Mircea Gheorghe
Siri Hustvedt

 
sus


Mircea Gheorghe

Iar viața continuă

Omagiu lui Ion Luca Caragiale

 

Spre sfîrșitul anilor 80 din secolul trecut,  într-o după-amiază caldă și frumoasă de septembrie  pe terasa unei berării de pe strada Academiei din București, vechii și bunii mei prieteni din tinerețe, Doru Cerchez și Radu Manolescu, stau la o masă, fiecare cu cîte o halbă de bere în față. Prietenul Doru tocmai își stinge mucul de țigară în scrumierra de pe masă.
Doru Cerchez nu mai e tînăr, bate spre cincizeci de ani. Radu Manolescu încă este, abia a împlinit treizeci.
Sînt cam obosiți fiindcă vin de la muncă. Amîndoi lucrează cot la cot într-o bibliotecă mare din centrul Bucureștiului dar la cutremurul grozav din urmă cu mai mulți ani, unul dintre depozitele ei secundare situat într-o fostă școală s-a prăbușit.
Conducerea bibliotecii nu a reușit încă să replaseze cărțile din depozitul prăbușit - cîteva zeci de mii - într-un alt depozit alocat de curînd într-o altă clădire. Dar din cînd în cînd, ei doi și încă trei colegi - care nu se află de față - , singurii bărbați din bibliotecă, au misiunea să se exerseze la umplerea unui camion cu cărți din depozitul prăbușit și la descărcarea lui în depozitul nou.
Prietenii mei și-au încheiat treaba pe ziua de azi, își trag sufletul și vorbesc.
Și despre ce pot vorbi doi oameni deștepți în timpurile acelea?

Cu voce mică, de neauzit la doi pași, despre președintele țării, pantofar interbelic și distinsa lui nevastă, savantă de renume mondial, care și-a întrerupt studiile strălucitoare în clasa a patra primară. Opiniile prietenilor mei sînt identice: președintele e bîlbîit,  e prost, e incompetent, e cizmar, duce țara de rîpă și odată cu țara și biblioteca. Nevastă-sa e analfabetă, proastă, curvă. Și la ultimul discurs președintele iar a spus să mergem cu corabia pe culmile comunismului și iar a zis tutulor, pretinie, idependență. E un tîmpit președintele, stîlcește limba română, toată lumea rîde de el, la Paris a furat săpunuri și prosoape din hotel, și englezii își bat joc de el și tot așa și americanii și chinezii și rușii. Că altminteri dacă și-ar pune rusul Gorbaciov mintea cu el... sau americanii... sau ... Bine a zis și a făcut Pacepa... Cum a demascat el Securitatea.  Pe toți ne pîndește Securitatea  de-aia nu mișcă nimic în țara asta, pe cine prinde, iradiază. El zicea, pardon de expresie, de Radu, ăsta era codul lui cu Ceaușescu , "pune Radu pe el" îi ordona Ceaușescu, adică radiază-l omoară-l

Radu e încurcat, omonimia îl face să se simtă vinovat și poate de-aia e mai puțin vehement. Oricum el e membru de partid doar de doi ani.

Dar Doru e secretar de partid la Bibliotecă, responsabil cu propaganda, știe despre ce vorbește și este pornit rău de tot. Gheorghiu-Dej, povestește secretarul cu propaganda,  îl trata pe nenorocitul ăsta ca pe un băiat de prăvălie și fiică-sa, Lica, îl punea în fiecare zi să-i curețe pantofii și să-i dea cu cremă. Era lustragiul familiei asta era, din cizmar, devenise general în public și lustragiu în particular
Și prietenii mei sînt din ce în ce mai pasionați, cu vocea lor mică de neauzit la doi pași. Au ajuns acum la a treia sau poate la a patra halbă și ca deobicei propun și soluții. Bîlbîitul, incultul, incompetentul  musai trebuie să cadă, să vină în locul lui altul. Un Escu sau un Gheorghe. Altul. O schimbare ușoară dacă n-ar fi Securitatea. Din cauza ei nu mișcă nimic în țara asta., din cauza ei, fir'ar al dracu că n-am avut noroc s-avem și noi papă ca polonezii. Aia de-aia mișcă, au un papă! Noi avem Securitate!
Și tocmai cînd se căinează mai tare, pe șoptite, iată, lîngă masa lor se oprește un necunoscut apărut ca din pămînt. E înalt, puțin adus de spate, cărunt, are o servietă în mînă zîmbește sardonic, ceea ce face să i se vadă amenințător dinții mari, lați și galbeni de nicotină. Ca niște colți de securist.

- Domnilor pot să stau și eu la masa dumneavoastră? Nu mai e niciun loc liber, nicăieri.

Prietenii mei se uită bănuitori și indispuși în jur, la celalalte mese. Da, așa e, nu mai e niciun loc liber. Terasa e plină ochi.
Cam cu lehamite, Doru îi face semn necunoscutului să se așeze. Acesta deschide servieta, scoate un ziar Sportul, face semn chelnerului să se apropie. Comandă o bere și apoi, în așteptare, deschide ziarul cu intenția, vădită, să tragă cu urechea.
Dar prietenii mei nu sînt naivi. Ei tac. Și dacă totuși continuă să facă politică, o fac diplomatic și conspirativ, ca ardelenii, oftînd și privindu-se cu înțeles. Intrusul le-a stricat discuția.
Vine chelnerul, un băiat tînăr și zîmbitor, aduce halba de bere și schimbă scrumiera plină de mucuri de țigară. Necunoscutul își împăturește ziarul și-l dă binișor deoparte.

Prietenul Radu se uită cu jind. Ar vrea să citească o cronică despre meciul de fotbal Steaua-Dinamo din urmă cu o zi. Necunoscutul remarcă imediat interesul lui:
- Poftiți, dacă vreți să-l citiți, eu l-am terminat.
Apoi ridică halba.
- Hai noroc. Vă mulțumesc că m-ați primit la masă. 
Bea cu poftă aproape un sfert din halbă. Cînd o pune jos, Radu e deja cufundat în lectură, sub privirea dezaprobatoare a prietenului Doru care detestă sportul.
- Sînteți microbist , observă necunoscutul. Și eu sînt.
Pe urmă tace o clipă, cît să-și aprindă o țigară. Pufăie.
- Da de fapt nici n-ai ce să citești altceva decît Sportul. Că toate ziarele alealalte numai de cretinul de Ceaușescu vorbesc.

Prietenii mei se privesc surprinși. În mod plăcut. Necunoscutul continuă. Cu voce mică, de neauzit la doi pași:
- Tîmpit, fudul și băgăcios. Habar n-are de nimic e mai prost ca cizmele alea pe care le lustruia la 15 ani și dă indicații anapoda că de-aia merge țara asta cum merge. Și ăia din jurul lui se uită la el ca la Cucuzel, podoaba creștinătății, cum zicea răposatul Creangă.
Bea iar un sfert din halbă și continuă.
- Nu știu cine sînteți dumneavoastră, eu sînt învățător. Și uite, acum analfabetul ăsta se bagă și în școală, și ne interzice să mai lăsăm repetenți! Eu nu-s al dracu' să las copiii repetenți, și n-am nimic cu repetenții că și Eminescu a fost, da nu trebuie să-mi spună el ce să fac!
- Așa e, zice iluminat prietenul Doru, știi dumneata bancul cu Sf. Petru și Ceaușescu, la poarta raiului după moarte?
- Poate-l știu dar nu-i rău dacă-l mai aud odată.
- Cică moare Ceaușescu , se prezintă la poarta raiului și bate tare în poartă să-i deschidă. "Cine-i acolo?" strigă Sf. Petru. "Eu!" " Care eu?" " Eu, Dumnezeu!"
Sf. Petru crapă poarta raiului doar atît cît să-l vadă pe ăla care strigă.
"Ești nebun, mă omule. Dumnezeu e șeful nostru și e aici, înăuntru!" "Ba nu, zice Ceaușescu, eu sînt Dumnezeu!" "Cum bre omule? Dumnezeu a făcut lumea, mările, munții, florile, animalele, chiar și pe oameni tot el i-a făcut. Dumneata esti un nimic, un zero, cum poți pretinde dumneata că ești Dumnezeu?" "Da de unde le-a scos el pe astea toate?" " De unde, de neunde... Din haos!" " Ei, aia-i. Vezi? Păi,  haosul, eu l-am făcut!".
- Mda, convine învățătorul, ăsta-i banc de securiști. Reiese că nenorocitul ăsta e mai deștept decît Sf. Petru ceea ce e un nonsens. Nu că aș fi bisericos, dar nu-i drept.

Prietenul Doru nu se supără că învățătorul nu i-a apreciat bancul. E de-ai noștri, îi șoptește el prietenului Radu. Și reîncep, de data asta în trei: Ceaușescu e bîlbîit,  e prost, e incompetent, e cizmar, duce țara de rîpă și odată cu țara, biblioteca și școala. Nevastă-sa e  analfabetă,  proastă și curvă. Și în ultimul discurs președintele iar a spus să mergem cu corabia pe culmile comunismului și iar a zis tutulor, pretinie, idependență. a stîlcit limba română că n-a avut ocazia să fie repetent contribuie învățătorul.  Da, zice prietenul Doru, așa e zice prietenul Radu , e un tîmpit președintele, toată lumea rîde de el, la Paris a furat săpunuri și prosoape din hotel, și englezii rîd de el și tot așa și americanii și chinezii și rușii. Că altminteri dacă și-ar pune rusul Gorbaciov mintea cu el... sau americanii... sau ... Bine a zis și a făcut Pacepa... Cum a demascat el Securitatea.  Pe toți ne pîndește Securitatea  de-aia nu mișcă nimic în țara asta, pe cine prinde îradiază. El zicea, pardon de expresie, de Radu, că Radu este și numele meu, ăsta era codul lui cu Ceaușescu, "pune Radu pe el" îi ordona Ceaușescu, adică radiază-l, omoară-l!

Prietenii mei și învățătorul sunt acum mult avansați cu berea și au ajuns din nou la soluții. de schimbare.

- Gheorghele la care vă gîndiți voi nu-i bun, zice învățătorul. Să vă iasă gărgăunii ăștia din cap, eu am școala într-un sat spre Giurgiu, și Gheorghele vostru vine o dată pe lună spre vară cu o șleahtă întreagă de securiști la vînat fazani în pădurea de la marginea satului. Că avem o pădure mare, ce-a mai rămas din codrii de altădată. Și îmi ia copiii de la școală ca să fugărească fazanii și să-i ducă în bătaia puștii lui. El stă pe scaun și trage, asta face. Nu-i bun! Totuși  schimbarea ar fi  posibilă, zice Doru, dacă n-ar fi Securitatea. Din cauza ei nu mișcă nimic în țara asta., din cauza ei, fir'ar al dracu că n-am avut noroc s-avem și noi  papă ca polonezii.  Aia de-aia mișcă, au  papă ! Noi avem Securitate.

Chibzuiesc toți trei pe șoptite, îndoindu-se ba de unul ba de altul dintre candidați și foarte neliniștiți  din cauza Securității și cînd chibzuiala este mai în toi, aud o voce:
- Tovărășeilor îmi dați voie să mă așez și eu?
Toți trei se uită intrigați spre autorul vocii și înlemnesc. E un căpitan de miliție, roșu la față, cu chipiul dat puțin pe ceafă. Căpitanul e forte transpirat și se șterge cu o batistă pe gîtul gros, răsuflînd greu..
- Desigur, luați loc tovarășe milițian, spune sfios Radu.
- Pardon tovule, nu sînt milițian, sînt ofițer, zice căpitanul puțin vexat. Vine cineva aici să ia comanda sau trebuie să mă duc la bufet?
- E un băiat tînăr și cumsecade, zice învățătorul, uitați-l.

Căpitanul face semne chelnerului să se apropie și-i comandă o halbă. Pe urmă își ia chipiul și șterge cozorocul cu batista. Zărește ziarul Sportul lîngă Radu.
- Permiteți? N-am văzut meciul cu Steaua ieri, am fost ocupat toată ziua și toată noaptea și-acu dimineață nu l-am mai găsit.
Prietenul Radu îi face semn să ia ziarul și căpitanul de miliție se cufundă în lectura cronicii despre meciul pe care l-a ratat. Între timp, sosește și berea.

Prietenii mei nu mai comandă nimic, nu vor să ajungă în stare de ebrietate și să nu mai știe ce vorbesc. Ar vrea să plece. Ce bine le era, învățătorul era simpatic, dar măgarul ăsta de milițian le-a stricat cheful! O fi auzit despre ce vorbeau?
Și încep iar să facă politică ardelenește, oftînd și privindu-se cu înțeles. Dar și cu teamă.
- Mda, zice căpitanul după ce bea pe nerăsuflate aproape o jumătate din halbă, i-a bătut și de data asta. Îmi pare rău că n-am fost, dar cum dracu' să scap? Toată ziua și toată noaptea alergăm ca turbațiii de colo pînă colo...

Prietenii mei și învățătorul se uită unii la alții încercînd să priceapă de ce aleargă milițienii ca turbații de colo pînă colo, toată ziua și toată noaptea. Habar n-au.
Ofițerul își dă seama că nu înțeleg despre ce-i vorba. Are și el o servietă. Umblă în ea și scoate ziarul Scînteia cu chipul președintelui țării pe prima pagină. În paginile următoare este publicat discursul lui din urmă cu două sau trei zile. Ofițerul lovește cu dosul palmei figura președintelui.
- Idiotul ăsta a decretat amnistie generală pentru hoți și tîlhari și le-a deschis porțile pușcăriilor, zice el cu voce mică. Cinci mii de bandiți care comit acte antisociale și tulbură ordinea publică a oamenilor muncii. Că sînt bețivi, scandalagii și bătăuși. Și am primit ordin confidențial să-i înhățăm din nou pe toți și să-i băgăm iar la zdup. Vă dați dumneavoastră seama ce înseamnă asta? Să te joci de-a prinselea cu cinci mii de bandiți care fug ca iepurii în toate părțile?

Căpitanul îi privește cu ciudă fiindcă nu-l compătimește nimeni. Dar ei, în schimb, se uită la el încălziți de simpatie.
- Da, zice învățătorul, și peste noi în învățămînt se bagă cu tot felul de idei neprincipiale...
- Ce-i aia idei neprincipiale domnule? Are ăsta vreo idee, are el habar de ce e munca de milițian?
- A zis din nou să mergem cu corabia pe culmile comunismului, spune ironic și cu voce mică Doru.
- Pe dracu' , și-l crezi?  Dumneata ești mai prost ca el dacă-ți faci iluzii. Asta nu ne duce nicăieri. Ne distruge asta face. Politica e politică și miliția e miliție.
- Nu se amestecă, observă judicios prietenul Radu
- Nu se amestecă, dar ce știe el care-l duce nevastă-sa de nas? Ea l-a convins să dea drumul la bandiți, ca să ia pemiul Nobil pentru pace. Proasta aia !

Gheața s-a spart și cei patru comilitoni își spun unul altuia, cu voce mică, tot ce au pe suflet. Ceaușescu e bîlbîit,  e prost, e incompetent, e cizmar, duce țara de rîpă și odată cu țara, biblioteca, școala și miliția. Nevastă-sa e o analfabetă, e proastă și curvă. Și în ultimul discurs președintele iar a spus tutulor, pretinie, idependență. a stîlcit limba română că n-a avut ocazia să fie repetent. Și nu era nici miliție ca să-l strîngă de pe drumuri și să-l trimită la școală. Nimeni nu dă doi bani pe el, la Paris a furat săpunuri și prosoape din hotel, și englezii rîd de el și tot așa și americanii și chinezii și rușii. Că altminteri dacă și-ar pune rusul Gorbaciov mintea cu el... sau americanii... sau ... Bine a zis și a făcut Pacepa...

- Pardon?! zice ofițerul de miliție bănuitor.
- N-a făcut deloc bine, repară prietenul Doru gafa prietenuluii Radu.
- Nu știu despre cine vorbiți. Eu nu știu nimic, declară ritos ofițerul de miliție. Și îi privește cu necaz.

Dar numai o clipă fiindcă amintirea alergăturii de azi noapte și gîndul alergăturii din noaptea viitoare după bandiți îl întărîtă iar.
- De-aia sîntem unde sîntem, la coada Europei cu nivelul de criminalitate, zice el cu obidă și rușine.
Și ofițerul, învățătorul și prietenii mei comandă încă un rînd de halbe și încep, toți patru de data asta, să caute soluții și să inventarieze Eștii care l-ar putea înlocui pe Escul aflat la putere.

Se face seara bine. Toți patru par demult resemnați că nu pot duce acasă vestea cea bună a salvatorului țării, bibliotecii, școlii și miliției și într-o înfrățire plătesc berea și se despart la ieșirea din berărie.
Se despart, dar se vor reîntîlni în curînd.
În urma lor, băiatul cel tînăr și cumsecade, chelnerul, strînge de pe masă halbele cu un rest de bere nebăută. Ia apoi scrumiera, scoate din buzunar o sculă minusculă, poate o șurubelniță, desface fundul cutiei și scoate ceva de acolo. E ceva mic și rotund, nu se vede bine ce anume. Apoi fixează fundul scrumierei  la loc și intră în berărie. Acolo îl așteaptă cineva care-i cere obiectul mic și rotund.
- Să trăiți, zice chelnerul. Și i-l dă.

Iar viața continuă.


Comentarii cititori
sus

 

Siri Hustvedt

O vară fără bărbați
(fragment)
 

Iar apoi Daisy a mea a intrat valvârtej în oraș. Această expresie uzată, cu conotațiile sale din Vestul Sălbatic, i se potrivește totuși iubitei odrasle. Fata are ceva furtunos, o anumită abilitate de a agita lucrurile fără a face de fapt cine știe ce. Când a sărit din taxi, cu geanta mare de piele pe umăr, cu fermoarul larg desfăcut dezvăluind dezordinea din interior, îmbrăcată cu un tricou minuscul, vestă bărbătească, blugi evazați și bocanci, o pălărie de paie și ochelari de soare enormi, părea să întruchipeze agitația, entuziasmul - pe scurt: o mică tornadă. Și-n plus, e o frumusețe. Cum de am produs-o noi, eu și Boris, pe ea, asta-i o necunoscută, dar zarurile genetice cad care încotro. Nici unul din noi nu e hâd, iar mama mea, după cum știți, crede că încă sunt frumoasă, dar Daisy chiar este cu adevărat, și e greu să nu te uiți la copilă când e prin preajmă.
Și mai e și un drăcușor tandru pe deasupra, mereu a fost, te strânge-n brațe și te pupă și își freacă nasul de-al tău și te mângâie, iar când ne-am prins în brațe una pe alta, în prag, ne-am îmbrățișat, ne-am pupat, ne-am frecat nasurile și ne-am mângâiat câteva minute înainte să ne desprindem una de alta. Și, așa cum se întâmplă uneori, abia în clipa aceea am înțeles cât de dor îmi fusese de ea, cum mă uscasem de dorul fiicei mele, însă, veți fi bucuroși să aflați, nu am izbucnit în lacrimi. Posibil să fi fost ceva umezeală în zona canalelor lacrimale, dar nimic mai mult.
Am petrecut seara la mama mea și, deși nu îmi mai amintesc decât frânturi din ce am vorbit, ceea ce-mi amintesc este animația de pe chipul mamei mele când o asculta pe Daisy povestindu-ne despre teatru și Muriel și nopțile când îl urmărea pe taică-su și cum el nu își descoperise „coada” până când ea nu i-a ieșit în cale în fața Roosevelt cu cuvintele: „Ce naiba se petrece, tati?”. Și îmi amintesc că mama avea vești despre Regina. Fusese salvată de una dintre fiicele ei. Letty sosise și făcea aranjamentele pentru a-și muta mama la Cincinnati, unde exista un „azil” foarte aproape de Letty și de familia ei. Mama a mărturisit că nu știe cum vor merge lucrurile, dar sigur era preferabil acelei „oribile celule de pușcărie” din secția celor cu Alzheimer.

Chiar în ziua următoare, ni s-a spus că Abigail avusese un atac major. Trăia, dar femeia pe care o cunoscuserăm dispăruse. Nu știa unde este și cine este. Ceasul cu alarmă se pornise. Cei foarte bătrâni se ofilesc și mor. Știm asta, dar cei foarte bătrâni o știu cu mult mai bine decât o știm noi, ceilalți. Ei trăiesc într-o lume a pierderii continue iar asta, așa cum spusese mama, e amar.

Am văzut-o pentru câteva minute la Terapie Intensivă, după două zile. Mama nu a vrut să vină. Am înțeles de ce; spectrul pierderii tuturor facultăților care făceau din viață viață era prea aproape de ea. Abigail stătea întinsă pe o parte; șira spinării, curbată, făcea ca ea să aibă capul aproape de genunchi, așa că ocupa doar o mică parte din pat. Ochii îi pâlpâiau deschizându-se când și când, însă irișii și pupilele erau goi de orice gând, iar când respira, horcăia gălăgios. Părul subțire și cărunt al prietenei mele părea un pic gras și nepieptănat, iar ea purta un halat de spital înflorat, pe care l-ar fi detestat. I-am netezit părul pe spate. I-am vorbit, i-am zis că îmi aminteam tot, că o să iau testamentul din sertar când va fi vremea și că voi face tot ce-i posibil pentru ca distracțiile secrete să ajungă într-o galerie, undeva. Iar înainte să plec, m-am aplecat și i-am cântat la ureche foarte încet, așa cum îi cântam lui Daisy, un cântec de leagăn, nu Brahms, altul. O asistentă m-a făcut să tresar când a intrat pe ușă și-a ajuns în spatele meu, și m-am fâstâcit, jenată, dar ea era veselă, firească, și a zis că e în regulă să mai rămân, dar, nu știu de ce, n-am mai putut. Două zile mai târziu, Abigail a murit, iar eu m-am bucurat.

I-am scris lui Nimeni despre ea, despre lucrările ei și idila ei de demult. Nu știu de ce i-am spus. Poate fiindcă îmi doream un răspuns de o anumită grandoare. L-am primit.

Unii dintre noi sunt sortiți să trăiască într-o cutie de unde există numai o ieșire temporară. Noi, cei cu spirite damnate, cei cu sentimente zădărnicite, cei cu inimi blocate și cu gânduri înăbușite, noi care tânjim să explodăm, să țâșnim într-un torent de furie sau de bucurie sau chiar de nebunie, dar care n-avem unde ne duce, nicăieri pe lume, fiindcă nimeni nu ne va primi așa cum suntem și nu-i nimic de făcut decât să îmbrățișăm plăcerile secrete ale sublimărilor noastre, arcul unei propoziții, sărutul unei rime, imaginea ce se formează pe hârtie sau pe pânză, cantata interioară, broderia sihastră, dantela întunecată și visătoare din iad sau rai sau purgatoriu sau din niciunul dintre acestea trei, dar trebuie să se producă vreun zgomot sau vreo furie din noi, niște talgere răsunând în pustiu. Cine ne-ar interzice simpla pantomimă a freneziei? Noi, actorii care pășim încoace și-ncolo pe o scenă la care nu se uită nimeni, oftând din rărunchi, agitându-ne pumnii? Prietena ta era unul dintre noi, cei niciodată miruiți, cei nealeși, sluțiți de viață, de sex, blestemați de soartă însă încă prolifici sub învelișul unde doar puținii fericiți se aventurează, cosând întruna ani de-a rândul, cosându-și deznădejdea și ciuda și mânia și de ce nu? De ce? De ce nu? De ce? De ce nu?

Cu toată înnegurarea lui, m-a făcut să mă simt mai bine, ciudat de bine. De ce? Deși pentru prima dată m-am întrebat dacă domnul Nimeni nu putea prea bine să fie doamna Nimeni. Cine știe? Nu mai eram așa sigură că era Leonard. Dar mi-am dat seama că nu îmi păsa. El sau ea era vocea mea venită de Nicăieri, din tărâmul lui niciodată, din De ce, și nu De unde, și îmi plăcea așa cum era.

Dacă o să mai fac vreodată vreo tâmpenie, bate-mă-n cuie de perete.
Al tău, Boris

Daisy stătea în spatele meu când am citit acest mesaj pe monitor și îi simțeam palmele pe umeri.
- Ce-o să-i răspunzi, mami? Spune-mi, mami.
-  Că o să-mi pregătesc capsatorul.
- Of, mami, s-a tânguit ea. Nu vezi că se străduiește? Se simte prost.
Fiica mea a rotit scaunul de birou în care stăteam, mi-a sărit în poală și a început să mă cocoloșeașcă și să mă ducă cu zăhărelul, ca să îi răspund ceva încurajator bietului tati. M-a tras de lobii urechilor și mi-a ciupit nasul și a folosit diferite accente - coreean, irlandez, rusesc și franțuzesc - ca să mă convingă. Mi-a sărit din poală și a făcut câțiva pași de step și și-a fluturat brațele și s-a rugat cu voce tare pentru reunirea cuplului matur, o mami și un tati, soarele și luna sau luna și soarele, cele două corpuri de pe cerul copilăriei ei.

 

 

Fragment din romanul O vară fără bărbați, de Siri Hustvedt, în curs de apariție la Editura Polirom.
Traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey