrului. Și să ai grijă de sălbăticiuni, să n-o ia razna. Hălăduiau pe acolo în turme cerbi, mistreți, urși, zimbri, lei... am vrut să spun hiene. Și se împăcau de minune unii cu alții, ca niște frați. Nu-mi dădeau nici o durere de cap.

Uneori venea stăpânul și împușca unul, doi, după cum avea chef. Altădată venea însoțit de câte un oaspete, iar printre aceștia era câte unul căruia trebuia să-i priponesc vânatul, pentru că nu l-ar fi nimerit defel în mișcare. Mie tocmai ăștia îmi plăceau, deoarece totdeauna îmi dădeau un ciubuc consistent. Și-aș fi trăit acolo până la moarte, dacă n-ar fi fost păsărica domnișoarei contese.

Într-o dimineață, în vreme ce-mi parcurgeam rondul în jurul brădetului, am văzut cum o mulțime de oameni începe să alerge către pădure. Oare ce s-o fi întâmplat? m-am întrebat. Pe măsură ce s-au apropiat, i-am recunoscut, erau slugile de la castel. Fete, femei, copii, căruțași, bucătari goneau cu toții către mine. Se opreau sub fiecare arbore, apoi fugeau mai departe. M-am uitat cu mai multă atenție și atunci am văzut că urmăresc o zburătoare: papagalul cel policolor și drăguț al demoazelei - știa și să vorbească. Pasărea trecea de la un copac la altul, fără ca să poată fi prinsă, deși oamenii tare ar fi dorit, pentru că domnișoara contesă îi  urmărea din fereastră și, cu certitudine, o fi promis vreo recompensă importantă celui care i-ar fi adus înapoi răsfățata. S-au cățărat în arbori, au încercat s-o momească, s-o alunge, au aruncat cu pietre în ea, au pușcat-o cu jeturi de apă, dar papagalul își lua zborul ori de câte ori reușeau să se apropie de el. Și chicotea pe seama lor, deoarece știa și să râdă, și le striga urmăritorilor:
- Nebunilor!
Apoi zbura mai departe.

Așa a ajuns până la pădurea de brad. S-a lăsat pe un copac din apropiere și a început să zbiere de acolo:
- Nebunilor, nebunilor, nebunilor!
Slugile epuizate s-au prăbușit inerte pe pajiște și m-au implorat gâfâind să-i ajut la capturarea păsăricii. Am zâmbit pe sub mustața abia mijită și i-am îndemnat în glumă s-o prindă ei.
- Nene Nică, ajută-ne, să te binecuvânteze Dumnezeu! m-a rugat o cameristă după ce și-a recăpătat suflarea. Altfel cuconița ne va alunga pe toți.
- Ei, bine! i-am răspuns. Hai s-o prindem.

Niciodată n-am fost în stare să nu dau curs rugăminții unei femei. E adevărat că mi-au cerut ceva destul de rar, dar ce contează asta acum? M-am cățărat imediat în arbore și m-am apropiat cu grijă de păsărică. Dar jivina cea înaripată m-a văzut, a chicotit, a tras un chiuit și s-a mutat cu un copac mai încolo. M-am înfuriat peste măsură când slugile au început să râdă de mine. Am sărit din brad și m-am apropiat de pomul unde pacostea își aranja penele.

Dintr-o mișcare, am smuls arborele din rădăcini, de-au înghețat cu toții. Însă pasărea s-a mutat iarăși pe altul. Dar îi pierise cheful de râs. Am smuls și următorul fir de catarg, dar a întins-o și de pe acela. Am rărit așa vreo zece brazi, cu toate acestea, n-am putut prinde fugara. Deși eram pe cale s-o înhaț, când m-a strigat bucătarul, în numele Domnului! să nu distrug pădurea contelui, că va fi vai și amar de capul meu.

Avea dreptate socaciul, mi-am dat și eu seama. Am decis să pun gheara pe papagal în alt fel, dar pentru aceasta trebuia să smulg alți doi copaci. Primul, cel pe care s-ar fi dus păsărica, iar al doilea, cel pe care tocmai se afla. L-am dezrădăcinat întâi pe cel despre care știam că va fi ales ca țintă și, când am terminat, l-am scos și pe cel pe care stătea. Așa am zăpăcit-o, pentru că, deși avea tot restul pădurii înainte, nu mai știa încotro s-o ia.

Nu trebuie să ne minunăm de tulburarea unei zburătoare care își petrecuse întreaga viață închisă într-o colivie. Fâlfâia deasupra noastră, în aer. În vreme ce încerca să se gândească unde să zboare, mi-am aruncat cu îndemânare pălăria în sus, astfel încât să se rotească. În cădere, semăna cu un erete.

Speriat, papagalul și-a băgat capul la cutie și, când pălăria s-a aruncat asupra lui, a înghețat și au picat împreună pe sol. Acum a fost ușor de capturat. A rămas întins pe pământ, de parcă s-ar fi strivit în cădere. Penele policolore i s-au albit într-atât, încât a trecut un ceas până când și-a recăpătat  înfățișarea pestriță și vocea. Dar acum nu mai striga: Nebunilor, nebunilor! Ci suspina fără încetare:
- Vai mie! Vai mie!

(Povestea următoare în numărul 52)

----------------------------------
Traducere de Franciscus Georgius

Ediția de bază:
Haugh Béla, Vitéz Háry János hőstettei, Budapest, Franklin-Társulat, 1914
Cartea premiată cu mențiune la concursul Szehér de către Societatea literară Kisfaludy
http://mek.oszk.hu/11300/11375/11375.htm

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey