Raluca Bădoi
Xenia Karo

 
sus

Raluca Bădoi

 

Rhadopis sau despre frumos și umbra nopții


(Naghib Mahfuz, Rhadopis din Nubia, Editura Humanitas, București, 2011)

 

Frumosul își are izvorul vieții sale în aparență. Adevărul nu ar fi dacă el nu ar părea și apărea.
Hegel,
Despre artă și poezie

 

rhadopisValea și pântecul învolburat al Nilului

Suntem în Egiptul antic la sărbătoarea Nilului. Oamenii vorbesc despre moarte.
De nu ar exista moartea...
-Dar poate valea să cuprindă toate generațiile care s-au dus? Moartea e un lucru la fel de firesc ca  viața. Ce preț are veșnicia atâta timp cât ne săturăm după ce am fost înfometați, îmbătrânim după ce am fost tineri, după bucurie ne copleșește durerea?
-Oare cum o fi viața în lumea lui Osiris? “
Având moartea și abundența Nilului drept decor, Rhadopis este apariția misterioasă, feminină, absentă prin chiar prezența sa, șerpuitoare, tăcută, impunătoare, sprijinindu-se pe pernele din corabia sa fastuoasă, „Cei norocoși îi puteau vedea părul negru ca tăciunele, o diademă înnegurată în jurul chipului rotund și luminos, împodobit cu bentițe de mătase lucioasă și revărsat pe umeri. În ochii ei negri, mari și visători licărea acea privire pe care iubirea o recunoaște precum făptura își recunoaște creatorul. Nu se mai văzuse niciodată un asemenea chip în care frumusețea să-și găsească lăcașul statornic.“

Rhadopis din Nubia, în original doar Rhadopis, face parte din seria romanelor istorice ale lui Naghib Mahfuz. Cu toate acestea, nu pare a fi un roman istoric. Zugrăvind povestea de iubire dintre curtezana Rhadopis și faraonul Menrera II, cartea de tinerețe a lui Mahfuz poate fi înțeleasă și citită în cheie mitic-simbolică și mai puțin în cea realist-istorică.

Șoimul și sandala de aur 

De o parte a Nilului, Rhadopis și palatul său din Biga în încăperile căruia se reunesc artiștii, filosofii, generalii și nobilii cei mai de seamă ai Egiptului. Seratele sale cu dans, muzică și dezbateri filosofice se derulează seară de seară, în timp ce regatul este măcinat de tensiuni politice. De cealaltă parte a Nilului, tânărul faraon Menrera II, abia urcat la tron de un an, și soția sa, regina Nitocris. Este o perioadă zbuciumată în care țara lui Amon Ra este marcată de tensiunile dintre faraon și preoțime, aceasta din urmă acuzându-l de a fi luat templelor și zeilor lor avuțiile. Marii preoți dețin jumătate din pământurile țării, pământuri pe care regele dorește să le recupereze, din dorința de a-și impune autoritatea și de a-și apropia poporul. Faraon este hotărât să înfrunte preoții, chiar și cu posibilitatea izbucnirii unui război civil, uitând de influența pe care aceștia o aveau asupra inimilor și cugetelor oamenilor de rând.

Deasupra tuturor, un șoim cu o sandală de aur în cioc, zburând semeț deasupra a tot ceea ce este omenesc. Sandala aparține frumoasei Rhadopis, fiindu-i furată de pasăre în timp ce se îmbăia în fântânile palatului său. Din zbor, șoimul lasă să cadă sandala în poala faraonului într-un moment tensionat când acesta se sfătuia în grădinile sale cu Tahu, generalul armatei și Sofhatep, cel mai apropiat și de încredere sfetnic al său.

La vederea sandalei neobișnuite, Faraonul, deși sfătuit de Tahu și Sofhatep să se ferească de necruțătoarea Rhadopis, se hotărăște să o înapoieze personal.

Frumosul, întunericul, iubirea

Cei doi sunt meniți să se întâlnească. Pare scris în stele, iar mesajul purtat de șoimul-Horus. Faraonul și curtezana par să fie orbi în ochiul înțelept al păsării. Are loc întâlnirea, sfidând timpul cu morțile și cu viețile sale, sfidând zeii...sau îndeplinind dorința păsărilor mute...ce este coincidența dacă nu soarta ce ne-a fost hărăzită? se întreabă însuși Faraon.
„În noaptea aceea nemuritoare, în afară de ei doi- Rhadopis profund tulburată și regele fermecat de frumusețea ei- nu mai era nimeni pe lume care să aibă atâta nevoie de mila zeilor.
...Rhadopis, vreau să mă cufund în respirația ta. Își întinse fața spre el, închise pleoapele, se aplecă și mai mult înainte pănâ când nasurile li se atinseră. Îi mângâie cu vârfurile degetelor genele lungi, se pierdu în ochii ei negri și întregul univers se întunecă.
Rhadopis, câteodată îmi întrevăd destinul. Din clipa aceasta mă voi afla sub semnul nebuniei. “
Petrecură timpul în tăcere. Fiecare vorbea cu sine când, de fapt, fără să știe, fiecare vorbea cu sufletul său pereche. Pe mâine iubită Rhadopis. Sau, mai bine zis, de-a pururi. Faraonul se îndepărtă cu tinerețea, cu măreția, cu nebunia lui.

Mâine. Pururi. Întotdeauna. Iubirea pare atât de lungă atunci când te afli în zi. Ziua, moartea este îndepărtată...în respirația zilei, în îmbrățișare, în privire se ascunde nebunia blândă. Îndrăgostiții lui Naghib Mahfuz îmi amintesc de un vers teribil de-al lui Georg Trakl: „Ochi de aur al începutului, răbdare întunecată a sfârșitului.“

Trepte: între Eros și Hades

Uneori, întâlnitul este sfârșit. Pentru acești îndrăgostiți, iubirea devine prilej pentru a muri. Personajele lui Mahfuz nu sunt de hârtie. Sunt reale, au carne și oase, iar strigătele lor de furie, șoaptele lor de iubire, pasiunea devoratoare, uitarea de lume, orgoliul, păcatul, răscumpărarea păcatului, sacrificiul...toate străpung paginile cărții în cel mai viu mod posibil. Limbajul pe care Mahfuz îl utilizează este distant, regal, alteori înflăcărat asemenea ecourilor îndepărtate ale incantațiilor sacerdotale, ale limbii faraonilor, susținând întâmplările... fiecare cuvânt pare dublat de un necuvânt arhaic, uitat. De cele mai multe ori, iubirea presupune o coborâre în infern, o confruntare cu moartea. Nici această poveste nu face excepție. Dragostea intensă se dovedește a fi premisă pentru pierzanie. Apropiații regelui, preoții și chiar poporul egiptean vor avea fiecare motive proprii pentru a sfârși această iubire solară, născută din ochiul unui șoim mitic. Rhadopis și Faraon sunt amândoi teribil de frumoși, tineri, sfidători, orgolioși...nesăbuiți în nebunia iubirii lor. Fuzionează perfect, trăind o iubire ce refuză pământul, ce se desprinde de tot ceea ce este pământesc, integrându-se în suflul aerului, în aripile cerului...o iubire ce capătă proporții mitice necompatibilă cu lumea măcinată de dureri, antipatii, controverse și jocuri politice. Cine nu respectă însă principul Balanței este aspru pedepsit. Iubirea lor devine devoratoare, autoconservatoare, egoistă, răpindu-i în întregime pe cei doi. În paralel, tensiunile dintre rege și preoți capătă proporții la fel de exagerate...iar relația faraonului care ajunge să își neglijeze nu doar poporul, dar și soția-regină va deveni pretext pentru revolte și conflict armat.

Am citit romanul absorbită de parfumul arhaic, de nisipul așternut printre litere. L-am citit ca pe o parabolă. Deși povestea poate părea simplistă și pănâ într-un punct previzibiă, de fapt firul cărții ascunde o filosofie a misterelor vieții și ale morții, întreaga acțiune jucându-se și țesându-se în trepte, în formă de spirală, în chiar spațiul traversat de această tensiune perpetuuă dintre timp și etern, feminin-masculin, iubire-pasiune, cruzime-compasiune, fericire-durere extremă. Inocenți în interiorul iubirii lor, protejați de aripile șoimului, îndrăgostiții se dovedesc însă a fi necruțători, impulsivi cu oricine ar îndrăzni să îi amenințe. Granița dintre lumină și umbră, culpă și perversitate, inocență și oportunism, farmec și blestem este estompată de mult prea omenescul ce se regăsește în om. Iubirea iartă totul, totul se iartă din iubire. Iubirea pare a fi și răzbunătoare, pasiune ce devorează, consumând viața până la uitare, dincolo de moarte. Ea rabdă totul...până și moartea...totuși nu poate trece de pierderea de sine însăși. Această carte se aseamănă cu o armonie întunecată care ajunge să cuprindă sufletul. Dialogul curge asemenea apelor Nilului, iar conflictele interioare se succed în spirală.

O poveste despre prietenie, trădare și lupta pentru putere.
„Ce folos au cei puternici din ceea ce au dobândit cu forța? Ce fac cu avuția cei ce s-au muncit să o obțină? Cu ce s-au ales cei puternici din puterea lor? Puterea poate fi nebunie, înțelepciunea o greșeală, și bogăția egoism“, afirmă unul din personajele cărții, susținând că arta și frumusețea sunt singurele valori care dăinuie.
Dar ce se întâmplă când frumosul ia chip omenesc?
Așadar, Rhadopis putea să se numească despre frumos sau despre umbră. Întunericul nu poate însă nicicum deveni simplă beznă, deoarece în calitatea lui de umbră este încredințat luminii, rămânând o proiecție a acesteia. Și viceversa este valabilă, anume că prea multă lumină împinge în întuneric. 

Comentarii cititori
sus

Xenia Karo

 

Serios. Despre romantici

 

Cătălin Ghiță. Orientul Europei romantice. Alteritatea ca exotism în poezia engleză, franceză și română, cuvânt înainte de Al. Cistelecan, Colecția Studii Literare, Editura Tracus Arte, București, 2013

 

ghitaDupă ce am văzut figurile descompuse ale unor tineri ieșiți de la examenul în care Ministerul îi „nenorocise” pentru că le dăduse un subiect din poezie, am stat și eu, adunate, ore bune cu privirea pierdută în monitor. Paralelele (dureroase) pe care ne ducem micile existențe parcă începuseră să scoată un scrâșnet glacial. Am văzut și eu câțiva oropsiți ai sorții declamându-și mocnit revolta față de neînțelesul destin care le-a jucat o festă (că nu se așteptau la una ca asta), față de cei care au făcut așa subiecte lirice când ei se așteptau la proză. Față de profesori pentru că, așa cum se exprima silogistic și cu aplomb o tânără enervată, nu sunt buni. „Un profesor bun este ăla care explică să înțeleagă toți tâmpiții. Și uite că tâmpiții n-au înțeles!”. Poezia a lovit ca un trăznet generația 2013 (fatalitate).

Nu știu dacă e o ironie din parte-mi, dar de data aceasta vă anunț o carte pentru rafinați, profesori sau nu. Ea aparține unuia dintre rafinații intelectuali ai Craiovei, Cătălin Ghiță. Rafinați și cam discreți.

De data aceasta ne oferă un admirabil tablou comparatist în care prinde nuanțele, figurile, topos-urile orientale în romantismul englez, francez și român.

Lucrarea este recomandabilă din multe puncte de vedere. Măcar, în primul rând, că în România transpare foarte greu comparatismul, ca să nu mai vorbesc de studiile de secol XXI. În al doilea rând (fără a crea prin această fastidioasă numerotare o ierarhie), prin propunerea unei bibliografii updatate.

Într-un alt rând (al treilea, de amorul convenției), cartea este recomandabilă în sine prin felul în care este scrisă. Intelectual român școlit preponderent în afară, a avut șansa (posibilitatea?) de a-și forma scriitura în tradiție occidentală, să-i zicem. Textul său este întru totul protejat de derapajele vanității. Vom avea fraze și, implicit, raționamente, limpezi, directe, oneste, aș zice, dacă n-ar fi vorba de literatură. Cartea se scrie și se povestește simultan, fără cochetării, fără pudori, mai ales, fără complexe (nici de inferioritate, nici de superioritate).

Cuvântul-cheie al cărții mi se pare a fi „seducția” și nu cred că ne dorim mai mult în literatură, în poezie. Întâi, eroii au fost seduși de irizările orientale, apoi autorul a fost sedus (nu ezită să exclame, să admire, să contemple extatic și să recunoască). Pe noi încearcă să ne convingă, în fapt tot să ne seducă să-i împărtășim bucuria conversației alese cu Byron, Shelley, Lamartine, Hugo, apoi cu Alecsandri și Bolintineanu (știu că nu v-ați fi gândit la ei în enumerarea aceasta).

Cartea este apoi valoroasă prin capitolul introductiv teoretizant. Cu precizie academică și un soi de relaxare inteligent-ironică, avem parte de o serie de diferențieri binevenite. În primul rând, Cătălin Ghiță ține să ne demonstreze diferențierea dintre Orient (interes pentru Orient, mai bine zis, p. 19) și orientalism, considerându-l pe cel din urmă tranșant „compromis” dintre alteritate, definită de autor din perspectiva unei comparații și/sau paralele, și exotism, definit de autor prin perspectiva senzorialului și spiritualului. Finalmente, alteritatea este definită de Cătălin Ghiță ca „expresie a pasiunii pentru exotism” (p. 68). Enunțurile tranșante, pe alocuri ironice, circumscriu un encadrament teoretic atât de sigur încât poate susține întreaga construcție. 

Vehement și tranșant reacționează comparatistul și când vine vorba despre amestecul dintre ideologie și literatură, romantism, cazul de față (idee, de altfel, fără de care romantismul de liceu nu poate fi definit): „Lirica romantică nu este feuda vreunui rege și platforma unui partid” (19) sau: „În ceea ce mă privește, eu nu cred în niciun moment că raportul cunoștințe-putere, denunțat cu vindicativitate polițienească de Said, «l-au creat pe ’oriental’ și, într-un anumit sens, l-au și distrus ca ființă omenească» (2001:38), și nici că literatura ar fi «vinovată» (deși se cunosc, evident, și excepții) în ordine politico-istorică (și aceasta doar pentru a apăra autonomia esteticului)” (p. 33).

Următoarele două capitole, cele de praxis, analizează configurarea spațiului european în textele romanticilor europeni (și români, simt nevoia irepresibilă să precizez), reprezentările figurilor umane și non-antropice. Spectacolul tematic și erudit este încântător și transformă cartea aproape într-o lucrare-instrument prin deschiderea enciclopedică și academică, în același timp.

Cartea nu este destinată doar bibliografiilor academice. Ea poate încânta pe oricine dedat la plăcerile poeziei pe care a știut-o dintotdeauna și o redescoperă de fiecare dată. 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey