Ideo Ideis - câștigărotii ediției 2013
Foto: ALT.UNDEVA.AICI
Divan Film Festival 2013
Festival Dilema Veche, 2013
höfleiner donauweiten poesiefestival - Nicolae Coande
höfleiner donauweiten poesiefestival - Peter Sragher

 
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

Laureați Ideo Ideis 2013

 

A opta ediție a Festivalului Ideo Ideis s-a desfășurat în luna august la Alexandria, un oraș, altfel, nu tocmai strălucitor în ce privește evenimentele culturale. Cel puțin, din câte mi-l amintesc și din câte îl observ în trecerile mele pe acolo.
La ediția din acest an, am văzut un singur spectacol, în “sala evantaielor” de la Casa de cultură, un spațiu neaerisit, neclimatizat și neîncăpător, dar cu un public bun, alcătuit în mare parte din specialiști și din componenții celorlalte trupe și cu lucruri uneori minunate care se petrec pe scenă. La Lilieci, al trupei DRAMACLUB din Botoșani, a fost acel spectacol la care s-a nimerit să ajung și pe care juriul - condus de Cătălin Ștefănescu și avându-i în componență pe Marius Manole, Medeea Marinescu, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu - avea să-l declare cel mai bun. Am remarcat numărul mare de actori prezenți pe scenă, peste 30, dinamismul, vivacitatea și evoluția lui Paul Nistor, desemnat de același juriu cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul Mutu’ Ioncicăi.

Iată și celelalte premii acordate:

Cea mai bună actriță în rol  principal: Ana Crețu, trupa AS, București, pentru rolul Kathy în spectacolul Never Let Me Go.

Cel mai bun actor în rol principal: Carol Ionescu, trupa BRAINSTORMING, București, pentru rolul Gabe în spectacolul Cina cu prieteni.

Cea mai bună actriță în rol secundar: Andreea Coff, trupa AS, București, pentru rolul Ruth din spectacolul Never let me go.


Premiul Ideo Ideis: Trupa PROTHA, Panciu.

Premiul Alternopedia: Matei Purcaru, trupa Oglinzi, Sinaia și Teodora Anghel, trupa AS, București.

Premiul Godot: Never let me go, trupa AS, București.

Premiul Undercloud: Cina cu prieteni, trupa BRAINSTORMING, București.

Premiul Special al Juriului: trupele BRAINSTORMING, București și AS, București.

Mai multe imagini și înregistrări video puteți găsi pe
http://ideoideis.ro/editiacurenta

la rubricile galerie foto și galerie video și pe facebook:
https://www.facebook.com/ideoideis

Distribuția sprectacolului câștigător, La Lilieci, după Marin Sorescu:

Lungu - Codrin Pascariu; Marin - Șerban Lazarovici; Anica - Alexandra Zorilă; Maria Bălii - Diana Bizbac; Mutu’ Ioncicăi - Paul Nistor; Bag Samă - Ciobanu Sebastian; Titu Seder - Lucian Todirică; Țața Maria - Maria Radu; Tilina - Diana Hatmanu; Țața Floarea - Diana Adomnicăi; Mitrele - Horia Apalaghiei; Leana - Mădălina Brumă; Mitru lu’ Ciugulea - Corneliu Ibănescu; Dorel - Codruț Andrici; Copii - Sorina Băleanu, Ioana Nimigean, Ioana Barbu; Ochiul satului - Mădălina Marusac, Diana Ciubotaru, Olivia Negură, Oana Andrieș, Ioana Pătrașcu, Bianca Hodorogea, Ioana Pintilie; Mândrele satului - Bianca Rusu, Alexandra Daniliuc, Alexandra Bardan, Paula Fantu; Flăcăii satului - Eduard Agavriloae, Andrei Redinciuc, David Surdu, Bogdan Siminiceanu, George Dron, Theodor Șoptelea; 

Descriere spectacol: ROMÂNIA, comuna BULZEȘTI, acum câțiva zeci de ani

Noapte. Satul doarme. Pe fundal se aud greieri, bufnițe, scarțâitul unei fântâni, câini urlând în depărtare, copaci foșnind. Lungu iese pe-afară. Îi pierise somnul. Este așa cum încercase să doarmă, în izmene, desculț. Își zice: „Ia, să mă uit pe la vitele alea! Dacă le-aud cum rumegă, asta mă face-ntotdeauna să picotesc". Și-odată, fâș! foșnește ceva în pătuiag. Ce să fie? Când se uită în sus, MINUNE MARE...

 

 

Comentarii cititori
sus

* * *

 

ALT.UNDEVA.AICI

 

fariaFotoclubul Mircea Faria din Craiova a lansat invitația de a vizita expoziția de fotografie ALT.UNDEVA.AICI, în Sala Ștefan Ciuceanu a Muzeului Olteniei din Craiova, între 2 și 23 august.

Expoziția a cuprins trei serii de compoziții realizate de Andreea Ciolacu și Cristina Irian, cu expresii vizuale ale unui spațiu de altundeva, și totuși de aici.

Seria ALT propune o incursiune în spațiul cotidian transformat de jocuri de suprafețe și texturi, lumini și umbre care, împreună, compun însemne, criptări dincolo de lumea din care respiră. Fotografiile au fost realizate de Cristina Irian în perioada 2010-2013.

Prin seria UNDEVA este prezentată o interpretare duală modern-orientală a spațiului Bosnia-Serbia-Turcia. Fotografiile au fost realizate de cele două expozante în perioada 2011-2013, în cadrul tabelelor de fotografie organizate de  Școala de Fotopoetică 'Francisc Mraz'.

Seria AICI conduce ochiul privitorului într-o călătorie personală în lumea scenei văzută atât din culisele unei reprezentații cât și din perspectiva spectatorului. Fotografiile au fost realizate de Andreea Ciolacu la Teatrul Național Târgu Mureș, la spectacolele Romeo și Julieta și Silvia, parte a turneului național al Teatrului Național de Operetă 'Ion Dacian'.

Fotografiile care ilustrează acest număr al revistei sunt din cadrul expoziției ALT.UNDEVA.AICI.

Comentarii cititori
sus

Marius Dobrin

 

Divan Film Festival 2013

 

Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară a fost dedicat dedicat în acest an comediei balcanice.

Pe facebook am urmărit povestea fiecărei zile iar eu am ajuns la Cetate în cea de-a treia. Pe seară, taman când pe masă apăruse pâinea aburindă, cu cartofi, sosul roșu în boluri mari de lut și vinul alb în carafe aburite.

Apusul de soare în Dunăre, celebru la Cetate, pentru că doar aici pot vedea cum soarele intră în apă, marea oferindu-ne numai răsărituri, apusul zic, a fost ascuns de nori. Și stropii de ploaie s-au întețit, drept care filmul a fost proiectat în sală. De la un mormânt la altul/ Gravehopping/ Odgrobadogroba (2005, Slovenia- Croația, premiat la 'Festivalul filmului tânăr est-european' de la Cottbus. La San Sebastian a obținut premiul pentru cel mai bun nou regizor, plus alte premii la Toronto, Sofia și Ljubljana). Scenariul și regia Jan Cvitkoviæ, imaginea Simon Tansek, cu: Gregor Bakoviæ, Drago Milinoviæ, Sonja Saviæ și Mojca Fatur, aceasta fiind prezentă la Cetate, zâmbitoare și mărturisind că publicul sloven e încă departe de filmul autohton.

Cât timp Mojca Fatur a acordat răbdătoare un interviu unui post TV, trupa Steaua de Mare și-a pregătit concertul care a încheiat ziua, în aerul curat de după ploaie (în filmul de mai jos, de la minutul 5).

Dejan Milovanovic, maestru bucătar din Serbia, a oferit în ziua a patra câte ceva din mâncărurile specifice sârbilor, după cum poate fi văzut din episodul respectiv (de la minutul 4) al tradiționalelor și așteptatelor filme ce istorisesc despre Divan.

Și iată și dialogul pe care l-am avut cu Dejan.

 

Sufletul pereche culinar


La o mâncare, ce te atrage mai mult: gustul, aspectul, mirosul?

Fiecare mâncare este o „sfântă treime“ întruchipată de aspect, miros și gust: mai întâi vezi acea mâncare, apoi o miroși și într-un final o mănânci. Desigur că dacă una dintre acestea ți se pare neatractivă, probabil îți pierzi interesul pentru acel preparat. Mâncarea de succes este aceea care are îndeplinește toate cerințele și care, uneori, servită într-un anume mod produce o impresie complet diferită.

Pregătești mâncăruri personalizate, dedicate unei persoane?

Ca să prepar o astfel de mâncare, am nevoie să cunosc persoana ori să știu ceva anume despre aceasta. Dar de obicei, într-o conversație, culeg singur un indiciu despre celălalt. Uneori oamenii îmi lasă mie alegerea și pot să declar că nu am avut reacții negative până acum!

O rețetă este ca o partitură muzicală? E scrisă de mult dar fiecare bucătar vine cu propria interpretare? Inventezi? Ai perioade în care gătesti într-un anume fel, apoi schimbi ?

Fiecare bucătar trebuie să aibă o „notă personală“ în cazul în care vrea să avanseze în gătit, indiferent care este sfera sa de interes: gătitul tradițional sau modern. În acest proces, preparatele de altădată capătă o amprentă modernă (un nou mod de pregătire, prin noua tehnologie utilizată, etc), dar păstrează același farmec vechi și același gust. De asemenea, în timpul experimentării și încercărilor, apar adesea noi mâncăruri sau noi combinații de alimente ce pot surprinde chiar bucătari cu experiență. 

Și da, am avut o abordare diferită pentru gastronomie, de-a lungul timpului, așa cum cunoaștereamea a crescut, am fost mai deschis la idei noi. De asemenea este necesar să te adaptezi la  după sezon, prilej sau disponibilitatea anumitor alimente.

La ce te gândesți când gătești?

„Ce-i acum, ce urmează?“ asta am în minte. Îmi place munca mea și în timp ce prepar o mâncare îmi vin noi idei.

Crezi că oamenii, cei mai mulți, știu să guste bucuria unor mâncăruri?

Când îți găsești sufletul pereche în sfera culinară, pe cineva căre îndrăgește arta asta și știe să o savureze, magia este prezentă!

Cât de mult contează băutura în însoțirea mâncării?

O parte inevitabilă a magiei este, desigur, băutura. Eu nu vreau să fiu rigid pe acest subiect, darbucuria este mult mai mare dacă știi cum să combini mâncarea și băutura. La unele bucate vinuleste perfect, la altele o bere rece.

În ce măsură modernitatea se îndepărtează de gătitul tradițional? Cum vezi procentul tot mai mare de vegetarieni?

Astăzi oamenilor le place să experimenteze și să încerce unele combinații care erau de neconceput acum 30 de ani! Deci modul de viață din prezent ne-a scos din tradiție, dar la origine în Serbia și, cred, în întreaga regiune, a fost sărăcia. Prin urmare, mâncărurile tradiționale erau din cartofi, varză, porumb (ca mămăliga), iar carnea a fost foarte rară. Având asta în vedere putem spune că bunicii noștri au fost vegani. Noua tradiție, de la sfârșitul anilor '70 și '80, de a mâncaexcesiv carne, o putem numi tradiție?! Găsirea echilibrului între vechi și nou este singura modalitate de a păstra tradiția.

Cum găsești bucătăria românească prin comparație cu cea din Serbia? Cum a fost întâlnirea cu alți maeștri culinari?

Bucătăria românească și cea sârbească sunt similare dar micile diferențe sunt foarte interesante pentru mine ca implicat în viitoarele mele cercetări privind bucătăria balcanică. Întâlnirea unor maeștri români a fost benefică, am deprins câteva retete interesante în special de la Mircea Groza.

În ce măsură mâncarea este influențată de religie?

Cred că mâncarea nu este influențată de religie ci de regiune (obiceiuri, condiți climatice).

Într-o revistă românească, Dilema Veche, am citit câteva rețete și preferințe de-ale lui Tito. Ce impresie ai tu despre el?

Eu nu știu multe despre preferințele lui Tito, am observat doar că a găsit echilibrul între vechi și nou, simplu și prețios și a luat ce-a fost mai bun din toată lumea!

Te rog spune-mi despre viata de azi din Serbia. Cum ți s-a părut în România, la Cetate?

Cred că viața în țările noastre este aproape la fel: tranziție, crize, supriaviețuire… Există o barieră de limbă dar ne înțelegem unii cu alții destul de bine.

Suntem oameni la fel, cu probleme similare și cu bucurii încât da, m-am bucurat la Cetate și m-am simțit bine cu oamenii de acolo.

De ce ai mustățile așa?

Mustățile astea au pornit în glumă dar acum sunt ca o marcă, mai faimoase decât creațile mele culinare!

O rețetă din Serbia?

În Serbia este obiceiul de a prepara porcul întreg, în cuptor la foc ușor,  pentru o sărbătoare, servit cu cartofi și salată de roșii. Și cu șpriț!

 

 [English version] 

Culinary Soulmate

 

About food, what attracts you most: taste, appearance, smell?

Each dish is a „holy trinity“ of  appearance, smell and taste: first you see the dish, than you can smell it and at the end you eat it. Of course, if you find one of these unattractive, probably you will lose the interest for that dish. A successful dish is a dish that have everything and sometimes, same dish served in a different way make an completely different impression.

You prepare custom food, dedicated for a person?

To prepare custom food, I need to know the person or to have some hint about, but usually, in a conversation, I get that hint from the guest himself. Sometimes they leave the choice to me and I must admit that I did not have negative reactions so far!

A food recipe is like a musical score: written long time ago and every cook come with hiw own performance? You create a food? You have some time stage when you cook by one way and other when you cook in other way?

Every chef must have „the personal touch“ if he/she want to advance in cooking, no matter what is the sphere of his interest: traditional or modern cooking. In that process, the old dishes get a touch of modern (new way of preparation, new technology used in preparation etc.), but keep the same old charm and taste. Also, during experiments and testings some new dish usually appears or some new combinations of groceries can surprise even experienced chefs.

And yes, I did have a different approach to gastronomy thru the pass, as my knowledge has grown, my cooking become more open to new ideas. Also, it is necessary to adjust to current situation (season, occasion, availability of certain groceries.)

What you think when you cook?

 „What now, what comes next“? that is on my mind, I enjoy my work and while preparing one dish, new ideas are coming to me.

Do people know the joy of the food? Most people eat just for hungry or to be happy like at a show?

When you find your culinary soulmate, someone who loves food and knows to enjoy it, the magic is created!

How much important is the drink when people eat?

Inevitable part of that magic is of course a drink: I don`t want to be rigid on this subject but the enjoyment is much bigger if you know how to combine food and drink. For some dishes wine is perfect, for the other it is a cold beer.

How much the modern times remove from the tradition? What you say about the increased number of vegans?

These days, people like to experiment and try some combinations that used to be unthinkable 30 years ago! So, today`s way of living did remove us from the tradition, but the basic tradition in Serbia and, I believe, in the whole region, was the destitution and therefore the traditional dishes used to be made of potatoes, cabbage, cornflour (like mamaliga) and the meat was very rare. Based on all of these we can say that our grandfathers were vegans. The new tradition, since the end of 70`s and 80`s,  we excessive eat meat, calling it tradition?! Finding balance among old and new is the only way to preserve the tradition.

How do you find Romanian cookery when you compare by The Serbian? How was the meeting with the other chefs?

Romanian and Serbian cuisine are similar but small differences are very interesting for me as a chef in my future research of Balkan cuisine. Meeting with Romanian chefs was very interesting, I`ve learned some interesting recipes especially from Mr. Groza.

How the food is affected by Religion?

I believe that food is not affected by religion but by region (customs, climatic condition).

In a Romanian  cultural magazin, Dilema Veche, I read about the recepies and pereferences of Tito. Please tell me your image of him.

Don`t know much about Tito's favorite dishes, my only notice was that he did find the balance between old and new, simple and rare, and that he took the best from this world!

Please tell me about the Serbian life now. How do you find Romania, at Cetate?

I believe that living in our two countries is almost the same: transition, crisis, survival... there is the language barrier, but we understand each other very well.

We are similar people with similar problems and joys, so yes, I have enjoyed the festival and Cetate and all the great people there.

Please tell me about your moustache.

My  moustache did start as a joke but now it`s like trade mark, more famous than my cooking!

After all this questions of mine, please tell me what food it suggests you all this?

The recipe: the tradition inSerbiais to prepare the whole pig, baked slow on fire for celebrations served with potatoes and tomato salad and spritzer!

 

Comentarii cititori
sus

Iulia Badea Guéritée

 

Festivalul Dilema veche, ediția a 2-a, Alba Iulia, 29 august-1 septembrie
Un festival pentru minte, inimă și europaneitate

 

Nu am avut ocazia să particip la prima ediție a festivalului, în 2011, dar aș putea paria că această ediție a fost una emblematică: străvechi loc de întâlnire al românilor de pretutindeni, de semnare a Unirii din 1918, de încoronare regală sau punct de confluență al intereselor naționale, Alba Iulia a reușit cu ocazia acestui festival să oprească timpul și să-și pună amprenta pe acest moment. Unic în felul său, plin de conotații, prin temele abordate, bogat în participare, simbolic prin afluență. Dezbaterile, concertele, expozițiile, maratonul de poezie sau seara de dans contemporan a Centrului Național de Dans Contemporan, conferința lui Andrei Pleșu sau discuția despre „identități locale, identitate europeană”, au beneficiat nu numai de o participare heteroclită, internațională (Dacian Cioloș, comisarul european pentru Agricultură, Petre M. Iancu, jurnalist la Deutsche Welle), Eric Maurice, redactor șef al Presseurop.eu, site european de informații și dezbateri, în zece limbi străine, pe lângă foare cunoscuții Andrei Pleșu, Horia Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu... ci și de un public pe măsură: alba-iulienii au fost prezenți în număr mare (aproximativ 800 de persoane la conferința ținută de Andrei Pleșu, despre bătrânețe), sala a fost plină la dezbaterea despre identități, iar cei din jur, ei bine, nu s-au lăsat nici așteptați și nici rugați: bucureștenii și-au părăsit urbea, clujenii au făcut deplasarea, publicul era format inclusiv din români veniți din străinătate. Nu numai pentru festival, ci și pentru semnificația semiologică a unui festival Dilema Veche în cadrul unei cetăți istorice refăcute cu bani din fondurile europene. Pentru gestul edililor locali, care nu au ezitat să finanțeze o manifestare pentru „minte, inimă și literatură”. Ca pe vremuri, nu Ardealul a fost fruntea, ci Alba-Iulia, într-un demers în care excelența organizării și dorința de a se arăta cu adevărat european au prevalat în fața oricăror alte considerente. Sigur, nimeni nu cunoaște și nici nu va ști probabil starea de spirit care îl măcina pe Mircea Vasilescu, redator șef al Dilemei Vechi și organizator al festivalului; nici stresul interior al Corinei Șuteu, fosta directoare a Institutului Cultural Român din New York, consultantă specială a festivalului. Dar nu i-am văzut pe niciunul stând jos mai mult de cinci minute. De abia i-am prins o secundă pentru a zice „mulțumesc”. Profesionalismul lor a garantat un festival în care atât participanții cât și publicul s-au simțit acasă. Este Transilvania acasă? Un asemenea festival te face să te simți european? Cred că da. Și mai cred că acest sentiment reiese foarte clar din ideile, cele două idei care cred că și-au pus amprenta pe festival:
1. Românii nu au niciun motiv să se simtă complexați. Multilingvismul nostru, erudiția și patrimoniul istoric și cultural, geografic, pe care îl purtăm cu noi ar trebui să ne permită să ieșim din starea de frustrare.
2. O identitate locală nu se poate păstra dacă sunt eliminate elementele care o definesc. În acest caz, precis, al Albei Iulia, identitatea locală trece și prin simbolistica dată de Roșia Montana, situată doar la o aruncare de băț. Mai mulți participanți la festival au transmis acest mesaj subliminal, cu bună cuviință, veghind atent ca acest mesaj să nu tulbure mesajul de bază al festivalului. În fine, dar nu în ultimul rând, Alba Iulia a vizat sfere europene cu un asemenea subiect forte: cred că de fapt mesajul festivalului a fost cel al dezbaterii, chiar dacă organizatorii probabil că nu au realizat din start acest lucru. Conferința domnului Pleșu despre bătrânețe, cea a lui Horia Roman Patapievici, despre nou și noutate, sau cuvântul transmis discret de comisarul Cioloș, în timpul dezbaterii - „nu are rost să așteptăm să ne spună alții că suntem europeni, suntem; eu simt că, cu identitatea cu care m-am dus acolo, în calitatea mea de român, pot să asum și să iau decizii pentru toți europenii; o identitate nu se decretează, o identitate ți-o asumi, ca să fii tu însuți; nu există un Bruxelles albastru european, și dedesubt alte nații diferite, identitatea europeană este o construcție la care participăm cu toții; eu ca român am sentimentul că noi nu reușim să trecem de anumite complexe, pe care ni le-am impus sau care ni s-au impus” - concertul Mariei Rădulescu, în limbile română, engleză și portugheză, și cu siguranță uit alte câteva manifestări emblematice, toate sunt doar ingrediente ale unei identități europene incontestabile. Edițiile următoare nu vor face, sunt convinsă, decât să cimenteze acest sentiment.

[De urmat trimiterile de mai jos]

Dezbaterea „Identități locale, identitate europeană”:
http://www.presseurop.eu/ro/content/blog/4117071-cautarea-identitatii-europene

Conferința rostită de Andrei Pleșu:

 

Transilvania: În căutarea identității europene...
www.presseurop.eu


 

Comentarii cititori
sus

Nicolae Coande

 

Un festival la Dunăre, precedat de un gong indian

 

Mai întâi a venit Peter Waugh la Craiova, adus de Peter Sragher. Ambii au fost invitați pe când organizam „Scriitori la Tradem”, un proiect început în 2010 și încheiat în 2013. Aici au citit poezie Mircea Bârsilă, Ioan Es. Pop, Bogdan Ghiu, Dan Sociu, Paul Vinicius, Marian Drăghici, Nichita Danilov, Michael Astner, Vasile Baghiu, Anton Jurebie, Claudiu Komartin, Radu Vancu.


coandewSragher a fost cel care mi l-a propus pe Peter Waugh, poet de limbă engleză, trăitor la Viena. Waugh conduce Asociația Poeților de limbă engleză din Viena, Labyrinth, și organizează, de patru ediții, un festival internațional de poezie, höfleiner donauweiten poesiefestival. La Craiova, el a uimit asistența cântând la drâmbă în timp ce recita un poem sau ascuțindu-ne simțurile și mintea cu un gong indian care însoțea într-o cadență teribilă versurile sale. Dincolo de poezia sa, Peter Waugh este un gentleman, dar și un tenace organizator și un spirit calm, măsurat.

Cum anul ăsta Labyrinth a împlinit 20 de ani de existență, Peter Waugh a ținut să facă un festival de poezie mai deosebit, ajutat și de instituții care sprijină arta, precum Ministerul Învățământului, Culturii și Artei din Austria, Asociația scriitorilor GAV, Kultur Niderösterreich. Pe românește, festivalul s-ar numi Depărtările Dunării, are loc la Höflein an der Donau,lângă Viena, iar eu aveam senzația că mergem undeva, la Cetate, la Dunărea noastră, unde și acolo vin poeți străini să vadă bătrânul fluviu. Însă, pe Dunăre poeții nu au cetățenie, se știe.

Am ajuns în capitala austriacă, pentru prima oară, pe 23 august, în ziua în  care în țară românii mai dezbăteau încă o dată dacă a fost sau nu a fost. Insurecție sau lovitură de stat. O vorbă veche spune că poți cunoaște un oraș nou în trei zile sau în trei ani. Prima variantă a fost mai la îndemână, așa că am încercat să mă descurc în două zile, în prima zi și în cea de-a patra. Cum l-am avut însă pe Sragher călăuză în Viena (unde mă simt ca acasă, după cum spune el), am putut cunoaște și înțelege mult mai mult decât dacă m-aș fi plimbat și singur șapte zile. Precis și metodic, alertul Sragher mi-a arătat tot. Prea precis, prea metodic, prea alert căci natura mea e a unui leneș care vrea să absoarbă noutatea, ca și berea Stiegl, pe îndelete.

coande2N-am să vorbesc despre Viena însă, e un subiect prea greu pentru mine. În treacăt fie spus, dintre toate locurile vizitate în Viena îmi pare rău că nu am intrat într-unul singur: Templul lui Tezeu, din Volksgarten. Poate pentru că ne pregăteam să intrăm în Labyrinth? Rapid, am să spun că am flanat pe strada unde se află un imobil unde a locuit Eminescu în 1869, imediat după sosirea sa aici. Porzellangasse, parcă se numea, în sectorul IX. Când l-am întâlnit pe profesorul de filozofie Rainer Schubert, care a funcționat în România peste un deceniu, traducător al operelor filosofice ale lui Blaga în limba germană, acesta mi-a arătat imediat Universitatea unde au studiat Eminescu și Blaga. Asta i-am spus noi, rapid, și ministrului de externe, Michael Spindelegger, aflat în campanie electorală pe stradă, cu care am intrat relativ ușor în vorbă. Sragher a tradus ce i-am spus ministrului, care mă privea afabil și diplomat: „Cum sunteți conservator, am să vă spun că în România conservatorii au dat cândva oameni de stat importanți. Nu e cazul și în prezent. Unul dintre ei a fost prim-ministru, Titu Maiorescu, dar ce e mai important pentru dumneavoastră e că el a abslovit la Viena cursurile Academiei Tereziene. Așijderea, poetul Eminescu a studiat aici, alături, la Universitate.” Discuția avea loc în preajma Universității. Și uite așa m-am întreținut eu cu ministrul de externe și vicecancelarul Austriei fără să fiu nevoit să cer audiență sau să utilizez canale diplomatice.

Înapoi la poezie. Sau înainte, depinde de unde privești Dunărea. Cum ar zice Magris: „Și Dunărea, ca fiecare dintre noi, este un Noteentiendo, un nu te înțeleg... ”

La Höflein an der Donau oamenii locului vin să asculte poezie, iar unii o fac sosind chiar de la Viena. Bicicliștii numeroși care aleargă pe două roți pe malul Dunării – unii pedalând nu mai puțin de 360 de kilometri chiar din Germania, de la Passau! –  nu pot fi ușor convinși să se dea jos din șa pentru poezie. Tot pe pietoni sau șoferi se poate conta. Cei care vin sunt fideli ai festivalului, i-a obișnuit Peter Waugh cu asta și așa a fost și în acest an. La pensiunea dnei Schuecker, cartierul general al festivalului, i-am întâlnit, pe 24 și 25 august, pe Bernhard Widder, un excelent poet austriac, cunoscător al României și al poeților ei (Gellu Naum e marele său favorit), Anna Lombardo, din Veneția, cu o prezență stenică, autoare a unei poezii de calitate; pitoreștii, pentru mine, Katarzyna coande4Bazarnik și Zenon Fajfer, din Cracovia. Cei doi făceau un performance reușit în care el, Zenon, urcat pe un scaun, dezbrăcându-se pe parcurs până la bustul gol, recita poeme în șoaptă, într-o poloneză gâtuită, iar ea oferea replica în germană și engleză. Fără să se suie pe nimic. I-am ascultat cu interes și pe Anton Kodlin, din Germania, Milan Richter, din Bratislava, traducător al poeziei lui Tomas Tranströmer și Allen Ginsberg în slovacă, Hanane Aad, poetă libaneză, acum stabilită în Viena, Christine Hubber, Victoria Slavuski, Dieter Berdel. Ultimul, inclusiv în calitate de traducător al lui Robert Burns, cu un recital care smulgea hohote de râs celor prezenți. Berdel tradusese opera poetului scoțian național din dialectul acestuia în dialect vienez. Versurile erau spuse cu o astfel de ironie pe măsura textului, încât erau un regal comic. La Viena există o mare tradiție a poeziei dialectale umoristice. De altfel, alături de soția sa, Nora Aschacher, Berdel avea să fie și o gazdă ospitalieră în casa sa din localitate, în două seri consecutive: s-a discutat, s-a dansat, am râs mult. Ana Maria Blanco, membră a Labyrinth, și Enrique Moya au completat lista poeților invitați în festival, dar trebuie să spun că au citit mult mai mulți poeți, în cadrul a ceea ce ei numesc open-mic, o secțiune a festivalului unde destui poeți austrieci veneau să citească poeziile lor. Amprenta indelebilă a festivalului e dată de recitalul-spectacol, de așa-numitul performance, unde vocea și gestica sunt importante în susținerea poeziei.

widderÎnsă toate acestea ar fi fost lipsite de sare și piper dacă nu ar fi existat muzica (la saxofon, chitară, tobe) a unor Walter Baco, Michael Fischer, Sandro Miori și Mike Scharf, artiști valoroși, care au cântat sau improvizat în ședințe de jam-session care au încântat publicul. Uneori mai bine decât poeții, cred. Să nu uit: Florin Oncescu, prietenul meu scriitor, a venit de la Bratislava, unde are un job aviatic, să ne întâmpine în prima seară la Viena. Șnițelul vienez propus de Sragher, la un mic bistro, nu m-a dat pe spate, spre amuzamentul lui Florin – care a dat sticla de vin. A doua zi, Florin a venit la festival și a fost singurul român care a știut ce spunem noi când ne recităm versurile românești (Sragher îmi dă cu cotul și spune că și Widder înțelegea foarte bine. Ok, Sragher).Cred că senzația de unic e tonifiantă. Unic în limba ta printre germanici.

Vinul Barrique, de 10 ani, a fost excelent.
Din depărtare, Dunărea era foarte aproape.
Felicitări, Peter Waugh!

[Foto: Nicolae Coande și Bernhard Widder (a 4-a)]

Nicolae Coande citește în cadrul festivalului (filmare: Florin Oncescu)

 

Bernhard Widder citește în cadrul festivalului (filmare: Peter Sragher)

Anna Lombardo citește în cadrul festivalului (filmare: Peter Sragher)

 

Comentarii cititori
sus

Peter Sragher
La Höflein an der Donau, Austria

 

Momentul de grație al poeziei

 

sragher1Aș putea spune multe despre un festival de poezie și poezie vizuală însoțite de muzică, festival organizat pe malurile Dunării, aș putea spune că poezia curge pe apele repezi și începe să se îmbrace în culori de vară târzie – spălată de-o ploaie mocănească aducând aminte de toamna ce stă să vină – de la verde la gri, de la roșul dimineții la acel albastru care începe să poarte culoarea cu o dulceață pe care doar toamna poate s-o aibă, iar apoi cerul se întunecă odată cu căderea serii,  chiar așa începe să poarte chip poezia, numai că Dunărea n-o bagă în seamă, nu vrea cuvinte înșirate ca mărgelele în peisaj, tot se încăpățânează să curgă, curgă, curgă, nu stă locului nici în ruptul capului, nu devine stană de piatră și amuțește priveliștea, oprindu-ne inimile de emoție. Aș putea să povestesc că muzica la pian, vioară, saxofon, flaut vine să împlinească muzicalitatea naturală a rostirii poetice ce se-ntinde în spațiu și-o potențează în așa măsură, încât cuvintele dispar din sunet până în Dunărea plină de vârtejuri, luându-și curaj să coboare treptele spre marele oraș, Viena.

Aș putea să vă vorbesc despre poeții care au participat din străinătate sau de la Viena, despre versurile pe care le-au citit în germană, română, engleză, poloneză, italiană, arabă, spaniolă, chineză și alte limbi ale lumii. Aș putea istorisi, dacă se poate pune în cuvinte, bucuria de-a urca dealul până acolo unde se găsește Restaurantul Schücker din Höflein an der Donau care pentru două zile a fost gazda celei de-a 4. Ediții a Festivalului Internațional de Poezie Depărtările Dunării, organizat cu inspirație de către poetul-poerformer britanic Peter Waugh, aș putea să vă sugerez abia cum arată acea bucurie care te duce în locul care așteaptă poezia fără să știe și o umple de umbra stejarului și-a bradului ce se prăbușește în iarba mereu verde, dealurile pline de struguri gata să devină vin, dar și de lângă malurile Dunării austriece.

sragher2Tot ce vreau eu să vă aduc aproape de suflet, ca să simțiți și voi ceea ce-am simțit eu în acele zile ca de toamnă, stropit din plin cu ploaie de august 2013, este cuprins într-o fotografie, fotografia ce însoțește aceste cuvinte. Cele două doamne din stânga imaginii mi s-au plâns c-au găsit cu mare greutate Restaurantul Schücker din Höflein an der Donau, pentru că ele doreau să asculte poezie. Era musai să asculte poezie.  Au venit înfruntând ploaia, de la Viena. Parcă le văd și acum cum se îndreaptă spre noi și întreabă timide dacă acesta chiar este locul unde poezia va fi regină pentru două zile. Și, apoi, cum li se așterne fericirea pe chip. Atentă la ce se citește, a treia din stânga, este poeta italiană Anna Lombardo, care mi se pare încântată că a văzut o idee. Iar în partea dreaptă, prima de la dreapta, vedeți o doamnă îndrăgostită de poezie, atât de cuprinsă de momentul de grație al poeziei, încât simte chiar în acea clipă nevoia să închidă ochii, pentru a închide cuvintele sau mai degrabă simțămintele trezite de cuvinte în inima ei. Cu toate că merge cu greutate, folosindu-se de două bețe de schi, n-a pregetat să facă și sâmbătă și duminică drumul până sus, la restaurant, urcând mai bine de 30 metri diferență de nivel. Și-a petrecut week-endul alături de poezie. Singurul lucru care în fiecare dintre cele două zile a împiedicat-o să stea până la sfârșitul lecturilor, a performance-urilor poetice și a ofrandelor muzicale a fost întunericul. În ultima seară doamna cu părul alb a spus: „Plec mai devreme, dar am luat cu mine poezia în suflet.” 

 

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose theĂątre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey